Cărțile mele preferate din 2023

cărțile preferate principal

Cărțile sunt ferestre către lumi, conțin povești ce te invită să privești în lumea interioară, nevăzută, ascunsă, adeseori dureroasă, a altor oameni. Oameni ca tine. Oameni diferiți. Iar asta ne ajută să fim mai empatici, să îi înțelegem pe alții mai bine, dar, mai ales, pe noi înșine.

De ceva ani buni am descoperit cât de împlinitoare este lectura pentru mine, așa cum sunt și discuțiile pe marginea cărților. Deși situația n-a fost mereu așa, probabil o să te surpndă să afli că nu-mi plăcea să citesc când eram mică.

În ultimii  aproape 3 ani am organizat cluburi de carte lunare pentru comunitatea Părinți pe sârmă  unde m-am întâlnit cu zeci de părinți cititori în discuții pline de conectare, bucurie și perspective îmbogățite prilejuite de cele 30 de cărți. Le poți vedea pe toate aici, într-un scurt video creat de mine cu toate titlurile. 

Cluburile sunt deschise tuturor, voi posta titlurile pentru primele 5-6 luni ale lui 2024 peste tot, pe grup, pe pagina de Facebook și Instagram Părinți pe sârmă cu Adina Giurgea.

Ei bine, azi, la final de 2023 vă las impresiile mele despre cele mai dragi cărți mie din cele aproape 50 citite pe parcursul anului. Să începem!

 

Top alegeri în categoria Ficțiune

cărți 2023 ficțiune

Nu-i ușor să fugi de fericire de Laura Frunză

Să citesc cartea Laurei Fruncă – pe care am privilegiul să o cunosc de mulți ani – a fost o experiență atât de plăcută și rară. Să simți că le cunoști pe personaje, că ți-e dor de ele, că vrei să stai încă 20 de minute (care se transformă în 30,50) să vezi ce au mai făcut, unde conduce povestea și ce emoții mai simt (și să le simți și tu) e ceva extraordinar.

Mai mult, fiindcă este scrisă de o româncă are multe elemente din istoria comunistă, din modul în care erau crescuți copiii, despre familiile înstărite care au rămas fără nimic, încât te fascinează. Iar dialogurile sunt foarte veridice, nu ai senzația că sunt personaje, ci oameni, ca tine. O prietenă care a citit și ea cartea de curând a spus că ar merita să fie ecranizată și la fel cred și eu.
Plus un strop de iubire, romantism și puțin eros inserat pe ici pe colo, adaugă și mai mult farmecului poveștii.

Trei de Valerie Perrin

Aveam romanul „Trei”, publicat de editura Litera, în lista de lecturi încă de la începutul anului. L-am propus apoi la clubul de lectură de pe grup, însă m-am temut că vă veți speria de numărul de pagini (700????) și am citit cea mai cunoscută carte a aceleiași autoare, „Apă proaspătă pentru flori”.
În ciuda numărului de pagini, povestea curge atât de natural și ușor în timp ce pendulăm între timpul prezent – când personajele au în jur de 40 de ani și copilăria celor 3 prieteni de când s-au cunoscut (11-12 ani) și până în momentul în care drumurile lor nu s-au mai întâlnit.
Trei reprezintă 3 prieteni, 2 băieți și o fată, e numele formației de muzică pe care au format-o în adolescență, e visul copilăresc de a părăsi provincia natală și a merge să trăiască la Paris și a nu se despărți niciodată.
Dar… viața are modul ei de a te surpinde, de a-ți strica planurile, iar lucrurile iau o turnură chiar dramatică pentru cel puțin unul dintre ei, în vreme ce și ceilalți doi trăiesc propriile drame, deși mai puțin știute, una dintre ele se dovedește chiar o transformare incredibilă pentru unul din prieteni.
Ițele sunt multe, povestea se desfășoară ca 3 mosoare de culori diferite, când se desface unul, când altul, însă inevitabil se întâlnesc, se unesc și se influențează iremediabil unele pe celelalte.
Este genul de carte pe care ți-e greu s-o lași din mână, care te emoționează, te surpinde și te poartă pe tărâmuri nebănuite.

Ai toată viața înainte de Gary Romain

Am auzit de această carte ca fiind cartea preferată a unei scriitoare care mie-mi place foarte mult și de care v-am mai povestit la această rubrică, Virginie Grimaldi. Regăsești una din cărțile ei mai jos, în preferințele mele de anul acesta.

