Ești o mamă rea, o să-i spun lui tati să-și ia altă soție!

Mamă rea - secundară
Acum vreo 4 ani, pe când mezina mea cea dulce avea 5 ani, mi-a făcut cea mai intensă declarație de dragoste:

O să vorbesc cu tati să-și ia altă soție!

Eram în mașină și s-a nimerit să ne oprim la o trecere de cale ferată, așa că am putut să mă întorc la ea și s-o văd cât era de încordată, de tensionată, se simțea durerea în vocea ei că trebuia să-mi spună asta dar emoțiile ei erau mai intense de-atât!
Cum am reaționat vă zic mai la finalul articolului, deocamdată haideți să explorăm împreună această dureroasă declarație pe care o auzim uneori de la copiii noștri.

Te urăsc! Ești o mamă rea!

Unele din cele mai dureroase momente ca mame (dar și pentru tați e același lucru cu siguranță) este când copilul îți spune: 
Te urăsc! Aș vrea să nu mă fi născut în familia asta! De-abia aștept să cresc mare și să nu vă mai văd! culminând cu Ești o mamă rea!
Ne e așa de teamă de aceste cuvinte ale copiilor încât suntem în stare să renunțăm la principii, la reguli, la limite, la acel NU pe care știm că trebuia să-l spunem de acum 10 minute, la orice decât să simțim durerea și sentimentul acela profund de neapreciere din partea copiilor.
Iar când se întâmplă simțim furie, resentimente, neputință, durere, toate amestecate…
Și emoțiile acestea aduc (sau reînvie) gânduri precum: uite câte fac pentru tine și tu ești nerecunoscător!; ți-am dat tot ce-am avut mai bun, nu te-am bătutu, nu te-am pedepsit, am încercat să fiu o mamă bună și uite cum mă răsplătești!

Ce fac cei mai mulți oameni în astfel de situații?

Țipă la copil, îi spun că nu-i permit asemenea limbaj, încep o tiradă de argumente pentru a demonstra contrariul, pedepsesc – în principiu, reacționează deconectându-se de sine și de copil și mărind distanța dintre ei, rănind și lezând relația dintre ei.
În plus, acest răspuns din partea noastră are toate șansele să întărească comportamentul copilului și astfel de atacuri să se repete. Pentru că obțin o reacție puternică din partea noastră (oare de ce atenția negativă e mai bună decât lipsa ei? )
Iar noi să ne simțim vinovați că am reacționat atât de agresiv, poate violent, poate am pedepsit sau am smucit copilul… dar cum să reacționezi altfel când copilul te face cu nervii???

Nu ești tu când îți pierzi cumpătul!

Știți deja celebra reclamă la batonul de ciocolată cu alune și replica Nu ești tu când ți-e foame, nu?
La fel, nu ești tu când îți pierzi cumpătul, când vezi o amenințare în puiul acela supărat, mâhnit, însingurat – ascuns bine sub o pojghiță de furie. Dar cam asta se întâmplă când o luăm personal, copilul devine inamicul, devine din copilașul de un metru, care abia îți vine până la piept sau doar până în talie, un monstru mare care te acaparează pentru că, nu-i așa?, amenință cea mai mare valoare a ta: valoarea ta de mamă bună. 
Oare chiar asta se întâmplă?
Are copilul această putere? Și această capacitate? De a decide dacă ești sau nu o mamă bună?
Și oare nu se întâmplă același lucru și cu copilul? Este el în cea mai bună formă când spune asta? Are nevoile îndeplinite, se simte conectat, iubit, în siguranță când reacționează astfel?
Dacă vrei să citești mai multe despre ce se întâmplă în creierul nostru când emoțiile intense ne acaparează, am scris pe grup despre asta și cu jocuri de rol pentru a-i învăța și pe copii despre emoțiile intense și ce se întâmplă când îți pierzi cumpătul.

Dar haideți să înțelegem ceva foarte clar: aceste cuvinte nu sunt despre tine!

Cum să nu fie personal când mie îmi spune că sunt o mamă rea? Că doar nu vorbește cu altcineva?

