Dacă e vară, clar trebuie să vorbim despre tabere.
Pentru unii ele pot fi sinonime cu distracția, aventura, explorarea, prieteni noi, bancuri și primele bagaje făcut singur.
Iar pentru alții teama de a fi departe de părinți, bullying, singurătate sau experiențe neplăcute.
În oricare extremă te-ai afla, e important să înțelegem de ce tabarele sunt extrem de valoroase în dezvoltarea unui copil și cum să NU lăsăm temerile și prejudecățile, ori experiențele noastre poate neplăcute despre tabere să ne guverneze decizia de a trimite sau nu copilul în tabără.
Din experiența noastră de peste 6 ani de tabere, cu 2 copii
Pentru că știu că aveți nevoie de povești reale despre experiența taberelor, nu idealizate și cosmetizate, voi împleti informațiile și recomandările de la doi specialiști cu povestea noastră cu tabăra.
O parte din informații vin de la un om pe care îl urmăresc și apreciez foarte mult, Dr. Michael Thompson, renumit psiholog, consilier școlar și autor al unor cărți de referință precum:„Crescându-l pe Cain”, „Prieteni buni, dușmani aprigi”, iar altele de la Oana Moraru, voce importantă din spațiul educațional românesc.
Când trimitem copilul pentru prima oară în tabără?
Aceasta este întrebarea pe care am primit-o cel mai des de la părinții din comunitate.
Băiatul a mers pentru prima oară în tabără la 8 ani (clasa a II-a), iar fata la 7 ani fără 2 luni.
Înainte să vă povestesc când cred că ar fi pregătit copilul să meargă în tabără, e nevoie să ne uităm spre noi, părinții și, îndeosebi, mamele, dacă noi suntem pregătiți să le permitem să facă acest pas de desprindere de noi, pentru o perioadă de 5-7 zile.
La prima tabără a băiatului, cu vreo lună înainte l-a apucat o anxietate cu o mie de întrebări și frici, îndoieli și replici de genul nu trebuia să mă înscrii, nu sunt pregătit, dacă nu mă descurc?
Ei bine, am picat în plasa anxietății lui, am preluat-o și eu și pentru că nu e conform principiilor noastre să ne răzgândim când copilul dă de greu sau i se face frică, m-am gândit să scriu o poveste, să îi domolesc cât de cât îngrijorările. Dar cum nu sunt scriitoare de povești pentru copii, am căutat ajutor la o cunoștință de la bibliotecă să mă ghideze. Pe scurt, în acea conversație am realizat că mă dau peste cap să înlătur niște temeri care sunt normale, să aduc o oarecare certitudine în procesul lui natural de zbatere și nu făceam decât să-i întăresc sentimentul că nu va ieși bine, că nu se va descurca, că are motive întemeiate să se teamă. Că dacă și mama s-a apucat să scrie povești despre asta?
N-am mai scris nicio poveste și am ales să îl sprijinim pe cât posibil să trăiască cu acea teamă, să știe că va trece peste și chiar va deveni mult mai puternic și capabil în acest proces. Ceea ce s-a și întâmplat.
Dragi mame! Cercetați-vă anxietățile și încercați să ajungeți la o zonă de încredere. Dacă voi aveți încredere în copil și în cei cu care merge, toate celelalte se vor rezolva.
Încrederea în organizatorii taberei
Această regulă nu e negociabilă. Pentru liniștea tuturor, nu alegeți o tabără de care doar ați auzit că e bună, că se distrează copiii sau învață orice fel de abilități și lucruri minunate. Întâi de toate, testați pe termen scurt, interacționați, căpătați încredere. Și abia apoi alegeți.
Alegeți un program și oameni în care aveți deja mare încredere. Nu testați această încredere în timpul taberei, prin interogatorii telefonice, cu copilul. Acest du-te-vino al neliniștii personale de acasă se transmite copilului și personalului din tabără.
…scria Oana Moraru pe pagina ei de Facebook în 2021 și sunt de acord 100%.
Noi am ales taberele organizate de grădinița și Afterul unde mergeau copiii, taberele cu învățătoarea, dirigintele acum că e la gimnaziu și o tabără cu trupa de teatru la băiat.
Nu doar noi trebuie să avem încredere în organizatori, ci și copilului. Dacă îi place pe organizatori și îi acceptă și se simtă securizat și protejat, ca-ntr-o familie (nici ca la școală, nici ca la bunici), avem toate premisele pentru o tabără reușită.
De la nedormit niciodată la bunici/prieteni direct în tabără – un mare NU
Despre stadiul de autonomie, de independență pe care trebuie să-l aibă un copil pentru a fi pregătit să meargă în tabără, poveștește tot Oana Moraru, mai jos:
Nu alegeți direct o tabără, dacă aveți un copil care nu a dormit niciodată singur sau în altă casă (prieteni, rude), care încă au/fac tantrumuri, care nu are minime deprideri de gestionare a obiectelor personale sau de tranzacționare socială.Pentru copiii aflați în aceste stadii emoționale firești în istora dezvoltării lor, se recomandă programe intermediare de câștigare a autonomiei personale. Ridicând ștacheta brusc și trimițând direct un copil suprasensibil și neîncrezător încă în sine, în tabără, nu îl faci mai puternic. Dimpotrivă.
