Cine mai are timp de iubire și workshopuri pentru cupluri?

Workshop cupluri - iubire

După 15 ani de căsătorie și aproape 21 de relație te gândești că nu mai ai nimic de aflat despre partener…

Că știi totul despre iubire, știi totul despre el, doar îl știi ca pe tine, de … o viață de om, practic, nu?

Ei bine, eu nu cred că mă știu așa de bine nici pe mine, abia acum încep să întrezăresc părți din mine. Unele de acum 2 decenii nici nu le găsesc prin cotloane, pe când altele abia acum își arată fața sau… colții.

Așa că nu presupun că îmi știu partenerul de 21 de ani, soțul și tatăl copiilor mei așa de bine. De câte ori am făcut-o am primit câte o lecție…

Sunt dispusă să descopăr. Să-l descopăr mai bine pe el. Să mă descopr mai bine pe mine. Să ne (re)descoperim pe noi.

Și voi meritați o zi de iubire – așa ne-a propus Laura Pănăzan, psihoterapeut de cuplu, autoare de cărți și om ce crede în iubire, Laura pe care o admir, citesc și prețuiesc de ceva timp.

Articolul de azi nu e unul obișnuit, nu e cu sfaturi, recomandări, strategii sau scurtături, e cu emoție. Emoția primului workshop pentru cupluri la care am fost, alături de soțul meu, la final de iulie, la Brașov.

 

Ce poate face pentru noi un workshop pentru cupluri?

Cu toții visăm la acele experiențe transformatoare care – eventual instant și prin magie – să ne ajute să avem o relație armonioasă cu zero conflicte, comunicare suflet la suflet și regăsirea îndrăgostirii de la început.

Dar v-aș minți dacă v-aș spune că asta o să primiți de la un workshop, un retreat sau orice altă expriență în cuplu.

De ce? Pentru că aceste așteptări nici măcar nu sunt realiste, sunt doar continuarea poveștii romanțate care ni se vinde prin toate basmele și filmele Disney. Sunt așteptările noastre de copii. Dar acum nu mai suntem copii, ci adulți în toată firea și, deși parcursul fiecărui cuplu e diferit, una din stațiile obligatorii ar trebui să fie: așteptările la control.

Unii au oprit acolo în terapia de cuplu, alții au citit poate mult pe subiect, alții au mai fost pe la evenimente cu și despre cupluri.

La workshopul O ZI PENTRU IUBIRE. Cum depășim blocajele relaționale, ne-am scuturat bine de așteptarea să avem o relație fără conflicte. Mai mult, am înțeles că a ne uita la conflict ca la ceva de care vrem să fugim, pe care să-l ocolim, ne face un mare deserviciu.

Ne ține la distanță. Ridică un zid între două suflete care vor să își vorbească, iar conexiunea emoțională – care e acea stare după care tânjim cel mai mult în relațiile apropiate – este înăbușită.

Am înțeles și că din conflict putem crește. Din ciocnirea nevoilor noastre putem să-l înțelegem mai bine pe celălalt, povestea lui de viață, rănile lui, putem face loc pentru povestea lui, pentru perspectiva lui, pentru nevoile lui ALĂTURI de ale noastre. Nu e ori ori. E și și.

Dar nu e ușor să nu vezi conflictul ca pe inamic. Sau pe partener.

O zi de iubire, cu Laura Panazan
Eu, stânga, alături de Laura, după 7 ore de workshop

Care e rolul tău în conflictul din cuplu?

Majoritatea cuplurilor vin la terapie, povestea Laura în primul ei volum, Un dulău și un arici la psihoterapie de cuplu. Așteptări nerealiste, cu gândul că celălalt are o problemă și e nevoie să-l repare. Dacă e să fiu sinceră până la capăt, cred că așa am pășit și eu la prima ședință de terapie de cuoplu.

Dar curând am aflat cum ambii contribuie la conflict, ambii îl întrețin și nu pe celălalt trebuie să-l schimbăm, ci dinamica relației noastre este cea care ne aduce suferința și acolo e cheia. 

Cu cât unul strigă mai tare (dulăul) cu atât celălalt se izolează și se ascunde (ariciul).

