Ai o fată perfecționistă? Află cum s-o ajuți

perfecționism - principala
Eu n-am fost niciodată perfecționistă, sau cel puțin nu m-am văzut niciodată în acest fel.
Dar nici prin cap nu mi-ar fi trecut, când am început să militez (vădit) împotriva perfecționismului încă de când erau mici copiii, ce fenomen puternic și nociv este acesta, mai ales în rândul fetelor.
Cum mi-a trecut prin cap un asemenea subiect?
Ei bine, dacă mă urmărești de mai multă vreme știi că în urmă cu vreo 2 luni am pornit o rubrică săptămânală, în fiecare joi, cu resurse, informații și inspirație despre cum să ne creștem fetele.
Pentru cei/cele care aveți băieți, o astfel de rubrică despre cum ne creștem băieții a adunat peste 20 de postări anul trecut, pe toate le găsiți pe pagina mea de Facebook Părinți pe sârmă cu Adina Giurgea.

Cum ne dăm seama că avem o fată perfecționistă?

Am adunat în imagine 10 comportamente la care să fii atent pentru a identifica dacă perfecționismul și-a băgat coada și în viața fetei tale.
Katie Hurley, în a ei carte „No more mean girls” dedică un capitol întreg acestui subiect și de acolo mi-am luat inspirația (preponderent)pentru articolul de azi.
perfecționism, chestionar
Problema cu perfecționismul este că acesta nu se limitează la un singur segment al vieții.
Unele fete se luptă cu el în ce privește imaginea corporală și încep să fantezeze la corpul ideal încă de la vârste mici (sub 8 ani), cu șanse de a dezvolta tulburări alimentare; unele se blochează în performanțe, note și rezultate școlare; altele manifestă perfecționismul strâns legat de competiție și ????????????????????????????????/????????????????????????????????̆????̦????, iar altele simt asta în majoritatea aspectelor vieții lor.
Perfecționismul nu are o singură sursă și pare să se formeze din combinația unor factori înăscuți și de mediu:
  • temperament – unele fete pot avea această caracteristică înnăscută;
  • mesaje pe care le aud despre succes, performanțe și eșec;
  • părinți, instructori, educatori, profesori foarte critici;
  • presiune academică;
  • laudă excesivă și/sau așteptări exagerate;
  • iubirea parentală este condiționată de performanțe sau succes;
  • adulți (din familie sau apropiați) care manifestă și modelează perfecționismul.

Cum le afectează perfecționismul pe fetele noastre?

N-aș vrea să ne speriem așa tare, dar… sunt multe motive de îngrijorare, perfecționismul (fie el direcționat către sine sau cel influențat social) este asociat cu depresie, anxietate, stres social, suprimarea furiei sau furie îndreptată spre exterior.  
(sursa este un studiu despre perfecționismul la copii, de P Hewitt, C. Caelian et al.)
Înainte de a ne gândi la afectarea sănătății mintale, să ne gândim la ce pierd fetele noastre când sunt acaparate de perfecționsim.
Le e teamă să încerce lucruri noi și își asumă mai puține riscuri ceea ce le aduce frustrare; pierd diverse oportunități din cauza fricii de eșec; le e greu să lucreze în echipă deoarece nu au încredere că ceilalți sunt la fel de capabili; e mai puțin probabil că vor cere ajutor pentru a depăși anumite obstacole (la școală sau în alte activități) pentru că le e teamă să nu fie catalogate drept incompetente.
Perfecționiștii petrec atât de mult timp făcându-și griji că vor fi judecați și că nu vor putea să se ridice la nivelul propriilor standarde, încât pierd cea mai importantă treabă: copilăria. (…) Perfecționismul afectează în mod negativ învățarea, prieteniile, relațiile de familie și sănătatea emoțională.
Când fetele se străduiesc să se potrivească în mulajul fetei perfecte, trăiesc într-o bulă de stres intens și un nivel scăzut de fericire.
Katie Hurley, No More Mean Girls.
Citește și despre munca invizibilă de pe umerii mamelor.

