Da, la prima vedere mamele care stau acasă cu copiii – fie că ei au 1 an sau poate 5 – sunt niște norocoase (am fost și eu mai mulți ani la rând „doar” o mamă care stătea acasă și avea grijă de copii și casă, deci vorbesc din experiență).
Norocoase că putem să ne vedem copiii crescând, că putem să le oferim prezența, iubirea și atenția noastră.
Norocoase că nu suntem nevoite să mergem la un job, să avem și presiunea de a face bani pentru a ne întreține familia.
Norocoase că putem vedea primul zâmbet de trezire al puiului, putem să fim martorii progreselor, primilor pași, primelor desene, poate chiar și a primelor cuvinte citite singurel.
Și dacă nu ne simțim tot timpul așa înseamnă că suntem nerecunoscătoare?
Și dacă ne simțim altfel decât norocoase, cum ar fi epuizate, copleșite, fără sens și scop, sătule, izolate, neapreciate, „nevorbite” (termen inventat dar cred că fiecare știe la ce mă refer), neimportante și chiar nefericite, suntem catalogate de către majoritatea – de către societate, în general – drept nerecunoscătoare.
Cum? Să ai acest privilegiu de a sta acasă cu copilul și tu să te trezești cu sentimentul de neîmplinire sau să simți că-ți vine să plângi ori să țipi de 10 ori pe zi?
Și nu înțelegi de ce nu poți să te bucuri de copil, că doar îl iubești ca pe ochii din cap și știi că momentele astea nu se mai întorc. Și aici intervine adesea vinovăția, o stare mult prea des trăită de mame și părinți, în general.
Pentru că ar trebui să simțim X și noi nu reușim, începem să intrăm într-o stare de nemulțumire față de noi, de neînțelegere, de neacceptare și ne simțim vinovate față de copil, față de soț, față de noi.
Că nu putem fi așa cum „ar trebui”.
Unele dintre voi nici nu ați ales să rămâneți acasă și să aveți grijă de copii. Nu ați avut încotro.
Altele, ca mine, ați făcut o alegere conștientă. Oricare ar fi situația ta, să treci de la un job sau poate chiar o carieră unde te simțeai apreciată, importantă, utilă, parte dintr-un grup, te vedeai cu oameni zilnic, vorbeai și te simțeai bine, la a sta acasă 24 din 24 cu unul sau mai mulți copii, de obicei fără ajutor și timp pentru tine că ești prea ocupată să ai grijă de ceilalți, fără prieteni sau fără timp de a interacționa cu ei, nu pare chiar raiul pe pământ. Și nici nu este!
I-aș ruga pe cei care nu au stat măcar 3 luni non stop acasă cu copilul, să nu judece și să fie rezervați în comentarii, nu poți înțelege dacă nu ai trecut prin asta.
Ce-o mai fi și depresia mamelor care stau acasă?
E un termen care a fost identificat foarte de curând însă care înglobează o serie de stări, emoții și probleme cu care se confruntă multe din mamele care stau acasă pentru a-și crește copiii.
Întâi de toate e nevoie să auzi și să înțelegi foarte clar acest lucru:
Nu ești singură și nu ai niciun motiv să te simți vinovată!
Nu toate mamele care stau acasă experimentează această depresie. Lucrurile sunt destul de noi așa că nu avem estimări concrete. Dar, ca și în cazul depresiei post-partum, sunt mult mai multe decât cifrele oficiale gen câteva procente, menite să ne liniștească, că sunt doar excepții.
Ce putem face în astfel de cazuri? Ce ne poate ajuta? Cum să trecem peste asta și să ieșim mai puternice?
În primul rând, voi, cele care v-ați recunoscut pe alocuri să înțelegeți că nu sunteți singure și că nu este nimic în neregulă cu voi sau cu copiii voștri.
Apropo, taților, fiți atenți la soțiile voastre, ascultați-le! Se pot lupta cu o astfel de depresie și voi nici să nu vă dați seama – nici ele, de altfel. Tot ce e adus la suprafață, în conștient poate fi gestionat, vindecat, îmbunătățit, ce rămâne necunoscut, în inconștient ne poate bântui mulți, mulți ani.
