Tu nu ești șeful meu! replica asta mă omoară.Pur și simplu nu mă ascultă! Mai rău, face fix pe dos față de ce-i spun!Când îi cer ceva, zici că îl lovesc, se uită urât la mine și se opune de zici că-i sunt dușman.Pfiu, m-am săturat să negocieze continuu pentru orice lucru.Când se hotărăște că vrea ceva, insistă până nu mai pot refuza sau până mă enervez.
Vă sună cunoscute aceste replici? Sigur ați zis sau măcar ați gândit asta la un moment dat. Eu sigur am trecut prin asta și uneori încă mai trec, mai ales că am acasă un adolescent și o preadolescentă.
Foarte mulți părinți se plâng că ai lor copii nu-i ascultă, că fac exact inversul a ceea ce li se spune, că se opun majorității cererilor, ce să mai spunem de împinsul limitelor, negocierea continuă sau bombănitul enervant și răspunsul obraznic.
Pare că jobul acestor copii este să ni se opună, ceea ce naște în noi frustrare și revoltă.
Nu știu părinte de copil de peste 1 an jumătate care să nu se fi confruntat cu asta, ba știu o grămadă care pun această provocare în capul listei problemelor cu copilul.
Contra-voință, ține minte termenul acesta
Acest concept are potențialul de a schimba percepția noastră complet despre copii și comportamentul lor. S-ar putea să fi găsit cheia, enigma rezitenței, neascultării, sfidării și rebeliunii copiilor.
Una din explicațiile acestui comporament vine din psihologie despre faptul că toți oamenii se nasc cu un instinct de rezistență și opoziție.
Această rezistență are un nume, termenul „contra-voință” (counterwill, în original), termen psihologic ce se referă la instinctul de rezistență față de orice fel de coerciție/constrângere percepută.
Acest termen a fost inventat de psihologul vienez, Otto Rank și popularizat de Dr. Gordon Neufeld, folosind lentilele dezvoltării copiilor și a teoriei atașamentului.
Această rezistență, nevoie de a te opune apare când te simți controlat sau constrâns. Îl simți când cineva îți spune ce să gândești, ce să simți sau să faci. E valabil oricărei ființe umane, copii și adulți, doar că la copii e mai accentuat din cauza imaturității lor.
Din păcate, noi, părinții, suntem poate ființele care le spun cel mai des celor mici (direct sau indirect)ce să facă, ce să simtă sau să gândească. Iar ei, din cauza imaturității dezvoltării, sunt mult mai predispuși acestei rezistențe decât în oricare altă perioadă a vieții.
Înainte să vrei s-o elimini pentru totdeauna din copilul tău, citește la ce folosește contra-voința
Dacă vă gândiți că este un defect sau o eroare a fiiniței umane, nu este așa. Ca orice instinct, și acesta s-a dezvoltat pentru a servi unui scop foarte precis.
Când copilul nostru rezistă abordării unui strain, comportamentelor nepotrivite, constrângerilor din partea celorlalți care contravin principiilor și felului lui de a fi, ne bucurăm că știe să se protejeze.
De asemenea, el este menit să ajute copilul să-și dezvolte individualitatea și personalitatea separat de noi, părinții, îngrijitorii și adulții din jurul lui.
Nu mai suntem la fel de încântați când cei mici ni se opun nouă, părinților, celor de care sunt atașați și care îi iubesc și le vor tot binele din lume.
Toți ne începem viața neajutorați și dependenți, însă rezultatul dezvoltării normale este maturizarea unei persoane capabile de auto-motivare și auto-reglare, cu o voință proprie, autentică. (…) Contra-voința apare prima dată la copilul mic pentru a asista în procesul de individuație. În esență, copilul ridică un zid de nu-uri, În spatele acestuia copilul poate învăța ce-i place și ce nu, aversiuni și preferințe, fără a fi copleșit de voința mult mai puternică a părintelui.„Cum să ne păstrăm copiii aproape” de Gabor Mate și Gordon Neufeld
Și când trece? sau Ține mult? parcă aud întrebările cititorilor
Perioada cea mai intensă a desfășurării acestei forțe este 2-5 ani și în adolescență.
