Tu mai crezi în iubire? 2 cărți care te vor ajuta s-o faci, fie că ești dulău, fie că ești arici

Relația de cuplu - recomandare

În urmă cu aproape doi ani am primit o recomandare foarte călduroasă spre o carte despre relația de cuplu de la una din mamele din comunitatea Părinți pe sârmă. Era un volum cu o copertă tare simpatică – un dulău cu colții scoși amenințător și un arici temător, cu lăbuțele încrucișate pe piept, a apărare. Semăna cu coperta unei cărți de copii. Doar că nu era. Nici pe departe.

Sau da? Și poate că ariciul și dulăul sunt copiii noștri interiori ajunși acum într-o relație de iubire?

 

Un dulău și un arici la psihoterapie de cuplu: Vol. 1 Așteptări nerealiste

Relația de cuplu - arici și dulău, vol. 1

Când am citit volumul 1 nu știam cine este Laura Pănăzan, nu o cunoșteam și nici măcar nu știam că va mai urma un al doilea volum.

La lansarea celui de-al doilea am aflat de unde a pornit ideea acestei cărți. Autoarea, Laura Pănăzan, și-a dorit să scrie o carte (inițial era doar o broșură) care să ajute clienții veniți la terapie de cuplu să aibă o vedere de ansamblu și așteptări realiste cu privire la procesul terapeutic. Și, s-a gândit ea, poate îi va inspira și pe colegii terapeuți începători să lucreze cu cupluri.

Un dulău și un arici la psihoterapie de cuplu prezintă așteptările nerealiste, prejudecățile cu care oamenii vin la terapie sau care îi împiedică să facă acest pas atunci când au nevoie. Vrei să tragi cu ochiul la câteva din aceste aștepări?

Ajută-mă să-l repar!

În iubire nu e nevoie de efort!

Perfecțiunea!

Acestea sunt doar 3 din cele 11 așteptări pe care le dezbate Laura în primul volum, așteptări care, fie că ajungem la terapie sau nu, ne cam dau de furcă multora dintre cei care ne aflăm într-o relație de cuplu.

Cum ar fi să tragi cu urechea la procesul terapeutic?

Prin această carte, cu acordul clienților mei, te las să tragi cu urechea și să-ți faci o idee despre ce se întâmplă în spațiul terapeutic. Mă aștept să fii un pic… curios, dar și un pic temător. Cum ești? scria autoarea pe blogul personal la lansarea cărții.

Recunosc, eu am fost curioasă. Și încântată. Și răvășită odată ce am intrat mai adânc în poveste.

Subiectul e clar, terapia de cuplu, fix pe modelul EFT (emotional focused therapy) aceeași terapie a cărei beneficiară am fost și eu și soțul în ultimii ani și cu care rezonez foarte mult.
Ceea ce reușește autoarea este incredibil: printr-o scriitură vie, plină de autenticitate și sinceritate, plus o doză sănătoasă de umor, ne invită, cu fiecare capitol, să luăm loc pe canapeaua din cabinet, alături de un cuplu (de obicei format dintr-un dulău și un arici, la figurat evident).

Aici ne conduce prin procesul terapeutic, prin gândurile, emoțiile și strădania ei de a deschide minți și suflete, prin modul în care poveștile sau incapacitatea de a da acces la poveștile celor doi, are un sens, un sens ce te poate elibera, îți poate oglindi propria poveste sau te poate pune pe gînduri. Cert e că te mișcă. Nu rămâi indiferent.

Am recunoscut replici, tehnici, dar cel mai important, trăiri umane, autenticitatea de a te arăta imperfect și dornic de a fi văzut, auzit și iubit așa cum ești.

Am regăsit bucățele din mine în fiecare poveste, în fiecare cuplu, în fiecare el și ea, în fiecare terapie.

E o carte pe care o recomand tuturor cuplurilor, indiferent de cât de bine se înțeleg (sau nu), singurul avertisment ar fi: nu citi cartea dacă nu ești pregătit să-ți schimbi percepțiile rigide despre el (sau ea) și despre sufletul uman și interacțiunea dintre 2 oameni.

Iubirea nu doare. Relația de cuplu poate suferi, dar nu iubirea e de vină

Pe parcursul cărții mi-am pus multe semne, au fost multe paragrafe, propoziții sau pagini întregi care m-au impactat sau care mi-au răsunat în minte. Aici e o pagină întreagă (sau puțin mai mult), pe care mi-ar plăcea s-o citească fiecare om ce respiră.

