Aniversare 6 ani de Părinți pe sârmă — O seară de povești, emoții și comunitate
Unele seri nu se pot povesti. Se pot doar trăi. Și acum îmi amintesc ca prin vis seara de vineri, când a fost evenimentul aniversar al comunității... Am avut emoții…
Unele seri nu se pot povesti. Se pot doar trăi. Și acum îmi amintesc ca prin vis seara de vineri, când a fost evenimentul aniversar al comunității... Am avut emoții…
La fiecare început de an școlar, în fiecare septembrie ne apucă ba nostalgia, ba gândurile la importanța școlii. La utilitatea ei, valoarea ei, imaginea în ochii și în sufletul copilului.…
Să crești copii este greu, cu temeri și alegeri dificile, indiferent că trăiești în România sau ești un influencer urmărit de milioane de oameni din toată lumea, cum e cazul…
Când ai copii mici, vacanțele par niște invenții diabolice pentru a face grea viața părinților... Glumesc, dar doar pe jumătate, căci am trăit câteva astfel de vacanțe pe care le…
Ce dor mi-e de copilărie, de verile luuungi, lungi, petrecute la bunici, în creierii munților în județul Neamț. Am fost de curând în satul copilăriei mele și nu pot fi…
Deși am citit zeci, poate sute de cărți de parenting, puține m-au influențat atât de mult cum a făcut-o cea a lui Gabor Mate și Gordon Neufeld, Ține-ți copiii aproape. De ce…
Vacanța e, în sfârșit, aici cu trezit târziu, leneveală pe săturate, visat cu ochii deschiși, călătorii, tabere, vizite la bunici și muuuultă înghețată. Sună minunat până auzi același refren din…
Încă de la primele mesaje, la crearea acestei comunități, în decembrie 2019, când eram 200 de părinți pe sârmă (majoritatea mame, dar erau vreo 3 tați și atunci), mi-am propus…
Pe măsură ce ai noștri copii se apropie de adolescență sau de maturitate și încep să se desprindă de noi, începe să ne fie și mai mult dor de ei…
La început de an și nu numai, cu toții ne dorim să fim mai fericiți, să putem să ne bucurăm mai mult de ce ne aduce anul sau clipa, să…