Cine i-a cerut vreodată fetei mele să fie perfectă?

Chiar dacă nu le-o spunem cu aceste cuvinte, fetele simt presiunea fetei perfecte la tot pasul: acasă, la școală, în cărți, reviste, pe Instagram.
Fetele colectează informații de peste tot și nu au (de cele mai multe ori) filtrele necesare pentru a evalua infromațiile.
Așa că ne revine nouă, părinților, această sarcină de a avea conversații continue cu fetele noastre despre standardele acestea imposibile și a o ajuta să se împrietenească cu greșelile și cu natura noastră, a tuturor. 

Ce mesaje aude fata ta acasă?

Ești foarte critică cu tine când nu reușești să faci ceva?
Cum gestionezi eșecurile și nereușitele?
Ești foarte concentrată pe note și rezultate când vine vorba de copiii tăi?

Concret, cum poți spulbera mitul fetei perfecte?

În primul rând, îi povestești despre acest mit și găsiți mereu exemple concrete despre realitate versus mit.
Modelezi această atitudine, arătându-i că nici tu nu ești perfect/perfectă, că faci greșeli și ai și defecte (e nevoie de vulnerabilitate, însă ei le văd deja. Și, crede-mă, nu to vor aprecia mai puțin, ba dimpotrivă).
Ne împuternicim fetele să învețe din propriile greșeli, să se aprecieze în ciuda lor, și să recunoască acele umbre, cum frumos le zice prietena mea, Emilia Furduiu, care sunt distorsiunile cognitive (catastrofizarea, viziunea alb/negru, doar partea negativă etc). Voi reveni la strategii de gestionare cu mai multe exemple.

Nu-ți fie teamă să-i spui pe nume: perfecționism!

Atâta timp cât nu ne ascundem și nu căutăm să îndulcim situația, fetele noastre vor vedea că nu e nimic înfricoșător și le va fi mai ușor să gestioneze.
Iată cum sugerează Katie Hurley să-i explicăm perfecționismul copilului nostru:
Unii copii și chiar și unii adulți au o voce în interiorul lor care le spune că trebuie să facă totul perfect. Îi face foarte critici cu ei înșiși, dar și cu ceilalți. Când se întâmplă acest lucru, copiii se simt nefericiți și foarte îngrijorați. De asemenea, le transmite copiilor mesajul că greșelile sunt groaznice și înfricoșătoare. Le răpește bucuria din tot ce fac.

Câteva strategii pentru a contracara perfecționismul

Cultivă o mentalitate flexibilă

Aceasta este – din punctul meu de vedere – unul din cele mai valoroase daruri pe care le putem oferi copiilor, unul din straturile cele mai solide la reziliența lor, optimismul, dorința de a progresa și a trece peste dificultăți, de a se bucura mai mult de călătorie și a nu se împiedica de perfecționism.
În caz că vă sună necunoscut, iată ce este mentalitatea flexibilă,  în opoziție cu mentalitatea fixă:
Persoanele care au convingerea că talentele lor pot fi dezvoltate – prin muncă, strategii potrivite şi feedback din partea celorlalţi – au o mentalitate flexibilă. Calităţi precum inteligenţa sau talentul sunt văzute ca puncte de plecare dar succesul vine ca urmare a efortului, a învăţării şi perseverenţei.
Convingerea că abilităţile tale sunt bătute în cuie şi orice talente, inteligenţă şi abilităţi ai avea sunt înnăscute sau predefinite este caracteristică mentalităţii fixe.

Modul în care le vorbim copiilor noștri devine vocea lor interioară. Peggy O’Mara

Sigur ați mai auzit acest mesaj, așa e nevoie să modelăm limbajul nostru pentru a exprima încurajare în loc de critică, concentrare pe progres în loc de rezultat, să le transmitem (verbal și non verbal) că greșelile sunt bune, ele sunt oportunitate de învățare, că un eșec nu e capăt de linie, că e de dorit să admirăm oamenii care au realizat ceva și să învățăm de la ei, mai degrabă decât să-i disprețuim.
În plus, pe măsură ce cresc, ei înșiși pot să-și vorbească încurajator, cu blândețe, cu dorință de creștere și depășire a obstacolelor.

