Pâra la copii: mesaje ascunse și soluții pentru părinți

Maaami, Matei iar mi-a luat jucăria!

Doamna, Luca a spus un cuvânt urât, mi-e rușine să spun care.

Doamna, Bogdan și-a făcut temele în pauză!

Buni, Ana mi-a smuls păpușa și m-a făcut urâtă!

Dacă ești părinte, auzi astfel de replici zilnic, de câteva ori pe zi sau…. de prea multe ori pe zi. Unii copii apelează la pâră destul de des în ciuda răspunsului noastru cum că nu e frumos să pârăști.

Ce se ascunde în spatele pârei?

Copiii care pârăsc cel mai mult sunt cei care au nevoie de cea mai multă atenție. Pâra este modul lor de a ne spune că ei sunt acolo, disponibili și deschiși să primească atenția și dragostea noastră.

Adesea copiii au nevoie de această atenție când trebuie s-o împartă cu un frate/soră, alteori la școală sau grădiniță pentru a primi atenția adultului care are grijă de ei. Iar nevoia lor de a atrage atenția se manifestă în comparație sau, mai degrabă, contrast cu celălalt. Ca și cum ar spune: „Uită-te la mine, sunt mai cuminte/mai ascultător/mai… am nevoie să mă vezi!”  Într-un fel poate să-ți arate chiar că el merită dragostea și atenția ta, pe când celălalt nu.

O altă cauză de apariție a pârei este sentimentul de nedreptate. Acest simț al dreptății este foarte dezvoltat la copiii de vârstă mică iar cei care pârăsc se simt adesea nedreptățiți față de celălalt care primește și el atenție și iubire deși face o grămadă de năzbâtii.

Citește mai multe despre nevoia de atenție a copiilor.

Ca o mențiune personală și nu numai – există și ceva dovezi din studierea comportamentului copiilor – fetele au mai mult decât băieții această tendință, mai ales că ele își iau, de obicei, rolul de copil cuminte/bun/corect și efectiv se răzvrătesc, se înfurie chiar că celălalt – de obicei fratele – nu adoptă aceeași atitudine.

De genul, „tu știi cât de greu îmi e mie să fiu cuminte și să nu fac X și Y? Tu nu te străduiești deloc. O să-i spun mamei. Nu e corect”.

Ca să fiu sinceră până la capăt, eu am fost un astfel de copil, în vreme ce băiatul meu e opusul – sau era când era mic – își jurase să nu pârască, că el nu e pârâcios, și ajungea să nu comunice lucruri care nu țineau de pâră… dar povestesc mai jos.

„Îl pârăsc pentru că nu știu cum să mă descurc cu el”

Copiii care nu știu să se descurce în caz de conflict, așteaptă mereu intervenția adultului și fug la părinți sau adulți pentru a raporta cea mai mică problemă, aceștia au nevoie de ajutor pentru gestionarea conflictelor.

Despre gestionarea conflictelor între copii, citește această postare din comunitatea Părinți pe sârmă. 

Fie nu sunt încrezători în forțele proprii că pot ajunge la o înțelegere cu sora/fratele pe subiectul respectiv, fie părintele întreține această stare – adesea inconștient – neînvățându-l cum să comunice și să stabilească limite cu cei din jur.

Din păcate, unii părinți încurajează pâra în ideea de a ști tot ce se întâmplă, dar pentru relațiile copilului cu ceilalți nu e o un avantaj de vreme ce pâra nu e o calitate apreciată de copii, între ei. Plus că poate alimenta o dependență între copilul care pârăște și părinte. De genul, tu nu ești destul de mare/capabil/în stare să rezolvi această nedreptate, ai nevoie ca altcineva să vină s-o rezolve pentru tine.

În acest sens, îi facem un deserviciu copilului dacă nu descurajăm pâra.

O perspectivă la care nu m-am gîndit despre pâră, când copilul încearcă să se alieze cu adulții după ce a fost respins de grup.