Și dacă ei îi place așa de tare, am trecut-o pe listă. E o carte scurtă, doar 170 de pagini, care prezintă vocea și experiența unui băiat de 10 ani (apoi aflăm că are 14), cu un limbaj extrem de colorat, căci el însuși era băiatul unei prostituate din Paris, crescut de Madam Roza, o bătrână evreică care adăpostea copiii asemenea lui. Lumea lui Momo – așa se numește copilul narator – este un cartier parizian sărac în care trăiesc de-a valma prostituate, travestiți, hoți de buzunare, comercianți mărunți.
Umorul și cuvintele pline de înțelepciune presărate în fiecare pagină, deși uneori vulgar sau dureros de onest exprimate, te fac să-l îndrăgești și să-ți rămână dragă povestea.
Este o lectură ca nicio alta pe care am experimentat-o, cu atât mai mult cu cât am citit-o în vacanța de la mare, rămâne și cu iz de sare și soare.

Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac

„Vara când mama a avut ochii verzi” e o carte pe care am văzut-o recomandată poate de zeci de ori. Scrisă de o basarabeancă contemporană, romanul foarte scurt (aprox. 120 de pagini) este absolut tulburător, prin limbaj, franchețe, emoții intense și, ca și în „Apă proaspătă pentru flori” pe care am recitit-o pentru clubul de lectură din mai, îți transmite ideea că e multă viață în preajma morții.
Îți arată cum ajungem să trăim plenar, cu sens, cu sete și bucurie doar în momentele în care știm că noi sau persoane dragi nouă au zilele numărate.
Este sfâșietor și înălțător, în același timp, mă bucur că am descoperit autoarea, abia aștept să citesc și alte scrieri ale ei.

Și-n fiecare dimineață drumul spre casă e tot mai lung de Fredrick Backman

Scrisul lui Backman nu e scriitură, e terapie. Poate fi terapie prin râs, prin plâns sau, probabil cel mai probabil, terapie prin ambele, in același timp. Acum am înțeles de ce e atât de scurtă (nici 80 de pagini), că ți s-ar zbârci și usca obrajii de la atâtea lacrimi.
Nu dau spoilere, doar zic că dacă ești părinte, bunic sau urăști coriandrul, o să iubești cartea asta.

Mențiune: Știu că poate așteptați o recenzie mai lungă, că tot e vorba de Fredrick Backman pe care-l iubesc (ca scriitor) și ale cărui cărți le-am citit pe toate, dar cartea aceasta e mai mult emoție decât poveste și ele sunt mai greu de descris.

 

Doar clipa fericită să-mi rămână de Virginie Grilamdi

„Nu știu ce fel de soacră o să fiu. Nu știu nici măcar ce mamă o să fiu.
Mă voi strădui să te las să crești fără opreliști, să-ți clădești felul de-a fi fără să-ți impun punctele mele de vedere. O să-ți îngădui să fii o persoană în toată firea, și nu prelungirea mea.
O să-ncerc să nu te manipulez, să nu te stric. Să-ți respect voința.
O să-ncerc să nu-ți șterpelesc gândurile, să te las să te lovești de viață fără să te-nfășor în folie cu bule. O să fac orice ca să nu te-nvinovățesc niciodată.
Sigur o să dau greș.
Se prea poate să fiu intruzivă, anxioasă, agasată, agasantă, nedreaptă, sufocantă, nu destul, prea mult, dar un lucru-ți promit:
o să fac tot ce-mi stă în putință.”

Am simțit să las acest citat aici din „Doar clipa fericită să-mi rămână” de Virginie Grimaldi, carte pe care am dezbătut-o la clubul de lectură din ianuarie.
Cartea aceasta este izvorâtă din experiența nașterii premature a unuia din băieții autoarei, ca o scrisoare lungă bebelușului pe care să o citească când va crește mare și va înțelege mai multe.
Iar pe de altă parte avem povestea unei mame căreia i-au plecat ambii copii de-acasă (leaving the nest, cum spune englezul), o poveste despre regăsirea propriei identități dincolo de rolul de mamă (mamă singură după vreo 5-6 ani) rol pe care l-a jucat aproape exclusiv timp de peste 20 de ani. Cum se împletesc cele două, dacă cele două femei se vor întâlni sau… alte mistere, veți afla doar citind cartea.
Am făcut la club și un joculeț pe care l-am văzut într-un video cu autoarea, să caracterizăm cartea în 10 cuvinte (diferite) iar acestea sunt: maternitate, iubire, trădare, slăbiciune, vulnerabilitate, speranță, prietenie, mască, devotament și empatie.

