Cum creștem toleranța la frustrare a copiilor

Toleranța la frustrare - imagine principală

Lui Matei îi plac puzzle-urile. Azi a primit unul nou, dar nu reușește să potrivească piesele și după 2 minute îl împrăștie peste tot și anunță nervos: „Nu pot! Renunț!”

Ariana se chinuie de vreo 10 dimineți să-și lege șireturile, dar sfârșește aproape mereu luându-și încălțările cu arici, că nu-i iese și nici nu vrea ajutorul părinților. Plus că în jumătate din cazuri se tăvălește și aruncă cu încălțările îndărătnice.

Luca a intrat la școală și are teme la matematică. Doar vreo 2 exerciții cu calcule simple. După primul exercițiu nereușit, iese furtunos trântind ușa și țipă în urma lui: „Eu nu mai fac. Sunt prea grele”

 

Dacă ești părinte, ca și mine, ai trecut printr-o astfel de situație de cel puțin 10 ori (adevărul e că 1000 sau 1 milion ar fi mai aproape de adevăr). Copiii se frustrează destul de ușor și ți-ai dori să vadă că e doar un mic obstacol, nu e sfârșitul lumii.

Ți-ai dori…

… să treacă peste emoția asta și să persevereze.

… să aibă răbdare să încerce și a 5-a oară.

…să nu se mai tăvălească pe jos doar pentru că nu i-a ieșit desenul, nu se potrivește piesa de puzzle sau li se dărâmă turnul lego abia ridicat.

Astea sunt copilării, cum oare nu-și dau seama?

Da, poate de la înălțimea ta par copilării, dar de la înălțimea lor de oameni mici, ele par grave. Și mari. Și au nevoie de tine să-i ajuți să  le vadă la dimensiunea lor reală.

Ei bine, dragi părinți, azi vorbim despre toleranța la frustrare. 

Să începem.

 

Ce este toleranța la frustrare și de ce atâția părinți și-o doresc pentru copiii lor

A avea o toleranță scăzută la frustrare presupune inabilitatea de a-ți regla propriile emoții în fața unui obstacol, a pierderii controlului sau a incapacității de a obține ceea ce-ți dorești. Copiii cu o toleranță scăzută față de emoțiile de disconfort manifestă iritabilitate, izbucniri emoționale sau tantrumuri când lucrurile nu ies așa cum vor ei.

Cred că cei mai mulți părinți își doresc copii care pot tolera emoția de frustrare, care să se auto-liniștească și să găsească soluțiile potrivite de  ieșire din impas.

Cred că ne dorim asta și de la noi, ca adulți.

Chiar așa, tu cum reacționezi când ești frustrat? 

Când cineva ți-a blocat mașina și nu poți pleca la serviciu?

Când e blocată intersecția sau tot drumul și întârzii la serviciu?

Când exact bluza aceea superbă, redusă, e luată de altcineva? Și era ultima bucată…

 

Frustrarea e o emoție benefică

Știu că acum nu pare așa pentru majoritatea cititorilor.

Pentru a înțelege cum să-i ajutăm pe copiii noștri să își crească toleranța la frustrare e nevoie să ne raportăm corect la emoție. Și să le transmitem asta prin toți porii noștri. Din nou, e nevoie să le fim modele. (nu scăpăm de teaba asta cu modelul nici în gură de șarpe????????)

Frustrarea este o emoţie benefică pentru că ne motivează să îndepărtăm obstacolul din calea noastră. Depunem mai mult efort sau venim cu soluții creative şi, de multe ori, aceste lucruri ne ajută să fim cu un pas mai aproape de realizarea scopurilor noastre.

Ca orice emoţie, şi frustrarea a evoluat pentru a ne asigura supravieţuirea şi dezvoltarea.
Doar pentru că nu ne dă un sentiment plăcut, de siguranţă, şi ne scoate din zona de confort, nu înseamnă că nu ne e utilă, ba dimpotrivă.
Dacă am vedea frustrarea ca pe o provocare de a învăţa, de a ne adapta, de a găsi soluţii, de a vedea lucrurile din mai multe perspective…de a evolua?
Atenție! Copiii nu pot face asta singuri. Au nevoie de noi! Dacă vrei să citești mai multe despre frustrare, am scris deja un articol despre asta pe grupul Părinți pe sârmă.
Acum c-ai înțeles cum stă treaba cu frustrarea, hai să vedem cum îi ajutăm pe cei mici să-și crească toleranța la frustrare.

