Ideea acestui articol s-a născut acum aprox. 5-6 ani, pe când eram la serbarea de Crăciun a copiilor, o serbare plină de inspirație și însemnătate, care a avut loc pe scena Teatrului Țăndărică din București.
La finalul serbării, așa cum se întâmplă de obicei, a apărut Moș Crăciun, un bătrânel tare înțelept și sfătos a cărui întreagă performanță s-a învârtit în jurul lui a fi cuminte.
O sută și ceva de ochișori îl priveau pe Moșul plini de fascinație și nerădare să-i audă întrebările și cuvintele frumoase iar el îi tot dădea înainte cu „ai fost cuminte?” sau „să fiți cuminți, că altfel la anul nu mai vin!”
Ce a înțeles copilul despre cumințenie și Moșul?
Ca să fie mai concret, poate și puțin amuzant, Moșul i-a întrebat pe copii dacă au spart vreun geam, dacă s-au bătut și… încă vreo 2 lucruri de genul acesta. Pe drumul de întoarcere de la serbare, fetița de 5 ani mă întreabă:
„Mami, eu și M (fratele mai mare) am spart și un geam și ne mai și batem câteodată…. Asta înseamnă că nu merităm să vină Moșul la noi???”
Fetița mea a înțeles că venirea Moșului este condiționată de cumințenia ei.
Nu mai conta că în sală erau copii creativi, inteligenți, inventivi, curioși, exploratori ori talentați… Poate unii dintre ei vor deveni în viitor gimnaști sau sportivi de performanță, medici care salvează vieți, artiști și scriitori, ingineri și arhitecți sau învățători și profesori ce vor insipa generații de copii.
Dar Moșul nu a pomenit nimic de toate acestea, doar despre a fi cuminte!
De ce e așa de important pentru noi să avem copii cuminți?
Cumva, noi, cei crescuți în anii ’70-’80, am crescut în cultura lui a fi cuminte. Pe atunci, să ai un copil cuminte era un motiv de mândrie, o recunoaștere a faptului că ești un părinte bun. Iar să NU ai un copil cuminte era o mare rușine, o dezamăgire pentru familie și comunitate.
Să fii cuminte înseamnă practic să asculți de părinți și de persoanele care te iubesc și-ți vor binele și, de obicei, știu mai bine decât tine că doar tu ești mic și ….prostuț, ca să ne exprimăm elegant.
Să fii cuminte înseamnă să faci ce ți se spune când ți se spune, să nu ieși din cuvântul celor mari, să nu faci năzdrăvănii, să nu fii obraznic și chiar să nu fii rău.
În principiu, să ai un copil cuminte este mult mai ușor pentru părinți.
Și toată lumea știe că viața părinților e complicată, grea, obositoare și alte o mie de atribute nu tocmai dezirabile.
Așa că ce-i rău în a vrea să ai o viață mai ușoară când vine vorba de copilul tău?
Nimic, dacă te gândești doar la ziua de azi. Dar…
Ce fel de adult va deveni copilul cuminte?
„Atunci când îi întreb pe părinţi ce fel de oameni şi-ar dori să devină copiii lor, niciunul nu-mi răspunde că ar vrea să fie supuşi şi ascultători. Toţi vor să crească oameni fericiţi, siguri pe ei, independenţi, generoşi. Dar un copil educat să nu iasă din cuvântul adultului se va transforma într-o persoană lipsită de iniţiativă şi de curaj, care va aştepta să primească îndrumări de la alţii“, este de părere autorul internațional Alfie Kohn.
E nevoie să ne hotărâm noi, ca părinți, care sunt valorile noastre în cadrul familiei. Ce este mai important pe termen lung?
Dacă ne dorim ca ai noștri copii să gândească, să ia decizii potrivite, să îndrăznească și să aibă curaj, să învețe și să progreseze atunci va trebui să-i ghidăm pe acest drum. Să le acceptăm curiozitatea și să le răspundem la miile de întrebări, să le oferim mai multe opțiuni și să-i invățăm să aleagă, să le permitem să greșească și să învețe din greșeli, să cadă și să fim acolo dacă au nevoie de o mână de ajutor pentru a se ridica.