Am scris pe larg despre asta pe grup. 

 

Pune lumina pe umbrele din capul tău

perfecționism vocea din cap

Mai sus am pomenit despre distorsiuni cognitive sau umbre. Acestea câteva tipuri de gânduri automate negative care pot fi recunoscute, astfel încât să putem opri în timp util procesul gândirii negative, biasurile cognitive și emoțiile (auto)distructive.

Dr. Amen a identificat șapte tipuri de gânduri negative, denumite ANTs (Automatic Negative Thoughts) și ilustrate ca furnici, pentru a-i ajuta pe copii să le vizualizeze când învață despre ele: Prezicătoarea, Pune Etichete, Citește Mințile, Găsește Vinovați, Totul sau Nimic, Doar Partea Rea, Mereu Vinovată.

Cea mai bună modalitatea de a aborda aceste umbre e să le dezvăluim, să le scoatem din zona de secret, să vorbim despre ele, să punem întrebări, să le demitizăm, prin recadrare.

Prietena mea, Emilia, a creat un poster care te poate ajuta să îi explici fetei (și copiilor) despre aceste gânduri automate negative și să îi înveți să le recunoscă când apar și să le combată. A scris și un articol pentru a explica exact cum să-l folosim. Puteți citi articolul și salva imaginea cu posterul de aici. 

Din păcate, adesea ne împiedicăm în a o face pe fata noastră să nu mai gândească așa, să nu mai acționeze așa, să nu se mai teamă și altele. Dar asta n-o să ajute cu nimic, ba va înrăutăți lucrurile prin neacceptarea și nevalidarea emoțiilor.

Ce au nevoie fetele noastre este să le ajutăm să-și cunoască și să dea sens emoțiilor din spatele perfecționismului.

Fă zoom out

Perfecționismul ne face să vedem lucrurile dintr-un unghi foarte strâmt, ca și cum am fi într-un tunel.

De câte ori o surprinzi pe fata ta prinsă în această viziune îngustă, ajut-o să vadă tabloul de ansamblu. Poți să-i și explici metafora, ca și cum ați fi într-un muzeu și atunci când stai lângă un tablou de mari dimensiuni nu reușești să vezi foarte clar, nu înțelegi ce-a vrut să transmită pictorul. Abia când te îndepărtezi câțiva pași poți vedea mai clar.

Ajut-o cu întrebări astfel încât să observe perspectiva mai largă, să vadă că sunt mai multe drumuri (nu doar unul) către rezultat, că lucrurile rareori sunt așa de tragice cum le vedem când stăm prea aproape.

Mesajele despre corp

Din păcate, perfecționismul poate duce la tulburări de alimentație la adolescență. De aceea, ar fi bine să evităm să vorbim despre greutate, diete și restricții la mâncare. 

Sigur te-ai gândit că fata ta nici n-a băgat de seamă când ți-ai criticat burta, te-ai plâns de celulită sau ai spus că trebuie să slăbești neapărat.

Dar ele văd și ascultă și mesajele acestea de critică și neacceptare a corpului decât în condițiile x, au o mare influență.

E nevoie să le învățăm pe fete să își iubească corpul și să fie bune cu ele însele. Mai mult, le putem arăta și putem modela, despre cât de multe face corpul nostru pentru noi. Și când știm că picioarele ne ajută să mergem, să alergăm, să mergem pe bicicletă, vom putea vorbi și despre ce e nevoie să facem pentru a ține acea parte a corupului sănătoasă și în formă.

Două activități bonus

Pentru că deja articolul a devenit foarte lung și știu că atenția noastră este limitată, am o propunere.

Am găsit două jocuri foarte simple și eficiente în a combate perfecționismul și voi scrie pe larg despre ele în următorul meu newsletter (trimis în jur de 15 august).

