În urmă cu aproape doi ani am primit o recomandare foarte călduroasă spre o carte despre relația de cuplu de la una din mamele din comunitatea Părinți pe sârmă. Era un volum cu o copertă tare simpatică – un dulău cu colții scoși amenințător și un arici temător, cu lăbuțele încrucișate pe piept, a apărare. Semăna cu coperta unei cărți de copii. Doar că nu era. Nici pe departe.
Sau da? Și poate că ariciul și dulăul sunt copiii noștri interiori ajunși acum într-o relație de iubire?
Un dulău și un arici la psihoterapie de cuplu: Vol. 1 Așteptări nerealiste
Când am citit volumul 1 nu știam cine este Laura Pănăzan, nu o cunoșteam și nici măcar nu știam că va mai urma un al doilea volum.
La lansarea celui de-al doilea am aflat de unde a pornit ideea acestei cărți. Autoarea, Laura Pănăzan, și-a dorit să scrie o carte (inițial era doar o broșură) care să ajute clienții veniți la terapie de cuplu să aibă o vedere de ansamblu și așteptări realiste cu privire la procesul terapeutic. Și, s-a gândit ea, poate îi va inspira și pe colegii terapeuți începători să lucreze cu cupluri.
Un dulău și un arici la psihoterapie de cuplu prezintă așteptările nerealiste, prejudecățile cu care oamenii vin la terapie sau care îi împiedică să facă acest pas atunci când au nevoie. Vrei să tragi cu ochiul la câteva din aceste aștepări?
Ajută-mă să-l repar!
În iubire nu e nevoie de efort!
Perfecțiunea!
Acestea sunt doar 3 din cele 11 așteptări pe care le dezbate Laura în primul volum, așteptări care, fie că ajungem la terapie sau nu, ne cam dau de furcă multora dintre cei care ne aflăm într-o relație de cuplu.
Cum ar fi să tragi cu urechea la procesul terapeutic?
Prin această carte, cu acordul clienților mei, te las să tragi cu urechea și să-ți faci o idee despre ce se întâmplă în spațiul terapeutic. Mă aștept să fii un pic… curios, dar și un pic temător. Cum ești? scria autoarea pe blogul personal la lansarea cărții.
Recunosc, eu am fost curioasă. Și încântată. Și răvășită odată ce am intrat mai adânc în poveste.
Subiectul e clar, terapia de cuplu, fix pe modelul EFT (emotional focused therapy) aceeași terapie a cărei beneficiară am fost și eu și soțul în ultimii ani și cu care rezonez foarte mult.
Ceea ce reușește autoarea este incredibil: printr-o scriitură vie, plină de autenticitate și sinceritate, plus o doză sănătoasă de umor, ne invită, cu fiecare capitol, să luăm loc pe canapeaua din cabinet, alături de un cuplu (de obicei format dintr-un dulău și un arici, la figurat evident).
Aici ne conduce prin procesul terapeutic, prin gândurile, emoțiile și strădania ei de a deschide minți și suflete, prin modul în care poveștile sau incapacitatea de a da acces la poveștile celor doi, are un sens, un sens ce te poate elibera, îți poate oglindi propria poveste sau te poate pune pe gînduri. Cert e că te mișcă. Nu rămâi indiferent.
Am recunoscut replici, tehnici, dar cel mai important, trăiri umane, autenticitatea de a te arăta imperfect și dornic de a fi văzut, auzit și iubit așa cum ești.
Am regăsit bucățele din mine în fiecare poveste, în fiecare cuplu, în fiecare el și ea, în fiecare terapie.
E o carte pe care o recomand tuturor cuplurilor, indiferent de cât de bine se înțeleg (sau nu), singurul avertisment ar fi: nu citi cartea dacă nu ești pregătit să-ți schimbi percepțiile rigide despre el (sau ea) și despre sufletul uman și interacțiunea dintre 2 oameni.
Iubirea nu doare. Relația de cuplu poate suferi, dar nu iubirea e de vină
Pe parcursul cărții mi-am pus multe semne, au fost multe paragrafe, propoziții sau pagini întregi care m-au impactat sau care mi-au răsunat în minte. Aici e o pagină întreagă (sau puțin mai mult), pe care mi-ar plăcea s-o citească fiecare om ce respiră.
Oamenii au nevoie de oameni. Suntem ființe sociale dependente de relațiile cu ceilalți. Când iubim și ne simțim iubiți, avem energie să creștem în toate domeniile vieții. Când nu avem iubire, parcă nimic altceva nu ne poate cu adevărat mulțumi.
Încercăm să substituim pe cineva cu ceva: prin fumat, mâncat compulsiv, shopping, consum de alcool sau de substanțe, jocuri de tot felul, muncă excesivă, studiu extrem, citit intensiv, cult pentru curățenie, vizionări TV, navigări pe net, de la interacțiuni pe rețele sociale până la căutări de idoli sportivi, politici, religioși, intelectuali ori artistici.
Toate aceste surogate ne dau iluzorii stări de bine. Ne alină temporar. Ne spală creierii un pic, cât să uităm de o stare de rău, de o lipsă profundă.
Dependențele nesănătoase ne oferă beneficii subțirele. Validări de moment. Dar ne spoliază de energie pe termen lung. Tocmai pentru că minciuna costă. E nevoie de un mare consum din proria vitalitate ca să te poți păcăli. Ca să ții departe de conștient adevărul despre tine, setea reală de iubire. Dorul. Durerea.
Iubirea nu doare. Doare neiubirea. Iubirea înalță. Iubirea te crește. Dacă tu crezi că mă refer doar la iubirea primită de tine, ia aliniatul de la capăt și citește-l și dinspre iubirea pe care o oferi. Ție și celorlalți.
Un dulău și un arici la psihoterapie de cuplu: Vol. 2 Emoții în pielea goală
Este această carte pentru mine, dacă nu sunt specialist?
O frântură din emoțiile în pielea goală
De ce sondăm trecutul ăsta atât de mult? De ce lucrăm cu emoții? De ce abordăm subiecte tabu (secrete de familie, sexualitate, aventuri)? De ce urmăresc incizii atât de adânci? (…)În psihoterapie nu eu sunt eroul în halat alb! Ci tu, clientul meu. Tu faci incizii adânci. Eu doar te încurajez, îți dau la mână câte un instrument și îți potrivesc mai bine ochelarii cu lentile de microscop.Pe acolo mă duci tu în procesul tău de explorare. Ochii tăi sunt cei care în sfârșit văd. Acolo în străfund s-a scris scenariul tău de viață. Doar acolo poți găsi lumina din adânc. Trecând prin emoție.Îți amintești de stratul acela de sub casa sufletului tău, unde rădăcinile se confundă cu pământul? (notă: e vorba de un model detaliat în carte al construcției noastre interioare)Acolo îți sunt resursele. Acolo e potențialul tău de creștere. De acolo te-ai putea rescrie. Tu pe tine. Din lumina din adânc, mă repet. Te-ai rezămisli.Drumul reușitei va fi construit, mergând până la capăt (cu ochii larg deschiși, în timp ce eu îți țin lampa ridicată) pe drumul nereușitei, cel îndelung bătătorit.Îți sunt martor ca să devii martor, îți amintești?Abia când te cunoști ca întreg și îți iei în mâini trecutul, poți începe să te remodelezi, să îți devii creator. Abia atunci începe travaliul schimbării. Când te clarifici și capeți sens.
