Ești maestră la multitasking? Și dacă asta te face să-ți pierzi cumpătul mai des?

multitasking - imagine principală

Să fii părinte e greu.

Când ajungi într-o stare de epuizare, somnul neîntrerupt pe timpul nopții e un vis îndepărtat, parcă ești un câmp cu mine pe care copiii tot sar și toate par să-ți explodeze în față, atunci e foarte probabil să intri într-o zonă în care să-ți pierzi des cumpătul. 

Să-ți spun un secret: nu există părinte care nu-și pierde cumpătul.

Dar ca să îți mai dezvălui un secret, o să-ți spun că dacă vrei să faci pași concreți, clari spre a-ți gestiona mai bine emoțiile, ar fi bine să renunți la multitasking. 

Acesta este marele meu aha după ce am ascultat-o pe Carla Naumberg, autoarea cărții Cum să nu-ți pierzi cumpătul, apărută la editura Corint, carte pe baza căreia am organizat în februarie un club de lectură pentru părinții cititori din comunitatea Părinți pe sârmă.

Și dacă tot am avut un moment aha, de ce să nu-l împărtășesc cu voi, poate vă va ajuta și pe voi măcar să vă pierdeți cumpătul mai rar cu 10%.

Ce-i cu multitasking-ul?

Multitaskingul – a trece de la un task la altul sau a jongla cu mai multe de-odată, aceasta e definiția.

Și pe lângă că-i un mit, cauzează și foarte mult stres.

Și dacă tot auzim peste tot despre stres și cât de rău ne face, haideți să ne lămurim, cu ajutorul cuvintelor autoarei ce este stresul:

Stresul este convingerea, sentimentul sau gândul că nu putem face față lucrurilor care ni se întâmplă.

Să zicem că în timp ce conduci, îți mai arunci și un ochi pe telefon la mesajele de la soțul cu ce cumpărături trebuie să iei la supermaket înainte de a a junge acasă și îl asculți pe copil când îți povestește în lacrimi cum s-a certat cu cel mai bun prieten, plus că în capul tău se învârt încă 5 lucruri (ce să gătești la cină, oare am trimis emailul ăla? etc).

E multitasking ca la carte, sigur l-ai identificat.

Ca să fie și mai ușor de vizualizat, închipuie-ți că jonglezi cu 10 mingii de-odată, fiecare de o altă dimensiune și consistență.

Ghici ce se va întâmpla?

Bingo. Vei scăpa o parte din mingii pe jos.

Dar în cazul nostru, al mamelor, mingiile respective arată ca în imaginea de mai jos.

Multitasking - jonglat

Totuși, ați putea spune că femeile sunt mai bune la multitasking decât bărbații. Însă acesta este un mit ce trebuie spulberat și există deja studii consistente care au concluzionat că a face mai multe lucruri în același timp nu este o abilitate a niciunui sex, de fapt e cam improbabil. Mai mult, consumul mental este foarte mare și ne ia mai mult timp și facem mai prost acele lucuri pe care le facem în același timp cu altele.

Dacă și tu te simți mult prea încărcată de lucruri pe care trebuie să le faci și să le ții minte, acea listă infinită de lucruri de făcut și de ținut minte pentru bunul mers al familiei și casei, este foarte probabil să fii afectată de ceea ce se numește încărcătura mentală (mental load, în original). Poți citi pe larg despre asta în articolul meu: Munca invizibilă de pe umerii mamelor.

De asemenea, cercetările citate de Carla Naumberg au demonstrat că multitasking-ul ne crește stresul în mod indirect astfel:

  1. Ne distrage atenția și crește probabilitatea să scăpăm tigaia, copilul sau să ne ardem cu aburii ciorbei;
  2. Ne crește anxietatea și ne reduce creativitatea, iar asta se poate traduce într-o îngrijorare supradimensionată și o gamă limitată de soluții;
  3. Crește probabilitatea ca noi să ratăm informații și indicii importante. Când faci 5 lucruri în același timp e greu să observi că cei mici sunt suprastimulați și prea somnoroși și atunci criza e doar o chestiune de timp.
  4. Ne face mai puțin eficienți. Doar avem impresia că facem mai multe lucruri în același timp. În realitate, facem lucrurile pe jumătate, dacă nu cumva le stricăm și ne ia de două ori mai mult timp să le ducem la bun sfârșit decât dacă le-am fi făcut pe rând.