Dacă ești abonat, nu trebuie decât să urmărești venirea lui și să primești cadoul oferit în exclusivitate abonaților. Dacă nu, abonează-te chiar acum, ai buton mai jos.

În final, te las cu mesajul pe care i-l spun fiicei mele adesea.

„Nu e nevoie de perfect, nimeni nu e perfect. Important e că ai făcut tot ce-ai putut. Asta e de ajuns pentru mine și ar trebui să fie de ajuns și pentru tine”.

 

Abonează-te la newsletter-ul bilunar Părinți pe sârmă

La abonare, vei primi cadou e-book-ul „De la naștere la adolescență. Ghidul tău de înțelegere a etapelor de dezvoltare a copilului”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

portret părinte pe sârmă

Cine este părintele pe sârmă? Cum arată el? Te recunoști?

Încă de la primele mesaje, la crearea acestei comunități, în decembrie 2019, când eram 200 de părinți pe sârmă (majoritatea mame, dar erau vreo 3 tați și atunci), mi-am propus să mă arăt. Să mă cunoașteți. Să fiu sinceră și autentică, nu doar o mască construită să dea bine în social media. Sigur că asta nu înseamnă că mă cunoașteți la fel de bine ca soțul, prietenii din copilărie sau mama mea. Dar adesea, pe anumite subiecte, voi aflați primii ce-i în sufletul și în mintea mea. Acum câteva săptămâni, te-am îndemnat la puțină reciprocitate,  prin completarea chestionarului Portretul părintelui pe sârmă. 350 dintre voi au răspuns pozitiv și le sunt recunoscătoare.  Acest articol vine ca răspuns la cererile voastre de a dezvălui măcar câteva detalii relevante desprinse din răspunsuri.   Salutare, sunt părinte pe sârmă, mai precis, mamă pe sârmă Doar 4 tați au răspuns chestionarului (deci undeva peste 1%), deși pe grup, statistica spune că aprox. 6% din membri sunt bărbați. Deși sunt în număr mic, nu i-am uitat niciodată, eu, personal, am scris zeci de postări în comunitate reunite sub #tațiimplicați, un tată foarte implicat, George, a fost alături de noi din prima zi și a creat cea mai mare creștere din istoria grupului când ne-a menționat în direct la Europa FM. De asemenea, 4 tați au scris povești sau poezii pentru cartea colectivă pe care o vom lansa fooaarte curând, „Povești pe sârmă. Cu, despre și pentru părinți imperfecți”,  iar dacă vrei să guști un crâmpei de poveste de tată, ce a scris cu multă emoție, vulnerabilitate și deschidere, o poți face aici. Revenim la mama pe sârmă. Cei mai mulți membri implicați în comunitate sunt mame. Mame ce au, în cea mai mare parte a lor, între 31 și 40 de ani. Cel mai reprezentativ procent din respondente are 2 copii, este căsătorită și a absolvit facultatea sau are studii postuniversitare.     Cum interacționează părintele pe sârmă cu comunitatea Cei mai mulți ați spus că sunteți părinte pe sârmă de 1-3 ani și că intrați zilnic pe grup.  Vă implicați uneori cu răspunsuri pe grup, atât la postările altor membri, dar și la ale moderatorilor.  Drag părinte pe sârmă! Să știi că avem nevoie de implicarea ta și ea contează. Tu contezi! Adesea vezi scris deja aceleași lucruri pe care l-ai fi spus și tu și te oprești. Însă fiecare e unic în felul său și poate ajuta prin împărtășire, și pe cel care cere ajutor, pe cei care citesc, dar și pe sine. Implică-te, comunică, nu sta în umbra, nu ești invizibil, meriți să fii văzut, înțeles, apreciat. Cel mai mult v-au ajutat pe grup – informațiile, resursele de calitate (din ghiduri, interviuri video, postări educative ale echipei PPS), răspunsurile, sfaturile echipei PPS date la postări ale părinților din comunitate, dar și atmosfera de înțelegere și suport, lipsa de judecată și blamare.   