Oamenii au nevoie de oameni. Suntem ființe sociale dependente de relațiile cu ceilalți. Când iubim și ne simțim iubiți, avem energie să creștem în toate domeniile vieții. Când nu avem iubire, parcă nimic altceva nu ne poate cu adevărat mulțumi.

Încercăm să substituim pe cineva cu ceva: prin fumat, mâncat compulsiv, shopping, consum de alcool sau de substanțe, jocuri de tot felul, muncă excesivă, studiu extrem, citit intensiv, cult pentru curățenie, vizionări TV, navigări pe net, de la interacțiuni pe rețele sociale până la căutări de idoli sportivi, politici, religioși, intelectuali ori artistici.

Toate aceste surogate ne dau iluzorii stări de bine. Ne alină temporar. Ne spală creierii un pic, cât să uităm de o stare de rău, de o lipsă profundă.

Dependențele nesănătoase ne oferă beneficii subțirele. Validări de moment. Dar ne spoliază de energie pe termen lung. Tocmai pentru că minciuna costă. E nevoie de un mare consum din proria vitalitate ca să te poți păcăli. Ca să ții departe de conștient adevărul despre tine, setea reală de iubire. Dorul. Durerea.

Iubirea nu doare. Doare neiubirea. Iubirea înalță. Iubirea te crește. Dacă tu crezi că mă refer doar la iubirea primită de tine, ia aliniatul de la capăt și citește-l și dinspre iubirea pe care o oferi. Ție și celorlalți.

 

Un dulău și un arici la psihoterapie de cuplu: Vol. 2 Emoții în pielea goală

Relația de cuplu - arici și dulău, vol 2

Ne aflăm la aproape 2 ani distanță de prima întâlnire cu ariciul și dulăul. Dar situația e diferită.
Deja o cunosc pe autoare personal, am reușit să strecor în programul ei atât de aglomerat chiar și o întâlnire live în comunitatea Părinți pe sârmă, unde am vorbit despre aceeași dinamică. Și pentru că relația de cuplu este unul din subiectele cele mai aprinse pentru părinții pe sârmă, live-ul este în top 3 al celor mai vizionate live-uri de pe grup. Te invit și pe tine să-l (re)vezi, după ce termini acest articol.
Cartea e mai mult poveste decât teorie (deși am aflat deja că Laurei îi place să fie profesoară, iar capitolul meu preferat scris astfel se numește „Transpiră ca să rămâi viu”.
Am simțit o evoluție, o profunzime mult mai mare în cel de-al doilea volum, în trecerea de la povești ale diverselor cupluri ce ilustrează cele 11 așteptări nerealiste (în primul volum) către terapia de cuplu pentru patru perechi.
Mai precis, suntem invitați (din nou) în cabinetul de psihoterapie pentru a fi martorii poveștilor a 4 cupluri, 8 oameni care au ceva în comun: dorința de a fi văzuți, iubiți, alinați, conectați.
Și oamenii aceștia sunt reali, nu sunt niște cupluri perfecte, nici mai rele decât mine sau tine, nici măcar previzibile, (nici în dansul lor de arici/dulăi nu e așa de simplu, apare și duriciul, fac schimb de roluri câteodată). Dar e imposibil să nu te regăsești pe ici pe colo sau poate chiar ca-ntr-o oglindă în unii dintre ei. Și când să te atașezi de un cuplu, hop apare următorul și nu mai poți să ai favoriți.

Este această carte pentru mine, dacă nu sunt specialist?

Pot să vă spun că nu e o carte scrisă pentru terapeuți, ci pentru fiecare dintre noi, pentru a ne întâlni cu noi înșine, în pielea goală. Și cu cuplurile noastre, dezbrăcate de așteptări, de perfecțiune, de prejudecăți. Cu emoțiile la vedere.
O fi Laura psihoterapeut, însă are darul povestitorului și mânuiește cuvintele cu mare măiestrie, așa că lectura curge lin și natural, poate doar emoțiile tale, trăirile și introspecțiile pe care Laura te invită în multe pagini să le ai, doar acestea pot să-ți îngreuneze lectura.
În carte vei regăsi 3 planuri : al terapiilor, al vieții personale a autoarei (și cât de fain ne arată cum funcționează și dansează dulăul și ariciul în cuplul lor real) și unul al dialogului cu cititorul (de aici vin plânsetele și emoțiile, că n-ai cum fugi chiar de fiecare dată).