Ei, dacă știam că e așa de rău, încetam demult.

Acum nu mai fac 5 lucruri în același timp, fac doar unul.

Am auzit mulți părinți care se lăudau că ei au capacitatea să le citească copiilor povestea de noapte bună, iar în capul lor să se deruleze lista de taskuri pe a doua zi, gândurile la soacra bolnavă, soțul gelos și câinele care trebuie dus la veterinar.

Cu părere de rău te anunț că asta se numește tot multitasking. Și îți face la fel de rău.

Iar pericolul de a-ți pierde cumpătul dacă al tău copil are o întrebare, mai vrea (Doamne ferește) încă o poveste sau vrea să meargă pentru a treia oară la baie înainte de culcare (doar să se asigure) e aproape de 100%.

 

Cum să nu mai faci multitasking

Ca să setăm așteptări realiste și să mai domolim din încărcătura acestui task (încă unul), o să-ți împărtășesc cuvintele autoarei de la începutul acestui capitol:

Vreau să îți fie clar: nu spun că ar trebui să îți propui ca niciodată să nu mai faci mai multe lucruri simultan.Este imposibil, așa că fă bine și trece asta în dosarul ChestiilePerfecteCareNuSeVorÎntâmplaNiciodată, apoi închide-l la loc. Vreau doar să încerci să observi cum se leagă multitasking-ul de pierderea cumpătului și să privești single-tasking-ul ca pe una din numeroasele strategii la care poți recurge atunci când ai nevoie să îți calmezi butoanele.

Iată procesul în 4 pași pe care ni-l recomandă autoarea pentru a nu mai face multitasking:

  1. Conștientizează că faci multitasking
  2. Poți alege să faci un singur lucru o dată
  3. Decide dacă acum este momentul să faci un singur lucru
  4. Continuă, orice ar fi.

Bine, bine, toate par simple în teorie, practica ne omoară.

Știu că ți-a trecut prin cap gândul acesta, stai liniștită nu ești singură! Dar pentru că am promis mereu ca în momentul în care termini un articol sau orice resursă de-a mea, să știi practic cum să implementezi măcar un pas diferit pentru a-ți îmbunătăți experiența de părinte, o să-ți las, punctual, câteva idei cheie cu care am rămas eu după citirea capitolului despre multitasking din cartea Cum să nu-ți pierzi cumpătul. Ghid practic pentru a deveni un părinte (mai) calmde Carla Naumburg.

La punctul 3, decide dacă acum e momentul să faci un singur lucru, iată câteva idei care m-au ajutat pe mine, câteva steaguri roșii care funcționează foarte bine ca să-mi reamintească că ACUM e momentul să mă opresc:

1. Ești deja stresat, încordat, obosit?

Atunci clar e nevoie să te oprești din a mai face mai multe lucruri. Atunci e cel mai probabil că paharul tău e gol și nervii tăi sunt aproape să dea în clocot. Așa că, dacă te simți deja copleșit, cel mai înțelept lucru pe care îl poți face e să te oprești. Să iei o pauză.

Oare chiar se va sfârși lumea dacă în seara asta când mai ai de terminat cina, îi zorești pe copii la baie, încerci să mai deretici și prin bucătărie (deh, când altcândva?), iei o pauză de 10 minute? Și decizi care e mai importantă. Dacă poate altcineva să te suplinească la terminarea cinei sau la spălatul copiilor sau chiar dacă le lași baltă pentru 10 minute, măcar o să fie mai puține șanse să urli la copii și să încheiați seara în lacrimi și frustrări (iar).

2. Există consecințe semnificative dacă o dai în bară cu jonglatul taskurilor ăstora?

Dacă asculți un podcast în timp ce speli vasele sau alergi pe bandă, felicitări! Un multitasking care nu-ți pune viața în pericol, chit că o să mai pierzi din idei. Nu e mare lucru.

Dar să scrii mesaje pe telefon în timp ce conduci?

Da, știu că faci asta câteodată pentru că și eu fac asta. Și ca să îmi aduc aminte să mă opresc, am câteva strategii.

Ori nu scot deloc telefonul din geantă – dar să nu fie la îndemână nici ea – ori, dacă asta nu e posibil, am acceptat să mi se dea peste mâini. Metaforic, sigur, i-am comunicat fiicei mele că ori de câte ori mă vede că verific telefonul în timp ce conduc să-mi facă observație. Știu, nu e chiar ortodox, dar funcționează.