Adesea viața de părinte e copleșitoare Dacă și tu ai bifat (sau doar ai gândit)că te simți adesea copleșită de toate rolurile și pălăriile pe care le porți, află că nu ești singură. cele mai multe mame se simt astfel. Plus că majoritatea simte că nu petrece destul timp cu copiii săi. Aici, dragile mele, aș vrea să am o baghetă magică și să înlătur vinovăția care se strecoară pe nesimțite în mințile și inimile noastre și să îți insuflu pentru totdeauna certitudinea că nu e nevoie să le faci pe toate. E de ajuns cât faci. Ești de ajuns. Ai nevoie și de timp pentru tine.  Să te încarci. Să citești o carte. Să te relaxezi. Să visezi cu ochii deschiși. Să lenevești,  Iar copiii tăi vor învăța din asta că nu trebuie să le facă pe toate nici ei, că valoarea lor nu stă în cât de bine și mult performează. Că au dreptul și e ok să se odihnească. Să stea. Să nu facă nimic.    Cum se încarcă părintele pe sârmă? Îi place să citeasca cărți pe diferite domenii de specialitate, inclusiv de parenting sau dezvoltare personală, dar ascultă cu plăcere și podcasturi și alte resurse pentru inspirație.  Am fost atât de fericită să primesc această confirmare, căci eu sunt o mare iubitoare de cărți și învățare, de 3 ani și ceva organizăm cluburi de carte lunare și avem rubrici permanente cu recomandări de cărți pentru copii și adulți. La fel și postări lunare cu resurse de unde să ne luăm inspirație și infromații de calitate.   Ce te ține treaz noaptea? Una din cele mai bifate frustrări pentru părintele pe sârmă este legată de incertitudini în educație: uneori mă simt confuz/ă sau nesigur/ă în privința modului în care ar fi bine să gestionez diferite situații legate de creșterea și educarea copiilor mei. Cred că rezonăm foarte mulți cu această idee și adesea ne punem la îndoială și ne comparăm momentele noastre cele mai proaste cu cele mai bune momente ale celor din jur. Sau de pe rețelele sociale. În cartea „Povești pe sârmă. Cu, despre și pentru părinți imperfecți”, vei citi peste 50 de povești autentice, reale, necosmetizate despre viața de părinte. Și vei vedea că nu ești singură și că toți cei 45 de autori au, la rândul lor, îngrijorări, necazuri, îndoieli, momente proaste, greșesc, chiar o dau în bară rău, și asta nu-i face părinți mai puțin buni. Doar părinți imperfecți, suficient de buni. Ne vedem pe plajele lumii, eventual citind și sorbind dintr-un cocktail În final, ne-am bucurat să citim despre cum arată o zi ideală în viața voastră, și parcă am visat și noi, echipa, odată cu voi. Printre ingredientele unei zile ideale pentru părintele pe sârmă, se află: tihna, râsetele, familia, altcineva să facă voastră, marea și plaja, cititul, odihna, natura, cuplul, și, mai ales, totul să fie fără alergătură și trezit la program fix.  Vă mulțumim, și eu și echipa PPS care a conceput și interpretat acest chestionar, pentru multe cuvinte de apreciere și recunoștință transmise, ne-au uns la suflet și ne-au reamintit cât de mult bine putem aduce în lume.