Dacă nu știi ce-i cu dulăii și aricii de care vorbesc, pesemne că nu știi despre cărțile Laurei Pănăzan, Un dulău și un arici la psihoterapie de cuplu, vol. 1 și 2, al treilea e în scriere acum. Citește mai multe despre ele și despre terapia EFT aici.

Tu știi ce rol jucați în cuplu? Cum influențați dinamica relației voastre?

Ceea ce faceți, spuneți sau exprimați nonverbal construiește sau dărâmă puntea dintre voi.

La workshop am făcut multe săpături interioare pentru a ne găsi propriile răspunsuri, să înțelegem ce povești ne spunem când lucrurile o iau razna, ce gânduri ne inundă, ce temeri profunde ne copleșesc și când am mai trăit acele lucruri.

Cum ar fi să primești ajutor pentru a înțelege această dinamică, această circularitate, această furtună, ciclon, blocaj, deconectare, vârtej?

Cum ar fi să-i dai un nume și să poți să vorbești despre asta, să te prinzi primul când apare, să îl tragi de mânecă pe partener?

Toate acestea le-am experimentat și exersat în Ziua de iubire

 

Nici aici nu scapi de rănile copilăriei

Nu e un secret pentru nimeni (sper) că în relația de cuplu apar toate fantomele lăsate să zburde libere în relația cu părinții noștri, adică rănile copilăriei. Chiar am scris la un moment dat despre asta și mi-am amintit de un film unde cuplul era în pat cu ambele perechi de părinți, părinții ei și părinții lui. Aia da imagine puternică. Atunci am râs, mi s-a părut haioasă, dar e cât se poate de reală.

Un alt lucru interesant, un mare moment aha pentru mine, a fost acum câțiva ani când îi ascultam pe unii dintre cei mai cunoscuți cercetători în domeniul relațiilor de cuplu, creatorii dilogului IMago, Harville Hendrix și Helen Hunt:

90% din frustrările noastre față de partener sunt cauzate de experiențele noastre din trecut. Înseamnă că doar 10% din problemele prezente cu partenerul, sunt despre el!

 

Când te-ai gândit ultima oară cum influențează aceste răni ale copilăriei cuplul actual?

Când ați discutat despre asta, ați împărtășit crâmpeie din povestea voastră?  Când l-ai lăsat pe partener să te vadă cu adevărat?

Să vadă suferința ta, temerea ta cea mai profundă, fără să pui masca de furie, nedreptate, îndreptărțire, victimă?

O parte din workshop am dedicat-o, prin exerciții practice aflării poveștii celuilalt și așternerii propriei povești în fața partenerului. Deși am făcut-o de zeci de ori înainte, ghidați de întrebările și exercițiile pregătite de Laura, am înțeles mai bine rolul trecutului și influența lui asupra prezentului.

Iar toate acestea ne-au pregătit pentru cel mai valoros moment al întâlnirii, cel puțin pentru mine. 

 

Te văd, te simt, te conțin

Laura ne-a spus din introducere că își dorește să rămânem la finalul zilei, mai presus de informații, cu un sentiment.

Și am fost ochi și urechi, dar și cu inima deschisă să nu cumva să ratez sentimentul acela cu care rămâi la final….

Dar nu mă așteptam să aibă un impact atât de mare asupra mea.

Nu știu cum aș putea să povestesc căci e vorba de un exercițiu, o experiență extrem de vulnerabilă, dar și dătătoare de putere și speranță, de iubire.

Închipuiți-vă că pentru 5 minute te afunzi în ochii partenerului și îi spui, din priviri, toată povestea ta. Tot ce ai vrea să-i transmiți, cele mai mari dorințe, cele mai sumbre proiecții, cele mai ascunse frici. Îți deschizi sufletul… cu ochii doar. Fără cuvinte.

Miracolul vine atunci când celălalt te vede, te primește, te susține. Tot doar cu ochii.

Nu e nevoie de cuvinte, nici nu sunt permise în acest exercițiu.

Și apoi facem schimb de roluri, căci e despre reciprocitate. Fiecare are nevoie să se simtă astfel, să primească și să dea, să se lase văzut și să îl vadă și accepte pe celălalt.

E un sentiment magic, au fost cele mai profunde 10-15 minute trăite de mine, în relația de cuplu, în ultimele luni… poate ani.