Sigur că sunt multe alte domenii în care e periculos să facem mai multe lucruri în același timp, e nevoie să fim prezenți și să ne observăm și să ne propunem să facem lucrurile pe rând.

3. Sunt copiii tăi în preajmă?

Aici a intervenit cel mai mare aha al meu când am ascultat-o pe autoare, în urmă cu aproape un an, la o conferință. Când încerci să faci 5 lucruri în același timp și apare copilul – care te vrea doar pentru el, pentru el o privire peste umăr și să te uiți prin el în timp ce butonezi telefonul, nu sunt deloc satisfăcătoare – atunci steagul se transformă în alarmă.

O alarmă care țiiiiiiiiiiuie zgomotos. Iar pulsul tău accelerează de parcă ai văzut ursul. Atunci e momentul să le iei pe rând. Spune-i copilului că vrei să îl auzi, să îți spună tot despre supărarea lui, să seteze ceasul pentru X minute și când sună o să-i acorzi toată atenția ta. Termină ce e urgent și restul pune-le pe pauză.

 

Alte idei care mi-au plăcut și pe care le poți implementa

  • cere ajutor – de la partener, părinți, socri, prieteni, cursuri, orice fel de ajutor când să fii departe de copii sau altcineva să te ajute la treburi, este de preferat;
  • când știi că urmează o perioadă din zi foarte aglomerată, fă preventiv timp special cu copilul pentru 20 de minute (când îi acorzi toată atenția ta), pentru ca el să poată apoi, cu cupa emoțională plină, să se joace și singur o perioadă;
  • când nu mai ai alte soluții, pune-i la televizor sau comandă pizza în loc să te stresezi cu cina. Crede-mă, o mamă mai calmă și pizza sunt soluții mult mai sănătoase decât salata aia hrănitoare serită cu țipete și încordare.

 

Tu ce idee ai vrea să aplici de azi în privința multitasking-ului?

Te pot ajuta cu ceva să reușești ce ți-ai propus?

 

Abonează-te la newsletter-ul bilunar Părinți pe sârmă

La abonare, vei primi cadou e-book-ul „De la naștere la adolescență. Ghidul tău de înțelegere a etapelor de dezvoltare a copilului”.

Distribuie articolul pe:

This Post Has 2 Comments

  1. Diana

    Foarte util articolul ! E necesar mult exercițiu, dar o dată ce devine obicei să nu mai faci multitasking, beneficiile sunt f mari

Lasă un răspuns

portret părinte pe sârmă

Cine este părintele pe sârmă? Cum arată el? Te recunoști?

