Cum creștem toleranța la frustrare a copiilor

Lui Matei îi plac puzzle-urile. Azi a primit unul nou, dar nu reușește să potrivească piesele și după 2 minute îl împrăștie peste tot și anunță nervos: „Nu pot! Renunț!”

Ariana se chinuie de vreo 10 dimineți să-și lege șireturile, dar sfârșește aproape mereu luându-și încălțările cu arici, că nu-i iese și nici nu vrea ajutorul părinților. Plus că în jumătate din cazuri se tăvălește și aruncă cu încălțările îndărătnice.

Luca a intrat la școală și are teme la matematică. Doar vreo 2 exerciții cu calcule simple. După primul exercițiu nereușit, iese furtunos trântind ușa și țipă în urma lui: „Eu nu mai fac. Sunt prea grele”

Dacă ești părinte, ca și mine, ai trecut printr-o astfel de situație de cel puțin 10 ori (adevărul e că 1000 sau 1 milion ar fi mai aproape de adevăr). Copiii se frustrează destul de ușor și ți-ai dori să vadă că e doar un mic obstacol, nu e sfârșitul lumii.

Ți-ai dori…

… să treacă peste emoția asta și să persevereze.

… să aibă răbdare să încerce și a 5-a oară.

…să nu se mai tăvălească pe jos doar pentru că nu i-a ieșit desenul, nu se potrivește piesa de puzzle sau li se dărâmă turnul lego abia ridicat.

Astea sunt copilării, cum oare nu-și dau seama?

Da, poate de la înălțimea ta par copilării, dar de la înălțimea lor de oameni mici, ele par grave. Și mari. Și au nevoie de tine să-i ajuți să  le vadă la dimensiunea lor reală.

Ei bine, dragi părinți, azi vorbim despre toleranța la frustrare. 

Să începem.

Ce este toleranța la frustrare și de ce atâția părinți și-o doresc pentru copiii lor

A avea o toleranță scăzută la frustrare presupune inabilitatea de a-ți regla propriile emoții în fața unui obstacol, a pierderii controlului sau a incapacității de a obține ceea ce-ți dorești. Copiii cu o toleranță scăzută față de emoțiile de disconfort manifestă iritabilitate, izbucniri emoționale sau tantrumuri când lucrurile nu ies așa cum vor ei.

Cred că cei mai mulți părinți își doresc copii care pot tolera emoția de frustrare, care să se auto-liniștească și să găsească soluțiile potrivite de  ieșire din impas.

Cred că ne dorim asta și de la noi, ca adulți.

Chiar așa, tu cum reacționezi când ești frustrat? 

Când cineva ți-a blocat mașina și nu poți pleca la serviciu?

Când e blocată intersecția sau tot drumul și întârzii la serviciu?

Când exact bluza aceea superbă, redusă, e luată de altcineva? Și era ultima bucată…

Frustrarea e o emoție benefică

Știu că acum nu pare așa pentru majoritatea cititorilor.

Pentru a înțelege cum să-i ajutăm pe copiii noștri să își crească toleranța la frustrare e nevoie să ne raportăm corect la emoție. Și să le transmitem asta prin toți porii noștri. Din nou, e nevoie să le fim modele. (nu scăpăm de teaba asta cu modelul nici în gură de șarpe????????)

Frustrarea este o emoţie benefică pentru că ne motivează să îndepărtăm obstacolul din calea noastră. Depunem mai mult efort sau venim cu soluții creative şi, de multe ori, aceste lucruri ne ajută să fim cu un pas mai aproape de realizarea scopurilor noastre.

Copiii au nevoie de noi pentru a trece în mod sănătos prin frustrare

Dacă frustrarea este o emoție, atunci de ce cei mai mulți dintre noi ne blocăm în a repara comportamentul produs de frustrare?

Ei bine, pentru ca ei să poată să își gestioneze eficient emoțiile neplăcute (deci să se auto-regleze) au nevoie să fi trăit de multe, multe ori co-reglarea.

Mai simplu spus, au nevoie să vadă și să simtă că noi le suntem alături în acele momente când simt frustrare, cu susținere și înțelegere, în procesul acesta de a sta cu emoțiile, să vadă că ele nu sunt periculoase, nu sunt de speriat și sunt trecătoare.