 

Top alegeri în categoria psihologie/parenting

cărțile 2023 parenting psihologie

 

Cum să nu-ți pierzi cumpătul de Cristina Naumburg

Am tot povestit despre cartea „Cum să nu-ți pierzi cumpătul de Cristina Naumburg”, pentru că am avut club de lectură pe marginea ei, la finalul lui februarie.
O carte ce merită citită, studiată chiar, ce tratează numeroase subiecte precum butoanele și declanaștoarele noastre, multitaskingul (despre asta am scris și un articol pe blog), elemente esențiale pentru a nu-ți pierde cumpătul care încep cu observarea și grija de sine.
Poate că ați mai citit și auzit despre toate astea, dar vă garantez că autoarea are niște daruri pe care ni le dorim toți: acceptarea și umorul, empatia și nedramatizarea și, mai ales, lipsa de blamare și presiune pe care le manifestă pe parcursul întregii cărți.
Carte care te va face să zâmbești, să râzi chiar și să îți dai multe răspunsuri. Cine știe, poate la finalul ei vei reuși să te înțelegi mai bine, să accepți că faci tot ce poți mai bine azi și să lucrezi cu tine astfel încât să-ți pierzi cumpătul mai rar. 

 

Emoții în farfurie de Ancuța Coman-Boldișteanu

Am emoții să scriu această recenzie, căci e o carte tare specială, atât de plină de emoții, care te invită să te uiți spre tine, să te cunoști, să te descoperi, să te accepți, așa cum ești. Probabil mulți oameni când văd titlul se gândesc la încă o carte care le promite să slăbească, le arată în 10-15 pași ce trebuie să facă să ajungă la greutatea ideală. Sau măcar să devină normoponderali.
Dacă ăsta a fost primul vostru gând, vă înșelați.
Cartea și autoare nu promit nimic.
Nu vă promit că veți slabi, că vă veți iubi corpul, că veți deveni stăpâni ai farfuriei, ai emoțiilor, ai deciziilor conștiente sau măcar la cârma propriei vieți.
Dar vă arată cum.
In primul rând, prin exemplul personal și apoi prin poveștile multor clienți din terapie, care au traversat aceste procese împreună cu autoarea. Plus o grămadă de cercetare și știință recentă.
Cartea e o comoară ce sper să ajungă în mâinile a milioane de români, indiferent de greutatea lor, și sunt convinsă că îi va ajuta pe toți să aibă o relație mai sănătoasă cu propriul corp, cu emoțiile lor și cu farfuriile lor.
Voiam să las un citat, însă pentru că plănuiesc să scriu (foarte curând) o recenzie pe blog mai detaliată, îl voi lăsa pentru atunci.

Un dulău și un arici la psihoterapie de cuplu. Emoții în pielea goală de Laura Pănăzan

Este și o onoare, dar și o postură dificilă să scrii despre cartea cuiva pe care-l cunoști. Eu am cunoscut-o pe Laura după ce am citit primul volum (acesta este al doilea) și am legat o relație de prietenie frumoasă, ba am avut și bucuria și multe emoții când am fost invitată să moderez lansarea de la Humanitas a acestui volum.

Ar fi nedrept să las doar 2 fraze despre carte aici când găsiți pe blog un articol întreg de prezentare a ambelor volume, plus un interviu cu Laura – cu întrebări din comunitate și impresiile mele de la workshopul de cupluri organizat de ea, unde am fost cu soțul. Le găsiți pe toate la un click distanță. 

 

Top alegeri în categoria Memorii

cărți 2023 memorii

Finding me de Viola Davis

Doamne, cât mi-a mai plăcut să o ascult pe Viola Davis. Dacă ai mai citit postările de la rubrica mea lunară #cărțiledepenoptieră, (publicată într-o zi de sâmbătă pe lună, în comunitatea Părinți pe sârmă),o să știi că îmi plac mult poveștile personale, memoriile și le prefer citite de către autorii lor.
Am lăcrimat adesea ascultând cartea (90% în mașină) și m-a impresionat foarte mult povestea de sărăcie (dar nu aveți idee ce înseamnă sărăcie până nu ascultați sau citiți, vă spun sincer), mizerie, abuz, traumă, violență domestică, rasism, misoginism și industria filmelor din America. Iar toate sunt prezentate într-o manieră francă, la prima mână, neromanțată, fără poleială și înțelepciune falsă a adultului care înțelege mai bine acum.
Foarte interesante pentru mine sunt și explicațiile și sensul atribuit teatrului și filmului, vieții și rolului actorului, mai ales că am acasă doi copii, ambii pasionați de actorie și care urmează cursuri de actorie de mai mulți ani.
M-aș bucura să fie tradus și în română (nu este încă).

