În urmă cu 4 ani am primit în comunitatea Părinți pe sârmă un strigăt de ajutor de la o mamă care ne povestea că băiețelul ei de aproape 3 ani e nedezlipit de ea și o solicită să se joace efectiv toată ziua.
Și acest articol este răspunsul meu extins mesajului ei, la care s-au adăugat câțiva ani cu alte zeci de interacțiuni pe același subiect și mai multe variabile, dar și paliere de înțelegere, mai ales odată cu instruirea mea continuă și cu certificarea ScreamFree Parenting pe care mi-am luat-o în 2021.
Dacă și ai voștri copii, mai mici sau mai mari, își doresc să vă jucați toată ziua cu ei iar voi sunteți extenuați și sătui de această situație…
Dar, pe de altă parte, vă simțiți vinovați/vinovate să îi refuzați că toate sfaturile de parenting spun că trebuie să te joci cu copilul, că trebuie să-i îndeplinești nevoile și să te dedici lui pentru sănătatea lui fizică, mentală și emoțională, acest articol este pentru voi!
Copiii traduc iubirea prin joc…
Este adevărat, copiii noștri depind de noi la începutul vieții, pentru hrană, pentru îngrijire, pentru iubire, pentru tot.
La fel, ați citit probabil de nenumărate ori citatul cu copiii traduc iubire prin joc.
Cu alte cuvinte, copiii au nevoie să ne jucăm cu ei nu doar să le shimbăm scutecele, să le dăm de mâncare și să le asigurăm nevoile de bază. Jocul face parte din dezvoltarea lor, emoțională, socială, fizică și mentală, este jobul lor de copii.
Cu toate acestea…
Jocul cu copilul nu le vine natural părinților, majorității cel puțin. Nu putem da în mintea copiilor, cum se spune, non-stop. Și nici nu e sănătos.
Timpul special care este recomandat de majoritatea specialiștilor indiferent de filosofia pe care o îmbrățișează, este un timp de conectare și joacă profundă, când îi acorzi copilului 100% atenția ta. Fără telefoane, fără să te gândești la ce gătești diseară, să vorbești cu partenerul peste capul copilului, fără să te angajezi în vreo altă conversație sau activitate.
Dar asta, vă poate spune oricine o practică, inclusiv specialiștii care fac asta de ani buni, nu o poate face cineva mai mult de 30 de minute pe zi.
Majoritatea părinților încep cu 10-15 minute și urcă progresiv.
Dacă acordați acest timp special copilului zilnic, veți reuși să-i satisfaceți nevoia de conectare și nu va mai fi așa de lipit de voi.
Cum nimeni nu se poate juca, la această calitate și nivel de atenție mai mult de 30 de minute pe zi, ce se întâmplă în celelalte 4 ore și jumătate? Mămica di ne spunea că se joacă și 5 ore pe zi cu băiețelul.
Cel mai adesea, ne jucăm cu ei simțind regret, resentimente, lipsa chefului, așa cum am face în fața oricărei activități la care suntem obligați, care trebuie.
Regula de aur a jocului părinte/copil, după cum spunea Brian Sutton-Smith, un promotor al jocului, în cartea apărută în 1974, Cum să te joci cu copiii tăi (și când să n-o faci) este:
Nu trebuie să te joci cu copilul zi și noapte. Dacă nu e plăcut/amuzant pentru toată lumea, pur și simpu, n-o face! Dacă simți că ești intruziv, sau simți că e o datorie sau ești prea îngrijorat, morocănos sau, pur și simplu extenuat pentru a te simți bine în joc, nu te juca.
De ce? o să vă întrebați.
Copiii simt această incongruență, această lipsă de autenticitate – ceea ce faci cu ceea ce simți nu sunt în armonie – și degeaba te joci 2 ore cu ei în starea asta, ei tot vor fi nemulțumiți și vor avea nevoia de conectare nesatisfăcută.
Ca să înțelegem mai bine, gândiți-vă că sunteți cu persoana iubită, cu partenerul și petreceți 2-3 ore împreună. Dar el/ea e cu gândul în altă parte, e ușor distras, nu aveți contact vizual mai mult de 2 secunde, nu simți că vă pierdeți unul în brațele celuilalt, ci că nu știe cum să facă să treacă timpul mai repede să se apuce de altceva.
Cam asta simte și copilul, la nivel instinctiv. Și insatisfacția lui și nevoia lui de conectare crește în loc să scadă.
Dar mamele se pot juca non-stop cu copiii, le vine mănușă… Sau nu?!
Pe de altă parte, s-a perpetuat această imagine despre părinți și, mai ales, despre mame, cum că ele n-ar fi decât niște roboței de împlinit nevoile și dorințele celorlalți.
Presiunea e pusă de societate, în general, de rude, părinți, dar, cel mai mult e o povară pe care ne-o punem singure pe umeri. Aici nu o să mă lungesc prea mult, ci vă îndemn să (re)citiți postarea colegei mele psihoterapeut, Livia Istrate, despre autosacrificiu.