Copiii au nevoie de noi pentru a trece în mod sănătos prin frustrare

Dacă frustrarea este o emoție, atunci de ce cei mai mulți dintre noi ne blocăm în a repara comportamentul produs de frustrare?

Ei bine, pentru ca ei să poată să își gestioneze eficient emoțiile neplăcute (deci să se auto-regleze) au nevoie să fi trăit de multe, multe ori co-reglarea.

Mai simplu spus, au nevoie să vadă și să simtă că noi le suntem alături în acele momente când simt frustrare, cu susținere și înțelegere, în procesul acesta de a sta cu emoțiile, să vadă că ele nu sunt periculoase, nu sunt de speriat și sunt trecătoare.

Și de vreme ce partea responsabilă de auto-control și gestionarea optimă a emoților se maturizează ultima în procesul de dezvoltare a creierului (unii speciliști spun 25 alții chiar 32), este complet nerealist să-i cerem unui copil de 2 ani, de 8 sau chiar de 15 să își gestioneze emoțiile neplăcute (cum e frustrarea) cu maturitate, de fiecare dată.

Ei sunt în plin proces de învățare a gestionării emoționale, astfel că e nevoie ca noi, în primul rând, să avem răbdare cu nerăbdarea lor.

Plus că e nevoie să ne adaptăm limbajul și strategiile în funcție de vârstă și gradul de înțelegere sau maturitate emoțională al copilului.

 

Tolernța la frustrare - mesajul ei

6 pași pentru a-i ajuta pe copii să trăiască sănătos frustrarea – când apare

(1) Acceptăm și normalizăm emoția de frustrare, înțelegem că ea poartă un mesaj, căutăm să-l decodificăm împreună.

Îți doreai foarte mult jucăria și ea este prea sus și nu reușești să ajungi la ea. Am înțeles bine?

(2) Stăm alături de copil în timp ce trăiește acea emoție dificilă pentru el, incapacitatea de a ajunge la lucrul dorit. Astfel îl învățăm una din cele mai importante abilități ale auto-reglării: a sta în emoție, a o trăi, a o consuma, a nu fugi de ea.

(3) Observăm şi verbalizăm emoţia fără a ne grăbi să intervenim, să salvăm ziua, să furnizăm soluții pe tavă. Observarea şi descrierea, fără judecată, a faptelor ne ajută să eliberăm din presiunea emoţională şi să evităm amplificarea lor. Dacă al nostru copil e mai mare, putem să-l întrebăm pe el ce simte, pe când în primii ani de viață el nuva avea nevoie de noi să îi spunem/arătăm că ceea ce simte se numește frustrare.

Te văd că ai pumnii strânși, te-ai înroșit la față și îți vine să plângi. Nu ai reușit să pui piesa potrivită de puzzle și simți frustrare. Unde simți emoția?

(4) Intrăm în dialog despre ce vrea copilul, ce-l împiedică, și ce soluții există. 

E nevoie să adaptăm discursul nostru vârstei copilului. Dacă unui copil de 2 ani e nevoie să-i sugerezi tu soluții, iar el să aleagă din 2 variante, sau uneori chiar să-i spui cum să iasă din impas, unul de 8 ani poate gestiona doar o invitație la găsirea de soluții.

(5) NU ne apucăm să dialogăm, să dăm sau să cerem soluții, să încercăm să ieșim din criză până când frutuna emoțională nu e gata. 

Așa cum ne spune neuroștiința (există un ghid întreg pe grup, neuroștiința pentru părinți) zona rațională, logică, responsabilă de judecată și soluții (situată în creierul prefrontal) nu este accesibilă, e de-a dreptul blocată când emoțiile noastre sunt foarte intense. Astfel că urgența noastră este să aducem copilul în stare de calm pentru ca abia apoi să discutăm și să găsim soluții. 

(6) Ia o pauză.

Prima greşeală făcută de copii şi adesea încurajată de părinţi este să îşi intensifice eforturile. Cu alte cuvinte să facă ceea ce făceau deja, mai mult şi mai intens.
În schimb, ar putea, să facă exact opusul, să se dea un pas înapoi şi să ia o pauză. Oprirea activităţii va uşura încărcătura emoţională şi va împiedica blocajul.
În timpul acestei pauze, ar fi potrivite activităţile care să aducă bucurie, satisfacţie, sentimentul de competenţă (o gustare, ascultă muzică, sport, mişcare) iar reuşita la aceste activităţi îi va hrăni emoţii pozitive precum inspiraţia sau mândria, mulţumirea. Apoi poate reveni asupra problemei cu un o minte limpede şi cu scopul de a găsi soluţii.