Mai multe »
dragul meu adolescent

Dragul meu adolescent, aș vrea să-ți spun…

Pe măsură ce ai noștri copii se apropie de adolescență sau de maturitate și încep să se desprindă de noi, începe să ne fie și mai mult dor de ei mici. De fețe ce ne priveau ca pe soarele lor. De mânuțe care se agățau de gâtul nostru precum cel mai de preț colier. De cum îi țineam în brațe seară de seară și le citeam povești. De cum (mai) acceptau să ne țină de mână pe stradă. Sau cum îi ducea taică-su pe umeri. De cum îi duceam în brațe și-i băgam în pat, pe când adormeau cuibăriți lângă noi. De cuvinte dulci de te iubesc și declarații de admirație și iubire pricinuite de cine știe ce fleacuri (în ochii noștri).   Ei, madre, poate când o să fiu mare o să te mai las să mă pupi. Așa mi-a spus juniorul care ieri a împlinit 15 ani și de ceva timp nu mă mai lasă să-l pup. Mai reușesc să-i smulg o îmbrățișare, și asta la ocazii speciale. Un lucru e cert: Au trecut într-o altă etapă și de unde până mai ieri noi eram universul lor… acum ei își contruiesc universul în afara noastră.  Aveam foarte clar în minte, chiar de câteva luni încoace, să scriu un articol despre lucruri pe care părinții de adolescenți ar trebui să le știe. Dar azi, în fața tastaturii și a foii, îmi dau seama câtă presiune este pe umerii noștri – să știm, să facem, să nu ratăm, să reușim, să prindem ultima șansă, ultima perioadă împreună. Așa că mi-a pierit cheful de a îți spune ție, dragi părinți de adolescent, ca și mine, ce e de știut și făcut. Mai degrabă, mă uit spre interiorul meu și scot din tumultul de gânduri și mai luminoase, și mai umbrite, și dacă te vei identifica, pe ici pe colo, dacă îți va fi de folos sau te va inspira în vreun fel, înseamnă că mi-am făcut treaba.   Câteva lucruri pe care aș vrea să ți le spun, dragul meu adolescent Nădăjduiesc că vei citi aceste rânduri cândva – da, știu, acum nu e momentul, nu ai răbdare, e ok – și, mai presus de asta, simt nevoia să le scot la iveală și să le împărtășesc cu tine, drag cititor. Poate îmi împărteșești și tu dificultatea de a găsi momentul potrivit, tonul potrivit, contextul potrivit și să mai pic și în momentul în care adolescentul să fie dispus la conversație și, mai ales, la conectare. Așa că multe din aceste mesaje ajung greu la destinatar,  dar sper că măcar nu se vor pierde.   Te apreciez atât de mult Da, da, știu! Nu-ți spun destul de des și pic în paradigma în care am crescut și eu. Vedem ce nu merge și ce nu ne place și de tot ce e bun, frumos, armonios, nici nu amintim. Parcă ne uităm în niște oglinzi din parcul de distracții, care ne arată strâmbi și hâzi.  