Ce înseamnă mai exact această depresie?
În primul rând să facem o mică distincție, vorbim de mamele care stau acasă full time pentru a-și crește copiii în vreme ce aceste simptome sunt mult mai rare la mamele care muncesc.
Iată ce a reieșit în urma unui studiu Gallup din 2012, despre emoțiile dificile ale mamelor. Îngrijorarea mamelor care stau acasă era de 41%, versus 34% pentru mamele angajate; tristețea – 26% pentru mamele care stau acasă și doar 16% pentru cele angajate; nivelul de stres era destul de apropiat pentru ambele categorii (50% versus 48%); furia – 19% pentru mamele care stau acasă și de 14% pentru cele care lucrează. În final, procentul de mame care au experimentat depresia a fost de 28% la mamele care stau acasă și de 17% pentru cele care lucrează.
Motivele sunt destul de clare: în vreme ce toată lumea idealizează această perioadă și consideră că mamele care stau acasă sunt cele mai norocoase ființe din lume, de-abia de foarte curând a început să se vorbească despre elefantul din cameră: izolarea, singurătatea, oboseala, extenuarea, sentimentul inutilității și presiunea pentru perfecțiune și bucurie care se așteaptă de la noi , sunt imense.
CÂTEVA SOLUȚII
Iată câteva lucruri pe care le pot face mamele pentru a nu aluneca pe această pantă periculoasă sau de a încerca să se redreseze. Dacă lucrurile sunt seriose, nu ezitați să mergeți la un specialist.
SĂ AVEM GRIJĂ DE NOI
Știți acel citat celebru: „dacă mama e fericită, toată familia e fericită”? Între timp, am ajuns la concluzia că nu-mi mai place acest mesaj întrucât pune mai multă presiune decât să ajute, și dacă nu suntem fericite ne simțim innsuficiente și asta nu ajută cu nimic la ieșirea din depresie.
Totuși, e nevoie să avem grijă de noi și iată ce presupune, pe scurt, acest lucru: hidratare, hrană sănătoasă (să mănânci în picioare resturi de la copil, nu înseamnă că te hrănești) somn și odihnă de calitate la care am putea adăuga mult mai multe pe partea de relaxare, distracție, mișcare, viața socială.
Suntem doar la primul punct și nici pe acesta nu avem cum să-l bifăm de multe ori, mai ales când copiii sunt foarte mici.
Toți știm asta, dar dacă nu ne punem în fruntea priorităților noastre și nu învățăm să ne iubim, foarte repede nu vom mai putea să avem grijă de copiii noștri, ce să mai zic de soț sau casă.
„E NEVOIE DE UN SAT CA SĂ CREȘTI UN COPIL” PROVERB AFRICAN
Dacă avem grijă de noi într-o zi și reușim să facem o baie cu spumă sau să stăm liniștiți la o cină romantică cu soțul, nu va șterge oboseala acumulată, stresul și îngrijorarea. Și nu ne va scoate din depresie.
Pe lângă a avea grijă de noi, acel self care atât de des folosit, avem nevoie de o comunitate care să ne sprijine.
Avem nevoie de ajutor permanent: soțul, mama, tata, o vecină, o prietenă. Uneori problema mai mare decât faptul că ne neglijăm sau pentru care o facem este pentru că suntem singure.
În absența unui „sat”, cei mai mulți nu mai trăim în comunități alături cu oameni din familie și apropiați care să ne ajute și să ne sprijine, e foarte greu să nu cădem în depresie.
Așa că lăsați rușinea, grija, frica de a fi percepute ca neputicioase sau mândria că le știți voi pe toate și numai voi puteți să îi oferiți copilului ce are nevoie și cereți ajutor: discutați cu soțul și faceți un plan să puteți avea măcar o oră pe zi singure, sau măcar să se joace cu copilul cât faceți o baie lungă sau vă treziți nopțile cu rândul. Există soluții, disponibilitate să fie.
Vorbiți cu mama, cu o vecină, plătiți pe cineva (dacă puteți) să vă ajute cu casa, cu copilul, să-l ducă într-un parc cât voi vă odihniți sau beți o cafea cu o prietenă.
