9 lucruri pe care să și le amintească fiica mea de când era mică

Acum 9 ani venea pe lume ea.

Al doilea copil și prima fetiță.

Știam deja ce înseamnă să fii mamă de 4 ani și ceva, dar habar n-aveam ce înseamnă să fii mamă de fată.

Dar eram pregătită s-o cunosc, s-o dezmierd, să mă bucur de ea, s-o iubesc.

Că doar am visat să am o fată demult, practic din liceu. De altfel, de atunci am știut și numele pe care îl va purta.

Noroc să nu i-am spus soțului (prieten pe atunci) de la primele întâlniri despre asta că ar fi fugut mâncând pământul.

Ei bine, să ne întoarcem în prezent și înainte de a vă spune lucrurile pe care mi-ar plăcea mie să și le amintească despre copilărie, iubita noastră fetiță, Iris, o să vă spun cum s-a născut această idee.

„Vă rog, scuzați dezordinea, noi creăm amintiri aici.” autor necunoscut

Întâi de toate, simt nevoia să spun că am fost mereu conștientă de trecerea timpului, de faptul că nu vor fi mici pentru totdeauna și mă și închipuiam pe o terasă, balansându-mă ușor într-un leagăn și râzând cu gândul la năzbâtii și cuvinte de duh spuse de omuleții aceștia doi ai noștri.

Și m-am surprins adeseori într-un moment de bucurie, de râs cu gura până la urechi, de liniște sau de uimire în fața a ceva mai mare decât noi, că fac fotografii mentale. Un fel de Kodak moments, vă amintiți? Acele momente pe care le fotografiem în mintea noastră pentru a nu le pierde niciodată. Chiar am încetat să mai vreau să le surpind cu telefonul (că trece magia) ci doar cu sufletul.

Eu am momentele mele Kodak, dar dacă ei nu și le mai amintesc?

Ei bine, în vara asta eram eu într-o dispoziție melancolică și începusem să rememorez o grămadă de momente simpatice, amuzante sau chiar înduioșătoare de când erau mai mici.

Și constat că la unele amintiri ale mele cu ei (nu de când erau bebeluși, ci mai recente) se uită la mine ca… cu ochi stăini și goi, ca să mă exprim plastic.

Vă dați seama uimirea mea și indignarea, cum se poate așa ceva.

Păi voi știți cât am muncit eu să creez acele amintiri? Nu se poate ca mintea voastră să nu le fi înregistrat!

Trebuie să facem ceva, rapid. Uitarea nu e o opțiune.

Și am făcut cu Iris o agendă specială care se numea chiar așa: Lucruri pe care aș vrea să mi le amintesc despre copilărie.

Ghiciți de câte ori a scris în ea?

O dată. Nici nu mai știu pe unde e, chiar am căutat-o.

Așa că în momentul când se apropia ziua ei și mă gândeam să scriu un articol special, mi-am amintit de dorința mea de a păstra amintirile dragi și ce alt mod mai bun decât să scriu un articol, să rămână pentru posteritate.

Să se ia cu mâinile de cap peste 10 ani ce chestii îi treceau prin ca maică-si. Pe bune. Sigur jumătate nici nu și le va aminti așa.

Dar ce mai contează? E articolul scris de mine!

Mă rog, i-am cerut acordul să-l scriu și i-am spus și câteva din cele 9 amintiri pe care vreau să le reînvii și a fost de acord. Ce să-i faci? A crescut, nu mai pot spune și scrie ce vreau eu despre ea.

9 lucruri pe care aș vrea să și le amintească fiica mea de când era mică

(1) Joaca de-a bebelușul de fiecare dată când îi fac baie.

Și asta în fiecare zi de când avea doar vreo 2 ani și chiar era mică și până acum la 9 ani. Și acum îmi cere s-o înfășor în halatul de baie și s-o duc în brațe până în mijlocul casei unde să le-o prezint tuturor (tati și fratele, de obicei) pe bebelușa mea. Care scâncește, merge de-a bușilea, plânge, gângurește sau chiar vorbește stâlcit și spune cel mai dulce:„mama”.

Da, și acum când are 26 de kg, și doar câteva kg peste dublul greutății ei, îmi cere să fac asta. Și eu o fac. Pentru că o iubesc și știu.

Știu că e așa de bine să fii bebeluș și să te privească toți, să minuneze de boțul de om care abia s-a născut.

(2) O să-mi fie dor de coada ta!

Încă de când avea câteva luni, fiica mea a avut o relație specială cu părul meu. La început își încâlcea mâna în el, mă trăgea de păr (auch), mă mângâia mai tâziu, iar pe la 2 ani jumătate a ajuns să adoarmă seara doar cu mâna în părul meu.