 

12 strategii pentru îmbunătățirea toleranței la frustrare – nu în focurile emoției, ci în stare de calm

toleranța la frustrare - familie

  • Jucați jocuri de societate (când sunt puțin mai mărișori, 5-6 ani), jocuri care presupun a-și aștepta rândul, a respecta regulile, a colabora și a pierde.
  • Nu sări la primul scâncet să îi împlinești dorința. Este principiul întârzierii recompensei, cu alte cuvinte, îi rugăm să aștepte (în funcție de vârstă poate fi voba de câteva secunde sau minute sau, dacă e o decizie imortantăpoate fi vorba de zile, săptămâni, chiar luni), pentru a le oferi ceea ce își doresc astfel încât să nu producă o frustrare imensă, însă una mică, repetată, pe care o pot tolera.
  • Lasă-i să simtă consecințele propriilor acțiuni. Când au dat de greu, au făcut o alegere neinspirată sau chiar proastă nu sări să îi salvezi, ghidează-i, dacă e posibil, spre a-și rezolva singuri probleme. 
  • Limite. Dacă nu suntem prieteni cu limitele cu blândețe, calm, și adesea cu fermitate, atunci copilul nostru nu va avea cum să-și dezvolte rezistența la frustrare pentru că mesajul pe care îl primește este că totul i se cuvine, acum și nimic n-are voie să-i stea în cale. Despre limite am scris pe larg aici. 

 

Un copil căruia nu i se spune NU este un copil neglijat. Magda Gerber

 

  • Exersează împreună cu ei thnici de calmare și gestionare a emoțiilor. Chiar de la 2-3 ani putem să facem alfabetizarea emoțională a copiilor, care include exerciții de respiraţie profundă (cu expirația mai lungă), de identificare şi interpretare a semnalelor corpului în momentul în care emoţiile se intensifică, recunoașterea emoțiilor primare (bucurie, tristețe, furie, frică, dezgust și surpirza) sau chiar exerciţii de yoga sau mindfullness pentru copii.
  • Practicarea sporturilor ajută la antrenarea răbdării şi a perseverenţei oferind şi satisfacţii care-i hrănesc copilului motivaţia de a nu renunţa, în ciuda dificultărţilor.
  • Nu fugi de ocaziile ce provoacă frustrări. Nu te teme să încerci diverse proiecte alături de copil: de meşterit, de decupaj, puzzle-uri, proiecte creative dar şi de îndemânare. Alegeţi-le ţinând cont de vârsta şi nivelul de dezvoltare al copilului astfel încât să ofere provocări/motive de frustrare însă care pot fi depășite, cu răbdare şi suport din partea voastră.
  • Spargeţi problema în mai mulţi paşi simpli. Această startegie va ajuta copilul să vadă că orice problemă, oricât de complexă, are mai mulţi paşi simpli pe care îi poate parcurge fără probleme.
  • Schimbă perspectiva printr-o poveste. Îndeamnă-l pe copil să fie povestitorul şi să-şi imagineze personaje diferite, cu abilităţi şi capacităţi diferite (genii sau oameni obişnuiţi cu capacităţile necesare rezolvării problemei în cauză), cum ar descrie situaţia, ce soluţii şi idei ingenioase le-ar veni.
  • Amintește-i de situații din trecut în care a întâmpinat un obstacol și a reușit să îl depășească cu succes.
  • Învață-ți copilul să ceară ajutor dacă se blochează și se învârt într-un cerc al neputinței.
  • Tu cum faci față frustrării? Fă-ți gândirea vizibilă și arată-i cum gestionezi tu.

Of, traficul ăsta e infernal,  iar o să întâzii la serviciu. Pfiu, hai că încep să mă încălzesc și simt că mă ia cu durere de cap. E clar frustrarea că nu reușesc să ajung la timp la serviciu. Ce-aș putea să fac? Întâi să mă calmez, respir profund de 3 ori… Ah, acum deja e mai bine. Parcă gândesc mai limpede. Ia să vedem ce soluții avem. Aș putea să mă enervez și să mă apuc să claxonex și să înjur, dar asta nu e o soluție bună. Ia să caut pe Waze, poate e un traseu mai bun. Și între timp sun la birou să le spun că întârzii 15 minute.

