Te-ai gândit că mamele care stau acasă pot fi afectate de depresie?

Da, la prima vedere mamele care stau acasă cu copiii – fie că ei au 1 an sau poate 5 – sunt niște norocoase (am fost și eu mai mulți ani la rând „doar” o mamă care stătea acasă și avea grijă de copii și casă, deci vorbesc din experiență).

Norocoase că putem să ne vedem copiii crescând, că putem să le oferim prezența, iubirea și atenția noastră.

Norocoase că nu suntem nevoite să mergem la un job, să avem și presiunea de a face bani pentru a ne întreține familia.

Norocoase că putem vedea primul zâmbet de trezire al puiului, putem să fim martorii progreselor, primilor pași, primelor desene, poate chiar și a primelor cuvinte citite singurel.

 

Și dacă nu ne simțim tot timpul așa înseamnă că suntem nerecunoscătoare?

Și dacă ne simțim altfel decât norocoase, cum ar fi epuizate, copleșite, fără sens și scop, sătule, izolate, neapreciate, „nevorbite” (termen inventat dar cred că fiecare știe la ce mă refer), neimportante și chiar nefericite, suntem catalogate de către majoritatea – de către societate, în general – drept nerecunoscătoare.

Cum? Să ai acest privilegiu de a sta acasă cu copilul și tu să te trezești cu sentimentul de neîmplinire sau să simți că-ți vine să plângi ori să țipi de 10 ori pe zi?

Și nu înțelegi de ce nu poți să te bucuri de copil, că doar îl iubești ca pe ochii din cap și știi că momentele astea nu se mai întorc. Și aici intervine adesea vinovăția, o stare mult prea des trăită de mame și părinți, în general.

Pentru că ar trebui să simțim X și noi nu reușim, începem să intrăm într-o stare de nemulțumire față de noi, de neînțelegere, de neacceptare și ne simțim vinovate față de copil, față de soț, față de noi.

Că nu putem fi așa cum „ar trebui”.

Unele dintre voi nici nu ați ales să rămâneți acasă și să aveți grijă de copii. Nu ați avut încotro.

 

Altele, ca mine, ați făcut o alegere conștientă. Oricare ar fi situația ta, să treci de la un job sau poate chiar o carieră unde te simțeai apreciată, importantă, utilă, parte dintr-un grup, te vedeai cu oameni zilnic, vorbeai și te simțeai bine, la a sta acasă 24 din 24 cu unul sau mai mulți copii, de obicei fără ajutor și timp pentru tine că ești prea ocupată să ai grijă de ceilalți, fără prieteni sau fără timp de a interacționa cu ei, nu pare chiar raiul pe pământ. Și nici nu este!

I-aș ruga pe cei care nu au stat măcar 3 luni non stop acasă cu copilul, să nu judece și să fie rezervați în comentarii, nu poți înțelege dacă nu ai trecut prin asta.

 

Ce-o mai fi și depresia mamelor care stau acasă?

E un termen care a fost identificat foarte de curând însă care înglobează o serie de stări, emoții și probleme cu care se confruntă multe din mamele care stau acasă pentru a-și crește copiii.

Întâi de toate e nevoie să auzi și să înțelegi foarte clar acest lucru:

Nu ești singură și nu ai niciun motiv să te simți vinovată!

Nu toate mamele care stau acasă experimentează această depresie. Lucrurile sunt destul de noi așa că nu avem estimări concrete. Dar, ca și în cazul depresiei post-partum, sunt mult mai multe decât cifrele oficiale gen câteva procente, menite să ne liniștească, că sunt doar excepții.

 

Ce putem face în astfel de cazuri? Ce ne poate ajuta? Cum să trecem peste asta și să ieșim mai puternice?

În primul rând, voi, cele care v-ați recunoscut pe alocuri să înțelegeți că nu sunteți singure și că nu este nimic în neregulă cu voi sau cu copiii voștri.