Copiii noștri au dormit la bunici de mici, băiatul de la 1 an, iar fata pe la 2 și au mai avut și experiențe de dormit la niște familii prietene ori nași. Desprinderea nu se face dintr-o dată, ci trebuie pregătită, an după an, la 2 ani o seară departe de părinți, la 3 ani, două, la 6 ani poate stă 5 zile la bunici în vacanța de vară și tot așa.
De ce trimitem copiii în tabără?
Scopul pentru care trimitem un copil în tabără, spune Oana Moraru, „este mereu același: dezvoltarea autonomiei personale. Distracția e secundară. Necesară, dar secundară. Ea nu este un scop în sine, ci un rezultat. Știi exact ca părinte că îl trimiți acolo ca să exerseze, încet-încet, desprinderea de tine. Îl trimiți ca să simtă și dor, și teamă de separare, și disconfortul creat de neprevăzut. Știi că îl trimiți acolo ca să își exerseze sistemul personal de autoreglare emoțională, fără să mai apeleze la relația complementară și codependentă de tine și cu tine. Recunoști că se va simți uneori singur, neputincios, fără control și că ”rotițele” lui interioare vor începe să se miște în direcția soluționării pe cont propriu sau apelând la ajutorul celorlalți, comunicându-și limitele și nevoile. Știi sigur că se va simți și trist, și dezorientat uneori. Dar sărbătorești asta în sinea ta, pentru că ai ales conștient să îl trimiți în tabără. Nu la bunici, nu în sejur cu alte familii-prietene.”
Când suntem conștienți care sunt beneficiile taberelor, după cum puteți citi în imaginea de mai devreme, și pe care le-am resimțit și noi, prin experiența copiilor, începem să înțelegem că dorul și lacrimile (care pot apărea sau nu), disconfortul și uneori neputința sunt etape normale în devenirea copiilor și nu le facem un serviciu amândându-le sau ferindu-i de orice astfel de experiență.
Dacă vrei să crești toleranța la frustrare a copilului tău, citește articolul meu de pe blog.
Cum să nu vorbesc cu el la telefon zilnic?
Să o luăm tot cu pași de bebeluș. Când rămân la bunici peste noapte, o zi, două, poate 3, de câte ori îi suni?
Noi cam la două zile, dar ei ne pot suna ori de câte ori simt nevoia. Sigur că asta depinde de vârsta copilului și de experiența lui de a fi departe de voi.
Este foarte natural ca celor mici și mai mari să le fie dor de voi.
Să vrea să vorbească cu voi, să vă povestească câte în lună și stele.
Să se plângă când ceva nu le convine, dacă s-au lovit, au visat urât sau altceva.
Cum sunt și copii care nu simt nevoia să povestească sau să vă sune.
Ideal – și exersat în cazul nostru – aceste episoade le practicăm destul de mult când merg la bunici astfel încât să știm când interacțiunile la telefon încep să fie prea mult pentru ei, nu se mai bucură de unde sunt și ce fac și rămân blocați în dor.
Dacă al tău copil e pregătit de marea desprindere numită tabără și condițiile de mai sus sunt îndeplinite, nu va avea nevoie să vorbiți prea des, va fi destul de absorbit de ceea ce face încât să nu se mai gândească prea tare la voi – și asta e o veste bună – iar noi nu ar trebui să-i facem desprinderea mai grea, tot sunând, trimițând mesaje, îndemnându-l să ne povestească tot, insistând cu mesajele de iubire, inimioarele şi reasigurările că venim să-l luăm la primul semn de disconfort.
În prima tabără în care a fost băiatul, am vorbit de 2 ori la telefon – să-l citez pe el: Doamna a zis să te sun ca să stai liniștită – și nu am avut parte de lacrimi sau cereri de a-i lua acasă pe niciunul, în niciuna dintre tabere.
Ba mai mult, am avut tabere fără interacțiune cu copilul
Da, ați citit bine. În tabăra organizată de grădinița și after-ul Șotron, unde copiii mei au mers amândoi (nu împreună, asta a fost altă decizie, bună, zic eu, pe care am luat-o, să-i lăsăm pe fiecare să se bucure de tabără fără presiunea fratelui/surorii în spate) nu am comunicat direct cu copilul deloc pe tot parcursul taberei.
Prima dată când am auzit de această regulă, am fost puțin alertată, nu voiam să vorbesc zilnic sau să-l țin la povești pe copil, doar să-i aud vocea. Mă temeam – mai ales cu fetița, pentru care a fost prima tabără – că îi va fi prea greu. Rețineți: mă temeam, era despre mine, dar a fost cea mai bună decizie.
Rațiunea din spatele acestei reguli – pe care o practică de 20 de ani în taberele anuale și de la care nu se abat decât dacă e cine știe ce urgență, este fix despre desprinderea copiilor, exersarea autonomiei, a învăța să găsească soluții pe cont propriu și să se bazeze pe adulții responsabili care sunt acolo, nu pe mama și tata care sunt la 300 de km distanță, nici să abandoneze când dau de greu.