Nu, nu e drept. Știu. Noi, oamenii, ne hrănim cu aprecieri. Și cu toate astea, suntem atât de zgârciți cu ele. Te apreciez pentru tot ce faci, pentru eforturile tale, pentru strădania de a face față tuturor provocărilor vârstei și clasei (bate la ușă examenul de capacitate), pentru seriozitatea de a duce la cap unele lucruri, pentru diminețile cu proiecte la chimie (mă ascultă doamna, nu că mi-ar plăcea mie) pentru mesajele cu sunt bine, mai întâzii puțin, nu-ți face griji de la 22.00 când ești afară, prin cartier. Dar mai presus de tot ce faci, te apreciez că ești. Pur și simplu. Tu, copilul bun, amuzant, optimist, încăpățânat, pasionat până la obsesie, adesea fără chef. Doar TU, fără etichete și catalogări de bun și rău.  Citește și articolul Dragă mamă și tată! scrisoare de la adolescentul vostru   Știu că de acum cele mai frumoase momente din viața ta nu vor fi lângă noi, părinții tăi… și e ok Ești într-o perioadă în care prietenii sunt foarte importanți. Și e ceva normal, e de așteptat, nu e ceva cu care să ne luptăm. Înțeleg că vrei să-ți petreci ziua cu ei, la teatru – unde mai zăbovești 2 ore după cursuri, să stai cu prietenii; pe afară la fotbal cu prietenii cu care te știi de când aveai 2 ani, practic ați crescut împreună. E momentul primelor îndrăgistiri, primele drame și decepții din dragoste, acum e cu mesaje pe Whatsapp și Instagram, dar emoțiile sunt tot acolo. Prezente, intense și confuze. Și știind toate astea îți răspund la mesajul de pe whatsapp: ok, be safe! Totuși nu veni la miezul nopții, ok? și mă rog să fii bine și să am răbdare să nu-ți mai scriu încă un mesaj peste o oră, ci să te întorci acasă și să-ți începi ritualul de seară. Alături de noi, în siguranța și atmosfera obișnuită și banală de acasă (dar dătătoare de calm și liniște).   Te susținem în drumul tău. Nu ești singur și sper să simți asta Am creat un cerc de suport în jurul tău și sper să simți energia tuturor celor implicați. Nu doar eu și tati. Îl ai pe proful de învățare, cel care te încurajează și te ghidează să descoperi că poți, mulțumim, Alexandru, pe domnul profesor de română, cel de matematică, mentorii de la cursurile de teatru, oameni care te susțin și îți suflă vânt în aripi astfel încât să poți progresa nu doar pentru examen, ci pentru viață. Iar susținerea noastră vine nu doar sub formă de oameni cu care te înconjori, modele, mentori, oameni care să te îndrume și să te inspire, ci și sub formă de încredere. Încredere în tine, în alegerile tale, în drumul tău, în deciziile tale. În căderile și revenirile după deciziile mai puțin inspirate. Dar necesare. Căci, nu-i așa, greșeala e cel mai bun învățător.    Suntem mândri de tine și credem în tine! Nu e nevoie să faci ceva anume pentru ca noi să fim mândri de tine. Știu că noi, generația trecută, am fost așa de des învățați că suntem valoroși prin ceea ce facem.