Apropo, taților, fiți atenți la soțiile voastre, ascultați-le! Se pot lupta cu o astfel de depresie și voi nici să nu vă dați seama – nici ele, de altfel. Tot ce e adus la suprafață, în conștient poate fi gestionat, vindecat, îmbunătățit, ce rămâne necunoscut, în inconștient ne poate bântui mulți, mulți ani.

 

Ce înseamnă mai exact această depresie?

În primul rând să facem o mică distincție, vorbim de mamele care stau acasă full time pentru a-și crește copiii în vreme ce aceste simptome sunt mult mai rare la mamele care muncesc.

Iată ce a reieșit în urma unui studiu Gallup din 2012, despre emoțiile dificile ale mamelor. Îngrijorarea mamelor care stau acasă era de 41%, versus 34% pentru mamele angajate; tristețea – 26% pentru mamele care stau acasă și doar 16% pentru cele angajate; nivelul de stres era destul de apropiat pentru ambele categorii (50% versus 48%); furia – 19% pentru mamele care stau acasă și de 14% pentru cele care lucrează. În final, procentul de mame care au experimentat depresia a fost de 28% la mamele care stau acasă și de 17% pentru cele care lucrează.

Motivele sunt destul de clare: în vreme ce toată lumea idealizează această perioadă și consideră că mamele care stau acasă sunt cele mai norocoase ființe din lume, de-abia de foarte curând a început să se vorbească despre elefantul din cameră: izolarea, singurătatea, oboseala, extenuarea, sentimentul inutilității și presiunea pentru perfecțiune și bucurie care se așteaptă de la noi , sunt imense.

 

CÂTEVA SOLUȚII

Iată câteva lucruri pe care le pot face mamele pentru a nu aluneca pe această pantă periculoasă sau de a încerca să se redreseze. Dacă lucrurile sunt seriose, nu ezitați să mergeți la un specialist.

 

SĂ AVEM GRIJĂ DE NOI

Știți acel citat celebru: „dacă mama e fericită, toată familia e fericită”? Între timp, am ajuns la concluzia că nu-mi mai place acest mesaj întrucât pune mai multă presiune decât să ajute, și dacă nu suntem fericite ne simțim innsuficiente și asta nu ajută cu nimic la ieșirea din depresie.

Totuși, e nevoie să avem grijă de noi și iată ce presupune, pe scurt, acest lucru: hidratare, hrană sănătoasă (să mănânci în picioare resturi de la copil, nu înseamnă că te hrănești) somn și odihnă de calitate la care am putea adăuga mult mai multe pe partea de relaxare, distracție, mișcare, viața socială.

Suntem doar la primul punct și nici pe acesta nu avem cum să-l bifăm de multe ori, mai ales când copiii sunt foarte mici.

Toți știm asta, dar dacă nu ne punem în fruntea priorităților noastre și nu învățăm să ne iubim, foarte repede nu vom mai putea să avem grijă de copiii noștri, ce să mai zic de soț sau casă.

 

„E NEVOIE DE UN SAT CA SĂ CREȘTI UN COPIL” PROVERB AFRICAN

Dacă avem grijă de noi într-o zi și reușim să facem o baie cu spumă sau să stăm liniștiți la o cină romantică cu soțul, nu va șterge oboseala acumulată, stresul și îngrijorarea. Și nu ne va scoate din depresie.

Pe lângă a avea grijă de noi, acel self care atât de des folosit, avem nevoie de o comunitate care să ne sprijine.

Avem nevoie de ajutor permanent: soțul, mama, tata, o vecină, o prietenă. Uneori problema mai mare decât faptul că ne neglijăm sau pentru care o facem este pentru că suntem singure.

În absența unui „sat”, cei mai mulți nu mai trăim în comunități alături cu oameni din familie și apropiați care să ne ajute și să ne sprijine, e foarte greu să nu cădem în depresie.

Așa că lăsați rușinea, grija, frica de a fi percepute ca neputicioase sau mândria că le știți voi pe toate și numai voi puteți să îi oferiți copilului ce are nevoie și cereți ajutor: discutați cu soțul și faceți un plan să puteți avea măcar o oră pe zi singure, sau măcar să se joace cu copilul cât faceți o baie lungă sau vă treziți nopțile cu rândul. Există soluții, disponibilitate să fie.