Nu știu cum sunteți voi, dar pentru mine, să-mi umble cineva în păr, e printre cele mai neplăcute lucruri din lume. Așa că relația ei cu părul meu era greu de tolerat pentru mine. Efectiv mi se strângea stomacul de fiecare dată când îi simțeam mâna în păr, o agitație interioară începea să prindă contur și-mi venea să fug… departe.

După ce am reușit s-o învăț să nu mă mai tragă de păr și am văzut cât de mult se liniștea ea cu mâna-n părul meu, am început să mă relaxez și să îmi accept soarta????????

Dar lovitura de grație, replica pe care eu nu o voi uita niciodată este cea pe care mi-a spus-o în pragul ușii, la 3 ani, când pleca spre grădiniță, împreună cu tati:

O să-mi fie dor de coada ta!

Cu asta m-a dat gata! Eu eram coada mea și iată cum neplăcerea mea că ea se liniștea cu mâna în părul meu s-a disipat.

Nu știu cum o să-ți amintești asta când vei crește, sper cu amuzament, dar și cu certitudinea că ești iubită iar nevoia ta de liniștire a fost importantă pentru mine. Că tu ești importantă pentru mine.

Psssss! Și nu durează o veșnicie, pe la 5 ani uitase deja de asta. Există speranță????

(3) Serile noastre de citit împreună

După 2 556,75 de seri petrecute citindu-ți zic că nu sunt chiar exagerată să îmi doresc să-ți amintești asta, nu?

Suma n-am scos-o din burtă, reprezintă numărul de zile din 7 ani (am găsit un convertor care face toate calculele pentru tine, doar nu credeați că mă pricep la matematică și calcule????????) deși eu cred c-au fost mai multe, dar las de la mine… de data asta.

Încă îi citesc aproape zilnic, da, și la 9 ani, zilele scăzute au fost pentru când era bebeluș de câteva luni și zilele ratate când adormea te miri pe unde. Dar nici atunci n-am scăpat prea ușor.

Atât de tare era obișnuită cu cititul seara încât când veneam cu ea adormită de la niște prieteni, de la un loc de joacă, de la bunici sau din vacanță, adormită tun, nu așa…. cum o puneam în pat se activa și începea să mârâie că nu i-am citit.

Am cedat de … doar câteva sute de ori, în rest m-am ținut tare și i-am zis că nu mai e timpul de povești????

Dar pentru că eu știu că timpul de povești nu ar trebui să se termine niciodată, am citit. Până am adormit cu cartea în mână. Până mi se-mpleticea limba în gură de oboseală. Până mi se-nnodau lacrimile de duioșie. Până am transmis că poveștile înseamnă iubire și fără ele viața e mai săracă.

(4) Reinventarea melodiilor și cântatul pe ritm

Ăsta e un joc inventat (sigur nu de noi, dar n-am văzut consemnat de cineva anume așa că o să zicem că de noi????) în drumurile noastre cu mașina pe când erau mici mici copiii. E posibil să nici nu fi fost Iris născută. Poate doar Marc.

În linii mari jocul e cam așa: ascultăm la radio/pe Spotify/Youtube/memory-stickul lui tati din mașină (în funcție de perioadă și mașina din dotare) o melodie. Urmăm linia melodică adaptând versurile pentru a ne transmite mesajul. Sau invetăm altele cu totul. Pe voci, cu inflexiuni, accente, prosteli, maimuțăreli și tot tacâmul.

Am făcut și concurs cine face cele mai faine versuri pe melodia x sau y, cele mai amuzante, mai simpatice și mai … de râs.

Așa de mult am jucat acest joc că deja ne rugăm de câte unul din copii la un moment dat să ne mai lase să ascultăm și versurile originale, că strică melodia.

Pentru că muzica face parte din vițile noastre, aduce voioșie, bucurie și lejeritatea de a ne maimuțări, a fi bufoni și neserioși, măcar în joacă. Și mi-ar plăcea să nu uiți niciodată că zâmbetul și distracția sunt o binecuvântare. Și ne sunt la îndemână în fiecare zi.

(5) Who let the girls out, who, who!

Da, știu, originalul era cu câini, dar eu am adaptat puțin căci acum e vorba de o amintire a fiicei mele împreună cu prietenele ei de la școală, în drumul spre casă, în mașina noastră.

Dacă auziți dintr-o mașină cu sonorul dat la maxim melodia Who let the dogs out e posibil să fim noi ( o mamă la volan și 3 fetițe în spate) cu geamurile deschise, urlând (un fel de cântat) și dând din mâini în ritmul melodiei.