Știu! Te-ai săturat ca toată lumea să-ți spună: n-o lua personal! când copilul spune vreo trăznaie, te rănește sau îți vorbește cu o vădită lipsă de respect. De parcă trebuie să înduri orice, doar că el e copil. 
Pare că îi acorzi copilului, din oficiu, un permis de liberă trecere (sună mai bine engelzescul free pass), un fel de pretext pentru a spune orice-i trece prin cap și a te răni…
Ok, trage aer în piept, 1,2,3,4, expiră prelung, 1,2,3,4,5,6 și acum revino la articol. Dacă nu ești încă pregătit să continui, respiră așa încă de 2-3 ori. Gata. Mai bine?
 

Dacă tu le iei personal și-ți spui toate acele lucruri groaznice despre copilul tău, ai toate șansele să reacționezi violent din acea durere (și nu te învinovățește nimeni dac-o faci, toți am cedat în astfel de momente) vei răspunde din poziția de copil rănit (cel interior) și îi vei da puterea ta de părinte responsabil copilului.

Mai sus te întrebam dacă al tău copil are puterea să decidă dacă ești un părinte bun.
Ei bine, nimeni nu are puterea să decidă asta, cu excepția noastră și a-i da unui copil (indiferent de vârstă) responsabilitatea emoțiilor tale (el te face pe tine să te simți un părinte rău) este nu doar foarte nedrept pentru amândoi, ci și extrem de împovărător pentru el.
Închipuie-ți așa: Tu îi predai rolul de șofer unui copil care nici nu ajunge la pedale!

Tu ce-ți spui despre tine sau despre copil când auzi: ești o mamă rea?

Emoțiile noastre sunt amplificate sau domolite în funcție de ce ne spunem: dacă tu știi foarte clar că aceste cuvinte nu sunt despre tine și e vorba doar de suferința și supărarea copilului pe care nu știe cum altfel să le exteriorizeze, vei întâmpina acest presupus atac cu maturitate, cu calm, ca un adult.
Vei privi dincolo de cuvinte și ceea ce vei vedea este un copil care strigă după ajutor, că nu se poate controla, că e copleșit de emoții, că are nevoie de tine să-i arăți că de fapt tu ești o mamă bună și poți să fii alături de el în momentele lui cele mai proaste, căci atunci are nevoie de tine cel mai mult.

Ce faci pe moment?

Întâi de toate: iei o pauză.
Sunt multe strategii de a nu intra în zona de război, Laura Markham vorbește despre cei 3 pași: stop (oprește-te din orice ai face și închide gura, nu mai spune nimic), drop (renunță la agendă, la așteptări, la presupuneri) și breath (respiră, respiră cum am făcut mai sus, numeri până la 4 pe inspirație și până la 6 pe expirație; asta îți va permite să te calmezi, să retragi trupele mobilizate de starea de urgență de moment și să te reconectezi cu neocortexul, zona de luare a deciziilor, de gândire și auto-reglare).
Dacă vrei, radaugă mantra: Nu e despre mine, nu e despre mine, nu e despre mine! 
Sau, cum sugera Kim John Payne – părintele mișcării de simplificare în parentaj (Simplicity parenting):Închipuie-ți că al tău copil are febră emoțională.
Dacă ar avea febră corporală, l-ai luat în brațe, l-ai palpa, l-ai mângâia, i-ai face un ceai și i-ai da medicamente. Nu ți-ar trece prin cap să-l cerți că are febră. La fel trebuie tratată și febra emoțională iar autorul sugerează să ne repetăm în minte: „e pierdut, e copleșit, e vulnerabil”.

Să revenim la povestea mea, când eram pe cale să fiu detronată din rolul de mamă….

Mi-am încărcat cea mai calmă și empatică voce și privire, am luat-o de mână (aș fi îmbrățișat-o dar era în scaun cu centură, în spate și eu la volan) și i-am spus că-i înțeleg durerea, că o văd, o aud însă nu am renunțat la limita pe care o pusesem (n-am vrut să mergem în parc sau ceva de genul).
Ce mai fac când nu e așa dramatic, este să le dau dreptate:

Da, așa e, sunt o mamă rea în momentul ăsta! sau

Știu că asta simți. Te aud că tu asta crezi acum! 