Și de vreme ce partea responsabilă de auto-control și gestionarea optimă a emoților se maturizează ultima în procesul de dezvoltare a creierului (unii speciliști spun 25 alții chiar 32), este complet nerealist să-i cerem unui copil de 2 ani, de 8 sau chiar de 15 să își gestioneze emoțiile neplăcute (cum e frustrarea) cu maturitate, de fiecare dată.

Ei sunt în plin proces de învățare a gestionării emoționale, astfel că e nevoie ca noi, în primul rând, să avem răbdare cu nerăbdarea lor.

Plus că e nevoie să ne adaptăm limbajul și strategiile în funcție de vârstă și gradul de înțelegere sau maturitate emoțională al copilului.

6 pași pentru a-i ajuta pe copii să trăiască sănătos frustrarea – când apare

(1) Acceptăm și normalizăm emoția de frustrare, înțelegem că ea poartă un mesaj, căutăm să-l decodificăm împreună.

Îți doreai foarte mult jucăria și ea este prea sus și nu reușești să ajungi la ea. Am înțeles bine?

(2) Stăm alături de copil în timp ce trăiește acea emoție dificilă pentru el, incapacitatea de a ajunge la lucrul dorit. Astfel îl învățăm una din cele mai importante abilități ale auto-reglării: a sta în emoție, a o trăi, a o consuma, a nu fugi de ea.

(3) Observăm şi verbalizăm emoţia fără a ne grăbi să intervenim, să salvăm ziua, să furnizăm soluții pe tavă. Observarea şi descrierea, fără judecată, a faptelor ne ajută să eliberăm din presiunea emoţională şi să evităm amplificarea lor. Dacă al nostru copil e mai mare, putem să-l întrebăm pe el ce simte, pe când în primii ani de viață el nuva avea nevoie de noi să îi spunem/arătăm că ceea ce simte se numește frustrare.

Te văd că ai pumnii strânși, te-ai înroșit la față și îți vine să plângi. Nu ai reușit să pui piesa potrivită de puzzle și simți frustrare. Unde simți emoția?

(4) Intrăm în dialog despre ce vrea copilul, ce-l împiedică, și ce soluții există. 

E nevoie să adaptăm discursul nostru vârstei copilului. Dacă unui copil de 2 ani e nevoie să-i sugerezi tu soluții, iar el să aleagă din 2 variante, sau uneori chiar să-i spui cum să iasă din impas, unul de 8 ani poate gestiona doar o invitație la găsirea de soluții.

(5) NU ne apucăm să dialogăm, să dăm sau să cerem soluții, să încercăm să ieșim din criză până când frutuna emoțională nu e gata. 

Așa cum ne spune neuroștiința (există un ghid întreg pe grup, neuroștiința pentru părinți) zona rațională, logică, responsabilă de judecată și soluții (situată în creierul prefrontal) nu este accesibilă, e de-a dreptul blocată când emoțiile noastre sunt foarte intense. Astfel că urgența noastră este să aducem copilul în stare de calm pentru ca abia apoi să discutăm și să găsim soluții. 

(6) Ia o pauză.

12 strategii pentru îmbunătățirea toleranței la frustrare – nu în focurile emoției, ci în stare de calm

• Jucați jocuri de societate (când sunt puțin mai mărișori, 5-6 ani), jocuri care presupun a-și aștepta rândul, a respecta regulile, a colabora și a pierde.
• Nu sări la primul scâncet să îi împlinești dorința. Este principiul întârzierii recompensei, cu alte cuvinte, îi rugăm să aștepte (în funcție de vârstă poate fi voba de câteva secunde sau minute sau, dacă e o decizie imortantăpoate fi vorba de zile, săptămâni, chiar luni), pentru a le oferi ceea ce își doresc astfel încât să nu producă o frustrare imensă, însă una mică, repetată, pe care o pot tolera.
• Lasă-i să simtă consecințele propriilor acțiuni. Când au dat de greu, au făcut o alegere neinspirată sau chiar proastă nu sări să îi salvezi, ghidează-i, dacă e posibil, spre a-și rezolva singuri probleme. 
• Limite. Dacă nu suntem prieteni cu limitele cu blândețe, calm, și adesea cu fermitate, atunci copilul nostru nu va avea cum să-și dezvolte rezistența la frustrare pentru că mesajul pe care îl primește este că totul i se cuvine, acum și nimic n-are voie să-i stea în cale. Despre limite am scris pe larg aici. 