Nu e nevoie să vă mai întrebați, da, unii oameni se uită la noi ca la nebuni, dar sunt și din cei care se uită cu amuzament și chiar admirație.

Sigur că inclusiv prietenele fiicei mele au crezut că sunt puțin … cucu, la început, dar s-au prins repede că e o un obicei eliberator, o descărcare a emoțiilor, o modalitate bună prin care vocile noastre pot răsuna și dacă mai cântăm fals sau nu știm cuvintele și e un spațiu în care ne permitem puțină libertate, fără să ne pese ce cred cei care se uită la noi.

(6) Plâns, plâns și supărare.

Ce mamă o mai fi și aia care-și dorește ca fiica sa să nu uite momentele de supărare și plânsetele?

Ei bine, eu! Dar nu mă judecați prea aspru, stați să vă explic.

Îmi doresc să-și amintească zecile, sutele sau poate chiar miile de situații în care i s-a stricat stiloul, n-a știut la test, un copil nu s-a jucat cu ea la școală sau la grădi, i-a căzut covrigul pe jos, a căzut și și-a julit genunchiul și o mie de alte situații în care supărarea părea mai mare decât ea și am fost acolo lângă ea s-o ascultăm, s-o înțelegem că pentru ea pare sfârșitul lumii (deși de la înălțimea de adult părea o bagatelă), s-o ținem în brațe și să trecem împreună de asta. Sau prin ea. Și să vedem apoi pe fața ei cum norii se disipează căci nu e supărare, oricât de mare, care să nu treacă, iar când ai pe cineva alături care te înțelege și te crede, nimic nu e prea greu.

Pentru că un copil nu se poate regla singur și are nevoie de părintele lui, de omul lui alături care să-i transmită, cu mai multe cuvinte sau, mai bine, cu mai puține că soarele va ieși din nou, că totul va fi bine și sunt aici pentru tine. Nu ești niciodată singură.

(7) Jocurile de societate și, mai ales, războiul

Iris e mare fan jocuri de societate și era chiar și pe vremea când pierdea lametabil și se supăra de mama focului că noi câștigam.

Dar n-am renunțat, am jucat în continuare și minunea s-a întâmplat. Am ajuns să ne bată la orice joc, de la Monopoly la Pisicile explozive și de la Prințesele adormite și până la Sequence. Iar de război, ce să vă mai zic? Jocul de cărți, nu altceva.

Are un noroc fantastic, pe mine mă scoate din joc fără drept de apel, fie că jucăm pe plajă, la masă printre farfuriile încă nestrânse la restaurant ori acasă pe canapea sau la masă. E maestră la jocuri. Cu taică-su mai are ea ceva obstacole, amândoi norocoși din fire, dar un lucru e clar: iubește jocul și timpul petrecut împreună jucând cărți sau alte jocuri de societate.

Sper să-și amintească și peste ani și ani, că a te juca alături de cei dragi și a petrece timpul făcând lucruri împreună nu e niciodată timp pierdut. Ba ești mare câștigător indiferent că pierzi sau nu la joc. Câștigi conectare în familie.

(8) Chicoletlile și glumele știute doar de ei. De frați

Mereu au avut o relație bună, Marc și Iris, nu neapărat s-au născut așa (dacă e cineva care crede asta), ci am muncit mult, noi, părinții la crearea acestei conexiuni pe viață. Și la crearea de jocuri, momente speciale, conectare, gestionare de conflicte, mediere de război ????????și multă grijă să nu alimentăm competiția sau comparațiile între ei.

Se va vedea la maturitate cum va fi, deocamdată mă bucur că pe lângă multele certuri, conflicte și supărări pe care și le fac unul altuia, există și multe momente de conectare, au lucruri să-și spună, glumele lor de culise, chicoteli și referințe doar de ei știute.

Și pentru că sângele apă nu se face și relația cu fratele ar trebui să fie una din cele mai îndelungate din viața noastră, sper să-și amintească cu bucurie de complicitățile din copilărie, de cum se consolau unul pe altul sau se jucau împreună.

(9) Vânătoare de comori… adică cadouri

Să ajungem și în prezent, chiar azi și-a dorit să-și primească cadourile mai… special. Nu să i le dăm pur și simplu, sau să le împachetăm într-o cutie mare, nu și-a dorit nici vreun telefon sau cadou scump, ci doar să îi organizăm o vânătoare de… cadouri.