 

Friends, iubiri și marele lucru teribil de Mathew Perry

Aceste impresii sunt scrise în primăvara lui 2023 pe când Mattew Perry trăia și această poveste m-a făcut să cred că are o poveste de succes care, deși foarte tumultoasă, va avea un final îndepărtat, foarte îndepărtat. Din păcate, m-am înșelat… Dumnezu să-l odihnească!

Deja știi că vânez memoriile, cărțile care deapănă povești personale, subiective, dureroase și pline de autenticitate. Pe aceasta (ca pe majoritatea de acest fel) am ascultat-o (pe scribd) citită chiar de autor. În ciuda multelor ore (vreo 9), abia așteptam un nou drum cu mașina să mai ascult povestea lui Matti, băiețelul care s-a simțit mai toată viața abandonat și care și-a dezvoltat superputerea de a-i face pe ceilalți să râdă pentru a capta atenția, pentru a se simțim important și iubit. Aș vrea să vă spun că e o poveste amuzantă (deși e), dar e și o poveste dureros de tristă, de amară și de complicată despre lupta – care parcă nu se mai termină – lui Mathew cu dependența. Dependența de alcool și dependența de medicamente (care au venit cumva ca soluție la alcoolism), cea de țigări deja era apă de ploaie pe lângă lucrurile cu care se confrunta.
Am simțit uneori povestea prea personală, cu multe intimități și amănunte personale dezvăluite, însă acestea au fost contrabalansate cu umorul (aboslut delicios) al actorului, cu stilul lui degajat și fermecător. Și dacă vă întrebați dacă Mathew Perry era așa de amuzant ca Chandler, el era Chandler, rolul i-a fost cumva predestinat, deși a fost ultimul distribuit în film și o mie de lucruri l-au împiedicat să-l obțină. Aproape l-au împiedicat.
Este o poveste care merita spusă/scrisă și îi apreciez curajul de a scrie despre un subiect atât de sensibil și tabu (încă) pentru majoritatea oamenilor.

 

Asta e pe 2023

M-aș bucura să-mi lași un comentariu să-mi spui dacă recenziile mele te-au ajutat să treci câteva cărți în lista de citit din 2024 sau poate ai vrea să spui lucruri care mie mi-au scăpat.

Până la următoarea întâlnire cu cărți, poți să mă urmărești pe Goodreads sau să te alături grupului de whatsapp dedicat părinților cititori din comunitatea Părinți pe sârmă unde împărtășim recenzii, recomandări de cărți, participăm la cluburile de lectură și câte altele.

Să avem un an nou mai bun, cu și mai multe povești ce schimbă vieți, întâlniri cu oameni dragi și discuții pline de conectare. 

Abonează-te la newsletter-ul bilunar Părinți pe sârmă

La abonare, vei primi cadou e-book-ul „De la naștere la adolescență. Ghidul tău de înțelegere a etapelor de dezvoltare a copilului”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

portret părinte pe sârmă

Cine este părintele pe sârmă? Cum arată el? Te recunoști?