Vorbiți cu mama, cu o vecină, plătiți pe cineva (dacă puteți) să vă ajute cu casa, cu copilul, să-l ducă într-un parc cât voi vă odihniți sau beți o cafea cu o prietenă.

 

SUNTEM FIINȚE SOCIALE, NU SUNTEM FĂCUȚI SĂ TRĂIM ÎN SINGURĂTATE

Oricât de fericite și recunoscătoare am fi pentru ai noștri copii și pentru familiile noastre, ne lipsește mult interacțiunea cu ceilalți. Sunt zile întregi când nu vorbim cu nimeni sau nu ceva semnificativ (ajungi și cu soțul să vorbești numai chestiuni casnice și administrative, ce-a făcut copilul, ce mai trebuie cumpărat și…cam atât) și ne simțim izolate, uneori nici nu ieșim din casă cu zilele.

Îmi aduc aminte că în primul an din viața primului născut, dacă mă întreba cineva dacă m-am pieptănat sau am făcut duș, nu eram sigură. Sau când am mâncat ultima oară… Ce să mai spunem de zilele în care nu ieși din casă că e copilul bolnav sau, mai rău, după ce mai cresc copiii și ies singuri pe-afară, nu mai simți nevoia să te arăți în lume.

Te izolezi tu singur, eventual stai toată ziua cu telefonul în mână și te pierzi pe Facebook sau Intagram.

Avem nevoie să ieșim din casă, să ne vedem cu oameni, să comunicăm și despre altceva în afară de copii.

Să ne aducem aminte cine eram înainte de copii, să ne vedem cu prietenii vechi, să ne facem unii noi; mergem la diverse evenimente cu copiii dacă e nevoie (sau le sunt dedicate) unde ne vedem cu alte mame, cu alți părinți, putem să mai împărtășim din această povară, să ne mai ușurăm, să simțim că nu suntem singure.

 

EȘTI MEMBRĂ ÎNTR-UN GRUP DE SUPORT?

Găsește un grup de suport, un cerc de mămici, de prieteni cu aceleași preocupări și probleme unde să fii ascultată și de unde să primești empatie și suport, sfaturi dar și o mână de ajutor. Mai ales pentru cele dintre voi care trăiți în străinătate și nu aveți prieteni aproape sau oameni de încredere, acest pas vă poate salva. Părinți pe sârmă este un astfel de grup de suport (dacă vrei să afli mai multe mergi la Comunitate, pe acest site) însă sunt și altele mai restrânse cu oameni care se cunosc.

 

GĂSEȘTE UN JOB PART TIME

Aici mă încadrez și eu, până în momentul în care am început să fiu activă profesional, am tot simțit că ceva lipsește. Deși n-am fost atinsă de depresie niciodată (nici măcar cea post-partum), am simțit că ceva lipsește deși am luat decizia conștientă de a sta acasă când am avut al doilea copil. Eram extrem de activă cu ei, mergeam pe la toate evenimentele, muzeele, parcuri și tot ce vă puteți imagina dar totul se învârtea în jurul lor.

Dar am vrut și ceva pentru mine: atunci am început timid să fac voluntariat, să fiu utilă altora câteva ore pe lună, apoi pe săptămână și încet-încet am început diverse colaborări.

 

CE TE-AR MAI PUTEA AJUTA:

Practică un sport, exerciții, aerobic, dansuri, orice mișcare contribuie la sănătatea și starea noastră de bine, plus că ne ajută să eliberăm o parte din stresul acumulat.

Practică orice formă de mindfulness, meditație, yoga, tot ceea ce te ține în prezent, conectată la tine, cu sinele tău poate să îți dea un echilibru incredibil.

Ține un jurnal

Scrisul este terapeutic, are o putere nemaipomenită de a aranja piesele puzzle-ului din capul nostru și atunci se face lumină în ceea ce simțim, avem o altă claritate și înțelegere.

