Când ai copii mici, vacanțele par niște invenții diabolice pentru a face grea viața părinților…
Glumesc, dar doar pe jumătate, căci am trăit câteva astfel de vacanțe pe care le așteaptă omul cu lunile și la final ești de 10 ori mai obosit și mai stresat decât la început.
Dar apoi mai cresc și lucrurile se mai îmbunătățesc.
Dar experiențele se schimbă cu adevărat când ai adolescenți.
Dacă mai reușești să-l faci să te însoțească în vacanța familiei, prin cine știe ce șiretlicuri sau – Doamne ajută – relație bună creată cu actualul adolescent prin sudoare și sânge curs pe tot parcursul copilăriei lui – ei bine, atunci lucrurile chiar sunt diferite.
Și pentru că îmi place să aduc o rază de speranță și umor asupra vieții cu un adolescent (sau 1 și trei sferuri, cum e cazul nostru), hai să vă zic cum arată la noi cele două tablouri, atunci și acum.
Vacanța atunci și acum
Pregătirea bagajelor
- cu copii mici: 3 zile de liste , spălat, sortat, uscat, călcat, împachetat, gândit, răzgândit. Și iar liste. Și cu o seară înainte pierzi lista și o iei de la capăt.
- cu adolescenți (care își fac singuri bagajele, da?): și le termină în seara dinaintea plecării, în jumătate de oră.
Sigur că tot tu speli și calci (că lui nu-i pasă dacă merge la plajă cu un tricou de-a dreptul călcat în picioare), dar ei și le aruncă singuri în bagaj cu o rapiditate demnă de cartea recordurilor și cu potențialul să uite câte ceva. Timpul economisit însă merită. Garantez.
- cu copii mici: îi povestești toate lucrurile pe care le veți face în vacanță. Unde stați, cu cine mergeți, ce activități, ce jocuri, ce program.
- cu adolescenți: tu vrei să faci la fel, dar îți spune că nu vrea să audă nimic, să-l lași în pace cu planurile tale, că el se adaptează din mers.
Când e mic, îl pui la culcare devreme în noaptea dinainte să se odihnească și să se poată trezi devreme.
Când e adolescent, în noaptea dinaintea plecării în vacanță nu doarme deloc, să poată dormi tot drumul… să treacă timpul mai repede.
În vacanță
Nici nu te lasă să descarci bagajele că fuge spre piscină (sau mare) și te pune să-i găsești lopățica și colacul să se scalde.
Iar când e adolescent, abia așteaptă să afle parola de wi fi (dacă ai noroc, altfel, mai bine îi zici tu ca să nu te trezești cu o factură mărită la întoarcere)… ah, și da, vrea să facă o baie în mare, că apa sărată îl ajută la ten și îi face părul să arate bine… dar mâine.
Dimineața te trezea cu noaptea-n cap, că doar e vacanță și n-aveți program.
Adolescentul se lasă așteptat. Te trezești, îți faci toaleta, meditația pe plajă, îți bei și cafeaua, ba ai timp să citești și 20 de minute și el tot nimic. Ridici jaluzelele să-i intre soarele-n ochi și… se întoarce pe partea cealaltă. Că doar e soare și mai la prânz, nu?
Când era mic, adormea pe la restaurant și-l purtai adormit spre cameră… ca să poți și tu să te bucuri de o seară cu apus de soare și un pahar de Prosecco. Sau intrați în camera de hotel pe la 20.00, începeați rutina de seară, îi citeai vreo 5 cărți și când, în sfârșit, să rămâi singură cu soțul, adormeai frântă lângă copil.
Când mergi cu adolescentul în vacanță, pe la miezul nopții îl anunți că tu și cu taică-su vă duceți la culcare că picați de oboseală, să vorbească în continuare cu prietenii pe whatsapp, dar să se ducă mai spre plajă ca să nu deranjeze pe toată lumea cu vorbitul.
La plajă
Nu înțeleg cum unii copii iubesc marea și plaja, dar urăsc nisipul pe picioare. Și uite-așa ne consumam noi timpul și zenul din dotare în fiecare zi la întoarcerea de pe plajă până la hotel unde puteam îndepărta și ultimul firicel de nisip de pe picioarele sensibile.
Acum, că e adolescent, nisipul nu-l mai deranjează. Nici pe cearșaful de pe pat unde s-a suit înainte să se spele pe picioare după plajă, nici în slipii care s-au uscat pe mine, la ce să mă mai schimb.
Se întâmplă minuni, vă zic.
Aqua parkurile au fost mereu ceva fără de care vacanțele noastre la mare n-ar fi complete.
Pe când erau mici, îi încurajam să se dea în diverse tobogabe, să-și înfrunte fricile – și ca să fim sinceri până la capăt, așa ni le înfruntam și noi.
Anul ăsta ei au fost curajoșii, eu m-am alipit din oficiu pe lângă ei, să le arăt că pot și eu să parcurg traseul de tobogane pe apă șiiii după o căzătură zdravănă și o vânătaie în părțile moi… cred că data viitoare rămân la făcut poze și savurat frappe pe șezlong.
La masă
Când era mic ți-ai dat repede seama că pentru 2 părinți și un copil e de ajuns să iei 2 porții de mâncare, ca să nu faci risipă. El doar ciugulește câte puțin de la fiecare și gata.
Pe când mesele în vacanța cu adolescenții sunt complet diferite.
Nu doar că îi iei porție întreagă, dar mănâncă de la fiecare – nici pomeneală de ciugulit.
Sfatul meu? Ia-ți o salată sau ceva ce știi ce nu-i prea place, să nu te ridici nemâncată de la masă.
Poze, poze și iar poze
Așa era pe când era micuț. Puteai să depeni povestea vacanței voastre doar uitându-te la fotografiile din telefon. Tot era greu să aveți poze cu toții, că mereu cineva lipsea – cel care făcea poze, de obicei.
Acum, constați că ai mai multe poze cu apusul, cu mâncare sau cărțile de pe șezlong, decât cu copilul.
Iar poza aia – singura – cu voi 4? Aia care e la impuse și i-ai prevenit încă din prima zi de vacanță că nu se negociază?
Ei bine, reușești s-o faci la 7 dimineața, lângă mașină, pe când te îmbarci către casă. Când vacanța deja s-a terminat.
Bun și-așa…
Nimic nu se pierde totul se transformă
Către părinții cu copii mici care vor să se răsfețe cu jumătate de oră de tihnă pe șezlong, le e dor de serile în doi pe plajă, care cred că tantrumurile copiilor de la nisip, castelul care se surpă sau înghețata care nu are culoarea potrivită…. există speranță. Hang in there.
Va veni o zi…
Aaaah, era să uit. Ceva nu s-a schimbat în vacanță. Indiferent de vârsta copiilor.
Numărul de înghețate. De la 2 în sus.
Și dragul cu care ne uităm la ei. Că au 2 ani ori 16. Dragul de ei nu va trece niciodată. Cel puțin eu așa cred.