O frântură din emoțiile în pielea goală

Acum las loc unui citat – m-am hotărât greu pe care să vi-l împărtășesc, după cum vedeți din imagine mi-am pus cel puțin 20 de semne.
De ce sondăm trecutul ăsta atât de mult? De ce lucrăm cu emoții? De ce abordăm subiecte tabu (secrete de familie, sexualitate, aventuri)? De ce urmăresc incizii atât de adânci? (…)
În psihoterapie nu eu sunt eroul în halat alb! Ci tu, clientul meu. Tu faci incizii adânci. Eu doar te încurajez, îți dau la mână câte un instrument și îți potrivesc mai bine ochelarii cu lentile de microscop.
Pe acolo mă duci tu în procesul tău de explorare. Ochii tăi sunt cei care în sfârșit văd. Acolo în străfund s-a scris scenariul tău de viață. Doar acolo poți găsi lumina din adânc. Trecând prin emoție.
Îți amintești de stratul acela de sub casa sufletului tău, unde rădăcinile se confundă cu pământul? (notă: e vorba de un model detaliat în carte al construcției noastre interioare)
Acolo îți sunt resursele. Acolo e potențialul tău de creștere. De acolo te-ai putea rescrie. Tu pe tine. Din lumina din adânc, mă repet. Te-ai rezămisli.
Drumul reușitei va fi construit, mergând până la capăt (cu ochii larg deschiși, în timp ce eu îți țin lampa ridicată) pe drumul nereușitei, cel îndelung bătătorit.
Îți sunt martor ca să devii martor, îți amintești?
Abia când te cunoști ca întreg și îți iei în mâini trecutul, poți începe să te remodelezi, să îți devii creator. Abia atunci începe travaliul schimbării. Când te clarifici și capeți sens.

Tu mai crezi în iubire?

În final, vă spun doar că e o carte scrisă de către un om care crede în iubire și în relația de cuplu și asta mi se pare că dă putere demersului cărții și autoarei.
Nu cunosc o astfel de carte în spațiul românesc, dar m-a dus cu gândul la bestseller-ul internațional „Poate ar fi bine să discuți cu cineva” de Lori Gottlieb, cu excepția că acolo erau câteva povești de psihoterapie, povești individuale, iar aici sunt 4 cupluri, pe care le vom însoți și în volumul 3 unde se va desfășura, de fapt, terapia schimbării.
Eu nădăjduiesc că acolo vom vedea cum dansul în contratimp (lătratul și aricitul) se va mai echilibra și fiecare va începe să îl vadă pe celălalt mai mult, să empatizeze cu el, cu apărările lui, cu unicitatea lui.
Din iubire.

Abonează-te la newsletter-ul bilunar Părinți pe sârmă

La abonare, vei primi cadou e-book-ul „De la naștere la adolescență. Ghidul tău de înțelegere a etapelor de dezvoltare a copilului”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

portret părinte pe sârmă

Cine este părintele pe sârmă? Cum arată el? Te recunoști?