Încă de la primele mesaje, la crearea acestei comunități, în decembrie 2019, când eram 200 de părinți pe sârmă (majoritatea mame, dar erau vreo 3 tați și atunci), mi-am propus să mă arăt. Să mă cunoașteți. Să fiu sinceră și autentică, nu doar o mască construită să dea bine în social media. Sigur că asta nu înseamnă că mă cunoașteți la fel de bine ca soțul, prietenii din copilărie sau mama mea. Dar adesea, pe anumite subiecte, voi aflați primii ce-i în sufletul și în mintea mea. Acum câteva săptămâni, te-am îndemnat la puțină reciprocitate,  prin completarea chestionarului Portretul părintelui pe sârmă. 350 dintre voi au răspuns pozitiv și le sunt recunoscătoare.  Acest articol vine ca răspuns la cererile voastre de a dezvălui măcar câteva detalii relevante desprinse din răspunsuri.   Salutare, sunt părinte pe sârmă, mai precis, mamă pe sârmă Doar 4 tați au răspuns chestionarului (deci undeva peste 1%), deși pe grup, statistica spune că aprox. 6% din membri sunt bărbați. Deși sunt în număr mic, nu i-am uitat niciodată, eu, personal, am scris zeci de postări în comunitate reunite sub #tațiimplicați, un tată foarte implicat, George, a fost alături de noi din prima zi și a creat cea mai mare creștere din istoria grupului când ne-a menționat în direct la Europa FM. De asemenea, 4 tați au scris povești sau poezii pentru cartea colectivă pe care o vom lansa fooaarte curând, „Povești pe sârmă. Cu, despre și pentru părinți imperfecți”,  iar dacă vrei să guști un crâmpei de poveste de tată, ce a scris cu multă emoție, vulnerabilitate și deschidere, o poți face aici. Revenim la mama pe sârmă. Cei mai mulți membri implicați în comunitate sunt mame. Mame ce au, în cea mai mare parte a lor, între 31 și 40 de ani. Cel mai reprezentativ procent din respondente are 2 copii, este căsătorită și a absolvit facultatea sau are studii postuniversitare.     Cum interacționează părintele pe sârmă cu comunitatea Cei mai mulți ați spus că sunteți părinte pe sârmă de 1-3 ani și că intrați zilnic pe grup.  Vă implicați uneori cu răspunsuri pe grup, atât la postările altor membri, dar și la ale moderatorilor.  Drag părinte pe sârmă! Să știi că avem nevoie de implicarea ta și ea contează. Tu contezi! Adesea vezi scris deja aceleași lucruri pe care l-ai fi spus și tu și te oprești. Însă fiecare e unic în felul său și poate ajuta prin împărtășire, și pe cel care cere ajutor, pe cei care citesc, dar și pe sine. Implică-te, comunică, nu sta în umbra, nu ești invizibil, meriți să fii văzut, înțeles, apreciat. Cel mai mult v-au ajutat pe grup – informațiile, resursele de calitate (din ghiduri, interviuri video, postări educative ale echipei PPS), răspunsurile, sfaturile echipei PPS date la postări ale părinților din comunitate, dar și atmosfera de înțelegere și suport, lipsa de judecată și blamare.   