Adesea mă gândesc cum comunitatea Părinți pe sârmă este o oglindă destul de fidelă a lumii noastre, a părinților români.
Și modul în care postăm, răspundem sau intrăm în dialog spune foarte multe despre noi.
Și dacă atunci când suntem în fața tastaturii, a unui mesaj de la un străin poate reușim să ne păstrăm o anumită obiectivitate, imparțialitate (deși adesea filtrele noastre își fac rapid apariția dacă nu suntem foarte conștienți), în fața celor dragi ne permitem să fim mai relaxați, să fim noi înșine, să spunem ce ne trece prin cap.
Și te trezești într-o zi când puiul tău e trist că un copilaș din parc nu se joacă cu el, că-i spui:
Nu mai face atâta caz din asta! Privește partea bună, poți să te joci singur cu toate jucăriile.
Ce mesaje ai primit despre tristețe? Despre emoții?
Acum câteva zile am participat la gala aniversară a asociației Din grijă pentru copii și scriind acum mi-am amintit de mesajul psihoterapeutei Raluca Anton, despre moștenirea pe care o lăsăm copiilor. Moștenire adesea inconștinetă, de la mama, de la bunica, poate chiar de la mai multe generații înainte.
Dacă tu ai crescut într-o casă unde emoțiile așa zis negative (nu există emoții negative, toate sunt bune, ne transmit un mesaj important, ne ajută, am scris mai multe despre asta aici ) erau evitate, invalidate sau erau minimizate, bagatelizate ca și cum nu sunt importante, atunci e foarte ușor să aluneci în același comportament.
Este ceva cunoscut, o replică pe care poate ai auzit-o de zeci și sute de ori, și reacționezi extrem de rapid, pe același model.
Primim mesaje din generație în generație cu privire la sine, la ceilalți și la lume. Așa ni se transmit credințele despre relații, iubire, siguranță, independență, moarte, bunăstare, bani, performanță, etc. ne-a povestit Raluca Anton.
Ca să treacă din generație în generație, au nevoie de aceste 2 elemente: să vină de la cineva apropiat și să existe o emoționalitate negativă.
Cu aceste informații în minte, să explorăm puțin mesajele automate care emană pozitivitate. Dar una toxică.
Capul sus! Gândește-te la partea plină a paharului!
Gândește-te la ceva frumos și vei trece mai repede peste asta!
Totul se va rezolva, nu-ți mai face atâtea probleme!
Capul sus! Se putea și mai rău.
Gândește-te că altora le e și mai rău!
Nu primești niciodată mai mult decât poți duce!
De câte ori n-am auzit astfel de mesaje? Sau, dacă e să fim sinceri, de câte ori nu le-am spus? Și de câte ori nu le folosim cu noi înșine…
Toate aceste mesaje au un lucru în comun: pozitivitatea toxică.
Într-o vreme, a fost chiar un curent, o modă, au apărut sute, poate chiar mii de cărți, articole și cursuri despre cum să fii pozitiv, ce efecte benefice are pozitivitatea asupra noastră, cum să vedem mereu curcubeul din ploaie, să fim happy-happy 24 de ore și 7 zile din 7, că așa vom atrage numai lucruri bune.
Sigur că există beneficii, multe și demonstrate științific, în a gândi pozitiv. Într-o lume care abundă în negativitate și nenorociri, avem nevoie să fim optimiști, să ne încurajăm unii pe alții, să ne ridicăm când am căzut sau ne e foarte greu.
Când pozitivitatea devine toxică
Dar pozitivitatea devine toxică când ea generalizează că tot ce avem nevoie e să fim pozitivi și fericiți; când invalidează emoțiile și tinde să minimalizeze/ascundă sau ignore emoțiile dificile (numite și negative), când compară experiența ta cu a altora cărora le e mult mai rău astfel că tu ar trebui să te simți recunoscător pentru ceea ce ai și trăiești în ciuda modului în care te simți.
Nu mă înțelegeți greșit, și eu am picat în plasa asta o perioadă
, și nu orice atitudine pozitivă e una toxică. A fi optmist și pozitiv are clar efecte benefice asupra noastră.