Ce înțelege copilul când tu ești disponibil/ă pentru el 24/24?
Când spui Da la fiecare cerere de joacă indiferent dacă ai chef sau nu, indiferent dacă ai treburi importante sau urgente, ce înțelege copilul?
Aici sunt mai multe variante, o să menționez doar două :
-
înțelege că el e cea mai importantă persoană din univers și ceilalți sunt acolo să-l servească – ceea ce poate conduce la un viitor nacisist;
-
preia modelul tău de auto-sacrificiu și-l duce mai departe; când va deveni părinte sau partener, se va sacrifica pentru copil/partener căci asta știe că fac oamenii ca să le arate celorlalți că îi iubesc
E o poveste foarte frumoasă care vorbește fix despre acest fenomen și pe care i-am citit-o fiicei mele de niște zeci de ori cred, că și acum, la 10 ani spune că este povestea ei preferată de când era mai mică.
Povestea se numește R – Mami și este scrisă de Mihaela Cosescu, pe care sunt convinsă că mulți o știți deja. Îi mulțumesc că mi-a dat acordul ei să folosesc ilustrația de pe coperta cărții pentru a înfăția mesajul de la postarea inițială de pe grup.
V-o las și vouă aici, căci vorbește de la sine.
Ce putem face când al noștru copil ne solicită prezența, atenția și să ne jucăm cu el non-stop.
În primul rând, primul lucru pe care trebuie să-l facem e să învățăm să spunem NU. Cel mai respectuos și responsabil NU este cel direct, ferm, dar cu empatie.
Va fi ușor? Copiii vor accepta asta?
NU. Nu va fi mai ușor. Va fi cu plânsete și cu împotriviri.
Dar, de multe ori, asta e cea mai bună soluție pentru cei mici să descarce energia emoțională adunată, au nevoie de o limită fermă, dar blândă pentru ca ei să plângă și să poată să scoată afară ceea ce îi macină.
Și acesta este un răspuns apropo de când vă solicită mereu.
Caută o rezolvare iar uneori rezolvarea este un plâns bun. Care e o formă de conectare incredibil de profundă, dacă reușim să stăm lângă ei și să îi ascultăm, dar fără a ceda cererilor.
Cât de plină este cupa emoțională a copilului? Cât se simte de conectat, văzut, înțeles, iubit, ascultat?
Nu este de ajuns să învățăm să spunem NU. Nu degeaba toți acești specialiști ne recomandă jocul. Ci pentru că el e manifestarea une nevoi profunde, la fel de importante ca somnul și hrana: nevoia de conectare.
Citește aici despre nevoia de conectare pe care adesea copiii o manifestă ca pe o cerere de atenție.
Dacă e să fim foarte sinceri, vinovăția noastră vine adesea nu pentru că îi refuzăm și suntem epuizați, ci pentru că știm că nu le-am oferit ceea ce au nevoie, nu le-am umplut cupa emoțională.
Adesea au parte de resturile atenției și energiei noastre că … viața ne deturnează și avem o mie de griji, probleme, treburi și uităm că acest pui de om se dezvoltă în directă legătură cu energia noastră, cu relația noastră. Dar cu intenție și muuultă practică (și erori, desigur, că doar oameni suntem), vom ajunge în zona în care vom simți instinctiv când copilul e conectat, se simte văzut, se simte auzit, înțeles, e liber să exploreze și nu mai stă lipit de noi.
Mai avem câțiva ași în mânecă!
Vă propun 3 soluții, după ce ne-am asigurat că le-am umplut cupa emoțională zilnic.
-
Implicarea lor în treburile casnice. Asta nu doar că le va plăcea (mai ales când sunt micuți, de 2-3 ani), va crea conectare reală între voi, dar le va împlini și nevoia de competență, îi va face să se simtă utili și importanți. Aveți toate șansele ca la finalul sarcinii respective să se simtă bucuroși, mândri, satisfăcuți și să-și caute singurei de joacă, poate chiar de-a sarcina respectivă.
-
Implicați-i în lumea voastră. Dacă faceți sport, poate niște exerciții după un clip pe youtube (eu am făcut asta adesea), invitați-i să vi se alăture. Dacă vă place să vă plimbați cu bicicleta, luați-i și pe ei și așa mai departe.
-
Dați-le zilnic șansa să se joace singuri, nu mai încercați să-i distrageți de la plictiseală, să le umpleți fiecare minut liber cu stimulare, de orice fel, fie că e vorba de ecrane, activități sau joacă cu voi. Lăsați-i să se plictisească, să simtă puțin frustrare și aceasta va fi sursa de creativitate și idei de joacă inepuizabile.
Ai o întrebare specifică? Simți că după ce ai citit sunt lucruri pe care vrei să le explorezi în profunzime sau care nu-ți sunt clare, aștept mesajul tău pe adina@parintipesarma.ro sau poți să adresezi o întrebare în fiecare zi de marți, pe pagina mea de facebook
unde e liber la întrebări de orice fel, la rubrica săptămânală dedicată.