Ok, dacă tot stăm în trafic 10 minute, ce zici? Jucăm fazan?

 

Poate cea mai importantă recomandare pe care aș vrea să n-o uiți (e valabil și pentru mine) este să te poziționezi de partea copilului în rezolvarea problemei.

Copilul tău nu este problema, deși e posibil ca al său comportament exploziv în urma emoției de frustrare să îți dea această impresie. Ci ești tu împreună cu al tău copil nu împotriva frustrării, ci împreună pentru a gestiona această emoție, a sta cu ea, a vă calma și găsi soluții să ieșiți din impas. Sau dacă nu există soluții, să îl ajuți să își trăiască supărarea sau furia că acel obstacol nu poate fi trecut sau acea pierdere e definitivă.

Dacă ar fi să aplici de mâine una din ideile din articol, care ar fi aceea?

Atenție: Copiii cu ADHD, Autism, hipersensibili sau cu temperament reactiv sau probleme de învățare, au o toleranță la frustrare și mai scăzută decât media.

 

Abonează-te la newsletter-ul bilunar Părinți pe sârmă

La abonare, vei primi cadou e-book-ul „De la naștere la adolescență. Ghidul tău de înțelegere a etapelor de dezvoltare a copilului”.

Distribuie articolul pe:

This Post Has 5 Comments

  1. Elena

    Bună ziua ! Urmăresc de ceva luni postările pe grup și mă tratez ,mă ajut și autodisciplinez întru consolidarea creșterii băiatului in vârstă de 7 ani și jumătate. Mă înclin pentru toate informațiile primite și îmi doresc vindecarea tuturor ,noua ,de aici , pe acest grup. Zi cu spor !

    1. Adina Giurgea

      Dragă Elena! Cât mă bucur să aud asta. Și eu îți mulțumesc pentru perseverența ta și pentru că faci parte din comunitatea Părinți pe sârmă.
      Să redescoperim împreună bucuria de a fi părinți.

  2. Alina Balazs

    Acesta este articolul care m a inspirat si m a ajutat, a venit exact la fix cand imi doream informatii utile si pe intelesul meu referitor la rezistenta la frustrare a copiilor.

    1. Adina Giurgea

      Dragă Alina! Mă bucur mult că a fost de ajutor și a venit la momentul oportun. Simt că voi mai scrie despre frustrare, iar dacă ai întrebări punctuale, mi le poți trimite fără probleme – pe email (adina@parintipesarma.ro) sau pe messengerul/watsapp-ul de pe pagina de Facebook asociată blogului – Părinți pe sârmă cu Adina Giurgea. Mulțumesc

  3. Mihai

    Gândește-te mereu la cel mic, la ce fel de om vrei să devină când va fi mare. Dacă copilul se obișnuiește ca cineva să-i lege mereu șireturile până la 18 ani sau până la finalizarea studiilor universitare, s-ar putea ca universul să îi aducă în cale un partener de viață care va avea aceleași deprinderi. Și vom crea un viitor utopic în șlapi și crocsi.

Lasă un răspuns

portret părinte pe sârmă

Cine este părintele pe sârmă? Cum arată el? Te recunoști?