Mai multe »
club de carte principală

Participarea la clubul de carte PPS și ce-ți poate aduce ție

Cei care intră pe pagina ta, Adina, de unde știu că tu organizezi cluburi de carte de 3 ani? Așa m-a întrebat o mamă prietenă, membră și ea în comunitatea Părinți pe sârmă, dar și în grupul extrem de activ și efervescent de lectură. Eu am făcut ochii mari și am zis: Tu știi că ai dreptate. Nu am scris pe blog. Scriu pe grup, pun evenimentele, dar rar am timp să povestesc mai multe. Așa că poate e momentul s-o fac. Era prin 2021, la începutul anului când colega mea, Ina, a venit cu ideea de a organiza un club de carte. Pot să spun că nici nu mai organizasem, nici nu mai participasem la unul. Dar am zis: de ce nu? Așa a apărut, în martie 2021, prima ediție a clubului pe baza cărții: Tot ce nu ți-am spus de Celeste NG, iar primul moderator a fost o altă membră a echipei  Părinți pe sârmă, Adriana Zaharia. Am decis că vor fi lunare, o lună beletristică urmată de o alta cu o carte de parenting/psihologie și am dus-o așa… 3 ani și chiar mai bine. Ieri am avut cel de-al 34-lea club, iar 3 dintre ele au avut parte de ediții duble, fizice și online.  Dacă ești curios care sunt cele 34 de cărți citite și dezbătute la cluburile de carte PPS (părinți pe sârmă), le poți vedea aici, într-un scurt reel.    Și cu ce mă ajută să vin la cluburile de carte PPS? Dacă m-ar trezi cineva noaptea și ar zice: de mâine gata cu cluburile de carte… l-aș lua la bătaie.  Serios, cum să-mi iei bucuria asta, plăcerea asta burgheză, cum zice o bună prietenă. În vremurile acestea trăite pe repede înainte, să reușim, o dată pe lună să ne oprim și să ne conectăm, să discutăm despre o carte, despre idei, despre emoții, despre trăiri… e ceva unic. Dar asta e doar părerea mea subiectivă evident. Mai sunt multe alte motive pentru care ar putea să-ți placă să vii alături de noi sau, de ce nu, să organizezi chiar tu un club de carte cu prietenii sau colegii de serviciu. Am rugat câteva doamne minunate – care au particiapat de mai multe ori la cluburi de carte organizate de mine – să lase mărturia lor despre cum e la cluburile de carte și le-am reunit pe toate în acest articol. Le dau cuvântul femeilor minunate, cu mulțumiri pentru cuvinte și pentru că mi-au permis să le includ testimonialele în acest articol.   O comunitate de împărtășit idei de cărți și nu numai Clubul de lectură al Adinei? Să spun despre el că a fost contextul în care am găsit niște oameni tare frumoși, cu o minte deschisă și mereu dornici de perspective, de schimb de idei și emoții. Sau să spun că a fost locul în care am găsit niște cărți de care nici nu știam până atunci câtă nevoie aveam. Sau că ne-a oferit și surprize precum întâlnirea cu autorul. Sau poate să spun că m-a facut parte dintr-o adevarata comunitate în care zilnic împărtășim idei de cărți și nu numai. Sau că pot să cumpăr mai multe cărți datorită voucherelor cu care Adina vine către noi cu multă generozitate în a împărtăși. Ei bine, toate acestea sunt adevarate. Clubul de lectura al Adinei este un colț minunat cu energie vie și bună, cu zâmbet și idei, cu cărți și gânduri. Mihaela   Experiențe din care pleci îmbogățit cu idei și multe lucruri practice care să-ți schimbe în bine relațiile, viața personală și a familiei Nu știu dacă e o dependență bună, dar vorba unei prietene: decât țigări, mai bine cărți. De când am descoperit cluburile de lectură de la Părinți pe sârmă, aproape că nu mai am loc în bibliotecă. Chiar dacă nu am reușit să ajung la toate, nu am rezistat să nu-mi cumpăr cărțile propuse și chiar unele din cele recomandate de participante. Am fost prezentă mai ales la cluburile de parenting căci acestea mi s-au părut utile și s-au potrivit mai bine și în programul meu, dar sunt convinsă că perspectivele diferite pot să-ți aducă momente de Aha chiar și din beletristică. Luna asta am înghițit cărțile Laurei Panazan si mi-am propus să particip la club nu numai pentu ca mi-au placut și mi-au deschis ochii în multe privințe, dar am ocazia să o cunosc pe autoare și poate chiar să schimbăm impresii. Recomand oricui astfel de experiențe din care pleci îmbogățit cu idei și cu multe lucruri practice care să-ți schimbe în bine relațiile, viața personală și a familiei. Cristina Blândețea și toleranța față de diversitate Nu am participat la alte cluburi de lectură decât în cadrul grupului „Părinți pe sârma”, așa că nu am cu ce să fac comparație, dar voi scrie lucrurile care îmi plac la aceste cluburi. Și îmi plac atât de mult încât în 2 ani am ratat 2 sau 3. În primul rând, nu a fost nicio carte propusă care să nu îmi placă sau cu care să nu rezonez (sigur că unele mi-au plăcut mai mult decât altele, datorită acestor cluburi i-am descoperit, de exemplu, pe Frederik Bachman și pe Virginie Grimaldi, care au intrat în top 5 autori favoriți). În al doilea rând, cluburile sunt moderate cu blândețe și atitudinea participanților este una de respect reciproc: nu dă nimeni cu piatra dacă sunt păreri diferite și părerea niciuneia din noi nu e deasupra celorlate (nici măcar a moderatorilor). Mi se pare foarte interesant cum fiecare observă anumite fațete, cum aceeași idee poate fi privită diferit (prin filtrele personale, desigur). Consider asta un mare plus pentru a crește toleranța față de diversitatea de idei și de oameni din jurul nostru, deci aș zice că aceste cluburi sunt de un real folos în a-i înțelege mai bine pe ceilalți și astfel de a ne ajuta să ne adaptăm mai bine mediului în care trăim. Să mai spun și despre efortul Adinei Giurgea de a ne oferi în mod constant reduceri de la diverse edituri, ba chiar și

Mai multe »