Așa că s-a trezit mai devreme decât de obicei (la 6.25 versus 6.50) și a început să-și caute cadourile prin casă. Am făcut o mare greșeală s-o trimit să se spele pe dinți mai întăi????, nu de alta dar a descoperit fix ultimul cadou. Am redresat apoi și-am pornit de la start până la finish, din indiciu în indiciu, mai cu rime, cu urări, ghicitori și… mult umor(i). Așa suna bine.

Chiar ea m-a rugat să trec acest lucru în articol, ca pe ceva ce vrea să-și amintească când va fi mare.

Așa că dragi părinți, nu păstrați lucrurile faine, ideile bune și buclucașe doar pentru ocazii speciale (cum e vânătoarea doar de Paști) ci folosiți-le mai des, că e posibil ca emoțiile de bucurie și încântare, surpiză și anticipare să fie mai puternice la o vânătoare de comori organizată în curtea bunicilor sau într-o poieniță cu flori, crenguțe și ghinde decât orice cadou poleit, scump și cu fundă împodobit.

Uite-așa lungimea articolului mă forțează să mă opresc, până nu vă-mbătrânesc???????? și să las pe veșnicie cea mai dragă urare:

Să ne trăiești, cea mai iubită dintre pământence, să te bucuri de tot și de toate, să crești mare și înțeleaptă și să-ți amintești acele lucruri care te hrănesc, te bucură și te ajută să-ți îndeplinești visele și să-ți găsești sensul și drumul în viață. Noi te iubim și te prețuim. Acum și pentru totdeauna.

Abonează-te la newsletter-ul bilunar Părinți pe sârmă

La abonare, vei primi cadou e-book-ul „De la naștere la adolescență. Ghidul tău de înțelegere a etapelor de dezvoltare a copilului”.

Distribuie articolul pe:

This Post Has 2 Comments

Elenuta aprilie 4, 2023 Răspunde
„Vă rog, scuzați dezordinea, noi creăm amintiri aici.” autor necunoscut
Ne sugerează că nu trebuie să fim atât de preocupați de perfectiune și ordine, ci să ne concentrăm mai mult pe experiențele noastre de viață și pe crearea amintirilor frumoase. Astfel, schimbarea ar putea consta în a fi mai deschiși la experiențe noi, în a permite un anumit grad de dezordine sau dezorganizare atunci când creăm aceste amintiri și în a fi mai prezenți în momentele pe care le trăim, fără a fi atât de preocupați de aspectul fizic sau de organizare perfectă a lucrurilor. Este important să nu uităm că experiențele noastre de viață și amintirile pe care le creăm ne definesc și ne aduc bucurie și împlinire, așadar trebuie să ne acordăm permisiunea de a trăi cu intensitate și de a ne bucura de viață, în ciuda dezordinii temporare.
1. Adina Giurgea aprilie 19, 2023 Răspunde
  Aaaa, ce fain ai spus-o! Țin minte că acum câțiva ani am folosit și eu acest citat pentru a însoți un articol despre joaca copiilor. Am noroc că, deși sunt o persoană cât de cât ordonată (în taskuri mai mult), nu mă deranjează (rău) dezordinea aceasta frumoasă care ne ajută să ne bucurăm de viață și de copilărie. Mulțumesc de mesaj

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Epopeea cărții „Povești pe sârmă” de la precomandă în mâinile tale