Un copil căruia nu i se spune NU este un copil neglijat. Magda Gerber

• Exersează împreună cu ei thnici de calmare și gestionare a emoțiilor. Chiar de la 2-3 ani putem să facem alfabetizarea emoțională a copiilor, care include exerciții de respiraţie profundă (cu expirația mai lungă), de identificare şi interpretare a semnalelor corpului în momentul în care emoţiile se intensifică, recunoașterea emoțiilor primare (bucurie, tristețe, furie, frică, dezgust și surpirza) sau chiar exerciţii de yoga sau mindfullness pentru copii.
• Practicarea sporturilor ajută la antrenarea răbdării şi a perseverenţei oferind şi satisfacţii care-i hrănesc copilului motivaţia de a nu renunţa, în ciuda dificultărţilor.
• Nu fugi de ocaziile ce provoacă frustrări. Nu te teme să încerci diverse proiecte alături de copil: de meşterit, de decupaj, puzzle-uri, proiecte creative dar şi de îndemânare. Alegeţi-le ţinând cont de vârsta şi nivelul de dezvoltare al copilului astfel încât să ofere provocări/motive de frustrare însă care pot fi depășite, cu răbdare şi suport din partea voastră.
• Spargeţi problema în mai mulţi paşi simpli. Această startegie va ajuta copilul să vadă că orice problemă, oricât de complexă, are mai mulţi paşi simpli pe care îi poate parcurge fără probleme.
• Schimbă perspectiva printr-o poveste. Îndeamnă-l pe copil să fie povestitorul şi să-şi imagineze personaje diferite, cu abilităţi şi capacităţi diferite (genii sau oameni obişnuiţi cu capacităţile necesare rezolvării problemei în cauză), cum ar descrie situaţia, ce soluţii şi idei ingenioase le-ar veni.
• Amintește-i de situații din trecut în care a întâmpinat un obstacol și a reușit să îl depășească cu succes.
• Învață-ți copilul să ceară ajutor dacă se blochează și se învârt într-un cerc al neputinței.
• Tu cum faci față frustrării? Fă-ți gândirea vizibilă și arată-i cum gestionezi tu.

Of, traficul ăsta e infernal,  iar o să întâzii la serviciu. Pfiu, hai că încep să mă încălzesc și simt că mă ia cu durere de cap. E clar frustrarea că nu reușesc să ajung la timp la serviciu. Ce-aș putea să fac? Întâi să mă calmez, respir profund de 3 ori… Ah, acum deja e mai bine. Parcă gândesc mai limpede. Ia să vedem ce soluții avem. Aș putea să mă enervez și să mă apuc să claxonex și să înjur, dar asta nu e o soluție bună. Ia să caut pe Waze, poate e un traseu mai bun. Și între timp sun la birou să le spun că întârzii 15 minute.

Ok, dacă tot stăm în trafic 10 minute, ce zici? Jucăm fazan?

Poate cea mai importantă recomandare pe care aș vrea să n-o uiți (e valabil și pentru mine) este să te poziționezi de partea copilului în rezolvarea problemei.

Copilul tău nu este problema, deși e posibil ca al său comportament exploziv în urma emoției de frustrare să îți dea această impresie. Ci ești tu împreună cu al tău copil nu împotriva frustrării, ci împreună pentru a gestiona această emoție, a sta cu ea, a vă calma și găsi soluții să ieșiți din impas. Sau dacă nu există soluții, să îl ajuți să își trăiască supărarea sau furia că acel obstacol nu poate fi trecut sau acea pierdere e definitivă.

Dacă ar fi să aplici de mâine una din ideile din articol, care ar fi aceea?

Atenție: Copiii cu ADHD, Autism, hipersensibili sau cu temperament reactiv sau probleme de învățare, au o toleranță la frustrare și mai scăzută decât media.