Atenție: Folosiți aceste replici doar dacă le și credeți cu toată ființa voastră, dacă o puteți face dintr-o zonă de empatie, nu cu răutate, sarcasm sau pentru a-i da replica copilului.

Eu n-am nicio problemă să spun asta pentru că știu cu toată ființa mea că nu e adevărat și nimeni, nici copilul, nici o altă persoană de pe lumea asta nu va hotărî cum sunt eu, doar eu am această putere.
Trebuie să căutăm adânc în noi rădăcina acestei dureri, a acestei neaprecieri, a respingerii, în 99% din cazuri nu este despre copil, este despre noi.
Știu că ești o mamă bună și că faci tot ce poți mai bine cu resursele pe care le ai. Ai încredere în tine că vei putea să întâmpini febra emoțională a copilului cu calm, empatie și limite (unde e cazul) și, mai ales, cu ascultare. Cu siguranță suferința din spatele replicii ești o mamă rea este reală pentru copil, iar el are nevoie de un părinte calm, cu o ureche ascultătoare și brațele deschise pentru a o putea traversa cu bine.

Abonează-te la newsletter-ul bilunar Părinți pe sârmă

La abonare, vei primi cadou e-book-ul „De la naștere la adolescență. Ghidul tău de înțelegere a etapelor de dezvoltare a copilului”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

portret părinte pe sârmă

Cine este părintele pe sârmă? Cum arată el? Te recunoști?