Adesea viața de părinte e copleșitoare Dacă și tu ai bifat (sau doar ai gândit)că te simți adesea copleșită de toate rolurile și pălăriile pe care le porți, află că nu ești singură. cele mai multe mame se simt astfel. Plus că majoritatea simte că nu petrece destul timp cu copiii săi. Aici, dragile mele, aș vrea să am o baghetă magică și să înlătur vinovăția care se strecoară pe nesimțite în mințile și inimile noastre și să îți insuflu pentru totdeauna certitudinea că nu e nevoie să le faci pe toate. E de ajuns cât faci. Ești de ajuns. Ai nevoie și de timp pentru tine.  Să te încarci. Să citești o carte. Să te relaxezi. Să visezi cu ochii deschiși. Să lenevești,  Iar copiii tăi vor învăța din asta că nu trebuie să le facă pe toate nici ei, că valoarea lor nu stă în cât de bine și mult performează. Că au dreptul și e ok să se odihnească. Să stea. Să nu facă nimic.    Cum se încarcă părintele pe sârmă? Îi place să citeasca cărți pe diferite domenii de specialitate, inclusiv de parenting sau dezvoltare personală, dar ascultă cu plăcere și podcasturi și alte resurse pentru inspirație.  Am fost atât de fericită să primesc această confirmare, căci eu sunt o mare iubitoare de cărți și învățare, de 3 ani și ceva organizăm cluburi de carte lunare și avem rubrici permanente cu recomandări de cărți pentru copii și adulți. La fel și postări lunare cu resurse de unde să ne luăm inspirație și infromații de calitate.   Ce te ține treaz noaptea? Una din cele mai bifate frustrări pentru părintele pe sârmă este legată de incertitudini în educație: uneori mă simt confuz/ă sau nesigur/ă în privința modului în care ar fi bine să gestionez diferite situații legate de creșterea și educarea copiilor mei. Cred că rezonăm foarte mulți cu această idee și adesea ne punem la îndoială și ne comparăm momentele noastre cele mai proaste cu cele mai bune momente ale celor din jur. Sau de pe rețelele sociale. În cartea „Povești pe sârmă. Cu, despre și pentru părinți imperfecți”, vei citi peste 50 de povești autentice, reale, necosmetizate despre viața de părinte. Și vei vedea că nu ești singură și că toți cei 45 de autori au, la rândul lor, îngrijorări, necazuri, îndoieli, momente proaste, greșesc, chiar o dau în bară rău, și asta nu-i face părinți mai puțin buni. Doar părinți imperfecți, suficient de buni. Ne vedem pe plajele lumii, eventual citind și sorbind dintr-un cocktail În final, ne-am bucurat să citim despre cum arată o zi ideală în viața voastră, și parcă am visat și noi, echipa, odată cu voi. Printre ingredientele unei zile ideale pentru părintele pe sârmă, se află: tihna, râsetele, familia, altcineva să facă voastră, marea și plaja, cititul, odihna, natura, cuplul, și, mai ales, totul să fie fără alergătură și trezit la program fix.  Vă mulțumim, și eu și echipa PPS care a conceput și interpretat acest chestionar, pentru multe cuvinte de apreciere și recunoștință transmise, ne-au uns la suflet și ne-au reamintit cât de mult bine putem aduce în lume.