Pare ușor la prima vedere, când erai îndrăgostit te pierdeai în privirea celuilalt mai multe minute în șir, parcă timpul stătea în loc…

Îți garantez că nu e ușor. Că o să vrei să fugi. Să ferești privirea. Că o să te simți copleșit sau temător.

De aceea astfel de exerciții se fac într-un cadru organizat, cu un ghid alături, cu pregătire și atunci poate fi chiar magic.

Acum am înțeles ce a vrut să spună Laura la început.

 

O zi de iubire, un buton de reset, o conștientizare, un aha… un sentiment

Workshopul susținut de Laura Pănăzan a fost pentru mine, cu adevărat, pe măsura numelui. O zi de iubire profundă, o experiență de împreună, un sentiment de conexiune suflet la suflet. 

Ce primești de la o astfel de experiență?

Primești șansa să faceți împreună o radiografie profundă a relației de iubire.
Ești ghidat să îți găsești propriile răspunsuri la întrebări esențiale precum:
Câtă intimitate emoțională și fizică apucați sau vă permiteți să aveți?
Cum stați cu timpul împreună? Care e calitatea relației de iubire? Dar a conexiunii sexuale?
Și astfel poți să iei decizii concrete pentru a schimba, a îmbunătăți lucrurile care sunt cele mai importante pentru voi.

Dar când se termină toate întâlnirile, workshopurile, terapeutul nu mai e acolo să medieze ce se întâmplă, rămânem doar noi doi și relația de iubire. Și dedicarea și munca noastră. Dacă mai credeți în iubire, așa cum o facem noi, merită să vă oferiți o astfel de experiență.

Eu am rămas cu acel sentiment, pe lângă multe informații utile și cu sens, multe aha-uri și conștientizări, exerciții practice și o lumină nouă în care văd partenerul, acea conexiune profundă care se întâmplă în cuplu când dai deoparte apărările, zidurile, măștile. Când ai curajul să fii vulnerabil. Și să primești vulnerabilitatea celuilalt.

Vrei și tu asta?  Crezi că meriți o zi de iubire profundă și o ieșire de pe pilotul automat al relației voastre? 

 

 

 

 

 

 

Abonează-te la newsletter-ul bilunar Părinți pe sârmă

La abonare, vei primi cadou e-book-ul „De la naștere la adolescență. Ghidul tău de înțelegere a etapelor de dezvoltare a copilului”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

portret părinte pe sârmă

Cine este părintele pe sârmă? Cum arată el? Te recunoști?