Setează-ți un scop, un proiect și fă ceva zilnic pentru acest lucru. Un scop îți oferă o direcție, un sens și te ajută să mergi mai departe.

Nu în ultimul rând, închide televizorul, redu cantitatea de social media și alte adicții și înconjoară-te cu lucruri pozitive, bune care îți dea energie, nu să ți-o răpească. La fel și în cazul oamenilor.

 

Lista rămâne deschisă, aștept mesajele voastre cu alte sugestii sau cu experiențele voastre despre ce v-a ajutat cel mai mult sau ce ați vrea să faceți de azi pentru a fi puțin mai echilibrate.

Abonează-te la newsletter-ul bilunar Părinți pe sârmă

La abonare, vei primi cadou e-book-ul „De la naștere la adolescență. Ghidul tău de înțelegere a etapelor de dezvoltare a copilului”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

portret părinte pe sârmă

Cine este părintele pe sârmă? Cum arată el? Te recunoști?

Încă de la primele mesaje, la crearea acestei comunități, în decembrie 2019, când eram 200 de părinți pe sârmă (majoritatea mame, dar erau vreo 3 tați și atunci), mi-am propus să mă arăt. Să mă cunoașteți. Să fiu sinceră și autentică, nu doar o mască construită să dea bine în social media. Sigur că asta nu înseamnă că mă cunoașteți la fel de bine ca soțul, prietenii din copilărie sau mama mea. Dar adesea, pe anumite subiecte, voi aflați primii ce-i în sufletul și în mintea mea. Acum câteva săptămâni, te-am îndemnat la puțină reciprocitate,  prin completarea chestionarului Portretul părintelui pe sârmă. 350 dintre voi au răspuns pozitiv și le sunt recunoscătoare.  Acest articol vine ca răspuns la cererile voastre de a dezvălui măcar câteva detalii relevante desprinse din răspunsuri.   Salutare, sunt părinte pe sârmă, mai precis, mamă pe sârmă Doar 4 tați au răspuns chestionarului (deci undeva peste 1%), deși pe grup, statistica spune că aprox. 6% din membri sunt bărbați. Deși sunt în număr mic, nu i-am uitat niciodată, eu, personal, am scris zeci de postări în comunitate reunite sub #tațiimplicați, un tată foarte implicat, George, a fost alături de noi din prima zi și a creat cea mai mare creștere din istoria grupului când ne-a menționat în direct la Europa FM. De asemenea, 4 tați au scris povești sau poezii pentru cartea colectivă pe care o vom lansa fooaarte curând, „Povești pe sârmă. Cu, despre și pentru părinți imperfecți”,  iar dacă vrei să guști un crâmpei de poveste de tată, ce a scris cu multă emoție, vulnerabilitate și deschidere, o poți face aici. Revenim la mama pe sârmă. Cei mai mulți membri implicați în comunitate sunt mame. Mame ce au, în cea mai mare parte a lor, între 31 și 40 de ani. Cel mai reprezentativ procent din respondente are 2 copii, este căsătorită și a absolvit facultatea sau are studii postuniversitare.     Cum interacționează părintele pe sârmă cu comunitatea Cei mai mulți ați spus că sunteți părinte pe sârmă de 1-3 ani și că intrați zilnic pe grup.  Vă implicați uneori cu răspunsuri pe grup, atât la postările altor membri, dar și la ale moderatorilor.  