iulie 22, 2024

Au trecut 3 săptămâni de când s-a încheiat precomanda cărții „Povești pe sârmă. Cu, despre și pentru părinți imperfecți”. Trei săptămâni cu multe momente de la agonie la extaz de când mă țineam cu un singur deget de sârmă până să dansez pe sârmă. În momentul în care scriu acest text, 99% din cele 500 de cărți cumpărate în perioada de precomandă au fost expediate. Și când te gândești că duminică, pe 30 iunie, când cifra magică a fost atinsă, n-aveam nici cea mai mică idee despre cât de lungi și anevoioase vor fi aceste 3 săptămâni… cât de imperfecte. Două cuvinte despre precomandă Simt să fac câteva clarificări despre precomanda cărții „Povești pe sârmă. Cu, despre și pentru părinți imperfecți”. Mulți dintre voi sunteți familiarizați cu această formulă precomandă, de la editurile care oferă șansa cumpărării unei cărți, cu ceva săptămâni (uneori chiar luni) înainte de intrarea în stoc a cărții propriu-zise. Cu o reducere și ceva beneficii, iar cei care au comandat-o în acea perioadă, o primesc după o perioadă determinată. La fel am gândit și noi perioada aceasta, cu marea diferență că fiind un proiect 100% independent – deci fără edituri, sponsori și alte entități în spate – toate costurile au fost suportate de mine, prin compania pe care am înființat-o, Părinți pe sârmă SRL. De aceea, precomanda nu a fost menită doar să aducă poveștile pe sârmă mai devreme, cu o reducere de 35% și bucuria de a fi printre primii 500 care o citesc, ci, mai ales, de a strânge suma necesară să printăm această carte. Fără această acțiune masivă, acest volum de povești ale părinților pe sârmă nu ar fi văzut lumina tiparului. Gata precomanda, unde-i cartea Povești pe sârmă? Ne-am bucurat și am sărbătorit că săptămâna de precomandă 24-30 iunie a fost un succes. Și am reușit, în urma unei campanii de mai bine de o lună să strângem cele 400+ de comenzi (unii au cumpărat mai multe exemplare, de aceea cele peste 400 de comenzi au însumat 500 de cărți). În perioada aceasta cea mai mare contribuție au avut-o co-autorii care au împărtășit în comunitate frânturi din poveștile lor din carte și, poate mai important, emoțiile și trăirile lor în aducerea la lumină a respectivelor povești. Deja după o săptămână primeam, pe toate canalele, mesaje de genul: „Unde e cartea? Să știi că la mine n-a ajuns? E vreo problemă cu comanda mea?” Deși am comunicat intens despre condițiile precomenzii și despre cele 2-3 săptămâni de așteptare, mulți au ratat informația. Nu-i nimic, am scris din nou, am răspuns tuturor, am cerut răbdare. În același timp, mi se cerea și mie să am răbdare, de la tipografie, că termenul de 2-3 săptămâni, era de la momentul BT-ului (bun de tipar) și e vremea tipăririi manualelor, așa că am avut de așteptat. Pe 10 iulie vă scriam: Ta na na naaaaaa! Habemus carte Și după ce am primit cu bucurie telefonul de la tipografia Real că e gata cartea, după ce am cărat – împreună cu soțul – vreo 900 de kilograme de cărți de la poartă în sufrageria goală (în casa în care nu ne-am mutat încă), dar care a devenit prima casă a cărților „Povești pe sârmă”, am socotit eu că până pe 15 iulie am timp să expediez cele 400 de colete. Că totul a mers conform planului până atunci. Terminarea cărții. Obținerea ISBN-ului (un număr unic dat de Biblioteca Națională a României), campania de precomandă, chiar și livrarea de la tipografie a fost cu o marjă de eroare de 3-4 zile… Totul a fost bine calculat cu vreo 6 săptămâni înainte, toate împletite de așa natură încât pe 15-16 iulie fiecare din cele 500 de prime exemplare să ajungă în mâinile celor care au precomandat-o. Nu puteam să mă înșel mai tare… Coletul. Unde-i coletul? Când te vezi cu munți de cărți și tu ești una, chemi întăriri. Fiică-mea, Iris, de aproape 11 ani, aștepta deja de vreo 5 zile să ajungă cărțile să poată să mă ajute cu împachetatul, până nu pleca în tabără. Joi, pe 11 iulie, ni s-au alăturat Emilia Furduiu și Dan, soțul ei, iar în 4, preț de o după-amiază ne-am simțit stăpânii lumii pachetelor. Pe Emilia o știți deja, eu îi spun image guru, ea e responsabilă de copertă, de grafică, de așezarea în pagină, tot ce are legătură cu imaginile e de la Emilia. În câteva ore am ambalat vreo 300 de plicuri cu bule cu o carte, vreo 20 cu 2 și peste 20 de cutii cu 3-6 cărți fiecare. Am stat pe jos, într-o sufragerie goală, plină doar de cărți, de pachete, de ambalaje de hârtie… munți de hârtie. Apoi am mers acasă, la apartament și am devorat jumătate de pepene și-un pui pe sticlă și ne-am uitat la Encanto. Și-apoi iar am împachetat. Unde ziceai c-a fost problema? Păi totul pare perfect, nu? De pe 11 iulie până pe 15 sunt 4 zile (cine mai socotește că urmează weekend, ai de depus dosarul pentru înscrierea copilului mai mare la liceu sau că cel mic pleacă în tabără?). Nu contează. Socoteală rămâne: 100 de cărți pe zi trimise. Termenul respectat. Totul e minunat, așa-i? Nu, deloc. De-abia acum a început chinul meu. Dar vouă vă zic în 2 paragrafe ce-am pătimit 10 zile. Doamne, ce de emoji îmi vine să adaug, dar pe blog nu se văd decât ca niște semne de întrebare sâcâitoare și fără rost. Așa că nădăjduiesc că o să vă folosiți imaginația. Pentru expediere am făcut contract cu Sameday, cei care au cea mai extinsă rețea de easybox-uri din țară. În precomandă, am oferit livrarea gratuită la easybox și doar 10 lei pentru livrarea acasă. Așa că îți închipui că majoritatea coletelor erau cu livrarea la easybox. Doar că nu puteam genera niciunul din acele awb-uri automat, așa cum ar fi fost normal. Era o problemă de IT. Ceva din instalarea modulului Sameday pe site-ul meu nu era ok. Și nu mergea. Ce-mi rămânea de făcut? Să încep expedierile care merg. Am