Încă de la primele mesaje, la crearea acestei comunități, în decembrie 2019, când eram 200 de părinți pe sârmă (majoritatea mame, dar erau vreo 3 tați și atunci), mi-am propus să mă arăt. Să mă cunoașteți. Să fiu sinceră și autentică, nu doar o mască construită să dea bine în social media. Sigur că asta nu înseamnă că mă cunoașteți la fel de bine ca soțul, prietenii din copilărie sau mama mea. Dar adesea, pe anumite subiecte, voi aflați primii ce-i în sufletul și în mintea mea. Acum câteva săptămâni, te-am îndemnat la puțină reciprocitate,  prin completarea chestionarului Portretul părintelui pe sârmă. 350 dintre voi au răspuns pozitiv și le sunt recunoscătoare.  Acest articol vine ca răspuns la cererile voastre de a dezvălui măcar câteva detalii relevante desprinse din răspunsuri.   Salutare, sunt părinte pe sârmă, mai precis, mamă pe sârmă Doar 4 tați au răspuns chestionarului (deci undeva peste 1%), deși pe grup, statistica spune că aprox. 6% din membri sunt bărbați. Deși sunt în număr mic, nu i-am uitat niciodată, eu, personal, am scris zeci de postări în comunitate reunite sub #tațiimplicați, un tată foarte implicat, George, a fost alături de noi din prima zi și a creat cea mai mare creștere din istoria grupului când ne-a menționat în direct la Europa FM. De asemenea, 4 tați au scris povești sau poezii pentru cartea colectivă pe care o vom lansa fooaarte curând, „Povești pe sârmă. Cu, despre și pentru părinți imperfecți”,  iar dacă vrei să guști un crâmpei de poveste de tată, ce a scris cu multă emoție, vulnerabilitate și deschidere, o poți face aici. Revenim la mama pe sârmă. Cei mai mulți membri implicați în comunitate sunt mame. Mame ce au, în cea mai mare parte a lor, între 31 și 40 de ani. Cel mai reprezentativ procent din respondente are 2 copii, este căsătorită și a absolvit facultatea sau are studii postuniversitare.     Cum interacționează părintele pe sârmă cu comunitatea Cei mai mulți ați spus că sunteți părinte pe sârmă de 1-3 ani și că intrați zilnic pe grup.  Vă implicați uneori cu răspunsuri pe grup, atât la postările altor membri, dar și la ale moderatorilor.  Drag părinte pe sârmă! Să știi că avem nevoie de implicarea ta și ea contează. Tu contezi! Adesea vezi scris deja aceleași lucruri pe care l-ai fi spus și tu și te oprești. Însă fiecare e unic în felul său și poate ajuta prin împărtășire, și pe cel care cere ajutor, pe cei care citesc, dar și pe sine. Implică-te, comunică, nu sta în umbra, nu ești invizibil, meriți să fii văzut, înțeles, apreciat. Cel mai mult v-au ajutat pe grup – informațiile, resursele de calitate (din ghiduri, interviuri video, postări educative ale echipei PPS), răspunsurile, sfaturile echipei PPS date la postări ale părinților din comunitate, dar și atmosfera de înțelegere și suport, lipsa de judecată și blamare.   