Mai multe »
dragul meu adolescent

Dragul meu adolescent, aș vrea să-ți spun…

Pe măsură ce ai noștri copii se apropie de adolescență sau de maturitate și încep să se desprindă de noi, începe să ne fie și mai mult dor de ei mici. De fețe ce ne priveau ca pe soarele lor. De mânuțe care se agățau de gâtul nostru precum cel mai de preț colier. De cum îi țineam în brațe seară de seară și le citeam povești. De cum (mai) acceptau să ne țină de mână pe stradă. Sau cum îi ducea taică-su pe umeri. De cum îi duceam în brațe și-i băgam în pat, pe când adormeau cuibăriți lângă noi. De cuvinte dulci de te iubesc și declarații de admirație și iubire pricinuite de cine știe ce fleacuri (în ochii noștri).   Ei, madre, poate când o să fiu mare o să te mai las să mă pupi. Așa mi-a spus juniorul care ieri a împlinit 15 ani și de ceva timp nu mă mai lasă să-l pup. Mai reușesc să-i smulg o îmbrățișare, și asta la ocazii speciale. Un lucru e cert: Au trecut într-o altă etapă și de unde până mai ieri noi eram universul lor… acum ei își contruiesc universul în afara noastră.  Aveam foarte clar în minte, chiar de câteva luni încoace, să scriu un articol despre lucruri pe care părinții de adolescenți ar trebui să le știe. Dar azi, în fața tastaturii și a foii, îmi dau seama câtă presiune este pe umerii noștri – să știm, să facem, să nu ratăm, să reușim, să prindem ultima șansă, ultima perioadă împreună. Așa că mi-a pierit cheful de a îți spune ție, dragi părinți de adolescent, ca și mine, ce e de știut și făcut. Mai degrabă, mă uit spre interiorul meu și scot din tumultul de gânduri și mai luminoase, și mai umbrite, și dacă te vei identifica, pe ici pe colo, dacă îți va fi de folos sau te va inspira în vreun fel, înseamnă că mi-am făcut treaba.   Câteva lucruri pe care aș vrea să ți le spun, dragul meu adolescent Nădăjduiesc că vei citi aceste rânduri cândva – da, știu, acum nu e momentul, nu ai răbdare, e ok – și, mai presus de asta, simt nevoia să le scot la iveală și să le împărtășesc cu tine, drag cititor. Poate îmi împărteșești și tu dificultatea de a găsi momentul potrivit, tonul potrivit, contextul potrivit și să mai pic și în momentul în care adolescentul să fie dispus la conversație și, mai ales, la conectare. Așa că multe din aceste mesaje ajung greu la destinatar,  dar sper că măcar nu se vor pierde.   Te apreciez atât de mult Da, da, știu! Nu-ți spun destul de des și pic în paradigma în care am crescut și eu. Vedem ce nu merge și ce nu ne place și de tot ce e bun, frumos, armonios, nici nu amintim. Parcă ne uităm în niște oglinzi din parcul de distracții, care ne arată strâmbi și hâzi.  Nu, nu e drept. Știu. Noi, oamenii, ne hrănim cu aprecieri. Și cu toate astea, suntem atât de zgârciți cu ele. Te apreciez pentru tot ce faci, pentru eforturile tale, pentru strădania de a face față tuturor provocărilor vârstei și clasei (bate la ușă examenul de capacitate), pentru seriozitatea de a duce la cap unele lucruri, pentru diminețile cu proiecte la chimie (mă ascultă doamna, nu că mi-ar plăcea mie) pentru mesajele cu sunt bine, mai întâzii puțin, nu-ți face griji de la 22.00 când ești afară, prin cartier. Dar mai presus de tot ce faci, te apreciez că ești. Pur și simplu. Tu, copilul bun, amuzant, optimist, încăpățânat, pasionat până la obsesie, adesea fără chef. Doar TU, fără etichete și catalogări de bun și rău.  Citește și articolul Dragă mamă și tată! scrisoare de la adolescentul vostru   Știu că de acum cele mai frumoase momente din viața ta nu vor fi lângă noi, părinții tăi… și e ok Ești într-o perioadă în care prietenii sunt foarte importanți. Și e ceva normal, e de așteptat, nu e ceva cu care să ne luptăm. Înțeleg că vrei să-ți petreci ziua cu ei, la teatru – unde mai zăbovești 2 ore după cursuri, să stai cu prietenii; pe afară la fotbal cu prietenii cu care te știi de când aveai 2 ani, practic ați crescut împreună. E momentul primelor îndrăgistiri, primele drame și decepții din dragoste, acum e cu mesaje pe Whatsapp și Instagram, dar emoțiile sunt tot acolo. Prezente, intense și confuze. Și știind toate astea îți răspund la mesajul de pe whatsapp: ok, be safe! Totuși nu veni la miezul nopții, ok? și mă rog să fii bine și să am răbdare să nu-ți mai scriu încă un mesaj peste o oră, ci să te întorci acasă și să-ți începi ritualul de seară. Alături de noi, în siguranța și atmosfera obișnuită și banală de acasă (dar dătătoare de calm și liniște).   Te susținem în drumul tău. Nu ești singur și sper să simți asta Am creat un cerc de suport în jurul tău și sper să simți energia tuturor celor implicați. Nu doar eu și tati. Îl ai pe proful de învățare, cel care te încurajează și te ghidează să descoperi că poți, mulțumim, Alexandru, pe domnul profesor de română, cel de matematică, mentorii de la cursurile de teatru, oameni care te susțin și îți suflă vânt în aripi astfel încât să poți progresa nu doar pentru examen, ci pentru viață. Iar susținerea noastră vine nu doar sub formă de oameni cu care te înconjori, modele, mentori, oameni care să te îndrume și să te inspire, ci și sub formă de încredere. Încredere în tine, în alegerile tale, în drumul tău, în deciziile tale. În căderile și revenirile după deciziile mai puțin inspirate. Dar necesare. Căci, nu-i așa, greșeala e cel mai bun învățător.    Suntem mândri de tine și credem în tine! Nu e nevoie să faci ceva anume pentru ca noi să fim mândri de tine. Știu că noi, generația trecută, am fost așa de des învățați că suntem valoroși prin ceea ce facem.