Drag părinte pe sârmă! Să știi că avem nevoie de implicarea ta și ea contează. Tu contezi! Adesea vezi scris deja aceleași lucruri pe care l-ai fi spus și tu și te oprești. Însă fiecare e unic în felul său și poate ajuta prin împărtășire, și pe cel care cere ajutor, pe cei care citesc, dar și pe sine. Implică-te, comunică, nu sta în umbra, nu ești invizibil, meriți să fii văzut, înțeles, apreciat. Cel mai mult v-au ajutat pe grup – informațiile, resursele de calitate (din ghiduri, interviuri video, postări educative ale echipei PPS), răspunsurile, sfaturile echipei PPS date la postări ale părinților din comunitate, dar și atmosfera de înțelegere și suport, lipsa de judecată și blamare.   Adesea viața de părinte e copleșitoare Dacă și tu ai bifat (sau doar ai gândit)că te simți adesea copleșită de toate rolurile și pălăriile pe care le porți, află că nu ești singură. cele mai multe mame se simt astfel. Plus că majoritatea simte că nu petrece destul timp cu copiii săi. Aici, dragile mele, aș vrea să am o baghetă magică și să înlătur vinovăția care se strecoară pe nesimțite în mințile și inimile noastre și să îți insuflu pentru totdeauna certitudinea că nu e nevoie să le faci pe toate. E de ajuns cât faci. Ești de ajuns. Ai nevoie și de timp pentru tine.  Să te încarci. Să citești o carte. Să te relaxezi. Să visezi cu ochii deschiși. Să lenevești,  Iar copiii tăi vor învăța din asta că nu trebuie să le facă pe toate nici ei, că valoarea lor nu stă în cât de bine și mult performează. Că au dreptul și e ok să se odihnească. Să stea. Să nu facă nimic.    Cum se încarcă părintele pe sârmă? Îi place să citeasca cărți pe diferite domenii de specialitate, inclusiv de parenting sau dezvoltare personală, dar ascultă cu plăcere și podcasturi și alte resurse pentru inspirație.  Am fost atât de fericită să primesc această confirmare, căci eu sunt o mare iubitoare de cărți și învățare, de 3 ani și ceva organizăm cluburi de carte lunare și avem rubrici permanente cu recomandări de cărți pentru copii și adulți. La fel și postări lunare cu resurse de unde să ne luăm inspirație și infromații de calitate.   Ce te ține treaz noaptea? Una din cele mai bifate frustrări pentru părintele pe sârmă este legată de incertitudini în educație: uneori mă simt confuz/ă sau nesigur/ă în privința modului în care ar fi bine să gestionez diferite situații legate de creșterea și educarea copiilor mei. Cred că rezonăm foarte mulți cu această idee și adesea ne punem la îndoială și ne comparăm momentele noastre cele mai proaste cu cele mai bune momente ale celor din jur. Sau de pe rețelele sociale. În cartea „Povești pe sârmă. Cu, despre și pentru părinți imperfecți”, vei citi peste 50 de povești autentice, reale, necosmetizate despre viața de părinte. Și vei vedea că nu ești singură și că toți cei 45 de autori au, la rândul lor, îngrijorări, necazuri, îndoieli, momente proaste, greșesc, chiar o dau în bară rău, și asta nu-i face părinți mai puțin buni. Doar părinți imperfecți, suficient de buni. Ne vedem pe plajele lumii, eventual citind și sorbind dintr-un cocktail În final, ne-am bucurat să citim despre cum arată o zi ideală în viața voastră, și parcă am visat și noi, echipa, odată cu voi. Printre ingredientele unei zile ideale pentru părintele pe sârmă, se află: tihna, râsetele, familia, altcineva să facă voastră, marea și plaja, cititul, odihna, natura, cuplul, și, mai ales, totul să fie fără alergătură și trezit la program fix.  Vă mulțumim, și eu și echipa PPS care a conceput și interpretat acest chestionar, pentru multe cuvinte de apreciere și recunoștință transmise, ne-au uns la suflet și ne-au reamintit cât de mult bine putem aduce în lume.