Adesea viața de părinte e copleșitoare Dacă și tu ai bifat (sau doar ai gândit)că te simți adesea copleșită de toate rolurile și pălăriile pe care le porți, află că nu ești singură. cele mai multe mame se simt astfel. Plus că majoritatea simte că nu petrece destul timp cu copiii săi. Aici, dragile mele, aș vrea să am o baghetă magică și să înlătur vinovăția care se strecoară pe nesimțite în mințile și inimile noastre și să îți insuflu pentru totdeauna certitudinea că nu e nevoie să le faci pe toate. E de ajuns cât faci. Ești de ajuns. Ai nevoie și de timp pentru tine.  Să te încarci. Să citești o carte. Să te relaxezi. Să visezi cu ochii deschiși. Să lenevești,  Iar copiii tăi vor învăța din asta că nu trebuie să le facă pe toate nici ei, că valoarea lor nu stă în cât de bine și mult performează. Că au dreptul și e ok să se odihnească. Să stea. Să nu facă nimic.    Cum se încarcă părintele pe sârmă? Îi place să citeasca cărți pe diferite domenii de specialitate, inclusiv de parenting sau dezvoltare personală, dar ascultă cu plăcere și podcasturi și alte resurse pentru inspirație.  Am fost atât de fericită să primesc această confirmare, căci eu sunt o mare iubitoare de cărți și învățare, de 3 ani și ceva organizăm cluburi de carte lunare și avem rubrici permanente cu recomandări de cărți pentru copii și adulți. La fel și postări lunare cu resurse de unde să ne luăm inspirație și infromații de calitate.   Ce te ține treaz noaptea? Una din cele mai bifate frustrări pentru părintele pe sârmă este legată de incertitudini în educație: uneori mă simt confuz/ă sau nesigur/ă în privința modului în care ar fi bine să gestionez diferite situații legate de creșterea și educarea copiilor mei. Cred că rezonăm foarte mulți cu această idee și adesea ne punem la îndoială și ne comparăm momentele noastre cele mai proaste cu cele mai bune momente ale celor din jur. Sau de pe rețelele sociale. În cartea „Povești pe sârmă. Cu, despre și pentru părinți imperfecți”, vei citi peste 50 de povești autentice, reale, necosmetizate despre viața de părinte. Și vei vedea că nu ești singură și că toți cei 45 de autori au, la rândul lor, îngrijorări, necazuri, îndoieli, momente proaste, greșesc, chiar o dau în bară rău, și asta nu-i face părinți mai puțin buni. Doar părinți imperfecți, suficient de buni. Ne vedem pe plajele lumii, eventual citind și sorbind dintr-un cocktail În final, ne-am bucurat să citim despre cum arată o zi ideală în viața voastră, și parcă am visat și noi, echipa, odată cu voi. Printre ingredientele unei zile ideale pentru părintele pe sârmă, se află: tihna, râsetele, familia, altcineva să facă voastră, marea și plaja, cititul, odihna, natura, cuplul, și, mai ales, totul să fie fără alergătură și trezit la program fix.  Vă mulțumim, și eu și echipa PPS care a conceput și interpretat acest chestionar, pentru multe cuvinte de apreciere și recunoștință transmise, ne-au uns la suflet și ne-au reamintit cât de mult bine putem aduce în lume.

