Mama nu se pricepe deloc să… tacă, zise adolescentul.
Aici e un fel de râde ciob de oală spartă că el când se pornește, nu-l oprești nici cu Poliția. Dar asta e subtitrarea, părerea lui e a lui și o respectăm.
Dar nah, când ești adolescent și mama îți tot repetă ce ai de făcut sau să nu uiți X sau Y lucru, ori se apucă să-ți facă teoria chibritului (da, știu, nu e o idee bună, dar îmi mai scapă, ce să fac?) atunci ți se pare că vorbește mult, mult prea mult.
După una rece, neapărat trebuie să vină și una mai călduță, pentru echilibru.
Fetița mea scumpă, de 9 ani, îmi reproșează că toată ziua o pup. Yap, sunt vinovată, mai ales când mi se spune direct: nu mă mai pupa atât, mai tare îmi vine s-o pup.
Bineînțeles că n-am putut rezista să-i povestesc despre ziua aceea caldă și înmiresmată de noiembrie, botezul, când după slujbă, preotul a zis: azi nu pupați copilul, da? iar eu nici n-am ieșit bine din biserică și deja o pupam.
Asta e! M-ați prins! Sunt o mamă vorbăreață. Și pupăcioasă.
Dar asta nu e tot…
De un lucru nu mă poate acuza nimeni, că nu joc jocuri
Când să mai avem conversații? Cu sens, conectare, umor și scântei în priviri?
Cel mai mare ajutor a fost în drumul nostru cu mașina prin Europa
Când le-am spus prietenilor că vom face un road trip în primăvară, vreo 4000 de km în 9 zile, cu tot cu copiii au zis că suntem foarte curajoși. Sau c-am luat-o razna. Adevărul e mereu undeva la mijloc, dar cert e că cele mai multe probleme mi le-am făcut pentru multele ore petrecute în mașină. Că o să epuizăm toate jocurile, toată creativitatea, răbdarea și o să ajungem să-i lăsăm ore-n șir la ecrane.
Doar să avem liniște. Sigur că am recurs și la ecrane (câteva ore pe zi), au mai și dormit (Doamne ajută), însă cel mai mare ajutor a venit de la pachetul meu secret. Știți ce-am făcut?
Am combinat câte un teanc din cele mai apreciate jocuri ale copiilor marca The Funny Brands (Cât de bine ne cunoaștem în familie, Adevăr sau provocare și Lucruri care nu îmi plac) într-un singur pachet.
Da, era super burdușit, scuze Alex (Alex Zamfir, tata lor, a jocurilor și cel mai bun tată al lui Mark), dar ne-a fost de mare ajutor.
Noi jucăm o variantă unică (cred eu) a jocului, în sensul că toți răspundem la toate întrebările.
A fost interesant pentru copii să afle că mie nu-mi place c-am moștenit de la părinții mei spiritul critic și asprimea.
Că soțul a plâns la Avatar. Și eu. Când eram cu toții la cinema. Ce supărați au fost că nu i-am tras și pe ei de mânecă să vadă…
Că nu pot sta serioși când se uită la mine, inevitabil râd.
Ce să mai zic de provocarea asta: ce ai vrea să-și amintească oamenii despre tine?
Eu am zis c-aș vrea să-și amintească că am fost un om bun. Și o mamă bună. Că m-am străduit. Mereu. Și că orice s-ar fi întâmplat am căutat soluții.
Cea mică a zis că ea e prea tânără s-o întrebăm asta, are timp să se gândească.
Mai acceptați și provocări, de ce alegeți doar adevărul?
După care ne-a reproșat că noi alegem doar adevărul (la adevăr sau provocare), n-avem și noi curaj să alegem provocările?
Și apoi a venit provocarea asta: Imaginează-ți că stai față în față cu tine, copilul de 10 ani, și vorbește cu acel copil.
Am răspuns eu provocării și i-am spus Adinei mici că nu e nevoie să fie mereu puternică, și deșteaptă și cea mai bună. Că poate s-o ia mai ușor. Și să se mai distreze. Și să fie copil. Încă puțin. Să nu se mai grăbească să crească. Și că nu trebuie să fie totul greu și să muncească super mult, că și lucrurile ușoare pot fi valoroase.
Tăcere…
Noroc cu provocarea următoare, când fiică-mea a strigat pe geam: Te iubesc, Marcel!!!!
Ar mai fi și cel mai stânjenitor moment din viața mea, când am spus un banc unde mimam actul sexual, la 16 ani, la o petrecere. Și pentru că au insistat să le spun bancul, le-am spus. Cu tot cu mișcări. Era să murim de râs pe autostradă, la 130 km/h, Doamne cât am mai râs.
Vrei să ne certăm?
Aici v-am lăsat o mostră de întrebări cu care noi ne-am distrat, din pachetul Cât de bine ne cunoaștem în familie
Noroc că noi avem umorul la noi și cartonașele vin aleatoriu, nu pică toate cele care pot isca zâzanie de-odată.
Sigur că glumesc, și nu prea, e clar răspunsul la întrebarea Cine vorbește cel mai mult?, la fel ca la Cine conduce cel mai bine?
Și la fel de clar (că nu sunt eu) e aia cu Cine stă cel mai mult la baie sau primul cuvânt al copiilor.
V-am zis de cele mai noi jocuri?
Cine sunt și Ce sunt au apărut foarte de curând, abia am reușit să le deschidem și vă las pe voi să ghiciți care ne place mai tare.
Dacă v-am făcut curioși, citiți mai multe despre jocuri, iar dacă vă hotărâți să le dați cadou de 1 iunie ori pentru o altă ocazie (vine vacanța, aveți timp să vă jucați din plin), puteți să le achiziționați cu o reducere de 15%.
Folosiți codul PPS la achiziții de minim 100 lei. Codul este valabil până pe 30 iunie.
Și pentru toți cititorii mei care nu locuiesc în România, am o veste bună.