Încă de la primele mesaje, la crearea acestei comunități, în decembrie 2019, când eram 200 de părinți pe sârmă (majoritatea mame, dar erau vreo 3 tați și atunci), mi-am propus să mă arăt. Să mă cunoașteți. Să fiu sinceră și autentică, nu doar o mască construită să dea bine în social media. Sigur că asta nu înseamnă că mă cunoașteți la fel de bine ca soțul, prietenii din copilărie sau mama mea. Dar adesea, pe anumite subiecte, voi aflați primii ce-i în sufletul și în mintea mea. Acum câteva săptămâni, te-am îndemnat la puțină reciprocitate,  prin completarea chestionarului Portretul părintelui pe sârmă. 350 dintre voi au răspuns pozitiv și le sunt recunoscătoare.  Acest articol vine ca răspuns la cererile voastre de a dezvălui măcar câteva detalii relevante desprinse din răspunsuri.   Salutare, sunt părinte pe sârmă, mai precis, mamă pe sârmă Doar 4 tați au răspuns chestionarului (deci undeva peste 1%), deși pe grup, statistica spune că aprox. 6% din membri sunt bărbați. Deși sunt în număr mic, nu i-am uitat niciodată, eu, personal, am scris zeci de postări în comunitate reunite sub #tațiimplicați, un tată foarte implicat, George, a fost alături de noi din prima zi și a creat cea mai mare creștere din istoria grupului când ne-a menționat în direct la Europa FM. De asemenea, 4 tați au scris povești sau poezii pentru cartea colectivă pe care o vom lansa fooaarte curând, „Povești pe sârmă. Cu, despre și pentru părinți imperfecți”,  iar dacă vrei să guști un crâmpei de poveste de tată, ce a scris cu multă emoție, vulnerabilitate și deschidere, o poți face aici. Revenim la mama pe sârmă. Cei mai mulți membri implicați în comunitate sunt mame. Mame ce au, în cea mai mare parte a lor, între 31 și 40 de ani. Cel mai reprezentativ procent din respondente are 2 copii, este căsătorită și a absolvit facultatea sau are studii postuniversitare.     Cum interacționează părintele pe sârmă cu comunitatea Cei mai mulți ați spus că sunteți părinte pe sârmă de 1-3 ani și că intrați zilnic pe grup.  Vă implicați uneori cu răspunsuri pe grup, atât la postările altor membri, dar și la ale moderatorilor.  Drag părinte pe sârmă! Să știi că avem nevoie de implicarea ta și ea contează. Tu contezi! Adesea vezi scris deja aceleași lucruri pe care l-ai fi spus și tu și te oprești. Însă fiecare e unic în felul său și poate ajuta prin împărtășire, și pe cel care cere ajutor, pe cei care citesc, dar și pe sine. Implică-te, comunică, nu sta în umbra, nu ești invizibil, meriți să fii văzut, înțeles, apreciat. Cel mai mult v-au ajutat pe grup – informațiile, resursele de calitate (din ghiduri, interviuri video, postări educative ale echipei PPS), răspunsurile, sfaturile echipei PPS date la postări ale părinților din comunitate, dar și atmosfera de înțelegere și suport, lipsa de judecată și blamare.   