Încă de la primele mesaje, la crearea acestei comunități, în decembrie 2019, când eram 200 de părinți pe sârmă (majoritatea mame, dar erau vreo 3 tați și atunci), mi-am propus să mă arăt. Să mă cunoașteți. Să fiu sinceră și autentică, nu doar o mască construită să dea bine în social media. Sigur că asta nu înseamnă că mă cunoașteți la fel de bine ca soțul, prietenii din copilărie sau mama mea. Dar adesea, pe anumite subiecte, voi aflați primii ce-i în sufletul și în mintea mea. Acum câteva săptămâni, te-am îndemnat la puțină reciprocitate,  prin completarea chestionarului Portretul părintelui pe sârmă. 350 dintre voi au răspuns pozitiv și le sunt recunoscătoare.  Acest articol vine ca răspuns la cererile voastre de a dezvălui măcar câteva detalii relevante desprinse din răspunsuri.   Salutare, sunt părinte pe sârmă, mai precis, mamă pe sârmă Doar 4 tați au răspuns chestionarului (deci undeva peste 1%), deși pe grup, statistica spune că aprox. 6% din membri sunt bărbați. Deși sunt în număr mic, nu i-am uitat niciodată, eu, personal, am scris zeci de postări în comunitate reunite sub #tațiimplicați, un tată foarte implicat, George, a fost alături de noi din prima zi și a creat cea mai mare creștere din istoria grupului când ne-a menționat în direct la Europa FM. De asemenea, 4 tați au scris povești sau poezii pentru cartea colectivă pe care o vom lansa fooaarte curând, „Povești pe sârmă. Cu, despre și pentru părinți imperfecți”,  iar dacă vrei să guști un crâmpei de poveste de tată, ce a scris cu multă emoție, vulnerabilitate și deschidere, o poți face aici. Revenim la mama pe sârmă. Cei mai mulți membri implicați în comunitate sunt mame. Mame ce au, în cea mai mare parte a lor, între 31 și 40 de ani. Cel mai reprezentativ procent din respondente are 2 copii, este căsătorită și a absolvit facultatea sau are studii postuniversitare.     Cum interacționează părintele pe sârmă cu comunitatea Cei mai mulți ați spus că sunteți părinte pe sârmă de 1-3 ani și că intrați zilnic pe grup.  Vă implicați uneori cu răspunsuri pe grup, atât la postările altor membri, dar și la ale moderatorilor.  Drag părinte pe sârmă! Să știi că avem nevoie de implicarea ta și ea contează. Tu contezi! Adesea vezi scris deja aceleași lucruri pe care l-ai fi spus și tu și te oprești. Însă fiecare e unic în felul său și poate ajuta prin împărtășire, și pe cel care cere ajutor, pe cei care citesc, dar și pe sine. Implică-te, comunică, nu sta în umbra, nu ești invizibil, meriți să fii văzut, înțeles, apreciat. Cel mai mult v-au ajutat pe grup – informațiile, resursele de calitate (din ghiduri, interviuri video, postări educative ale echipei PPS), răspunsurile, sfaturile echipei PPS date la postări ale părinților din comunitate, dar și atmosfera de înțelegere și suport, lipsa de judecată și blamare.   