SUNTEM FIINȚE SOCIALE, NU SUNTEM FĂCUȚI SĂ TRĂIM ÎN SINGURĂTATE
Oricât de fericite și recunoscătoare am fi pentru ai noștri copii și pentru familiile noastre, ne lipsește mult interacțiunea cu ceilalți. Sunt zile întregi când nu vorbim cu nimeni sau nu ceva semnificativ (ajungi și cu soțul să vorbești numai chestiuni casnice și administrative, ce-a făcut copilul, ce mai trebuie cumpărat și…cam atât) și ne simțim izolate, uneori nici nu ieșim din casă cu zilele.
Îmi aduc aminte că în primul an din viața primului născut, dacă mă întreba cineva dacă m-am pieptănat sau am făcut duș, nu eram sigură. Sau când am mâncat ultima oară… Ce să mai spunem de zilele în care nu ieși din casă că e copilul bolnav sau, mai rău, după ce mai cresc copiii și ies singuri pe-afară, nu mai simți nevoia să te arăți în lume.
Te izolezi tu singur, eventual stai toată ziua cu telefonul în mână și te pierzi pe Facebook sau Intagram.
Avem nevoie să ieșim din casă, să ne vedem cu oameni, să comunicăm și despre altceva în afară de copii.
Să ne aducem aminte cine eram înainte de copii, să ne vedem cu prietenii vechi, să ne facem unii noi; mergem la diverse evenimente cu copiii dacă e nevoie (sau le sunt dedicate) unde ne vedem cu alte mame, cu alți părinți, putem să mai împărtășim din această povară, să ne mai ușurăm, să simțim că nu suntem singure.
EȘTI MEMBRĂ ÎNTR-UN GRUP DE SUPORT?
Găsește un grup de suport, un cerc de mămici, de prieteni cu aceleași preocupări și probleme unde să fii ascultată și de unde să primești empatie și suport, sfaturi dar și o mână de ajutor. Mai ales pentru cele dintre voi care trăiți în străinătate și nu aveți prieteni aproape sau oameni de încredere, acest pas vă poate salva. Părinți pe sârmă este un astfel de grup de suport (dacă vrei să afli mai multe mergi la Comunitate, pe acest site) însă sunt și altele mai restrânse cu oameni care se cunosc.
GĂSEȘTE UN JOB PART TIME
Aici mă încadrez și eu, până în momentul în care am început să fiu activă profesional, am tot simțit că ceva lipsește. Deși n-am fost atinsă de depresie niciodată (nici măcar cea post-partum), am simțit că ceva lipsește deși am luat decizia conștientă de a sta acasă când am avut al doilea copil. Eram extrem de activă cu ei, mergeam pe la toate evenimentele, muzeele, parcuri și tot ce vă puteți imagina dar totul se învârtea în jurul lor.
Dar am vrut și ceva pentru mine: atunci am început timid să fac voluntariat, să fiu utilă altora câteva ore pe lună, apoi pe săptămână și încet-încet am început diverse colaborări.
CE TE-AR MAI PUTEA AJUTA:
Practică un sport, exerciții, aerobic, dansuri, orice mișcare contribuie la sănătatea și starea noastră de bine, plus că ne ajută să eliberăm o parte din stresul acumulat.
Practică orice formă de mindfulness, meditație, yoga, tot ceea ce te ține în prezent, conectată la tine, cu sinele tău poate să îți dea un echilibru incredibil.
Ține un jurnal
Scrisul este terapeutic, are o putere nemaipomenită de a aranja piesele puzzle-ului din capul nostru și atunci se face lumină în ceea ce simțim, avem o altă claritate și înțelegere.
Setează-ți un scop, un proiect și fă ceva zilnic pentru acest lucru. Un scop îți oferă o direcție, un sens și te ajută să mergi mai departe.
Nu în ultimul rând, închide televizorul, redu cantitatea de social media și alte adicții și înconjoară-te cu lucruri pozitive, bune care îți dea energie, nu să ți-o răpească. La fel și în cazul oamenilor.
Lista rămâne deschisă, aștept mesajele voastre cu alte sugestii sau cu experiențele voastre despre ce v-a ajutat cel mai mult sau ce ați vrea să faceți de azi pentru a fi puțin mai echilibrate.