Trebuie să precizez că am primit vești zilnic despre copii, activități și poze, nu a plâns niciunul de dor de casă deși au fost și vreo 5-6 copiii de 5 și 6 ani care erau în prima tabără.
Fetița a avut la ea o poză cu noi în caz că i se face foarte dor, însă nu a folosit-o decât de vreo 2 ori, în rest… nu mi-a fost cine știe ce dor de voi, mă distram prea bine.
Despre fiu-miu și cei mari ce să spun, nu doar că nu le-a fost dor de casă ci s-au distrat copios, și-au făcut prieteni noi, au învățat o grămadă de bancuri cu Bulă, de cuvinte interzise și au petrecut nopți târzii și povești nesfârșite.
Tabără cu telefonul la el sau…
Acest subiect vine cumva natural după cel de dinainte, iar în tabăra unde nu am interacționat direct cu copiii, ei nici nu au avut voie cu telefoane, smart watch ori alt device.
Dacă aveți de ales între o tabără unde se acceptă telefonul sau tableta ca mijloc de distracție și comunicare și una unde este interzis sau măcar nerecomandat, cu cea mai mare încredere alegeți-o pe cea fără tehnologie.
În tabăra de mai sus, timp de 7 zile, băiatul meu a văzut 30 de minute dintr-un meci, atât. Fetița cred că a văzut un film de animație, într-o seară și… cam atât.
Am auzit de foarte multe tabere unde se accepta telefonul, unde copiii stăteau și la masă cu telefonul, când era timp de ieșit afară din 20 au ieșit 3 iar conflictele, plânsetele și discuțiile au fost prezente zilnic terminându-se cu luarea copiilor de către părinți acasă inainte de terminarea taberei.
Iar cei care insistă cel mai mult pentru luarea telefoanelor sunt tot părinții, din nevoia lor de a-l ști în siguranță, de a ști ce se întâmplă, poate de a controla, a obloji, a superproteja.
Or, taberele fix despre asta NU sunt. Fix despre desprinderea și autonomia lor este vorba, iar faptul că noi insistăm pe comunicarea deasă și îndelungată, pe controlatul dacă a dormit, mâncat, s-a distrat etc, pe unde e și ce face, interferăm cu procesul natural de dezvoltare a autonomiei.
Plus că avem toate șansele să le stricăm cele mai frumoase momente din copilărie. Care se petrec, așa cum zicea Michael Thompson, departe de noi. Și e ok. E chiar minunat.
Si a avut și timp de câteva zeci de pagini din Harry Potter, el a insistat să ia o carte cu el, nu eu (aici evident că tot eu sunt de vină
că e matinal ca mine și până se trezeau ceilalți trebuia să facă ceva fără a-i deranja.)
că e matinal ca mine și până se trezeau ceilalți trebuia să facă ceva fără a-i deranja.)A venit cu bagajul în mare ordine, n-a pierdut nimic și s-a descurcat excelent cu toate, a primit chiar laude pentru reziliența la urcat pe munte și grija față de cei mai mici.
Cum îi îmbogățește experiența taberelor?
După cei 6 ani de tabere cu băiatul și 3 cu fata, am tras următoarele concluzii:
- devin mult mai responsabili și independenți decât demonstrează acasă;
- vin de fiecare dată cu mai multă încredere în ei;
- se descurcă fără probleme în interacțiunile atât cu copiii cât și cu adulții, știu să schimbe vocabularul și comportamentul în funcție de situație și așteptări;
- sunt responsabili cu administrarea banilor de buzunar și nu-i cheltuie pe prostii (mai sunt excepții, dar puține și mai mult în primele tabere când se deprindeau cu banii de buzunar și tentațiile de pe drum), chiar ne aduc mereu suveniruri (chiar de calitate);
- au dovedit reziliență în activități grele cum ar fi urcatul pe munte și au fost atenți și de ajutor pentru cei mai mici;
- și-au făcut prieteni noi, au putut gestiona diverse situații relaționale singuri, de la mă dezvelește toată noaptea, până la certuri între prieteni sau alegerea de a nu sta până la 2 noaptea cu colegii și a merge la culcare când i-a fost somn;
- se adaptează imediat la ritmul, regulile și cerințele de acasă.
Cât despre noi, eu și tatăl lor am fost relaxați și liniștiți din același motiv, încrederea în cei cu care era și încrederea în ei.
Ceea ce vă doresc și vouă
În final, vă aștept întrebările pe acest subiect și aveți încredere în copii, multă, pentru că ei să prindă aripi și să devină cât mai responsabili și independenți și să-și facă amintiri frumoase pe viață.
This Post Has One Comment
Multumesc pentru articol, foarte util. Ne gandim si noi la tabere, desi ai nostri sunt inca mici, ma gandeam ca poate la anul cand face 6 ani, cel mare, ar fi momentul pentru prima tabara. Sunt amandoi destul de independenti si au ramas la bunici maxim 3 nopti. Sa ai o zi frumoasa, Adina!