Adesea viața de părinte e copleșitoare Dacă și tu ai bifat (sau doar ai gândit)că te simți adesea copleșită de toate rolurile și pălăriile pe care le porți, află că nu ești singură. cele mai multe mame se simt astfel. Plus că majoritatea simte că nu petrece destul timp cu copiii săi. Aici, dragile mele, aș vrea să am o baghetă magică și să înlătur vinovăția care se strecoară pe nesimțite în mințile și inimile noastre și să îți insuflu pentru totdeauna certitudinea că nu e nevoie să le faci pe toate. E de ajuns cât faci. Ești de ajuns. Ai nevoie și de timp pentru tine.  Să te încarci. Să citești o carte. Să te relaxezi. Să visezi cu ochii deschiși. Să lenevești,  Iar copiii tăi vor învăța din asta că nu trebuie să le facă pe toate nici ei, că valoarea lor nu stă în cât de bine și mult performează. Că au dreptul și e ok să se odihnească. Să stea. Să nu facă nimic.    Cum se încarcă părintele pe sârmă? Îi place să citeasca cărți pe diferite domenii de specialitate, inclusiv de parenting sau dezvoltare personală, dar ascultă cu plăcere și podcasturi și alte resurse pentru inspirație.  Am fost atât de fericită să primesc această confirmare, căci eu sunt o mare iubitoare de cărți și învățare, de 3 ani și ceva organizăm cluburi de carte lunare și avem rubrici permanente cu recomandări de cărți pentru copii și adulți. La fel și postări lunare cu resurse de unde să ne luăm inspirație și infromații de calitate.   Ce te ține treaz noaptea? Una din cele mai bifate frustrări pentru părintele pe sârmă este legată de incertitudini în educație: uneori mă simt confuz/ă sau nesigur/ă în privința modului în care ar fi bine să gestionez diferite situații legate de creșterea și educarea copiilor mei. Cred că rezonăm foarte mulți cu această idee și adesea ne punem la îndoială și ne comparăm momentele noastre cele mai proaste cu cele mai bune momente ale celor din jur. Sau de pe rețelele sociale. În cartea „Povești pe sârmă. Cu, despre și pentru părinți imperfecți”, vei citi peste 50 de povești autentice, reale, necosmetizate despre viața de părinte. Și vei vedea că nu ești singură și că toți cei 45 de autori au, la rândul lor, îngrijorări, necazuri, îndoieli, momente proaste, greșesc, chiar o dau în bară rău, și asta nu-i face părinți mai puțin buni. Doar părinți imperfecți, suficient de buni. Ne vedem pe plajele lumii, eventual citind și sorbind dintr-un cocktail În final, ne-am bucurat să citim despre cum arată o zi ideală în viața voastră, și parcă am visat și noi, echipa, odată cu voi. Printre ingredientele unei zile ideale pentru părintele pe sârmă, se află: tihna, râsetele, familia, altcineva să facă voastră, marea și plaja, cititul, odihna, natura, cuplul, și, mai ales, totul să fie fără alergătură și trezit la program fix.  Vă mulțumim, și eu și echipa PPS care a conceput și interpretat acest chestionar, pentru multe cuvinte de apreciere și recunoștință transmise, ne-au uns la suflet și ne-au reamintit cât de mult bine putem aduce în lume.