Încă de la primele mesaje, la crearea acestei comunități, în decembrie 2019, când eram 200 de părinți pe sârmă (majoritatea mame, dar erau vreo 3 tați și atunci), mi-am propus să mă arăt. Să mă cunoașteți. Să fiu sinceră și autentică, nu doar o mască construită să dea bine în social media. Sigur că asta nu înseamnă că mă cunoașteți la fel de bine ca soțul, prietenii din copilărie sau mama mea. Dar adesea, pe anumite subiecte, voi aflați primii ce-i în sufletul și în mintea mea. Acum câteva săptămâni, te-am îndemnat la puțină reciprocitate,  prin completarea chestionarului Portretul părintelui pe sârmă. 350 dintre voi au răspuns pozitiv și le sunt recunoscătoare.  Acest articol vine ca răspuns la cererile voastre de a dezvălui măcar câteva detalii relevante desprinse din răspunsuri.   Salutare, sunt părinte pe sârmă, mai precis, mamă pe sârmă Doar 4 tați au răspuns chestionarului (deci undeva peste 1%), deși pe grup, statistica spune că aprox. 6% din membri sunt bărbați. Deși sunt în număr mic, nu i-am uitat niciodată, eu, personal, am scris zeci de postări în comunitate reunite sub #tațiimplicați, un tată foarte implicat, George, a fost alături de noi din prima zi și a creat cea mai mare creștere din istoria grupului când ne-a menționat în direct la Europa FM. De asemenea, 4 tați au scris povești sau poezii pentru cartea colectivă pe care o vom lansa fooaarte curând, „Povești pe sârmă. Cu, despre și pentru părinți imperfecți”,  iar dacă vrei să guști un crâmpei de poveste de tată, ce a scris cu multă emoție, vulnerabilitate și deschidere, o poți face aici. Revenim la mama pe sârmă. Cei mai mulți membri implicați în comunitate sunt mame. Mame ce au, în cea mai mare parte a lor, între 31 și 40 de ani. Cel mai reprezentativ procent din respondente are 2 copii, este căsătorită și a absolvit facultatea sau are studii postuniversitare.     Cum interacționează părintele pe sârmă cu comunitatea Cei mai mulți ați spus că sunteți părinte pe sârmă de 1-3 ani și că intrați zilnic pe grup.  Vă implicați uneori cu răspunsuri pe grup, atât la postările altor membri, dar și la ale moderatorilor.  Drag părinte pe sârmă! Să știi că avem nevoie de implicarea ta și ea contează. Tu contezi! Adesea vezi scris deja aceleași lucruri pe care l-ai fi spus și tu și te oprești. Însă fiecare e unic în felul său și poate ajuta prin împărtășire, și pe cel care cere ajutor, pe cei care citesc, dar și pe sine. Implică-te, comunică, nu sta în umbra, nu ești invizibil, meriți să fii văzut, înțeles, apreciat. Cel mai mult v-au ajutat pe grup – informațiile, resursele de calitate (din ghiduri, interviuri video, postări educative ale echipei PPS), răspunsurile, sfaturile echipei PPS date la postări ale părinților din comunitate, dar și atmosfera de înțelegere și suport, lipsa de judecată și blamare.   