Mai multe »
dragul meu adolescent

Dragul meu adolescent, aș vrea să-ți spun…

Pe măsură ce ai noștri copii se apropie de adolescență sau de maturitate și încep să se desprindă de noi, începe să ne fie și mai mult dor de ei mici. De fețe ce ne priveau ca pe soarele lor. De mânuțe care se agățau de gâtul nostru precum cel mai de preț colier. De cum îi țineam în brațe seară de seară și le citeam povești. De cum (mai) acceptau să ne țină de mână pe stradă. Sau cum îi ducea taică-su pe umeri. De cum îi duceam în brațe și-i băgam în pat, pe când adormeau cuibăriți lângă noi. De cuvinte dulci de te iubesc și declarații de admirație și iubire pricinuite de cine știe ce fleacuri (în ochii noștri).   Ei, madre, poate când o să fiu mare o să te mai las să mă pupi. Așa mi-a spus juniorul care ieri a împlinit 15 ani și de ceva timp nu mă mai lasă să-l pup. Mai reușesc să-i smulg o îmbrățișare, și asta la ocazii speciale. Un lucru e cert: Au trecut într-o altă etapă și de unde până mai ieri noi eram universul lor… acum ei își contruiesc universul în afara noastră.  Aveam foarte clar în minte, chiar de câteva luni încoace, să scriu un articol despre lucruri pe care părinții de adolescenți ar trebui să le știe. Dar azi, în fața tastaturii și a foii, îmi dau seama câtă presiune este pe umerii noștri – să știm, să facem, să nu ratăm, să reușim, să prindem ultima șansă, ultima perioadă împreună. Așa că mi-a pierit cheful de a îți spune ție, dragi părinți de adolescent, ca și mine, ce e de știut și făcut. Mai degrabă, mă uit spre interiorul meu și scot din tumultul de gânduri și mai luminoase, și mai umbrite, și dacă te vei identifica, pe ici pe colo, dacă îți va fi de folos sau te va inspira în vreun fel, înseamnă că mi-am făcut treaba.   Câteva lucruri pe care aș vrea să ți le spun, dragul meu adolescent Nădăjduiesc că vei citi aceste rânduri cândva – da, știu, acum nu e momentul, nu ai răbdare, e ok – și, mai presus de asta, simt nevoia să le scot la iveală și să le împărtășesc cu tine, drag cititor. Poate îmi împărteșești și tu dificultatea de a găsi momentul potrivit, tonul potrivit, contextul potrivit și să mai pic și în momentul în care adolescentul să fie dispus la conversație și, mai ales, la conectare. Așa că multe din aceste mesaje ajung greu la destinatar,  dar sper că măcar nu se vor pierde.   Te apreciez atât de mult Da, da, știu! Nu-ți spun destul de des și pic în paradigma în care am crescut și eu. Vedem ce nu merge și ce nu ne place și de tot ce e bun, frumos, armonios, nici nu amintim. Parcă ne uităm în niște oglinzi din parcul de distracții, care ne arată strâmbi și hâzi.  Nu, nu e drept. Știu. Noi, oamenii, ne hrănim cu aprecieri. Și cu toate astea, suntem atât de zgârciți cu ele. Te apreciez pentru tot ce faci, pentru eforturile tale, pentru strădania de a face față tuturor provocărilor vârstei și clasei (bate la ușă examenul de capacitate), pentru seriozitatea de a duce la cap unele lucruri, pentru diminețile cu proiecte la chimie (mă ascultă doamna, nu că mi-ar plăcea mie) pentru mesajele cu sunt bine, mai întâzii puțin, nu-ți face griji de la 22.00 când ești afară, prin cartier. Dar mai presus de tot ce faci, te apreciez că ești. Pur și simplu. Tu, copilul bun, amuzant, optimist, încăpățânat, pasionat până la obsesie, adesea fără chef. Doar TU, fără etichete și catalogări de bun și rău.  Citește și articolul Dragă mamă și tată! scrisoare de la adolescentul vostru   Știu că de acum cele mai frumoase momente din viața ta nu vor fi lângă noi, părinții tăi… și e ok Ești într-o perioadă în care prietenii sunt foarte importanți. Și e ceva normal, e de așteptat, nu e ceva cu care să ne luptăm. Înțeleg că vrei să-ți petreci ziua cu ei, la teatru – unde mai zăbovești 2 ore după cursuri, să stai cu prietenii; pe afară la fotbal cu prietenii cu care te știi de când aveai 2 ani, practic ați crescut împreună. E momentul primelor îndrăgistiri, primele drame și decepții din dragoste, acum e cu mesaje pe Whatsapp și Instagram, dar emoțiile sunt tot acolo. Prezente, intense și confuze. Și știind toate astea îți răspund la mesajul de pe whatsapp: ok, be safe! Totuși nu veni la miezul nopții, ok? și mă rog să fii bine și să am răbdare să nu-ți mai scriu încă un mesaj peste o oră, ci să te întorci acasă și să-ți începi ritualul de seară. Alături de noi, în siguranța și atmosfera obișnuită și banală de acasă (dar dătătoare de calm și liniște).   Te susținem în drumul tău. Nu ești singur și sper să simți asta Am creat un cerc de suport în jurul tău și sper să simți energia tuturor celor implicați. Nu doar eu și tati. Îl ai pe proful de învățare, cel care te încurajează și te ghidează să descoperi că poți, mulțumim, Alexandru, pe domnul profesor de română, cel de matematică, mentorii de la cursurile de teatru, oameni care te susțin și îți suflă vânt în aripi astfel încât să poți progresa nu doar pentru examen, ci pentru viață. Iar susținerea noastră vine nu doar sub formă de oameni cu care te înconjori, modele, mentori, oameni care să te îndrume și să te inspire, ci și sub formă de încredere. Încredere în tine, în alegerile tale, în drumul tău, în deciziile tale. În căderile și revenirile după deciziile mai puțin inspirate. Dar necesare. Căci, nu-i așa, greșeala e cel mai bun învățător.    Suntem mândri de tine și credem în tine! Nu e nevoie să faci ceva anume pentru ca noi să fim mândri de tine. Știu că noi, generația trecută, am fost așa de des învățați că suntem valoroși prin ceea ce facem.