Adesea viața de părinte e copleșitoare Dacă și tu ai bifat (sau doar ai gândit)că te simți adesea copleșită de toate rolurile și pălăriile pe care le porți, află că nu ești singură. cele mai multe mame se simt astfel. Plus că majoritatea simte că nu petrece destul timp cu copiii săi. Aici, dragile mele, aș vrea să am o baghetă magică și să înlătur vinovăția care se strecoară pe nesimțite în mințile și inimile noastre și să îți insuflu pentru totdeauna certitudinea că nu e nevoie să le faci pe toate. E de ajuns cât faci. Ești de ajuns. Ai nevoie și de timp pentru tine.  Să te încarci. Să citești o carte. Să te relaxezi. Să visezi cu ochii deschiși. Să lenevești,  Iar copiii tăi vor învăța din asta că nu trebuie să le facă pe toate nici ei, că valoarea lor nu stă în cât de bine și mult performează. Că au dreptul și e ok să se odihnească. Să stea. Să nu facă nimic.    Cum se încarcă părintele pe sârmă? Îi place să citeasca cărți pe diferite domenii de specialitate, inclusiv de parenting sau dezvoltare personală, dar ascultă cu plăcere și podcasturi și alte resurse pentru inspirație.  Am fost atât de fericită să primesc această confirmare, căci eu sunt o mare iubitoare de cărți și învățare, de 3 ani și ceva organizăm cluburi de carte lunare și avem rubrici permanente cu recomandări de cărți pentru copii și adulți. La fel și postări lunare cu resurse de unde să ne luăm inspirație și infromații de calitate.   Ce te ține treaz noaptea? Una din cele mai bifate frustrări pentru părintele pe sârmă este legată de incertitudini în educație: uneori mă simt confuz/ă sau nesigur/ă în privința modului în care ar fi bine să gestionez diferite situații legate de creșterea și educarea copiilor mei. Cred că rezonăm foarte mulți cu această idee și adesea ne punem la îndoială și ne comparăm momentele noastre cele mai proaste cu cele mai bune momente ale celor din jur. Sau de pe rețelele sociale. În cartea „Povești pe sârmă. Cu, despre și pentru părinți imperfecți”, vei citi peste 50 de povești autentice, reale, necosmetizate despre viața de părinte. Și vei vedea că nu ești singură și că toți cei 45 de autori au, la rândul lor, îngrijorări, necazuri, îndoieli, momente proaste, greșesc, chiar o dau în bară rău, și asta nu-i face părinți mai puțin buni. Doar părinți imperfecți, suficient de buni. Ne vedem pe plajele lumii, eventual citind și sorbind dintr-un cocktail În final, ne-am bucurat să citim despre cum arată o zi ideală în viața voastră, și parcă am visat și noi, echipa, odată cu voi. Printre ingredientele unei zile ideale pentru părintele pe sârmă, se află: tihna, râsetele, familia, altcineva să facă voastră, marea și plaja, cititul, odihna, natura, cuplul, și, mai ales, totul să fie fără alergătură și trezit la program fix.  Vă mulțumim, și eu și echipa PPS care a conceput și interpretat acest chestionar, pentru multe cuvinte de apreciere și recunoștință transmise, ne-au uns la suflet și ne-au reamintit cât de mult bine putem aduce în lume.