Adesea viața de părinte e copleșitoare Dacă și tu ai bifat (sau doar ai gândit)că te simți adesea copleșită de toate rolurile și pălăriile pe care le porți, află că nu ești singură. cele mai multe mame se simt astfel. Plus că majoritatea simte că nu petrece destul timp cu copiii săi. Aici, dragile mele, aș vrea să am o baghetă magică și să înlătur vinovăția care se strecoară pe nesimțite în mințile și inimile noastre și să îți insuflu pentru totdeauna certitudinea că nu e nevoie să le faci pe toate. E de ajuns cât faci. Ești de ajuns. Ai nevoie și de timp pentru tine.  Să te încarci. Să citești o carte. Să te relaxezi. Să visezi cu ochii deschiși. Să lenevești,  Iar copiii tăi vor învăța din asta că nu trebuie să le facă pe toate nici ei, că valoarea lor nu stă în cât de bine și mult performează. Că au dreptul și e ok să se odihnească. Să stea. Să nu facă nimic.    Cum se încarcă părintele pe sârmă? Îi place să citeasca cărți pe diferite domenii de specialitate, inclusiv de parenting sau dezvoltare personală, dar ascultă cu plăcere și podcasturi și alte resurse pentru inspirație.  Am fost atât de fericită să primesc această confirmare, căci eu sunt o mare iubitoare de cărți și învățare, de 3 ani și ceva organizăm cluburi de carte lunare și avem rubrici permanente cu recomandări de cărți pentru copii și adulți. La fel și postări lunare cu resurse de unde să ne luăm inspirație și infromații de calitate.   Ce te ține treaz noaptea? Una din cele mai bifate frustrări pentru părintele pe sârmă este legată de incertitudini în educație: uneori mă simt confuz/ă sau nesigur/ă în privința modului în care ar fi bine să gestionez diferite situații legate de creșterea și educarea copiilor mei. Cred că rezonăm foarte mulți cu această idee și adesea ne punem la îndoială și ne comparăm momentele noastre cele mai proaste cu cele mai bune momente ale celor din jur. Sau de pe rețelele sociale. În cartea „Povești pe sârmă. Cu, despre și pentru părinți imperfecți”, vei citi peste 50 de povești autentice, reale, necosmetizate despre viața de părinte. Și vei vedea că nu ești singură și că toți cei 45 de autori au, la rândul lor, îngrijorări, necazuri, îndoieli, momente proaste, greșesc, chiar o dau în bară rău, și asta nu-i face părinți mai puțin buni. Doar părinți imperfecți, suficient de buni. Ne vedem pe plajele lumii, eventual citind și sorbind dintr-un cocktail În final, ne-am bucurat să citim despre cum arată o zi ideală în viața voastră, și parcă am visat și noi, echipa, odată cu voi. Printre ingredientele unei zile ideale pentru părintele pe sârmă, se află: tihna, râsetele, familia, altcineva să facă voastră, marea și plaja, cititul, odihna, natura, cuplul, și, mai ales, totul să fie fără alergătură și trezit la program fix.  Vă mulțumim, și eu și echipa PPS care a conceput și interpretat acest chestionar, pentru multe cuvinte de apreciere și recunoștință transmise, ne-au uns la suflet și ne-au reamintit cât de mult bine putem aduce în lume.