Mai multe »
dragul meu adolescent

Dragul meu adolescent, aș vrea să-ți spun…

Pe măsură ce ai noștri copii se apropie de adolescență sau de maturitate și încep să se desprindă de noi, începe să ne fie și mai mult dor de ei mici. De fețe ce ne priveau ca pe soarele lor. De mânuțe care se agățau de gâtul nostru precum cel mai de preț colier. De cum îi țineam în brațe seară de seară și le citeam povești. De cum (mai) acceptau să ne țină de mână pe stradă. Sau cum îi ducea taică-su pe umeri. De cum îi duceam în brațe și-i băgam în pat, pe când adormeau cuibăriți lângă noi. De cuvinte dulci de te iubesc și declarații de admirație și iubire pricinuite de cine știe ce fleacuri (în ochii noștri).   Ei, madre, poate când o să fiu mare o să te mai las să mă pupi. Așa mi-a spus juniorul care ieri a împlinit 15 ani și de ceva timp nu mă mai lasă să-l pup. Mai reușesc să-i smulg o îmbrățișare, și asta la ocazii speciale. Un lucru e cert: Au trecut într-o altă etapă și de unde până mai ieri noi eram universul lor… acum ei își contruiesc universul în afara noastră.  Aveam foarte clar în minte, chiar de câteva luni încoace, să scriu un articol despre lucruri pe care părinții de adolescenți ar trebui să le știe. Dar azi, în fața tastaturii și a foii, îmi dau seama câtă presiune este pe umerii noștri – să știm, să facem, să nu ratăm, să reușim, să prindem ultima șansă, ultima perioadă împreună. Așa că mi-a pierit cheful de a îți spune ție, dragi părinți de adolescent, ca și mine, ce e de știut și făcut. Mai degrabă, mă uit spre interiorul meu și scot din tumultul de gânduri și mai luminoase, și mai umbrite, și dacă te vei identifica, pe ici pe colo, dacă îți va fi de folos sau te va inspira în vreun fel, înseamnă că mi-am făcut treaba.   Câteva lucruri pe care aș vrea să ți le spun, dragul meu adolescent Nădăjduiesc că vei citi aceste rânduri cândva – da, știu, acum nu e momentul, nu ai răbdare, e ok – și, mai presus de asta, simt nevoia să le scot la iveală și să le împărtășesc cu tine, drag cititor. Poate îmi împărteșești și tu dificultatea de a găsi momentul potrivit, tonul potrivit, contextul potrivit și să mai pic și în momentul în care adolescentul să fie dispus la conversație și, mai ales, la conectare. Așa că multe din aceste mesaje ajung greu la destinatar,  dar sper că măcar nu se vor pierde.   Te apreciez atât de mult Da, da, știu! Nu-ți spun destul de des și pic în paradigma în care am crescut și eu. Vedem ce nu merge și ce nu ne place și de tot ce e bun, frumos, armonios, nici nu amintim. Parcă ne uităm în niște oglinzi din parcul de distracții, care ne arată strâmbi și hâzi.  