Încă de la primele mesaje, la crearea acestei comunități, în decembrie 2019, când eram 200 de părinți pe sârmă (majoritatea mame, dar erau vreo 3 tați și atunci), mi-am propus să mă arăt. Să mă cunoașteți. Să fiu sinceră și autentică, nu doar o mască construită să dea bine în social media. Sigur că asta nu înseamnă că mă cunoașteți la fel de bine ca soțul, prietenii din copilărie sau mama mea. Dar adesea, pe anumite subiecte, voi aflați primii ce-i în sufletul și în mintea mea. Acum câteva săptămâni, te-am îndemnat la puțină reciprocitate,  prin completarea chestionarului Portretul părintelui pe sârmă. 350 dintre voi au răspuns pozitiv și le sunt recunoscătoare.  Acest articol vine ca răspuns la cererile voastre de a dezvălui măcar câteva detalii relevante desprinse din răspunsuri.   Salutare, sunt părinte pe sârmă, mai precis, mamă pe sârmă Doar 4 tați au răspuns chestionarului (deci undeva peste 1%), deși pe grup, statistica spune că aprox. 6% din membri sunt bărbați. Deși sunt în număr mic, nu i-am uitat niciodată, eu, personal, am scris zeci de postări în comunitate reunite sub #tațiimplicați, un tată foarte implicat, George, a fost alături de noi din prima zi și a creat cea mai mare creștere din istoria grupului când ne-a menționat în direct la Europa FM. De asemenea, 4 tați au scris povești sau poezii pentru cartea colectivă pe care o vom lansa fooaarte curând, „Povești pe sârmă. Cu, despre și pentru părinți imperfecți”,  iar dacă vrei să guști un crâmpei de poveste de tată, ce a scris cu multă emoție, vulnerabilitate și deschidere, o poți face aici. Revenim la mama pe sârmă. Cei mai mulți membri implicați în comunitate sunt mame. Mame ce au, în cea mai mare parte a lor, între 31 și 40 de ani. Cel mai reprezentativ procent din respondente are 2 copii, este căsătorită și a absolvit facultatea sau are studii postuniversitare.     Cum interacționează părintele pe sârmă cu comunitatea Cei mai mulți ați spus că sunteți părinte pe sârmă de 1-3 ani și că intrați zilnic pe grup.  Vă implicați uneori cu răspunsuri pe grup, atât la postările altor membri, dar și la ale moderatorilor.  Drag părinte pe sârmă! Să știi că avem nevoie de implicarea ta și ea contează. Tu contezi! Adesea vezi scris deja aceleași lucruri pe care l-ai fi spus și tu și te oprești. Însă fiecare e unic în felul său și poate ajuta prin împărtășire, și pe cel care cere ajutor, pe cei care citesc, dar și pe sine. Implică-te, comunică, nu sta în umbra, nu ești invizibil, meriți să fii văzut, înțeles, apreciat. Cel mai mult v-au ajutat pe grup – informațiile, resursele de calitate (din ghiduri, interviuri video, postări educative ale echipei PPS), răspunsurile, sfaturile echipei PPS date la postări ale părinților din comunitate, dar și atmosfera de înțelegere și suport, lipsa de judecată și blamare.   