Fragmentul de mai jos este extras din cartea Mama, tata, sunt tachinat de Lawrence J. CohenMichael ThompsonCatherine O’Neill Grace. 

Pe blogul editurii Trei găsești un extras din carte fix despre acest subiect. 

Unul dintre avantajele pârâtului este şi faptul că este o ocazie a copilului de a se alinia cu adulţii. Copiii care sunt respinşi sau marginalizaţi de grup deseori încearcă să se alăture adulţilor, atât din răzbunare pe copiii cruzi care i-au respins, cât şi pentru că simt nevoia să aparţină cuiva.

Ce se întâmplă cu pârâcioșii în grupurile de copii?

În grupuri, copiii pârâcioși sunt marginalizați, sunt izolați pentru că nu pot păstra secretele și nu se poate avea încredere în ei.

Dar aici trebuie să avem grijă să nu cădem în extrema cealaltă, a copilului care nu povestește lucruri serioase, chiar grave, de teama de a nu fi etichetat drept pârâcios și exclus din grup. Aici vă ziceam se încadra băiatul meu în primii ani de școală.

Este important să comunicăm cu ei pentru a înțelege că sunt situații când trebuie să facă diferența între pârât și spus unui adult despre o problemă/cerut ajutor/ informare.

Aici am avut eu de lucrat cu fiul meu, pentru a ajunge de la eu nu pârăsc niciodată la e important să spun asta, pentru binele tuturor. 

cartea Povești pe sârmă
Citește și tu cartea „Povești pe sârmă. Cu, despre și pentru părinți imperfecți” – prima carte colectivă, ce reunește 45 de autori părinți și peste 50 de povești.

Să facem diferența între informare și pâră

E nevoie să le explicăm aceste diferențe copiilor pentru a evita situațiile potențial periculoase, inclusiv situații de abuz fizic ori sexual.

Vorbim de pâră:

  • când vrem să-i facem rău celuilalt;
  • când ai putea rezolva și singur problema;
  • când comportamentul celuilalt e accidental;
  • când comportamentul celuilalt nu e periculos, amenințător sau dăunător;
  • când e o problemă neimportantă.

Când e vorba de informare și e necesar să vorbești cu un adult:

  • când e vorba de siguranța noastră și a celorlalți;
  • când nu poți rezolva singur și e nevoie să apelezi la un adult;
  • când comportamentul celuilalt e intenționat;
  • când comportamentul celuilalt e periculos, amenințător sau dăunător;
  • când e o problemă importantă.

Ce putem face pentru a descuraja pâra?

Fie că al nostru copil pârăște pentru a atrage atenția asupra sa, pentru a se simți puternic față de prietenul lui de joacă sau superior fratelui, fie este un început de conștiință morală și simte că e de datoria lui să facă dreptate, nevoia copilului nostru e legitimă. 

Trebuie doar să înțelegem care este aceasta privind dincolo de comportament. Primul pas este să-i acceptăm emoțiile copilului, să empatizăm cu el și cu intenția lui bună și să îl ajutăm să-și împlinească adevărata nevoie: de atenție, de putere, de dreptate sau de gestionare a conflictului.

Și, cu timpul și practica, al nostru copil va recurge mai puțin la pâră și va deveni mai capabil să apeleze la rezolvarea problemelor și găsirea de soluții viabile pentru fiecare problemă.

 

Abonează-te la newsletter-ul bilunar Părinți pe sârmă

La abonare, vei primi cadou e-book-ul „De la naștere la adolescență. Ghidul tău de înțelegere a etapelor de dezvoltare a copilului”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

aniversare principal

Părinți pe sârmă – 5 ani împreună

Parcă nimic nu-i mai greu decât să trebuiască să pui în cuvinte experiențe, vise devenite realitate, îmbrățișări, emoții, vulnerabilitate, recunoștință, sentimentul de comunitate… Sâmbăta trecută, pe o vreme neprietenoasă, cu

Mai multe »