Mai multe »
club de carte principală

Participarea la clubul de carte PPS și ce-ți poate aduce ție

Cei care intră pe pagina ta, Adina, de unde știu că tu organizezi cluburi de carte de 3 ani? Așa m-a întrebat o mamă prietenă, membră și ea în comunitatea Părinți pe sârmă, dar și în grupul extrem de activ și efervescent de lectură. Eu am făcut ochii mari și am zis: Tu știi că ai dreptate. Nu am scris pe blog. Scriu pe grup, pun evenimentele, dar rar am timp să povestesc mai multe. Așa că poate e momentul s-o fac. Era prin 2021, la începutul anului când colega mea, Ina, a venit cu ideea de a organiza un club de carte. Pot să spun că nici nu mai organizasem, nici nu mai participasem la unul. Dar am zis: de ce nu? Așa a apărut, în martie 2021, prima ediție a clubului pe baza cărții: Tot ce nu ți-am spus de Celeste NG, iar primul moderator a fost o altă membră a echipei  Părinți pe sârmă, Adriana Zaharia. Am decis că vor fi lunare, o lună beletristică urmată de o alta cu o carte de parenting/psihologie și am dus-o așa… 3 ani și chiar mai bine. Ieri am avut cel de-al 34-lea club, iar 3 dintre ele au avut parte de ediții duble, fizice și online.  Dacă ești curios care sunt cele 34 de cărți citite și dezbătute la cluburile de carte PPS (părinți pe sârmă), le poți vedea aici, într-un scurt reel.    Și cu ce mă ajută să vin la cluburile de carte PPS? Dacă m-ar trezi cineva noaptea și ar zice: de mâine gata cu cluburile de carte… l-aș lua la bătaie.  Serios, cum să-mi iei bucuria asta, plăcerea asta burgheză, cum zice o bună prietenă. În vremurile acestea trăite pe repede înainte, să reușim, o dată pe lună să ne oprim și să ne conectăm, să discutăm despre o carte, despre idei, despre emoții, despre trăiri… e ceva unic. Dar asta e doar părerea mea subiectivă evident. Mai sunt multe alte motive pentru care ar putea să-ți placă să vii alături de noi sau, de ce nu, să organizezi chiar tu un club de carte cu prietenii sau colegii de serviciu. Am rugat câteva doamne minunate – care au particiapat de mai multe ori la cluburi de carte organizate de mine – să lase mărturia lor despre cum e la cluburile de carte și le-am reunit pe toate în acest articol. Le dau cuvântul femeilor minunate, cu mulțumiri pentru cuvinte și pentru că mi-au permis să le includ testimonialele în acest articol.   O comunitate de împărtășit idei de cărți și nu numai Clubul de lectură al Adinei? Să spun despre el că a fost contextul în care am găsit niște oameni tare frumoși, cu o minte deschisă și mereu dornici de perspective, de schimb de idei și emoții. Sau să spun că a fost locul în care am găsit niște cărți de care nici nu știam până atunci câtă nevoie aveam. Sau că ne-a oferit și surprize precum întâlnirea cu autorul. Sau poate să spun că m-a facut parte dintr-o adevarata comunitate în care zilnic împărtășim idei de cărți și nu numai. Sau că pot să cumpăr mai multe cărți datorită voucherelor cu care Adina vine către noi cu multă generozitate în a împărtăși. Ei bine, toate acestea sunt adevarate. Clubul de lectura al Adinei este un colț minunat cu energie vie și bună, cu zâmbet și idei, cu cărți și gânduri. Mihaela   Experiențe din care pleci îmbogățit cu idei și multe lucruri practice care să-ți schimbe în bine relațiile, viața personală și a familiei Nu știu dacă e o dependență bună, dar vorba unei prietene: decât țigări, mai bine cărți. De când am descoperit cluburile de lectură de la Părinți pe sârmă, aproape că nu mai am loc în bibliotecă. Chiar dacă nu am reușit să ajung la toate, nu am rezistat să nu-mi cumpăr cărțile propuse și chiar unele din cele recomandate de participante. Am fost prezentă mai ales la cluburile de parenting căci acestea mi s-au părut utile și s-au potrivit mai bine și în programul meu, dar sunt convinsă că perspectivele diferite pot să-ți aducă momente de Aha chiar și din beletristică. Luna asta am înghițit cărțile Laurei Panazan si mi-am propus să particip la club nu numai pentu ca mi-au placut și mi-au deschis ochii în multe privințe, dar am ocazia să o cunosc pe autoare și poate chiar să schimbăm impresii. Recomand oricui astfel de experiențe din care pleci îmbogățit cu idei și cu multe lucruri practice care să-ți schimbe în bine relațiile, viața personală și a familiei. Cristina Blândețea și toleranța față de diversitate Nu am participat la alte cluburi de lectură decât în cadrul grupului „Părinți pe sârma”, așa că nu am cu ce să fac comparație, dar voi scrie lucrurile care îmi plac la aceste cluburi. Și îmi plac atât de mult încât în 2 ani am ratat 2 sau 3. În primul rând, nu a fost nicio carte propusă care să nu îmi placă sau cu care să nu rezonez (sigur că unele mi-au plăcut mai mult decât altele, datorită acestor cluburi i-am descoperit, de exemplu, pe Frederik Bachman și pe Virginie Grimaldi, care au intrat în top 5 autori favoriți). În al doilea rând, cluburile sunt moderate cu blândețe și atitudinea participanților este una de respect reciproc: nu dă nimeni cu piatra dacă sunt păreri diferite și părerea niciuneia din noi nu e deasupra celorlate (nici măcar a moderatorilor). Mi se pare foarte interesant cum fiecare observă anumite fațete, cum aceeași idee poate fi privită diferit (prin filtrele personale, desigur). Consider asta un mare plus pentru a crește toleranța față de diversitatea de idei și de oameni din jurul nostru, deci aș zice că aceste cluburi sunt de un real folos în a-i înțelege mai bine pe ceilalți și astfel de a ne ajuta să ne adaptăm mai bine mediului în care trăim. Să mai spun și despre efortul Adinei Giurgea de a ne oferi în mod constant reduceri de la diverse edituri, ba chiar și

Mai multe »