Adesea viața de părinte e copleșitoare Dacă și tu ai bifat (sau doar ai gândit)că te simți adesea copleșită de toate rolurile și pălăriile pe care le porți, află că nu ești singură. cele mai multe mame se simt astfel. Plus că majoritatea simte că nu petrece destul timp cu copiii săi. Aici, dragile mele, aș vrea să am o baghetă magică și să înlătur vinovăția care se strecoară pe nesimțite în mințile și inimile noastre și să îți insuflu pentru totdeauna certitudinea că nu e nevoie să le faci pe toate. E de ajuns cât faci. Ești de ajuns. Ai nevoie și de timp pentru tine.  Să te încarci. Să citești o carte. Să te relaxezi. Să visezi cu ochii deschiși. Să lenevești,  Iar copiii tăi vor învăța din asta că nu trebuie să le facă pe toate nici ei, că valoarea lor nu stă în cât de bine și mult performează. Că au dreptul și e ok să se odihnească. Să stea. Să nu facă nimic.    Cum se încarcă părintele pe sârmă? Îi place să citeasca cărți pe diferite domenii de specialitate, inclusiv de parenting sau dezvoltare personală, dar ascultă cu plăcere și podcasturi și alte resurse pentru inspirație.  Am fost atât de fericită să primesc această confirmare, căci eu sunt o mare iubitoare de cărți și învățare, de 3 ani și ceva organizăm cluburi de carte lunare și avem rubrici permanente cu recomandări de cărți pentru copii și adulți. La fel și postări lunare cu resurse de unde să ne luăm inspirație și infromații de calitate.   Ce te ține treaz noaptea? Una din cele mai bifate frustrări pentru părintele pe sârmă este legată de incertitudini în educație: uneori mă simt confuz/ă sau nesigur/ă în privința modului în care ar fi bine să gestionez diferite situații legate de creșterea și educarea copiilor mei. Cred că rezonăm foarte mulți cu această idee și adesea ne punem la îndoială și ne comparăm momentele noastre cele mai proaste cu cele mai bune momente ale celor din jur. Sau de pe rețelele sociale. În cartea „Povești pe sârmă. Cu, despre și pentru părinți imperfecți”, vei citi peste 50 de povești autentice, reale, necosmetizate despre viața de părinte. Și vei vedea că nu ești singură și că toți cei 45 de autori au, la rândul lor, îngrijorări, necazuri, îndoieli, momente proaste, greșesc, chiar o dau în bară rău, și asta nu-i face părinți mai puțin buni. Doar părinți imperfecți, suficient de buni. Ne vedem pe plajele lumii, eventual citind și sorbind dintr-un cocktail În final, ne-am bucurat să citim despre cum arată o zi ideală în viața voastră, și parcă am visat și noi, echipa, odată cu voi. Printre ingredientele unei zile ideale pentru părintele pe sârmă, se află: tihna, râsetele, familia, altcineva să facă voastră, marea și plaja, cititul, odihna, natura, cuplul, și, mai ales, totul să fie fără alergătură și trezit la program fix.  Vă mulțumim, și eu și echipa PPS care a conceput și interpretat acest chestionar, pentru multe cuvinte de apreciere și recunoștință transmise, ne-au uns la suflet și ne-au reamintit cât de mult bine putem aduce în lume.