Mai multe »

Cărți și jocuri numai bune de explorat în vacanță

iulie 10, 2024

Vacanța e, în sfârșit, aici cu trezit târziu, leneveală pe săturate, visat cu ochii deschiși, călătorii, tabere, vizite la bunici și muuuultă înghețată. Sună minunat până auzi același refren din nou și din nou: mă plictiseeeeeesc. Sună cunoscut, nu? Ei bine, se întâmplă și la case mai mari și avem ceva strategii pregătite pentru cazurile de urgență, însă pentru noi jocurile și cărțile sunt și au fost mereu o mare evadare din plictiseală, dar și o modalitate de a ne conecta, a explora lumi noi și a hrăni curiozitatea întregii familii. Așa că, v-am pregătit o serie de recomandări de cărți și jocuri, perfecte pentru zilele de vară, cu invitații la călătorii, la explorat, la ghidușii, la jucăușenie și, nu în ultimul rând, o bună ocazie de a nu lăsa creierul celor mici să lâncezească toată vara. Sunteți pregătiți? Ah, înainte să purcedem în explorarea noastră, e nevoie să știi că am un cadou pentru tine: un cod de reducere de 15% extra față de prețurile de pe site la cărțile și jocurile recomandate, o găsești la finalul articolului. Când călătoresc iau cu mine… Ema și Eric descoperă Europa de Ioana Chicet Macoveiciuc Nu știu dacă mai e vreun părinte din România care să nu știe de zecile de cărți din colecția cu Ema și Eric și aventurile familiei Pofticioșilor. Dar cea mai nouă apariție este acest volum, în care Familia Pofticioșilor pleacă într-o călătorie prin Europa, de la nord la vest, trecând prin 9 țări. Explorează Praga, castelele din Cehia, Țara lui Moș Crăciun, Aurora Boreală din Norvegia , trec și prin țara unde s-a inventat Lego (Danemarca) și ajung chiar și în Elveția, țara ghețarilor și a ciocolatei. Spre bucuria lui Eric, dacă ați mai citit și alte cărți cu Ema și Eric, știți deja că fratele mai mic este cel mai pofticios membru al familiei. Să mai zic ce speranțe mi-a dat să văd scris: Vol. 1? Car urmează și altele. Abia le aștept. Iubim cărțile cu Ema și Eric, deși copiii mei au mai crescut, pentru modul foarte amuzant și jucăuș în care sunt scrise, pentru ilustrațiile atât de calde și atrăgătoare create de Lavinia Trifan, dar și pentru că îți fac o poftă nebună să călătorești, să descoperi lucruri noi, să revezi locuri dragi și scot la iveală amintiri ce lâncezeau prin sertarele minții. Sper că nu ați ratat „Iubim să călătorim. Ema și Eric descoperă România” care beneficiază zilele acestea de reducere de 30%.Vârstă recomandată: 3+ iar ca maxim nu există, o să vă amuzați și o să aflați lucruri noi și voi, părinții sau bunicii. Sunt imbatabil: QUIZ în familie Încă de când băiatul meu, primul născut, avea 2-3 ani am început să-i iau acest joc cu întrebări.