Mai multe »
dragul meu adolescent

Dragul meu adolescent, aș vrea să-ți spun…

Pe măsură ce ai noștri copii se apropie de adolescență sau de maturitate și încep să se desprindă de noi, începe să ne fie și mai mult dor de ei mici. De fețe ce ne priveau ca pe soarele lor. De mânuțe care se agățau de gâtul nostru precum cel mai de preț colier. De cum îi țineam în brațe seară de seară și le citeam povești. De cum (mai) acceptau să ne țină de mână pe stradă. Sau cum îi ducea taică-su pe umeri. De cum îi duceam în brațe și-i băgam în pat, pe când adormeau cuibăriți lângă noi. De cuvinte dulci de te iubesc și declarații de admirație și iubire pricinuite de cine știe ce fleacuri (în ochii noștri).   Ei, madre, poate când o să fiu mare o să te mai las să mă pupi. Așa mi-a spus juniorul care ieri a împlinit 15 ani și de ceva timp nu mă mai lasă să-l pup. Mai reușesc să-i smulg o îmbrățișare, și asta la ocazii speciale. Un lucru e cert: Au trecut într-o altă etapă și de unde până mai ieri noi eram universul lor… acum ei își contruiesc universul în afara noastră.  Aveam foarte clar în minte, chiar de câteva luni încoace, să scriu un articol despre lucruri pe care părinții de adolescenți ar trebui să le știe. Dar azi, în fața tastaturii și a foii, îmi dau seama câtă presiune este pe umerii noștri – să știm, să facem, să nu ratăm, să reușim, să prindem ultima șansă, ultima perioadă împreună. Așa că mi-a pierit cheful de a îți spune ție, dragi părinți de adolescent, ca și mine, ce e de știut și făcut. Mai degrabă, mă uit spre interiorul meu și scot din tumultul de gânduri și mai luminoase, și mai umbrite, și dacă te vei identifica, pe ici pe colo, dacă îți va fi de folos sau te va inspira în vreun fel, înseamnă că mi-am făcut treaba.   Câteva lucruri pe care aș vrea să ți le spun, dragul meu adolescent Nădăjduiesc că vei citi aceste rânduri cândva – da, știu, acum nu e momentul, nu ai răbdare, e ok – și, mai presus de asta, simt nevoia să le scot la iveală și să le împărtășesc cu tine, drag cititor. Poate îmi împărteșești și tu dificultatea de a găsi momentul potrivit, tonul potrivit, contextul potrivit și să mai pic și în momentul în care adolescentul să fie dispus la conversație și, mai ales, la conectare. Așa că multe din aceste mesaje ajung greu la destinatar,  dar sper că măcar nu se vor pierde.   Te apreciez atât de mult Da, da, știu! Nu-ți spun destul de des și pic în paradigma în care am crescut și eu. Vedem ce nu merge și ce nu ne place și de tot ce e bun, frumos, armonios, nici nu amintim. Parcă ne uităm în niște oglinzi din parcul de distracții, care ne arată strâmbi și hâzi.  Nu, nu e drept. Știu. Noi, oamenii, ne hrănim cu aprecieri. Și cu toate astea, suntem atât de zgârciți cu ele. Te apreciez pentru tot ce faci, pentru eforturile tale, pentru strădania de a face față tuturor provocărilor vârstei și clasei (bate la ușă examenul de capacitate), pentru seriozitatea de a duce la cap unele lucruri, pentru diminețile cu proiecte la chimie (mă ascultă doamna, nu că mi-ar plăcea mie) pentru mesajele cu sunt bine, mai întâzii puțin, nu-ți face griji de la 22.00 când ești afară, prin cartier. Dar mai presus de tot ce faci, te apreciez că ești. Pur și simplu. Tu, copilul bun, amuzant, optimist, încăpățânat, pasionat până la obsesie, adesea fără chef. Doar TU, fără etichete și catalogări de bun și rău.  Citește și articolul Dragă mamă și tată! scrisoare de la adolescentul vostru   Știu că de acum cele mai frumoase momente din viața ta nu vor fi lângă noi, părinții tăi… și e ok Ești într-o perioadă în care prietenii sunt foarte importanți. Și e ceva normal, e de așteptat, nu e ceva cu care să ne luptăm. Înțeleg că vrei să-ți petreci ziua cu ei, la teatru – unde mai zăbovești 2 ore după cursuri, să stai cu prietenii; pe afară la fotbal cu prietenii cu care te știi de când aveai 2 ani, practic ați crescut împreună. E momentul primelor îndrăgistiri, primele drame și decepții din dragoste, acum e cu mesaje pe Whatsapp și Instagram, dar emoțiile sunt tot acolo. Prezente, intense și confuze. Și știind toate astea îți răspund la mesajul de pe whatsapp: ok, be safe! Totuși nu veni la miezul nopții, ok? și mă rog să fii bine și să am răbdare să nu-ți mai scriu încă un mesaj peste o oră, ci să te întorci acasă și să-ți începi ritualul de seară. Alături de noi, în siguranța și atmosfera obișnuită și banală de acasă (dar dătătoare de calm și liniște).   Te susținem în drumul tău. Nu ești singur și sper să simți asta Am creat un cerc de suport în jurul tău și sper să simți energia tuturor celor implicați. Nu doar eu și tati. Îl ai pe proful de învățare, cel care te încurajează și te ghidează să descoperi că poți, mulțumim, Alexandru, pe domnul profesor de română, cel de matematică, mentorii de la cursurile de teatru, oameni care te susțin și îți suflă vânt în aripi astfel încât să poți progresa nu doar pentru examen, ci pentru viață. Iar susținerea noastră vine nu doar sub formă de oameni cu care te înconjori, modele, mentori, oameni care să te îndrume și să te inspire, ci și sub formă de încredere. Încredere în tine, în alegerile tale, în drumul tău, în deciziile tale. În căderile și revenirile după deciziile mai puțin inspirate. Dar necesare. Căci, nu-i așa, greșeala e cel mai bun învățător.    Suntem mândri de tine și credem în tine! Nu e nevoie să faci ceva anume pentru ca noi să fim mândri de tine. Știu că noi, generația trecută, am fost așa de des învățați că suntem valoroși prin ceea ce facem.