Mai multe »
dragul meu adolescent

Dragul meu adolescent, aș vrea să-ți spun…

Pe măsură ce ai noștri copii se apropie de adolescență sau de maturitate și încep să se desprindă de noi, începe să ne fie și mai mult dor de ei mici. De fețe ce ne priveau ca pe soarele lor. De mânuțe care se agățau de gâtul nostru precum cel mai de preț colier. De cum îi țineam în brațe seară de seară și le citeam povești. De cum (mai) acceptau să ne țină de mână pe stradă. Sau cum îi ducea taică-su pe umeri. De cum îi duceam în brațe și-i băgam în pat, pe când adormeau cuibăriți lângă noi. De cuvinte dulci de te iubesc și declarații de admirație și iubire pricinuite de cine știe ce fleacuri (în ochii noștri).   Ei, madre, poate când o să fiu mare o să te mai las să mă pupi. Așa mi-a spus juniorul care ieri a împlinit 15 ani și de ceva timp nu mă mai lasă să-l pup. Mai reușesc să-i smulg o îmbrățișare, și asta la ocazii speciale. Un lucru e cert: Au trecut într-o altă etapă și de unde până mai ieri noi eram universul lor… acum ei își contruiesc universul în afara noastră.  Aveam foarte clar în minte, chiar de câteva luni încoace, să scriu un articol despre lucruri pe care părinții de adolescenți ar trebui să le știe. Dar azi, în fața tastaturii și a foii, îmi dau seama câtă presiune este pe umerii noștri – să știm, să facem, să nu ratăm, să reușim, să prindem ultima șansă, ultima perioadă împreună. Așa că mi-a pierit cheful de a îți spune ție, dragi părinți de adolescent, ca și mine, ce e de știut și făcut. Mai degrabă, mă uit spre interiorul meu și scot din tumultul de gânduri și mai luminoase, și mai umbrite, și dacă te vei identifica, pe ici pe colo, dacă îți va fi de folos sau te va inspira în vreun fel, înseamnă că mi-am făcut treaba.   Câteva lucruri pe care aș vrea să ți le spun, dragul meu adolescent Nădăjduiesc că vei citi aceste rânduri cândva – da, știu, acum nu e momentul, nu ai răbdare, e ok – și, mai presus de asta, simt nevoia să le scot la iveală și să le împărtășesc cu tine, drag cititor. Poate îmi împărteșești și tu dificultatea de a găsi momentul potrivit, tonul potrivit, contextul potrivit și să mai pic și în momentul în care adolescentul să fie dispus la conversație și, mai ales, la conectare. Așa că multe din aceste mesaje ajung greu la destinatar,  dar sper că măcar nu se vor pierde.   Te apreciez atât de mult Da, da, știu! Nu-ți spun destul de des și pic în paradigma în care am crescut și eu. Vedem ce nu merge și ce nu ne place și de tot ce e bun, frumos, armonios, nici nu amintim. Parcă ne uităm în niște oglinzi din parcul de distracții, care ne arată strâmbi și hâzi.  Nu, nu e drept. Știu. Noi, oamenii, ne hrănim cu aprecieri. Și cu toate astea, suntem atât de zgârciți cu ele. Te apreciez pentru tot ce faci, pentru eforturile tale, pentru strădania de a face față tuturor provocărilor vârstei și clasei (bate la ușă examenul de capacitate), pentru seriozitatea de a duce la cap unele lucruri, pentru diminețile cu proiecte la chimie (mă ascultă doamna, nu că mi-ar plăcea mie) pentru mesajele cu sunt bine, mai întâzii puțin, nu-ți face griji de la 22.00 când ești afară, prin cartier. Dar mai presus de tot ce faci, te apreciez că ești. Pur și simplu. Tu, copilul bun, amuzant, optimist, încăpățânat, pasionat până la obsesie, adesea fără chef. Doar TU, fără etichete și catalogări de bun și rău.  Citește și articolul Dragă mamă și tată! scrisoare de la adolescentul vostru   Știu că de acum cele mai frumoase momente din viața ta nu vor fi lângă noi, părinții tăi… și e ok Ești într-o perioadă în care prietenii sunt foarte importanți. Și e ceva normal, e de așteptat, nu e ceva cu care să ne luptăm. Înțeleg că vrei să-ți petreci ziua cu ei, la teatru – unde mai zăbovești 2 ore după cursuri, să stai cu prietenii; pe afară la fotbal cu prietenii cu care te știi de când aveai 2 ani, practic ați crescut împreună. E momentul primelor îndrăgistiri, primele drame și decepții din dragoste, acum e cu mesaje pe Whatsapp și Instagram, dar emoțiile sunt tot acolo. Prezente, intense și confuze. Și știind toate astea îți răspund la mesajul de pe whatsapp: ok, be safe! Totuși nu veni la miezul nopții, ok? și mă rog să fii bine și să am răbdare să nu-ți mai scriu încă un mesaj peste o oră, ci să te întorci acasă și să-ți începi ritualul de seară. Alături de noi, în siguranța și atmosfera obișnuită și banală de acasă (dar dătătoare de calm și liniște).   Te susținem în drumul tău. Nu ești singur și sper să simți asta Am creat un cerc de suport în jurul tău și sper să simți energia tuturor celor implicați. Nu doar eu și tati. Îl ai pe proful de învățare, cel care te încurajează și te ghidează să descoperi că poți, mulțumim, Alexandru, pe domnul profesor de română, cel de matematică, mentorii de la cursurile de teatru, oameni care te susțin și îți suflă vânt în aripi astfel încât să poți progresa nu doar pentru examen, ci pentru viață. Iar susținerea noastră vine nu doar sub formă de oameni cu care te înconjori, modele, mentori, oameni care să te îndrume și să te inspire, ci și sub formă de încredere. Încredere în tine, în alegerile tale, în drumul tău, în deciziile tale. În căderile și revenirile după deciziile mai puțin inspirate. Dar necesare. Căci, nu-i așa, greșeala e cel mai bun învățător.    Suntem mândri de tine și credem în tine! Nu e nevoie să faci ceva anume pentru ca noi să fim mândri de tine. Știu că noi, generația trecută, am fost așa de des învățați că suntem valoroși prin ceea ce facem.

