„Roșu aprins” – un roller-coaster emoțional pentru întreaga familie

De când n-ați mai fost la cinema să vedeți un film cu copiii?

Înainte de pandemie mergeam cel puțin o dată pe lună la film cu copiii, așa că cei aproape 2 ani în care nu am putut intra în sălile de cinema au trecut greu pentru noi.

Și pentru că iubesc foarte mult filmele, în general, dar, în special, filmele pentru copii care sunt pline de lecții, vorbe de duh și mult umor, am decis să mergem împreună la „Roșu aprins” chiar de ziua mea, pe la prânz, și am avut norocul (pe care îl avem adesea noi) să fim singuri în sală și să ne bucurăm de film fără martori. Un fel de experiență VIP, fără să fi plătit pentru ea.

Despre ce este filmul „Roșu aprins”?

Acţiunea din film are loc în Toronto, Canada, la începutul anilor 2000. Acolo o cunoaștem pe Meilin Lee, o tânără de 13 ani încrezătoare, uşor naivă, înconjurată de un grup de prieteni,  cu un palmares admirabil la şcoală şi o relaţie mai bună decât media cu familia ei.

Totul pare perfect până aici, dar… la 13 ani lucrurile nu evoluează liniar și roller-coaster-ul emoțional e garantat.

„Mi-am dorit foarte mult să explorez conflictele unei adolescente, să aprofundez felul în care se frământă între a fi o fiică bună şi a-şi îmbrăţişa adevăratul sine dezordonat.” a declarat regizoarea Domee Shi.

O să vă întrebați ce-i cu panda acesta roșu? El când apare în film?

Ei bine, în film, adolescenţa este marcată într-un mod total neaşteptat: atunci când emoţiile lui Meilin o înving, ea se transformă într-un uriaş panda roşu.

„Într-un minut, totul este perfect”, spune Shi. „Şi apoi, deodată, e mult mai înaltă, mai flămândă, mai plină de emoţii. Ea a fost, de fapt, transformată într-un panda roşu uriaş şi singura modalitate de a se transforma înapoi într-o fată este să respire adânc, să se calmeze şi să-şi controleze emoţiile.”

De aici lucrurile încep s-o ia oarecum razna, Meilin face eforturi consistente pentru a-și controla demonul interior, cu ajutorul familiei ei, în vreme ce pe un alt plan familia e extrem de preocupată de aparențe, de ce-o să zică lumea, de cum scapă de acest impediment și pun la cale un ritual prin care Meilin să renunțe la panda (sau să-l scoată pe panda din ea), căci este o trăsătură de familie, toate femeile din familia lui Meilin (bunica, surorile mamei și însăși mama) au trecut prin acest proces în adolescență.

Aprofundarea relației mamă-fiică

Nu vă voi povesti tot filmul, să nu stric surpriza, însă sunt anumite idei cu care am rezonat, anumite replici din film sau momente aha și pe acestea aș vrea să vi le transmit.

Întâi de toate, de cum a început filmul am simțit ceva familiar, cunoscut.

Să fi fost imaginile foarte colorate, lumea asiatică și personajele gen anime, să fi fost acele găluști care-mi păreau cunoscute sau ce-o fi fost?

Ei bine, am aflat foarte repede (datorită curiozității mele avide) că regizoarea Domee Shi a fost cea care s-a aflat și în spatele scurtmetrajului Pixar, câştigător al premiului Oscar în 2018, „Bao”. Ea declară că atunci când a fost întrebată de ce găluşca din scurtmetraj era bărbat, răspunsul ei a fost – se pare – profetic:

„Am spus că ar fi fost nevoie de mult mai mult pentru a explora relaţia mamă-fiică”, spune Shi. „De fapt, asta a jucat un rol de factor motivant în pitch-ul meu pentru noul film. Relaţia mama-fiică nu este niciodată albă sau neagră.”

Nu știu dacă ați vizionat acest scurtmetraj, noi l-am văzut tot la cinema, dacă mă gândesc bine chiar la același cinema, din Mega Mall, în urmă cu ceva ani, ca preambul la filmul Incredibilii. 

A fost o experiență nu foarte plăcută, copiii noștri erau mai mici și metafora folosită pentru furia mamei față de fiul adolescent i-a tulburat și cea mică a plâns și a pus întrebări repetate despre ce s-a întâmplat. Din nou, nu doresc să dezvălui esența, doar realizez ce impact major poate avea un scurtmetraj de 10 minute asupra copiilor, în ciuda explicațiilor și discuțiilor.

Vă las link aici, dacă nu ați văzut niciodată Bao, sau poate dacă vreți să-l revedeți.

Mereu mi-a fost teamă să n-o dezamăgesc pe mama, nu aș vrea s-o pierd! spune Meilin

Mama lui Meilin pare o perfecționistă, foarte setată pe lucrurile bine făcute, ce se luptă cu toate puterile pentru ca fiica ei să ajungă ce trebuie; o mamă care se implică foarte mult, se sacrifică și, după cum știm, auto-sacrificiul obligă.

Cum ar putea mama, care s-a sacrificat mereu pentru familie, să accepte că Meilin face ce-i spune inima? Merge la concerte, pune prietenii pe primul loc, îndrăznește să iasă din cuvântul mamei… aceste lucruri sunt greu digerabile pentru mama.

Și stați așa, să apară bunica, mama mamei și vedem niște răsturnări de situații sau poate niște similarități de toată frumusețea.

Tatăl unde e în toată ecuația?