Nu, nu e drept. Știu. Noi, oamenii, ne hrănim cu aprecieri. Și cu toate astea, suntem atât de zgârciți cu ele. Te apreciez pentru tot ce faci, pentru eforturile tale, pentru strădania de a face față tuturor provocărilor vârstei și clasei (bate la ușă examenul de capacitate), pentru seriozitatea de a duce la cap unele lucruri, pentru diminețile cu proiecte la chimie (mă ascultă doamna, nu că mi-ar plăcea mie) pentru mesajele cu sunt bine, mai întâzii puțin, nu-ți face griji de la 22.00 când ești afară, prin cartier. Dar mai presus de tot ce faci, te apreciez că ești. Pur și simplu. Tu, copilul bun, amuzant, optimist, încăpățânat, pasionat până la obsesie, adesea fără chef. Doar TU, fără etichete și catalogări de bun și rău.  Citește și articolul Dragă mamă și tată! scrisoare de la adolescentul vostru   Știu că de acum cele mai frumoase momente din viața ta nu vor fi lângă noi, părinții tăi… și e ok Ești într-o perioadă în care prietenii sunt foarte importanți. Și e ceva normal, e de așteptat, nu e ceva cu care să ne luptăm. Înțeleg că vrei să-ți petreci ziua cu ei, la teatru – unde mai zăbovești 2 ore după cursuri, să stai cu prietenii; pe afară la fotbal cu prietenii cu care te știi de când aveai 2 ani, practic ați crescut împreună. E momentul primelor îndrăgistiri, primele drame și decepții din dragoste, acum e cu mesaje pe Whatsapp și Instagram, dar emoțiile sunt tot acolo. Prezente, intense și confuze. Și știind toate astea îți răspund la mesajul de pe whatsapp: ok, be safe! Totuși nu veni la miezul nopții, ok? și mă rog să fii bine și să am răbdare să nu-ți mai scriu încă un mesaj peste o oră, ci să te întorci acasă și să-ți începi ritualul de seară. Alături de noi, în siguranța și atmosfera obișnuită și banală de acasă (dar dătătoare de calm și liniște).   Te susținem în drumul tău. Nu ești singur și sper să simți asta Am creat un cerc de suport în jurul tău și sper să simți energia tuturor celor implicați. Nu doar eu și tati. Îl ai pe proful de învățare, cel care te încurajează și te ghidează să descoperi că poți, mulțumim, Alexandru, pe domnul profesor de română, cel de matematică, mentorii de la cursurile de teatru, oameni care te susțin și îți suflă vânt în aripi astfel încât să poți progresa nu doar pentru examen, ci pentru viață. Iar susținerea noastră vine nu doar sub formă de oameni cu care te înconjori, modele, mentori, oameni care să te îndrume și să te inspire, ci și sub formă de încredere. Încredere în tine, în alegerile tale, în drumul tău, în deciziile tale. În căderile și revenirile după deciziile mai puțin inspirate. Dar necesare. Căci, nu-i așa, greșeala e cel mai bun învățător.    Suntem mândri de tine și credem în tine! Nu e nevoie să faci ceva anume pentru ca noi să fim mândri de tine. Știu că noi, generația trecută, am fost așa de des învățați că suntem valoroși prin ceea ce facem.