Mai multe »
club de carte principală

Participarea la clubul de carte PPS și ce-ți poate aduce ție

Cei care intră pe pagina ta, Adina, de unde știu că tu organizezi cluburi de carte de 3 ani? Așa m-a întrebat o mamă prietenă, membră și ea în comunitatea Părinți pe sârmă, dar și în grupul extrem de activ și efervescent de lectură. Eu am făcut ochii mari și am zis: Tu știi că ai dreptate. Nu am scris pe blog. Scriu pe grup, pun evenimentele, dar rar am timp să povestesc mai multe. Așa că poate e momentul s-o fac. Era prin 2021, la începutul anului când colega mea, Ina, a venit cu ideea de a organiza un club de carte. Pot să spun că nici nu mai organizasem, nici nu mai participasem la unul. Dar am zis: de ce nu? Așa a apărut, în martie 2021, prima ediție a clubului pe baza cărții: Tot ce nu ți-am spus de Celeste NG, iar primul moderator a fost o altă membră a echipei  Părinți pe sârmă, Adriana Zaharia. Am decis că vor fi lunare, o lună beletristică urmată de o alta cu o carte de parenting/psihologie și am dus-o așa… 3 ani și chiar mai bine. Ieri am avut cel de-al 34-lea club, iar 3 dintre ele au avut parte de ediții duble, fizice și online.  Dacă ești curios care sunt cele 34 de cărți citite și dezbătute la cluburile de carte PPS (părinți pe sârmă), le poți vedea aici, într-un scurt reel.    Și cu ce mă ajută să vin la cluburile de carte PPS? Dacă m-ar trezi cineva noaptea și ar zice: de mâine gata cu cluburile de carte… l-aș lua la bătaie.  Serios, cum să-mi iei bucuria asta, plăcerea asta burgheză, cum zice o bună prietenă. În vremurile acestea trăite pe repede înainte, să reușim, o dată pe lună să ne oprim și să ne conectăm, să discutăm despre o carte, despre idei, despre emoții, despre trăiri… e ceva unic. Dar asta e doar părerea mea subiectivă evident. Mai sunt multe alte motive pentru care ar putea să-ți placă să vii alături de noi sau, de ce nu, să organizezi chiar tu un club de carte cu prietenii sau colegii de serviciu. Am rugat câteva doamne minunate – care au particiapat de mai multe ori la cluburi de carte organizate de mine – să lase mărturia lor despre cum e la cluburile de carte și le-am reunit pe toate în acest articol. Le dau cuvântul femeilor minunate, cu mulțumiri pentru cuvinte și pentru că mi-au permis să le includ testimonialele în acest articol.   O comunitate de împărtășit idei de cărți și nu numai Clubul de lectură al Adinei? Să spun despre el că a fost contextul în care am găsit niște oameni tare frumoși, cu o minte deschisă și mereu dornici de perspective, de schimb de idei și emoții. Sau să spun că a fost locul în care am găsit niște cărți de care nici nu știam până atunci câtă nevoie aveam. Sau că ne-a oferit și surprize precum întâlnirea cu autorul. Sau poate să spun că m-a facut parte dintr-o adevarata comunitate în care zilnic împărtășim idei de cărți și nu numai. Sau că pot să cumpăr mai multe cărți datorită voucherelor cu care Adina vine către noi cu multă generozitate în a împărtăși. Ei bine, toate acestea sunt adevarate. Clubul de lectura al Adinei este un colț minunat cu energie vie și bună, cu zâmbet și idei, cu cărți și gânduri. Mihaela   Experiențe din care pleci îmbogățit cu idei și multe lucruri practice care să-ți schimbe în bine relațiile, viața personală și a familiei Nu știu dacă e o dependență bună, dar vorba unei prietene: decât țigări, mai bine cărți. De când am descoperit cluburile de lectură de la Părinți pe sârmă, aproape că nu mai am loc în bibliotecă. Chiar dacă nu am reușit să ajung la toate, nu am rezistat să nu-mi cumpăr cărțile propuse și chiar unele din cele recomandate de participante. Am fost prezentă mai ales la cluburile de parenting căci acestea mi s-au părut utile și s-au potrivit mai bine și în programul meu, dar sunt convinsă că perspectivele diferite pot să-ți aducă momente de Aha chiar și din beletristică. Luna asta am înghițit cărțile Laurei Panazan si mi-am propus să particip la club nu numai pentu ca mi-au placut și mi-au deschis ochii în multe privințe, dar am ocazia să o cunosc pe autoare și poate chiar să schimbăm impresii. Recomand oricui astfel de experiențe din care pleci îmbogățit cu idei și cu multe lucruri practice care să-ți schimbe în bine relațiile, viața personală și a familiei. Cristina Blândețea și toleranța față de diversitate Nu am participat la alte cluburi de lectură decât în cadrul grupului „Părinți pe sârma”, așa că nu am cu ce să fac comparație, dar voi scrie lucrurile care îmi plac la aceste cluburi. Și îmi plac atât de mult încât în 2 ani am ratat 2 sau 3. În primul rând, nu a fost nicio carte propusă care să nu îmi placă sau cu care să nu rezonez (sigur că unele mi-au plăcut mai mult decât altele, datorită acestor cluburi i-am descoperit, de exemplu, pe Frederik Bachman și pe Virginie Grimaldi, care au intrat în top 5 autori favoriți). În al doilea rând, cluburile sunt moderate cu blândețe și atitudinea participanților este una de respect reciproc: nu dă nimeni cu piatra dacă sunt păreri diferite și părerea niciuneia din noi nu e deasupra celorlate (nici măcar a moderatorilor). Mi se pare foarte interesant cum fiecare observă anumite fațete, cum aceeași idee poate fi privită diferit (prin filtrele personale, desigur). Consider asta un mare plus pentru a crește toleranța față de diversitatea de idei și de oameni din jurul nostru, deci aș zice că aceste cluburi sunt de un real folos în a-i înțelege mai bine pe ceilalți și astfel de a ne ajuta să ne adaptăm mai bine mediului în care trăim. Să mai spun și despre efortul Adinei Giurgea de a ne oferi în mod constant reduceri de la diverse edituri, ba chiar și

Mai multe »