Dacă îți plac jocurile, sigur ți-ai închipuit cum o să încingeți niște partide de table, rummy sau cărți cu al tău copil când se face mai mare.
Acum că are 5-6 ani sau poate e chiar mai micuț, e momentul să puneți în aplicare planul… sau nu încă? Sau poate te gândești că e prea mic să facă față unei pierderi.
Dacă ați început deja partidele de jocuri de societate, jocuri de cărți sau alte sesiuni de joacă și mai mereu se termină în lacrimi, cu frustrări și supărări, clar ai nevoie să citești în continuare.
Iar dacă al tău copil e mai micuț și te îngrozește această etapă, vreau să te liniștesc și să-ți ofer câteva informații, strategii și idei care să te ajute să treci cu bine peste prin etapă, nu s-o amâni și să ascunzi toate jocurile din casă până la 10 ani când o să fie destul de matur emoțional să nu se mai supere când pierde.
Nimănui nu-i place să piardă
Dar adevărul este că noi toți pierdem, la un moment dat. Chiar și atunci când simțim că am făcut tot posibilul. De la jocuri de societate până la competiții sportive, academice sau pierderea unei prietenii, să facă față pierderii este o abilitate socială pe care copiii trebuie s-o învețe.
Înainte să vă scriu sugestiile mele o să vă împărtășesc mărturisirea băiatului meu, de când avea 10 ani, pe care l-am întrebat cum a învățat el să facă față pierderii (am sugerat că a reușit deși încă se mai supăra uneori) și mi-a spus cum se simțea el când era mai mic și pierdea.
„Simțeam că dacă nici măcar un joc nu puteam câștiga, înseamnă că nu eram bun de nimic”
Deci, prima idee de luat în considerare este încrederea în sine când pierdem.
Cu cât sunt mai mici, când stima de sine e în formare, cu atât înfrângerea e mai greu de suportat. Deci, în timpul sau în afara jocului e important să punem accentul pe construirea încrederii în sine, am scris pe grup în urmă cu ceva timp o postare cu activități și jocuri de construire și consolidare a încrederii în sine.
Gândirea de tip alb/negru, bine/rău este specifică copiilor de până la 7-8 ani
Această informație – aflată de la Dr. Gordon Newfeld, co-autorul, împreună cu Gabor Mate a cărții Cum să ne ținem copii aproape, mi-a transformat în multe feluri viața de părinte.
Cu alte cuvinte, am reușit să setez așteptări mai realiste și să nu-i mai cer copilului meu de 6-8 ani (sau mai mic) să piardă cu grație. Să înțeleagă că e doar un joc.
Nu, dragi părinți, pentru el nu e doar un joc.
Este, așa cum spunea și fiul meu acum câțiva ani, o dovadă a capacității lor, o validare a valorii lor. O fi distrosionată, dar percepția lor este cea care-i face să simtă ceea ce simt.
Acum c-am înțeles cu ce idei să pornim în partidele de jocuri putem să-i dăm înainte. Dar nu înainte de a accepta că va fi cu lacrimi, cu supărări, cu emoții și că acestea au la bază o imaturitate emoțională specifică vârstei și care se va îmbunătăți cu vârsta și antrenamentul.
Totuși cum antrenăm această abilitate de a tolera pierderea?
- Nu evita jocurile și nu seta așteptări fixe/rigde despre cum o să petreceți o seară distractivă de jocuri în familie. E posibil să se termine în plânsete și crize. Așteaptă-te la ele ca să fii pregătit/ă să răspunzi contructiv.
- Cu cât e mai mic copilul, începeți cu jocuri de o durată scurtă, astfel încât să puteți juca multe runde, să fie multe șanse de a pierde sau câștiga, de a întoarce sorții de partea ta, de a învăța, de a exersa.
- Construiește mai multe experiențe pozitive, de câștig, astfel încât pierderea să nu mai fie așa de dureroasă.
- Concentrați-vă pe efort, pe progres și/sau pe distracție/experiență – în funcție de valorile valoastre – în loc de rezultatul final;
- Puneți accentul pe a da tot ce poți, a face tot ce-ți stă în putință însă rezultatul depinde de mai multe lucruri: de efort, de șansă, de experiența jucătorului, etc.