„Sunt imbatabil” e o colecție evantai de la 2 ani la 10, care dezvoltă inteligența copiilor. Conține 500 de întrebări și răspunsuri alese în funcție de nivelul de cunoaștere al copilului. Intrebarile fac parte din programa școlară, stimulând gândirea, iar pentru că are formatul unui joc, copii nu realizează că învață.Noi n-am ratat nicio ediție, le-am făcut cadou, le-am cărat după noi prin avioane, vacanțe, la plajă, pentru a alunga momentele de plictiseală și a ține mintea celor mici mereu activă.Nu vă mai zic câte lucruri noi au învățat, noi ne-am amintit diverse situații, cum era școala pe vremea noastră, câte o povestioară ici colo, toate ne-au făcut să le îndrăgim foarte mult. Dar jocul nou apărut, Quiz în familie (de la 7 la 107 ani scrie pe copertă) a urcat instant în topul preferințelor. Să mai răspundă și părinții, nu doar copiii. Plus că l-a prins chiar și pe adolescentul nostru de 15 ani și ne-a adus multe momente de distracție și cunoaștere în joacă înainte de examenul de Evaluare Națională, când am evadat o zi la mare. Cum se joacă. Aveți 4 seturi cu întrebări, pe vârste și clase (pregătitoare, clasa I, aII-a, până la clasele V-VIII și adulți) cu întrebări din diferite domenii, precum geografie, istorie, limba română, științe și activități din timpul liber, inclusiv provocări amuzante, jocuri de inteligență, mimă, cântece și multe altele. Sunt concepute pentru a fi provocatoare și educative pentru toate vârstele și ajută la dezvoltarea gândirii critice, a memoriei și a abilităților de rezolvare a problemelor. Marea carte cu jocuri pentru minte Am ajuns la partea mea preferată, jocurile. Cel mai greu e când plecăm în vacanță să luăm cu noi toate jocurile pe care și le doresc copiii. Ar însemna să avem o valiză doar pentru jocuri și cărți, și asta nu e mereu posibil. Ei bine, noi am rezolvat problema aceasta, cu o carte joc.Să vă explic: „Marea carte cu jocuri pentru minte” este o carte cu toate paginile cartonate, o carte ce reunește 8 jocuri, pentru antrenarea constantă a materiei cenușii prin jocuri și poftă de râs. După ce asamblezi cu ușurință piesele și zarul pe care le găsești în carte, poți începe jocul. Ai de unde alege, fie că alegi Astro-provocarea, Tableologia (un fel de table), Triunghiul magic sau te încumeți să evadezi din laborator. Pe lângă hohotele de râs e posibil să experimentezi a îmbunătățire a abilităților mentale și matematice, dar și o sporire a strategiilor și capacităților lingvistice. Dacă astfel de cărți joc vă plac, DPH are o coleție mai mare, iar preferatele noastre sunt Marea carte cu jocuri inspirate din povești și Marea carte a jocurilor cu exploratori. Enciclopedii și cărți de știință numai bune de explorat în vacanță Enciclopedia cunoașterii. Corpul uman Copiii sunt natural curioși, iar corpul uman este un subiect atât de vast încât ai toate șansele să rămâi fără răspunsuri rapid în fața rafalelor de întrebări ale celor mai mici sau mai mari. Așa că proaspăt scoasa de la tipar enciclopedie despre corpul uman este o carte ce merită avută în casă, cu informații detaliate și extrem de variate de unde chiar și adulții au muuulte de învățat. Aș recomanda această carte pentru nivelul avansat și copii mai mari, dar pentru cei mai mici editura are o