Mai multe »
club de carte principală

Participarea la clubul de carte PPS și ce-ți poate aduce ție

Cei care intră pe pagina ta, Adina, de unde știu că tu organizezi cluburi de carte de 3 ani? Așa m-a întrebat o mamă prietenă, membră și ea în comunitatea Părinți pe sârmă, dar și în grupul extrem de activ și efervescent de lectură. Eu am făcut ochii mari și am zis: Tu știi că ai dreptate. Nu am scris pe blog. Scriu pe grup, pun evenimentele, dar rar am timp să povestesc mai multe. Așa că poate e momentul s-o fac. Era prin 2021, la începutul anului când colega mea, Ina, a venit cu ideea de a organiza un club de carte. Pot să spun că nici nu mai organizasem, nici nu mai participasem la unul. Dar am zis: de ce nu? Așa a apărut, în martie 2021, prima ediție a clubului pe baza cărții: Tot ce nu ți-am spus de Celeste NG, iar primul moderator a fost o altă membră a echipei  Părinți pe sârmă, Adriana Zaharia. Am decis că vor fi lunare, o lună beletristică urmată de o alta cu o carte de parenting/psihologie și am dus-o așa… 3 ani și chiar mai bine. Ieri am avut cel de-al 34-lea club, iar 3 dintre ele au avut parte de ediții duble, fizice și online.  Dacă ești curios care sunt cele 34 de cărți citite și dezbătute la cluburile de carte PPS (părinți pe sârmă), le poți vedea aici, într-un scurt reel.    Și cu ce mă ajută să vin la cluburile de carte PPS? Dacă m-ar trezi cineva noaptea și ar zice: de mâine gata cu cluburile de carte… l-aș lua la bătaie.  Serios, cum să-mi iei bucuria asta, plăcerea asta burgheză, cum zice o bună prietenă. În vremurile acestea trăite pe repede înainte, să reușim, o dată pe lună să ne oprim și să ne conectăm, să discutăm despre o carte, despre idei, despre emoții, despre trăiri… e ceva unic. Dar asta e doar părerea mea subiectivă evident. Mai sunt multe alte motive pentru care ar putea să-ți placă să vii alături de noi sau, de ce nu, să organizezi chiar tu un club de carte cu prietenii sau colegii de serviciu. Am rugat câteva doamne minunate – care au particiapat de mai multe ori la cluburi de carte organizate de mine – să lase mărturia lor despre cum e la cluburile de carte și le-am reunit pe toate în acest articol. Le dau cuvântul femeilor minunate, cu mulțumiri pentru cuvinte și pentru că mi-au permis să le includ testimonialele în acest articol.   O comunitate de împărtășit idei de cărți și nu numai Clubul de lectură al Adinei? Să spun despre el că a fost contextul în care am găsit niște oameni tare frumoși, cu o minte deschisă și mereu dornici de perspective, de schimb de idei și emoții. Sau să spun că a fost locul în care am găsit niște cărți de care nici nu știam până atunci câtă nevoie aveam. Sau că ne-a oferit și surprize precum întâlnirea cu autorul. Sau poate să spun că m-a facut parte dintr-o adevarata comunitate în care zilnic împărtășim idei de cărți și nu numai. Sau că pot să cumpăr mai multe cărți datorită voucherelor cu care Adina vine către noi cu multă generozitate în a împărtăși. Ei bine, toate acestea sunt adevarate. Clubul de lectura al Adinei este un colț minunat cu energie vie și bună, cu zâmbet și idei, cu cărți și gânduri. Mihaela   Experiențe din care pleci îmbogățit cu idei și multe lucruri practice care să-ți schimbe în bine relațiile, viața personală și a familiei Nu știu dacă e o dependență bună, dar vorba unei prietene: decât țigări, mai bine cărți. De când am descoperit cluburile de lectură de la Părinți pe sârmă, aproape că nu mai am loc în bibliotecă. Chiar dacă nu am reușit să ajung la toate, nu am rezistat să nu-mi cumpăr cărțile propuse și chiar unele din cele recomandate de participante. Am fost prezentă mai ales la cluburile de parenting căci acestea mi s-au părut utile și s-au potrivit mai bine și în programul meu, dar sunt convinsă că perspectivele diferite pot să-ți aducă momente de Aha chiar și din beletristică. Luna asta am înghițit cărțile Laurei Panazan si mi-am propus să particip la club nu numai pentu ca mi-au placut și mi-au deschis ochii în multe privințe, dar am ocazia să o cunosc pe autoare și poate chiar să schimbăm impresii. Recomand oricui astfel de experiențe din care pleci îmbogățit cu idei și cu multe lucruri practice care să-ți schimbe în bine relațiile, viața personală și a familiei. Cristina Blândețea și toleranța față de diversitate Nu am participat la alte cluburi de lectură decât în cadrul grupului „Părinți pe sârma”, așa că nu am cu ce să fac comparație, dar voi scrie lucrurile care îmi plac la aceste cluburi. Și îmi plac atât de mult încât în 2 ani am ratat 2 sau 3. În primul rând, nu a fost nicio carte propusă care să nu îmi placă sau cu care să nu rezonez (sigur că unele mi-au plăcut mai mult decât altele, datorită acestor cluburi i-am descoperit, de exemplu, pe Frederik Bachman și pe Virginie Grimaldi, care au intrat în top 5 autori favoriți). În al doilea rând, cluburile sunt moderate cu blândețe și atitudinea participanților este una de respect reciproc: nu dă nimeni cu piatra dacă sunt păreri diferite și părerea niciuneia din noi nu e deasupra celorlate (nici măcar a moderatorilor). Mi se pare foarte interesant cum fiecare observă anumite fațete, cum aceeași idee poate fi privită diferit (prin filtrele personale, desigur). Consider asta un mare plus pentru a crește toleranța față de diversitatea de idei și de oameni din jurul nostru, deci aș zice că aceste cluburi sunt de un real folos în a-i înțelege mai bine pe ceilalți și astfel de a ne ajuta să ne adaptăm mai bine mediului în care trăim. Să mai spun și despre efortul Adinei Giurgea de a ne oferi în mod constant reduceri de la diverse edituri, ba chiar și

Mai multe »