Mai multe »
dragul meu adolescent

Dragul meu adolescent, aș vrea să-ți spun…

Pe măsură ce ai noștri copii se apropie de adolescență sau de maturitate și încep să se desprindă de noi, începe să ne fie și mai mult dor de ei mici. De fețe ce ne priveau ca pe soarele lor. De mânuțe care se agățau de gâtul nostru precum cel mai de preț colier. De cum îi țineam în brațe seară de seară și le citeam povești. De cum (mai) acceptau să ne țină de mână pe stradă. Sau cum îi ducea taică-su pe umeri. De cum îi duceam în brațe și-i băgam în pat, pe când adormeau cuibăriți lângă noi. De cuvinte dulci de te iubesc și declarații de admirație și iubire pricinuite de cine știe ce fleacuri (în ochii noștri).   Ei, madre, poate când o să fiu mare o să te mai las să mă pupi. Așa mi-a spus juniorul care ieri a împlinit 15 ani și de ceva timp nu mă mai lasă să-l pup. Mai reușesc să-i smulg o îmbrățișare, și asta la ocazii speciale. Un lucru e cert: Au trecut într-o altă etapă și de unde până mai ieri noi eram universul lor… acum ei își contruiesc universul în afara noastră.  Aveam foarte clar în minte, chiar de câteva luni încoace, să scriu un articol despre lucruri pe care părinții de adolescenți ar trebui să le știe. Dar azi, în fața tastaturii și a foii, îmi dau seama câtă presiune este pe umerii noștri – să știm, să facem, să nu ratăm, să reușim, să prindem ultima șansă, ultima perioadă împreună. Așa că mi-a pierit cheful de a îți spune ție, dragi părinți de adolescent, ca și mine, ce e de știut și făcut. Mai degrabă, mă uit spre interiorul meu și scot din tumultul de gânduri și mai luminoase, și mai umbrite, și dacă te vei identifica, pe ici pe colo, dacă îți va fi de folos sau te va inspira în vreun fel, înseamnă că mi-am făcut treaba.   Câteva lucruri pe care aș vrea să ți le spun, dragul meu adolescent Nădăjduiesc că vei citi aceste rânduri cândva – da, știu, acum nu e momentul, nu ai răbdare, e ok – și, mai presus de asta, simt nevoia să le scot la iveală și să le împărtășesc cu tine, drag cititor. Poate îmi împărteșești și tu dificultatea de a găsi momentul potrivit, tonul potrivit, contextul potrivit și să mai pic și în momentul în care adolescentul să fie dispus la conversație și, mai ales, la conectare. Așa că multe din aceste mesaje ajung greu la destinatar,  dar sper că măcar nu se vor pierde.   Te apreciez atât de mult Da, da, știu! Nu-ți spun destul de des și pic în paradigma în care am crescut și eu. Vedem ce nu merge și ce nu ne place și de tot ce e bun, frumos, armonios, nici nu amintim. Parcă ne uităm în niște oglinzi din parcul de distracții, care ne arată strâmbi și hâzi.  Nu, nu e drept. Știu. Noi, oamenii, ne hrănim cu aprecieri. Și cu toate astea, suntem atât de zgârciți cu ele. Te apreciez pentru tot ce faci, pentru eforturile tale, pentru strădania de a face față tuturor provocărilor vârstei și clasei (bate la ușă examenul de capacitate), pentru seriozitatea de a duce la cap unele lucruri, pentru diminețile cu proiecte la chimie (mă ascultă doamna, nu că mi-ar plăcea mie) pentru mesajele cu sunt bine, mai întâzii puțin, nu-ți face griji de la 22.00 când ești afară, prin cartier. Dar mai presus de tot ce faci, te apreciez că ești. Pur și simplu. Tu, copilul bun, amuzant, optimist, încăpățânat, pasionat până la obsesie, adesea fără chef. Doar TU, fără etichete și catalogări de bun și rău.  Citește și articolul Dragă mamă și tată! scrisoare de la adolescentul vostru   Știu că de acum cele mai frumoase momente din viața ta nu vor fi lângă noi, părinții tăi… și e ok Ești într-o perioadă în care prietenii sunt foarte importanți. Și e ceva normal, e de așteptat, nu e ceva cu care să ne luptăm. Înțeleg că vrei să-ți petreci ziua cu ei, la teatru – unde mai zăbovești 2 ore după cursuri, să stai cu prietenii; pe afară la fotbal cu prietenii cu care te știi de când aveai 2 ani, practic ați crescut împreună. E momentul primelor îndrăgistiri, primele drame și decepții din dragoste, acum e cu mesaje pe Whatsapp și Instagram, dar emoțiile sunt tot acolo. Prezente, intense și confuze. Și știind toate astea îți răspund la mesajul de pe whatsapp: ok, be safe! Totuși nu veni la miezul nopții, ok? și mă rog să fii bine și să am răbdare să nu-ți mai scriu încă un mesaj peste o oră, ci să te întorci acasă și să-ți începi ritualul de seară. Alături de noi, în siguranța și atmosfera obișnuită și banală de acasă (dar dătătoare de calm și liniște).   Te susținem în drumul tău. Nu ești singur și sper să simți asta Am creat un cerc de suport în jurul tău și sper să simți energia tuturor celor implicați. Nu doar eu și tati. Îl ai pe proful de învățare, cel care te încurajează și te ghidează să descoperi că poți, mulțumim, Alexandru, pe domnul profesor de română, cel de matematică, mentorii de la cursurile de teatru, oameni care te susțin și îți suflă vânt în aripi astfel încât să poți progresa nu doar pentru examen, ci pentru viață. Iar susținerea noastră vine nu doar sub formă de oameni cu care te înconjori, modele, mentori, oameni care să te îndrume și să te inspire, ci și sub formă de încredere. Încredere în tine, în alegerile tale, în drumul tău, în deciziile tale. În căderile și revenirile după deciziile mai puțin inspirate. Dar necesare. Căci, nu-i așa, greșeala e cel mai bun învățător.    Suntem mândri de tine și credem în tine! Nu e nevoie să faci ceva anume pentru ca noi să fim mândri de tine. Știu că noi, generația trecută, am fost așa de des învățați că suntem valoroși prin ceea ce facem.