Mai multe »

Cine este părintele pe sârmă? Cum arată el? Te recunoști?

iunie 13, 2024

Încă de la primele mesaje, la crearea acestei comunități, în decembrie 2019, când eram 200 de părinți pe sârmă (majoritatea mame, dar erau vreo 3 tați și atunci), mi-am propus să mă arăt. Să mă cunoașteți. Să fiu sinceră și autentică, nu doar o mască construită să dea bine în social media. Sigur că asta nu înseamnă că mă cunoașteți la fel de bine ca soțul, prietenii din copilărie sau mama mea. Dar adesea, pe anumite subiecte, voi aflați primii ce-i în sufletul și în mintea mea. Acum câteva săptămâni, te-am îndemnat la puțină reciprocitate, prin completarea chestionarului Portretul părintelui pe sârmă. 350 dintre voi au răspuns pozitiv și le sunt recunoscătoare. Acest articol vine ca răspuns la cererile voastre de a dezvălui măcar câteva detalii relevante desprinse din răspunsuri. Salutare, sunt părinte pe sârmă, mai precis, mamă pe sârmă Doar 4 tați au răspuns chestionarului (deci undeva peste 1%), deși pe grup, statistica spune că aprox. 6% din membri sunt bărbați. Deși sunt în număr mic, nu i-am uitat niciodată, eu, personal, am scris zeci de postări în comunitate reunite sub #tațiimplicați, un tată foarte implicat, George, a fost alături de noi din prima zi și a creat cea mai mare creștere din istoria grupului când ne-a menționat în direct la Europa FM. De asemenea, 4 tați au scris povești sau poezii pentru cartea colectivă pe care o vom lansa fooaarte curând, „Povești pe sârmă. Cu, despre și pentru părinți imperfecți”, iar dacă vrei să guști un crâmpei de poveste de tată, ce a scris cu multă emoție, vulnerabilitate și deschidere, o poți face aici. Revenim la mama pe sârmă. Cei mai mulți membri implicați în comunitate sunt mame. Mame ce au, în cea mai mare parte a lor, între 31 și 40 de ani. Cel mai reprezentativ procent din respondente are 2 copii, este căsătorită și a absolvit facultatea sau are studii postuniversitare. Cum interacționează părintele pe sârmă cu comunitatea Cei mai mulți ați spus că sunteți părinte pe sârmă de 1-3 ani și că intrați zilnic pe grup. Vă implicați uneori cu răspunsuri pe grup, atât la postările altor membri, dar și la ale moderatorilor. Drag părinte pe sârmă! Să știi că avem nevoie de implicarea ta și ea contează. Tu contezi! Adesea vezi scris deja aceleași lucruri pe care l-ai fi spus și tu și te oprești. Însă fiecare e unic în felul său și poate ajuta prin împărtășire, și pe cel care cere ajutor, pe cei care citesc, dar și pe sine. Implică-te, comunică, nu sta în umbra, nu ești invizibil, meriți să fii văzut, înțeles, apreciat. Cel mai mult v-au ajutat pe grup – informațiile, resursele de calitate (din ghiduri, interviuri video, postări educative ale echipei PPS), răspunsurile, sfaturile echipei PPS date la postări ale părinților din comunitate, dar și atmosfera de înțelegere și suport, lipsa de judecată și blamare. Adesea viața de părinte e copleșitoare Dacă și tu ai bifat (sau doar ai gândit)că te simți adesea copleșită de toate rolurile și pălăriile pe care le porți, află că nu ești singură. cele mai multe mame se simt astfel. Plus că majoritatea simte că nu petrece destul timp cu copiii săi. Aici, dragile mele, aș vrea să am o baghetă magică și să înlătur vinovăția care se strecoară pe nesimțite în mințile și inimile noastre și să îți insuflu pentru totdeauna certitudinea că nu e nevoie să le faci pe toate. E de ajuns cât faci. Ești de ajuns. Ai nevoie și de timp pentru tine. Să te încarci. Să citești o carte. Să te relaxezi. Să visezi cu ochii deschiși. Să lenevești, Iar copiii tăi vor învăța din asta că nu trebuie să le facă pe toate nici ei, că valoarea lor nu stă în cât de bine și mult performează. Că au dreptul și e ok să se odihnească. Să stea. Să nu facă nimic. Cum se încarcă părintele pe sârmă? Îi place să citeasca cărți pe diferite domenii de specialitate, inclusiv de parenting sau dezvoltare personală, dar ascultă cu plăcere și podcasturi și alte resurse pentru inspirație. Am fost atât de fericită să primesc această confirmare, căci eu sunt o mare iubitoare de cărți și învățare, de 3 ani și ceva organizăm cluburi de carte lunare și avem rubrici permanente cu recomandări de cărți pentru copii și adulți. La fel și postări lunare cu resurse de unde să ne luăm inspirație și infromații de calitate. Ce te ține treaz noaptea? Una din cele mai bifate frustrări pentru părintele pe sârmă este legată de incertitudini în educație: uneori mă simt confuz/ă sau nesigur/ă în privința modului în care ar fi bine să gestionez diferite situații legate de creșterea și educarea copiilor mei. Cred că rezonăm foarte mulți cu această idee și adesea ne punem la îndoială și ne comparăm momentele noastre cele mai proaste cu cele mai bune momente ale celor din jur. Sau de pe rețelele sociale. În cartea „Povești pe sârmă. Cu, despre și pentru părinți imperfecți”, vei citi peste 50 de povești autentice, reale, necosmetizate despre viața de părinte. Și vei vedea că nu ești singură și că toți cei 45 de autori au, la rândul lor, îngrijorări, necazuri, îndoieli, momente proaste, greșesc, chiar o dau în bară rău, și asta nu-i face părinți mai puțin buni. Doar părinți imperfecți, suficient de buni. Ne vedem pe plajele lumii, eventual citind și sorbind dintr-un cocktail În final, ne-am bucurat să citim despre cum arată o zi ideală în viața voastră, și parcă am visat și noi, echipa, odată cu voi. Printre ingredientele unei zile ideale pentru părintele pe sârmă, se află: tihna, râsetele, familia, altcineva să facă voastră, marea și plaja, cititul, odihna, natura, cuplul, și, mai ales, totul să fie fără alergătură și trezit la program fix. Vă mulțumim, și eu și echipa PPS care a conceput și interpretat acest chestionar, pentru multe cuvinte de apreciere și recunoștință transmise, ne-au uns la suflet și ne-au reamintit cât de mult bine putem aduce în lume.

Mai multe »