Mai multe »
dragul meu adolescent

Dragul meu adolescent, aș vrea să-ți spun…

Pe măsură ce ai noștri copii se apropie de adolescență sau de maturitate și încep să se desprindă de noi, începe să ne fie și mai mult dor de ei mici. De fețe ce ne priveau ca pe soarele lor. De mânuțe care se agățau de gâtul nostru precum cel mai de preț colier. De cum îi țineam în brațe seară de seară și le citeam povești. De cum (mai) acceptau să ne țină de mână pe stradă. Sau cum îi ducea taică-su pe umeri. De cum îi duceam în brațe și-i băgam în pat, pe când adormeau cuibăriți lângă noi. De cuvinte dulci de te iubesc și declarații de admirație și iubire pricinuite de cine știe ce fleacuri (în ochii noștri).   Ei, madre, poate când o să fiu mare o să te mai las să mă pupi. Așa mi-a spus juniorul care ieri a împlinit 15 ani și de ceva timp nu mă mai lasă să-l pup. Mai reușesc să-i smulg o îmbrățișare, și asta la ocazii speciale. Un lucru e cert: Au trecut într-o altă etapă și de unde până mai ieri noi eram universul lor… acum ei își contruiesc universul în afara noastră.  Aveam foarte clar în minte, chiar de câteva luni încoace, să scriu un articol despre lucruri pe care părinții de adolescenți ar trebui să le știe. Dar azi, în fața tastaturii și a foii, îmi dau seama câtă presiune este pe umerii noștri – să știm, să facem, să nu ratăm, să reușim, să prindem ultima șansă, ultima perioadă împreună. Așa că mi-a pierit cheful de a îți spune ție, dragi părinți de adolescent, ca și mine, ce e de știut și făcut. Mai degrabă, mă uit spre interiorul meu și scot din tumultul de gânduri și mai luminoase, și mai umbrite, și dacă te vei identifica, pe ici pe colo, dacă îți va fi de folos sau te va inspira în vreun fel, înseamnă că mi-am făcut treaba.   Câteva lucruri pe care aș vrea să ți le spun, dragul meu adolescent Nădăjduiesc că vei citi aceste rânduri cândva – da, știu, acum nu e momentul, nu ai răbdare, e ok – și, mai presus de asta, simt nevoia să le scot la iveală și să le împărtășesc cu tine, drag cititor. Poate îmi împărteșești și tu dificultatea de a găsi momentul potrivit, tonul potrivit, contextul potrivit și să mai pic și în momentul în care adolescentul să fie dispus la conversație și, mai ales, la conectare. Așa că multe din aceste mesaje ajung greu la destinatar,  dar sper că măcar nu se vor pierde.   Te apreciez atât de mult Da, da, știu! Nu-ți spun destul de des și pic în paradigma în care am crescut și eu. Vedem ce nu merge și ce nu ne place și de tot ce e bun, frumos, armonios, nici nu amintim. Parcă ne uităm în niște oglinzi din parcul de distracții, care ne arată strâmbi și hâzi.  Nu, nu e drept. Știu. Noi, oamenii, ne hrănim cu aprecieri. Și cu toate astea, suntem atât de zgârciți cu ele. Te apreciez pentru tot ce faci, pentru eforturile tale, pentru strădania de a face față tuturor provocărilor vârstei și clasei (bate la ușă examenul de capacitate), pentru seriozitatea de a duce la cap unele lucruri, pentru diminețile cu proiecte la chimie (mă ascultă doamna, nu că mi-ar plăcea mie) pentru mesajele cu sunt bine, mai întâzii puțin, nu-ți face griji de la 22.00 când ești afară, prin cartier. Dar mai presus de tot ce faci, te apreciez că ești. Pur și simplu. Tu, copilul bun, amuzant, optimist, încăpățânat, pasionat până la obsesie, adesea fără chef. Doar TU, fără etichete și catalogări de bun și rău.  Citește și articolul Dragă mamă și tată! scrisoare de la adolescentul vostru   Știu că de acum cele mai frumoase momente din viața ta nu vor fi lângă noi, părinții tăi… și e ok Ești într-o perioadă în care prietenii sunt foarte importanți. Și e ceva normal, e de așteptat, nu e ceva cu care să ne luptăm. Înțeleg că vrei să-ți petreci ziua cu ei, la teatru – unde mai zăbovești 2 ore după cursuri, să stai cu prietenii; pe afară la fotbal cu prietenii cu care te știi de când aveai 2 ani, practic ați crescut împreună. E momentul primelor îndrăgistiri, primele drame și decepții din dragoste, acum e cu mesaje pe Whatsapp și Instagram, dar emoțiile sunt tot acolo. Prezente, intense și confuze. Și știind toate astea îți răspund la mesajul de pe whatsapp: ok, be safe! Totuși nu veni la miezul nopții, ok? și mă rog să fii bine și să am răbdare să nu-ți mai scriu încă un mesaj peste o oră, ci să te întorci acasă și să-ți începi ritualul de seară. Alături de noi, în siguranța și atmosfera obișnuită și banală de acasă (dar dătătoare de calm și liniște).   Te susținem în drumul tău. Nu ești singur și sper să simți asta Am creat un cerc de suport în jurul tău și sper să simți energia tuturor celor implicați. Nu doar eu și tati. Îl ai pe proful de învățare, cel care te încurajează și te ghidează să descoperi că poți, mulțumim, Alexandru, pe domnul profesor de română, cel de matematică, mentorii de la cursurile de teatru, oameni care te susțin și îți suflă vânt în aripi astfel încât să poți progresa nu doar pentru examen, ci pentru viață. Iar susținerea noastră vine nu doar sub formă de oameni cu care te înconjori, modele, mentori, oameni care să te îndrume și să te inspire, ci și sub formă de încredere. Încredere în tine, în alegerile tale, în drumul tău, în deciziile tale. În căderile și revenirile după deciziile mai puțin inspirate. Dar necesare. Căci, nu-i așa, greșeala e cel mai bun învățător.    Suntem mândri de tine și credem în tine! Nu e nevoie să faci ceva anume pentru ca noi să fim mândri de tine. Știu că noi, generația trecută, am fost așa de des învățați că suntem valoroși prin ceea ce facem.