Mai multe »
club de carte principală

Participarea la clubul de carte PPS și ce-ți poate aduce ție

Cei care intră pe pagina ta, Adina, de unde știu că tu organizezi cluburi de carte de 3 ani? Așa m-a întrebat o mamă prietenă, membră și ea în comunitatea Părinți pe sârmă, dar și în grupul extrem de activ și efervescent de lectură. Eu am făcut ochii mari și am zis: Tu știi că ai dreptate. Nu am scris pe blog. Scriu pe grup, pun evenimentele, dar rar am timp să povestesc mai multe. Așa că poate e momentul s-o fac. Era prin 2021, la începutul anului când colega mea, Ina, a venit cu ideea de a organiza un club de carte. Pot să spun că nici nu mai organizasem, nici nu mai participasem la unul. Dar am zis: de ce nu? Așa a apărut, în martie 2021, prima ediție a clubului pe baza cărții: Tot ce nu ți-am spus de Celeste NG, iar primul moderator a fost o altă membră a echipei  Părinți pe sârmă, Adriana Zaharia. Am decis că vor fi lunare, o lună beletristică urmată de o alta cu o carte de parenting/psihologie și am dus-o așa… 3 ani și chiar mai bine. Ieri am avut cel de-al 34-lea club, iar 3 dintre ele au avut parte de ediții duble, fizice și online.  Dacă ești curios care sunt cele 34 de cărți citite și dezbătute la cluburile de carte PPS (părinți pe sârmă), le poți vedea aici, într-un scurt reel.    Și cu ce mă ajută să vin la cluburile de carte PPS? Dacă m-ar trezi cineva noaptea și ar zice: de mâine gata cu cluburile de carte… l-aș lua la bătaie.  Serios, cum să-mi iei bucuria asta, plăcerea asta burgheză, cum zice o bună prietenă. În vremurile acestea trăite pe repede înainte, să reușim, o dată pe lună să ne oprim și să ne conectăm, să discutăm despre o carte, despre idei, despre emoții, despre trăiri… e ceva unic. Dar asta e doar părerea mea subiectivă evident. Mai sunt multe alte motive pentru care ar putea să-ți placă să vii alături de noi sau, de ce nu, să organizezi chiar tu un club de carte cu prietenii sau colegii de serviciu. Am rugat câteva doamne minunate – care au particiapat de mai multe ori la cluburi de carte organizate de mine – să lase mărturia lor despre cum e la cluburile de carte și le-am reunit pe toate în acest articol. Le dau cuvântul femeilor minunate, cu mulțumiri pentru cuvinte și pentru că mi-au permis să le includ testimonialele în acest articol.   O comunitate de împărtășit idei de cărți și nu numai Clubul de lectură al Adinei? Să spun despre el că a fost contextul în care am găsit niște oameni tare frumoși, cu o minte deschisă și mereu dornici de perspective, de schimb de idei și emoții. Sau să spun că a fost locul în care am găsit niște cărți de care nici nu știam până atunci câtă nevoie aveam. Sau că ne-a oferit și surprize precum întâlnirea cu autorul. Sau poate să spun că m-a facut parte dintr-o adevarata comunitate în care zilnic împărtășim idei de cărți și nu numai. Sau că pot să cumpăr mai multe cărți datorită voucherelor cu care Adina vine către noi cu multă generozitate în a împărtăși. Ei bine, toate acestea sunt adevarate. Clubul de lectura al Adinei este un colț minunat cu energie vie și bună, cu zâmbet și idei, cu cărți și gânduri. Mihaela   Experiențe din care pleci îmbogățit cu idei și multe lucruri practice care să-ți schimbe în bine relațiile, viața personală și a familiei Nu știu dacă e o dependență bună, dar vorba unei prietene: decât țigări, mai bine cărți. De când am descoperit cluburile de lectură de la Părinți pe sârmă, aproape că nu mai am loc în bibliotecă. Chiar dacă nu am reușit să ajung la toate, nu am rezistat să nu-mi cumpăr cărțile propuse și chiar unele din cele recomandate de participante. Am fost prezentă mai ales la cluburile de parenting căci acestea mi s-au părut utile și s-au potrivit mai bine și în programul meu, dar sunt convinsă că perspectivele diferite pot să-ți aducă momente de Aha chiar și din beletristică. Luna asta am înghițit cărțile Laurei Panazan si mi-am propus să particip la club nu numai pentu ca mi-au placut și mi-au deschis ochii în multe privințe, dar am ocazia să o cunosc pe autoare și poate chiar să schimbăm impresii. Recomand oricui astfel de experiențe din care pleci îmbogățit cu idei și cu multe lucruri practice care să-ți schimbe în bine relațiile, viața personală și a familiei. Cristina Blândețea și toleranța față de diversitate Nu am participat la alte cluburi de lectură decât în cadrul grupului „Părinți pe sârma”, așa că nu am cu ce să fac comparație, dar voi scrie lucrurile care îmi plac la aceste cluburi. Și îmi plac atât de mult încât în 2 ani am ratat 2 sau 3. În primul rând, nu a fost nicio carte propusă care să nu îmi placă sau cu care să nu rezonez (sigur că unele mi-au plăcut mai mult decât altele, datorită acestor cluburi i-am descoperit, de exemplu, pe Frederik Bachman și pe Virginie Grimaldi, care au intrat în top 5 autori favoriți). În al doilea rând, cluburile sunt moderate cu blândețe și atitudinea participanților este una de respect reciproc: nu dă nimeni cu piatra dacă sunt păreri diferite și părerea niciuneia din noi nu e deasupra celorlate (nici măcar a moderatorilor). Mi se pare foarte interesant cum fiecare observă anumite fațete, cum aceeași idee poate fi privită diferit (prin filtrele personale, desigur). Consider asta un mare plus pentru a crește toleranța față de diversitatea de idei și de oameni din jurul nostru, deci aș zice că aceste cluburi sunt de un real folos în a-i înțelege mai bine pe ceilalți și astfel de a ne ajuta să ne adaptăm mai bine mediului în care trăim. Să mai spun și despre efortul Adinei Giurgea de a ne oferi în mod constant reduceri de la diverse edituri, ba chiar și

Mai multe »