, și nu orice atitudine pozitivă e una toxică. A fi optmist și pozitiv are clar efecte benefice asupra noastră.Însă pozitivitatea toxică declanșează rușinea care se adaugă experienței neplăcute prin care trec deja.
„Alții o duc mai rău și eu mă plâng pentru atâta lucru, ce-i în neregulă cu mine?”
Cu siguranță, ea descurajează conectarea cu ceilalți
Dacă temerile, îngrijorările și provocările noastre sunt mereu întâmpinate cu invalidarea emoțională, cu minimizare, cu necesitatea de a pune o mască de pozitivitate în ciuda a ceea ce simțim în interior, cam care sunt șansele să ne deschidem față de acea persoană din nou?
Pozitivitatea toxică ne afectează sănătatea mintală, dar și pe cea fizică
Probabil că îți dai seama cum pozitivitatea toxică atrage o minimizare a ceea ce simțim și chiar o negare a emoțiilor.
Psihologii vorbesc despre suprimarea emoțiilor în cazul pozitivității toxice care le face mai intense și mai greu de gestionat. Mi-a plăcut mult o metaforă folosită de Mary Jo Kreitzer, profesor în alăptare, director al unui centru de de spiritualitate și vindecare de pe lângă Universitatea din Minnesota.
E ca și cum ai încerca să ții niște mingii de plajă sub apă. În cele din urmă, îți vor aluneca din mâini și vor țâșni la suprafață – adesea în moduri neașteptate, necontrolate.
Sănătatea mintală e clar afectată de pozitivitatea toxică, însă ce e îngrijotător este că îți poate afecta și sănătatea fizică. În acest articol cuprinzător despre pozitivitatea toxică poți citi despre un studiu publicat în Journal of Psychosomatic Research a cărui concluzie sună alarmant. Oamenii care își gestionează emoțiile prin suprimare erau mult mai probabil să înceteze din viață în timpul studiului, din orice motive, inclusiv de cancer.
Ai simțit această pozitivitate toxică până acum? Cum a sunat? Cum s-a simțit?
Sigur că ar merita să explorăm într-un articol moduri de gestionare a acestei pozitivități toxice, atât în noi înșine, cât și în relația cu ceilalți.
Cum îi facem față când apare?
Cum ne asigurăm că nu suntem chiar noi cei care comunicăm astfel?
Însă pentru moment mă voi rezuma la a deschide dialogul despre acest subiect. Plus imaginea de mai sus pentru a vedea cu ce putem s-o înlocuim, doar un punct de pornire în abordarea sănătoasă a emoțiilor noastre.
Observă-te o săptămână în relație cu tine însuți/însăți, în dialogul interior? Ai tendința de a băga sub preș emoțiile și a te îmbărbăta cu puțină pozitivitate toxică? (era să scriu îmbăta, efectul e tot pe-acolo, ne distragem și ne afundăm și mai tare)
Observă dacă ai în jurul tău persoane care fac acest lucru? Cum le răspunzi?
Și, dacă pleci în lume cu un lucru după ce citești articolul meu, gândește-te dacă folosești pozitivitatea toxică cu ai tăi copii…
Gândește-te cum se simt… Văzuți? Auziți? Înțeleși? Conectați?
Cred că știi deja răspunsul, mai e nevoie să te prinzi destul de repede când o faci, să te întrebi de unde vine, și ori de câte ori nu-ți iese, așa cum ni se întâmplă tuturor, nu uita că poți repara.
Știi despre ghidul despre emoții din comunitate?
În primii doi ani de la înființarea grupului am scris regulat despre emoții, de la explorarea a peste 10 emoții, separat în câte un articol, până la lucruri mult mai de finețe. S-au adunat zeci de postări și de curând am început să le includ în acest ghid. E foarte simplu de găsit, în bara de meniu a grupului găsiți butonul ghiduri, iar acolo le găsiți pe toate 17.
This Post Has 2 Comments
Mulțumesc mult pentru acest articol frumos! Frumos și documentat, precum toate articolele si comm urile din „Parinți pe sârmă”. Respect si apeciere!
Mulțumesc mult, Claudia! Aprecierile sunt binevenite, le primesc cu drag și, mai ales, mă bucură că a fost util.