Mai multe »
club de carte principală

Participarea la clubul de carte PPS și ce-ți poate aduce ție

Cei care intră pe pagina ta, Adina, de unde știu că tu organizezi cluburi de carte de 3 ani? Așa m-a întrebat o mamă prietenă, membră și ea în comunitatea Părinți pe sârmă, dar și în grupul extrem de activ și efervescent de lectură. Eu am făcut ochii mari și am zis: Tu știi că ai dreptate. Nu am scris pe blog. Scriu pe grup, pun evenimentele, dar rar am timp să povestesc mai multe. Așa că poate e momentul s-o fac. Era prin 2021, la începutul anului când colega mea, Ina, a venit cu ideea de a organiza un club de carte. Pot să spun că nici nu mai organizasem, nici nu mai participasem la unul. Dar am zis: de ce nu? Așa a apărut, în martie 2021, prima ediție a clubului pe baza cărții: Tot ce nu ți-am spus de Celeste NG, iar primul moderator a fost o altă membră a echipei  Părinți pe sârmă, Adriana Zaharia. Am decis că vor fi lunare, o lună beletristică urmată de o alta cu o carte de parenting/psihologie și am dus-o așa… 3 ani și chiar mai bine. Ieri am avut cel de-al 34-lea club, iar 3 dintre ele au avut parte de ediții duble, fizice și online.  Dacă ești curios care sunt cele 34 de cărți citite și dezbătute la cluburile de carte PPS (părinți pe sârmă), le poți vedea aici, într-un scurt reel.    Și cu ce mă ajută să vin la cluburile de carte PPS? Dacă m-ar trezi cineva noaptea și ar zice: de mâine gata cu cluburile de carte… l-aș lua la bătaie.  Serios, cum să-mi iei bucuria asta, plăcerea asta burgheză, cum zice o bună prietenă. În vremurile acestea trăite pe repede înainte, să reușim, o dată pe lună să ne oprim și să ne conectăm, să discutăm despre o carte, despre idei, despre emoții, despre trăiri… e ceva unic. Dar asta e doar părerea mea subiectivă evident. Mai sunt multe alte motive pentru care ar putea să-ți placă să vii alături de noi sau, de ce nu, să organizezi chiar tu un club de carte cu prietenii sau colegii de serviciu. Am rugat câteva doamne minunate – care au particiapat de mai multe ori la cluburi de carte organizate de mine – să lase mărturia lor despre cum e la cluburile de carte și le-am reunit pe toate în acest articol. Le dau cuvântul femeilor minunate, cu mulțumiri pentru cuvinte și pentru că mi-au permis să le includ testimonialele în acest articol.   O comunitate de împărtășit idei de cărți și nu numai Clubul de lectură al Adinei? Să spun despre el că a fost contextul în care am găsit niște oameni tare frumoși, cu o minte deschisă și mereu dornici de perspective, de schimb de idei și emoții. Sau să spun că a fost locul în care am găsit niște cărți de care nici nu știam până atunci câtă nevoie aveam. Sau că ne-a oferit și surprize precum întâlnirea cu autorul. Sau poate să spun că m-a facut parte dintr-o adevarata comunitate în care zilnic împărtășim idei de cărți și nu numai. Sau că pot să cumpăr mai multe cărți datorită voucherelor cu care Adina vine către noi cu multă generozitate în a împărtăși. Ei bine, toate acestea sunt adevarate. Clubul de lectura al Adinei este un colț minunat cu energie vie și bună, cu zâmbet și idei, cu cărți și gânduri. Mihaela   Experiențe din care pleci îmbogățit cu idei și multe lucruri practice care să-ți schimbe în bine relațiile, viața personală și a familiei Nu știu dacă e o dependență bună, dar vorba unei prietene: decât țigări, mai bine cărți. De când am descoperit cluburile de lectură de la Părinți pe sârmă, aproape că nu mai am loc în bibliotecă. Chiar dacă nu am reușit să ajung la toate, nu am rezistat să nu-mi cumpăr cărțile propuse și chiar unele din cele recomandate de participante. Am fost prezentă mai ales la cluburile de parenting căci acestea mi s-au părut utile și s-au potrivit mai bine și în programul meu, dar sunt convinsă că perspectivele diferite pot să-ți aducă momente de Aha chiar și din beletristică. Luna asta am înghițit cărțile Laurei Panazan si mi-am propus să particip la club nu numai pentu ca mi-au placut și mi-au deschis ochii în multe privințe, dar am ocazia să o cunosc pe autoare și poate chiar să schimbăm impresii. Recomand oricui astfel de experiențe din care pleci îmbogățit cu idei și cu multe lucruri practice care să-ți schimbe în bine relațiile, viața personală și a familiei. Cristina Blândețea și toleranța față de diversitate Nu am participat la alte cluburi de lectură decât în cadrul grupului „Părinți pe sârma”, așa că nu am cu ce să fac comparație, dar voi scrie lucrurile care îmi plac la aceste cluburi. Și îmi plac atât de mult încât în 2 ani am ratat 2 sau 3. În primul rând, nu a fost nicio carte propusă care să nu îmi placă sau cu care să nu rezonez (sigur că unele mi-au plăcut mai mult decât altele, datorită acestor cluburi i-am descoperit, de exemplu, pe Frederik Bachman și pe Virginie Grimaldi, care au intrat în top 5 autori favoriți). În al doilea rând, cluburile sunt moderate cu blândețe și atitudinea participanților este una de respect reciproc: nu dă nimeni cu piatra dacă sunt păreri diferite și părerea niciuneia din noi nu e deasupra celorlate (nici măcar a moderatorilor). Mi se pare foarte interesant cum fiecare observă anumite fațete, cum aceeași idee poate fi privită diferit (prin filtrele personale, desigur). Consider asta un mare plus pentru a crește toleranța față de diversitatea de idei și de oameni din jurul nostru, deci aș zice că aceste cluburi sunt de un real folos în a-i înțelege mai bine pe ceilalți și astfel de a ne ajuta să ne adaptăm mai bine mediului în care trăim. Să mai spun și despre efortul Adinei Giurgea de a ne oferi în mod constant reduceri de la diverse edituri, ba chiar și

Mai multe »