- Ține minte să folosești încurajarea nu doar lauda goală. Folosește-o pe tot parcursul jocului pentru acele comportamente pe care vrei să le consolidezi. Fie că a pierdut cu demnitate, că nu a renunțat, că a jucat corect, că a explicat regulile jocului fratelui sau altcuiva, că și-a așteptat rândul, c-a ascultat, că a încercat o strategie nouă, că a învățat din greșeli, găsește ceva concret, specific.
- scoateți în evidență jocul de echipă, dacă se pot alia copii împotriva părinților iese super distracție, iar satisfacția lor e cu atât mai mare.
- Când câștigi, nu exagera cu veselia, nu te lăuda sau împăuna. Batem cuba, zâmbim și cam atât.
- Învățați-i pe copii să nu le facă în ciudă celor care pierd.
- Când pierdeți, modelați corectitudinea și fair-playul felicitându-l pe câștigător. De asemenea, pentru a face mai dulce pierderea, cel care câștigă poate strânge jocul sau reface tabla pentru următoarea repriză.
Trișatul nu este o soluție
Știu că Laura Markham și experții de la Hand in Hand Parenting (sper să nu mă înșel) propun să-l lăsăm pe copil uneori să trișeze sau să câștige tocmai pentru a hrăni acest sentiment al încrederii în sine. Eu sunt undeva pe la jumătate, nu-mi place ideea de a-l lăsa să trișeze și să câștige pe nedrept, nu cred că e lecția pe care vreau să o învețe.
În ce privește să-I las să câștige, cred că mai degrabă aș face asta câteodată, mai ales că, să fim serioși, nu prea e egalitate de forțe din start. Noi suntem mari, ei mici, noi avem experiență, ei nu și așa mai departe.
Și dacă pierde și face o criza, ce fac pe moment?
Dacă totuși se supără că pierde, face o criză sau un episod emotional, iată cum să reacționezi.
În primul rând, adu-ți aminte că e normal, că e un proces și că are nevoie de multă practică pentru a stăpâni această abilitate.
Păstrează-ți camul și empatizează, împărtășește experiențata de când erai mic sau a fratelui mai mare căruia îi era la fel de greu să piardă când era mai mic și, ca și el, va învăța să tolereze dezamăgirea care este normală și de așteptat.
În primul rând, adu-ți aminte că e normal, că e un proces și că are nevoie de multă practică pentru a stăpâni această abilitate.
Păstrează-ți camul și empatizează, împărtășește experiențata de când erai mic sau a fratelui mai mare căruia îi era la fel de greu să piardă când era mai mic și, ca și el, va învăța să tolereze dezamăgirea care este normală și de așteptat.
De asemenea, îi mai poți aminti de succesele sale ( am scris mai sus să contruim mai multe experiențe pozitive despre a câștiga). Un astfel de dialog sună cam așa:
Pfiu! Știu că e nasol să pierzi. Nici mie nu-mi place. …. (tăcere aici în caz că vrea să spună el ceva) Îți amintești când ai câștigat și m-ai bătut la Război? A fost un sentiment grozav, te-ai descurcat minunat. Și acum te-ai descurcat bine, ai gândit strategic, ai fost atent la joc, însă câteodată pierdem. Și n-avem ce face. Ce zici? Mai jucăm o rundă sau vrei să facem altceva?
Ce spune Dr. Becky?
M-a inspirat foarte mult Dr. Becky, autoarea cărții Metoda Good Inside, într-un material audio pe care l-am ascultat. Iată 2 idei cu care am rămas.
1. Fii alături de copil cu înțelegere, nu cu scopul de a-l schimba (adică a-l face să se mai enerveze când pierde sau a nu mai fi competititv).
2. Împărtășește experiențele tale despre cum ai făcut față pierderii. Nu fiind perfect, ci vulnerabil.
Voi ce jocuri mai jucați cu cei mici și cum tolerează pierderea?