Mai multe »
club de carte principală

Participarea la clubul de carte PPS și ce-ți poate aduce ție

Cei care intră pe pagina ta, Adina, de unde știu că tu organizezi cluburi de carte de 3 ani? Așa m-a întrebat o mamă prietenă, membră și ea în comunitatea Părinți pe sârmă, dar și în grupul extrem de activ și efervescent de lectură. Eu am făcut ochii mari și am zis: Tu știi că ai dreptate. Nu am scris pe blog. Scriu pe grup, pun evenimentele, dar rar am timp să povestesc mai multe. Așa că poate e momentul s-o fac. Era prin 2021, la începutul anului când colega mea, Ina, a venit cu ideea de a organiza un club de carte. Pot să spun că nici nu mai organizasem, nici nu mai participasem la unul. Dar am zis: de ce nu? Așa a apărut, în martie 2021, prima ediție a clubului pe baza cărții: Tot ce nu ți-am spus de Celeste NG, iar primul moderator a fost o altă membră a echipei  Părinți pe sârmă, Adriana Zaharia. Am decis că vor fi lunare, o lună beletristică urmată de o alta cu o carte de parenting/psihologie și am dus-o așa… 3 ani și chiar mai bine. Ieri am avut cel de-al 34-lea club, iar 3 dintre ele au avut parte de ediții duble, fizice și online.  Dacă ești curios care sunt cele 34 de cărți citite și dezbătute la cluburile de carte PPS (părinți pe sârmă), le poți vedea aici, într-un scurt reel.    Și cu ce mă ajută să vin la cluburile de carte PPS? Dacă m-ar trezi cineva noaptea și ar zice: de mâine gata cu cluburile de carte… l-aș lua la bătaie.  Serios, cum să-mi iei bucuria asta, plăcerea asta burgheză, cum zice o bună prietenă. În vremurile acestea trăite pe repede înainte, să reușim, o dată pe lună să ne oprim și să ne conectăm, să discutăm despre o carte, despre idei, despre emoții, despre trăiri… e ceva unic. Dar asta e doar părerea mea subiectivă evident. Mai sunt multe alte motive pentru care ar putea să-ți placă să vii alături de noi sau, de ce nu, să organizezi chiar tu un club de carte cu prietenii sau colegii de serviciu. Am rugat câteva doamne minunate – care au particiapat de mai multe ori la cluburi de carte organizate de mine – să lase mărturia lor despre cum e la cluburile de carte și le-am reunit pe toate în acest articol. Le dau cuvântul femeilor minunate, cu mulțumiri pentru cuvinte și pentru că mi-au permis să le includ testimonialele în acest articol.   O comunitate de împărtășit idei de cărți și nu numai Clubul de lectură al Adinei? Să spun despre el că a fost contextul în care am găsit niște oameni tare frumoși, cu o minte deschisă și mereu dornici de perspective, de schimb de idei și emoții. Sau să spun că a fost locul în care am găsit niște cărți de care nici nu știam până atunci câtă nevoie aveam. Sau că ne-a oferit și surprize precum întâlnirea cu autorul. Sau poate să spun că m-a facut parte dintr-o adevarata comunitate în care zilnic împărtășim idei de cărți și nu numai. Sau că pot să cumpăr mai multe cărți datorită voucherelor cu care Adina vine către noi cu multă generozitate în a împărtăși. Ei bine, toate acestea sunt adevarate. Clubul de lectura al Adinei este un colț minunat cu energie vie și bună, cu zâmbet și idei, cu cărți și gânduri. Mihaela   Experiențe din care pleci îmbogățit cu idei și multe lucruri practice care să-ți schimbe în bine relațiile, viața personală și a familiei Nu știu dacă e o dependență bună, dar vorba unei prietene: decât țigări, mai bine cărți. De când am descoperit cluburile de lectură de la Părinți pe sârmă, aproape că nu mai am loc în bibliotecă. Chiar dacă nu am reușit să ajung la toate, nu am rezistat să nu-mi cumpăr cărțile propuse și chiar unele din cele recomandate de participante. Am fost prezentă mai ales la cluburile de parenting căci acestea mi s-au părut utile și s-au potrivit mai bine și în programul meu, dar sunt convinsă că perspectivele diferite pot să-ți aducă momente de Aha chiar și din beletristică. Luna asta am înghițit cărțile Laurei Panazan si mi-am propus să particip la club nu numai pentu ca mi-au placut și mi-au deschis ochii în multe privințe, dar am ocazia să o cunosc pe autoare și poate chiar să schimbăm impresii. Recomand oricui astfel de experiențe din care pleci îmbogățit cu idei și cu multe lucruri practice care să-ți schimbe în bine relațiile, viața personală și a familiei. Cristina Blândețea și toleranța față de diversitate Nu am participat la alte cluburi de lectură decât în cadrul grupului „Părinți pe sârma”, așa că nu am cu ce să fac comparație, dar voi scrie lucrurile care îmi plac la aceste cluburi. Și îmi plac atât de mult încât în 2 ani am ratat 2 sau 3. În primul rând, nu a fost nicio carte propusă care să nu îmi placă sau cu care să nu rezonez (sigur că unele mi-au plăcut mai mult decât altele, datorită acestor cluburi i-am descoperit, de exemplu, pe Frederik Bachman și pe Virginie Grimaldi, care au intrat în top 5 autori favoriți). În al doilea rând, cluburile sunt moderate cu blândețe și atitudinea participanților este una de respect reciproc: nu dă nimeni cu piatra dacă sunt păreri diferite și părerea niciuneia din noi nu e deasupra celorlate (nici măcar a moderatorilor). Mi se pare foarte interesant cum fiecare observă anumite fațete, cum aceeași idee poate fi privită diferit (prin filtrele personale, desigur). Consider asta un mare plus pentru a crește toleranța față de diversitatea de idei și de oameni din jurul nostru, deci aș zice că aceste cluburi sunt de un real folos în a-i înțelege mai bine pe ceilalți și astfel de a ne ajuta să ne adaptăm mai bine mediului în care trăim. Să mai spun și despre efortul Adinei Giurgea de a ne oferi în mod constant reduceri de la diverse edituri, ba chiar și

Mai multe »