Fix perioadele de rebeliune, cel puțin așa le percepem noi, părinții.
La vârstele mici, până spre 6-7 ani, copiii nu pot conține mai mult de un sentiment sau emoție odată.
Astfel că un preșcolar nu poate să fie furios pe tine și să simtă că te iubește în același timp. Sau să simtă atașamentul față de tine.
Pur și simplu nu e posibil, ei sunt emoțiile lor preponderente. Când mai cresc, ei pot rezista impulsului de a ni se opune, dacă sunt bine atașați de noi și nu intervin alte atașamente concurente cum este atașamentul față de egali despre care trage un semnal de alarmă renumitul Dr. Gabor Mate în cartea citată în acest articol de nenumărate ori, Cum să ne păstrăm copiii aproape, De ce părinții trebuie să fie mai importanți decât prietenii.
Cu alte cuvinte, instinctul de a rezista a devenit mai puternic decât dorința de a ne urma – ceea ce poate fi cauzat de controlul sau constrângerea pe care o experimentează din partea noastră.
Știu, o să te gândești că tu nu încerci să-ți controlezi copilul. Așa zic și eu. Dar după ce m-am observat o săptămână, de câte ori apare corectarea (trebuia să faci așa), comenzile (fă-ți temele!), îndrumarea fermă sau reproșurile (parcă ziceai că lași tableta aia!, Azi iar n-ai citit deloc!) atunci realizez că deși noi avem intenții bune, la ei ajung toate acestea ca o formă de control, de a-i dirija.
Cu cât îi presăm mai mult pe copii să-și mănânce legumele, să-și curețe camera, să-și spele dinții, să-și facă temele, să aibă grijă la bunele maniere ori să se înțeleagă bine cu frații și surorile, cu atât sunt mai puțin dispuși să coopereze.„Cum să ne păstrăm copiii aproape” de Gabor Mate și Gordon Neufeld
Ce facem atunci? Care e soluția?
Singura armă de dezamorsare a rezistenței este un atașament puternic.
Contravoința crește pe măsură ce atașamentul scade
Cealaltă forță majoră și cea mai mare influență pe care o avem noi în viața copilului este atașamentul.
Soluția este să investim mai mult în relația cu copilul, în relația de atașament, aceasta este singurul nostru mod prin care putem să-i influențăm pe copii – nu prin constrângere, mită, amenințări, recompense sau pedepse.
Ceea ce e evident (și simțit de noi zi de zi) este că cu cât i te opui unui copil, va răspunde cu o forță egală, fix ca în fizică, e un principiu universal pe care nu-l putem controla. Aceasta poate duce la escaladarea tensiunilor și conflictelor care pot eroda relația, crea nesiguranță și anxietate și le pot afecta dezvoltarea.
Există câteva soluții iar majoritatea, după cum explica Neufeld, se referă la investirea în relație, la consolidarea ei și în a ști cum să răspunzi adecvat acestor episoade de rezistență. Am scris despre cum putem îndulci această rezistență dar, așa cum probabil bănuiți, cea mai importantă muncă e la noi, în modul nostru conștient și echilibrat de a interacționa cu ei, fără anxietate și nevoia de control.
Cel mai bun răspuns la contra-voință este o relație este o relație parentală mai puternică
În concluzie, primul pas în acest proces este tocmai să conștinetizăm despre ce e vorba, care este cauza acestei rezistențe și să ne îndreptăm energia către a îmbunătăți relația de atașament, fără a ne bloca în schimbarea comportamentului copilului care e doar simptomul.
Vă las un ultim citat al lui Dr. Gabor Mate și vă îndemn să investiți în relația de atașament, adevărata noastră autoritate și putere de influență în viața copiilor noștri.
Trebuie să vedem dincolo de simptome. Dacă percepem doar rezistență și indolență, vom răspunde cu furie, frustrare și forță. Trebuie să înțelegem că este vorba doar de reacția instinctivă a copilului atunci când se simte presat și tratat cu superioritate. În spatele contra-voinței trebuie să recunoaștem un atașament slăbit.„Cum să ne păstrăm copiii aproape” de Gabor Mate și Gordon Neufeld