Pe de altă parte, dacă alegem varianta mai ușoară, educația lui „fii cuminte!”, am putea să avem o viață mai ușoară cât sunt copiii mici – probabilitatea scade pe măsură ce cresc – însă trebuie să fim conștienți de câteva lucruri.
Unii copii cuminți ajunși la adolescență vor deveni rebeli și vor încălca regulile cu orice ocazie, indiferent de consecințe. Și asta pentru că până atunci a ales să pună deoparte ceea ce simte, gândește sau vrea el, copilul, pentru ceea ce simt, gândesc sau vor adulții din jurul lui. Și acum a venit momentul să le arate tuturor că el e altfel, complet separat și diferit de familia lui.
Sau la maturitate vor fi supuși, obedienți și nu vor duce viața pe care și-o doresc pentru că, pur și simplu, nu au curajul să spună ce gândesc și ce simt de teamă că vor fi judecați și respinși.
Pericolele creșterii unui copil cuminte
Un copil cuminte ascunde de multe ori neîncrederea în a se arăta așa cum este de teamă că nu-l va mai iubi nimeni…
Teama de a nu fi destul de bun, de a nu se ridica la înălțimea standardelor impuse de părinți, de a dezamăgi sau de a fi judecat sunt doar câteva din temerile care transformă un copil vesel, curios și dornic să exploreze lumea într-unul retras, supus care-și reprimă emoțiile și nu-și dezvoltă o voce interioară proprie.
Dr. Al. Siebert, autor internațional premiat și fondator al Centrului de Reziliență din Statele Unite ale Americii, a concluzionat, în urma studiilor clinice, că dorința părinților de a avea un copil cuminte poate duce la formarea unui adult incapabil să facă față provocărilor vieții. Cu alte cuvinte, un viitor adult cu un nivel de reziliență scăzut, o capacitate limitată de a face față evenimentelor stresante și de a reuși să se adapteze în condiții ostile.
Eu nu mi-am dorit niciodată copii obedienți, doar cooperanți
Și nici nu sunt, doar știți vorba „ai grijă ce-ți dorești că se va împlini!”
E doar o mică diferență între un copil cuminte și un copil CU MINTE. Din punctul de vedere al scrierii, e vorba doar de un spațiu dar ca însemnătate, diferența e incredibilă.
Mi-am dorit, mai degrabă să se simtă iubiți și susținuți, să aibă încredere în propriile puteri și capacități, să aibă curajul să pună întrebări și să-și păstreze curiozitatea, să învețe zi de zi să ia decizii înțelepte acceptând greșeala ca pe o componentă esențială a procesului de învățare.
Și DA, îmi doresc să fie buni cu ceilalți, să fie politicoși și respectuoși și să se gândească la sentimentele celuilalt, să fie empatici.
Până la urmă, vine Moșul chiar dacă n-am fost cea mai cuminte?
Să revenim la conversația între mine și fetița mea despre venirea Moșului doar dacă a fost cuminte.
Moș Crăciun este pentru copii un personaj magic, întruchipează dărnicia și bunătatea, dar și iertarea.
Așa cum noi, părinții, suntem în ochii copiilor noștri ca soarele, ca Dumnezeu, ființe supreme pe care le iubesc mai presus de orice, la fel și Moș Crăciun are o imagine asemănătoare, plus fumul de mister și praful magic al sărbătorilor.
Iar cum noi părinții îi iubim necondiționat – sau cel puțin de această iubire au nevoie copiii noștri pentru o creștere sănătoasă și armonioasă – la fel și Moș Crăciun vine la ei necondiționat.
Cât de extraordinar ar fi dacă n-am mai recurge la asemenea amenințări pe care știm clar că nu le vom putea duce la bun sfârșit, pentru a influența un comportament sau altul, la fel de grozav cum ar fi să începem să învățăm să iubim orice-ar fi… fără dacă!
Despre câte cadouri le aduce, dacă le aduce orice îi cer, indiferent de posibilitățile, valorile și credințele Moșului, aici e o altă discuție.
Un lucru știu sigur: Moș Crăciun vine, fie că ați fost cuminți sau nu anul acesta!
Trebuie doar să credeți în el , în generozitatea lui, în puterea lui de iertare și în faptul că el iubește copiii și are încredere în bunătatea și viitorul lor.