Mai multe »
club de carte principală

Participarea la clubul de carte PPS și ce-ți poate aduce ție

Cei care intră pe pagina ta, Adina, de unde știu că tu organizezi cluburi de carte de 3 ani? Așa m-a întrebat o mamă prietenă, membră și ea în comunitatea Părinți pe sârmă, dar și în grupul extrem de activ și efervescent de lectură. Eu am făcut ochii mari și am zis: Tu știi că ai dreptate. Nu am scris pe blog. Scriu pe grup, pun evenimentele, dar rar am timp să povestesc mai multe. Așa că poate e momentul s-o fac. Era prin 2021, la începutul anului când colega mea, Ina, a venit cu ideea de a organiza un club de carte. Pot să spun că nici nu mai organizasem, nici nu mai participasem la unul. Dar am zis: de ce nu? Așa a apărut, în martie 2021, prima ediție a clubului pe baza cărții: Tot ce nu ți-am spus de Celeste NG, iar primul moderator a fost o altă membră a echipei  Părinți pe sârmă, Adriana Zaharia. Am decis că vor fi lunare, o lună beletristică urmată de o alta cu o carte de parenting/psihologie și am dus-o așa… 3 ani și chiar mai bine. Ieri am avut cel de-al 34-lea club, iar 3 dintre ele au avut parte de ediții duble, fizice și online.  Dacă ești curios care sunt cele 34 de cărți citite și dezbătute la cluburile de carte PPS (părinți pe sârmă), le poți vedea aici, într-un scurt reel.    Și cu ce mă ajută să vin la cluburile de carte PPS? Dacă m-ar trezi cineva noaptea și ar zice: de mâine gata cu cluburile de carte… l-aș lua la bătaie.  Serios, cum să-mi iei bucuria asta, plăcerea asta burgheză, cum zice o bună prietenă. În vremurile acestea trăite pe repede înainte, să reușim, o dată pe lună să ne oprim și să ne conectăm, să discutăm despre o carte, despre idei, despre emoții, despre trăiri… e ceva unic. Dar asta e doar părerea mea subiectivă evident. Mai sunt multe alte motive pentru care ar putea să-ți placă să vii alături de noi sau, de ce nu, să organizezi chiar tu un club de carte cu prietenii sau colegii de serviciu. Am rugat câteva doamne minunate – care au particiapat de mai multe ori la cluburi de carte organizate de mine – să lase mărturia lor despre cum e la cluburile de carte și le-am reunit pe toate în acest articol. Le dau cuvântul femeilor minunate, cu mulțumiri pentru cuvinte și pentru că mi-au permis să le includ testimonialele în acest articol.   O comunitate de împărtășit idei de cărți și nu numai Clubul de lectură al Adinei? Să spun despre el că a fost contextul în care am găsit niște oameni tare frumoși, cu o minte deschisă și mereu dornici de perspective, de schimb de idei și emoții. Sau să spun că a fost locul în care am găsit niște cărți de care nici nu știam până atunci câtă nevoie aveam. Sau că ne-a oferit și surprize precum întâlnirea cu autorul. Sau poate să spun că m-a facut parte dintr-o adevarata comunitate în care zilnic împărtășim idei de cărți și nu numai. Sau că pot să cumpăr mai multe cărți datorită voucherelor cu care Adina vine către noi cu multă generozitate în a împărtăși. Ei bine, toate acestea sunt adevarate. Clubul de lectura al Adinei este un colț minunat cu energie vie și bună, cu zâmbet și idei, cu cărți și gânduri. Mihaela   Experiențe din care pleci îmbogățit cu idei și multe lucruri practice care să-ți schimbe în bine relațiile, viața personală și a familiei Nu știu dacă e o dependență bună, dar vorba unei prietene: decât țigări, mai bine cărți. De când am descoperit cluburile de lectură de la Părinți pe sârmă, aproape că nu mai am loc în bibliotecă. Chiar dacă nu am reușit să ajung la toate, nu am rezistat să nu-mi cumpăr cărțile propuse și chiar unele din cele recomandate de participante. Am fost prezentă mai ales la cluburile de parenting căci acestea mi s-au părut utile și s-au potrivit mai bine și în programul meu, dar sunt convinsă că perspectivele diferite pot să-ți aducă momente de Aha chiar și din beletristică. Luna asta am înghițit cărțile Laurei Panazan si mi-am propus să particip la club nu numai pentu ca mi-au placut și mi-au deschis ochii în multe privințe, dar am ocazia să o cunosc pe autoare și poate chiar să schimbăm impresii. Recomand oricui astfel de experiențe din care pleci îmbogățit cu idei și cu multe lucruri practice care să-ți schimbe în bine relațiile, viața personală și a familiei. Cristina Blândețea și toleranța față de diversitate Nu am participat la alte cluburi de lectură decât în cadrul grupului „Părinți pe sârma”, așa că nu am cu ce să fac comparație, dar voi scrie lucrurile care îmi plac la aceste cluburi. Și îmi plac atât de mult încât în 2 ani am ratat 2 sau 3. În primul rând, nu a fost nicio carte propusă care să nu îmi placă sau cu care să nu rezonez (sigur că unele mi-au plăcut mai mult decât altele, datorită acestor cluburi i-am descoperit, de exemplu, pe Frederik Bachman și pe Virginie Grimaldi, care au intrat în top 5 autori favoriți). În al doilea rând, cluburile sunt moderate cu blândețe și atitudinea participanților este una de respect reciproc: nu dă nimeni cu piatra dacă sunt păreri diferite și părerea niciuneia din noi nu e deasupra celorlate (nici măcar a moderatorilor). Mi se pare foarte interesant cum fiecare observă anumite fațete, cum aceeași idee poate fi privită diferit (prin filtrele personale, desigur). Consider asta un mare plus pentru a crește toleranța față de diversitatea de idei și de oameni din jurul nostru, deci aș zice că aceste cluburi sunt de un real folos în a-i înțelege mai bine pe ceilalți și astfel de a ne ajuta să ne adaptăm mai bine mediului în care trăim. Să mai spun și despre efortul Adinei Giurgea de a ne oferi în mod constant reduceri de la diverse edituri, ba chiar și

Mai multe »