Cărțile de pe noptiera mea din ultimele 3 luni

În ultimii câțiva ani, mi-am făcut un obicei din a scrie despre cărțile pe care le citesc, în comunitatea Părinți pe sârmă.

În primii ani am reușit să scriu lunar, într-o zi de sâmbătă, la rubrica #cărțiledepenoptieră. În 2024 mi-am depășit toate recordurile negative și iată-mă, scriindu-vă despre cărțile citite, la 3 luni și jumătate de la ultima consemnare.

A fost o perioadă plină, cu prelansarea și apariția cărții comunității noastre, Povești pe sârmă. Cu, despre și pentru părinți imperfecți, și o vară agitată. Nu am reușit să citesc la fel de mult ca de obicei, însă am descoperit câteva comori pe care vreau să le împărtășesc cu voi.

Să începem!

Cina cu Picasso de Camille Aubray

Întotdeauna am avut o slăbiciune pentru plajele nesfârșite și… pentru Franța. Mi-aș fi dorit să merg în luna de miere pe Riviera Franceză, așa că am citit această carte, a cărei acțiune se întâmplă acolo, cu mult nesaț și curiozitate.

Acțiunea pendulează în timp. O parte se desfășoară la sfârșitul anilor 1930, când Ondine are 17 ani și își petrece o parte din zi alături de mama sa, în bucătăria micuțului restaurant al familiei – Cafe Paradis. Dar curând viața ei se va schimba și totul pornește de la după-amiezele petrecute gătind și servindu-l pe nimeni altul decât Picasso.

Pe de altă parte, în zilele noastre, Celine află de la mama sa, Julie, că bunica ei, Ondine, i-a gătit lui Picasso și intrigată de poveștile de familie, pline de secrete, aceasta face o excursie în locurile unde a trăit bunica ei, unde face săpături adânci și insistente pentru a afla misterul familiei.

Dincolo de povestea încărcată de mister, puțin dus la extrem pe alocuri, mi-au plăcut descrierile vii ale locurilor, dar mai ales ale mâncărurilor – după care-ți lăsa gura apă, chit că eu nu sunt o gurmandă. Cel mai fascinant personaj a fost, fără îndoială, Ondine, o tânără ce pică în mrejele lui Picasso – de care suntem și noi, citiorii, fascinați… pentru ca mai apoi să fim dezgustați. Însă povestea ei continuă dincolo de Picasso și de vara misterioasă de pe Riviera Franceză, dezvăluind o femeie puternică, extrem de deșteaptă și abilă.

Vegetariana de Han Kang

Mereu mi-a plăcut să descopăr aceeași poveste din mai multe perspective. Iar autoarea coreeană exact acest lucru îl face în carte. Aceeași poveste, în 3 acte, văzută prin 3 perechi de ochi diferiți. O carte tulburătoare, plină de senzualitate, dar și violență – deci nu aș recomanda-o sub 18 ani – o carte ce nu e neapărat stilul meu de lectură, însă fiind cartea preferată a unei prietene bune, bibliotecare, am zis să o încerc.

Povestea e aparent simplă: Yeong-hye și soțul ei duc o viață liniștită, chiar anostă, când ea începe să aibă niște vise copleșitoare, brutale și însângerate, ceea ce o împinge spre decizia de a deveni vegetariană. Cu un instoric familial tumultos, unde protagonista a trăit cu capul plecat toată viața, a îndurat umilințe și violențe din partea tatălui, când corpul și viața ei nu erau ale ei, această alegere pare să fie una care s-o elibereze. Romanul se citește cu sufletul la gură, cele 3 voci – 2 bărbați (soțul și cumnatul) și o femeie (sora lui Yeong-hye) parcă sporesc și mai tare misterul poveștii, în loc s-o clarifice, iar la final ești cuprins de o senzație de confuz, de ceață, neavând acces la povestea personajului principal decât prin ochii celorlalți.

Un roman cutremurător, nu e de mirare că e atât de apreciat, însă care te lasă cu mai multe întrebări decât răspunsuri.

 Harta parentingului modern de Dr. Shefali

Iată câteva idei unde eu am pus post-it. Poate vă ajută și pe voi.

Problema nu-i atât de mult comportamentul copilului, ci ceea ce trezește în părinte.

Ori de câte ori reacționăm la un factor declanșator extern cu o intensitate emoțională acută, îndeosebi când sunt implicați copiii noștri, avem un indiciu că se petrece ceva mai profund.

Toate problemele pe care le avem cu copiii noștri pot fi preschimbate dacă ne îndepărtăm de furie și de control și începem în schimb o investigație profundă și plină de înțelegere a ceea ce se petrece înăuntrul nostru. Furia și controlul creează separare și deconectare – punct. Dacă ești un părinte care caută să insufle conexiune, aceste două chestiuni toxice numite furie și control trebuie să dispară din repertoriul nostru emoțional.

Open. O autobiografie de Andre Agassi

Încep prin a spune că iubesc memoriile, frânturi din viețile oamenilor, mai mult sau mai puțin cunoscuți. Am citit autobiografii ale unor actori (Viola Davis, Mathew Perry, Demi Moor, Will Smith), comedianți, precum Trevor Noah sau a unor oameni cvasinecunoscuți cu povești incredibile – Tara Westover (Învățare) sau Eva Edith Eger (autoarea cărților Alegerea sau Darul). 

Din lumea sportului nu am citit nimic, dar pe oricine întrebam și pe oriunde citeam eram direcționată către cartea lui Agassi. Am citit-o într-o perioadă când aveam nevoie de resurse motivaționale puternice și pot spune că mi-a depășit cu mult așteptările. 

Întâi de toate m-a impresionat stilul de scriere. Fascinant. Scurt, percutant, direct și care îți creează imagini mentale persistente.

M-am gândit: Oare să fie unul din cei mai buni jucători de tenis ai lumii și să scrie atât de bine? Asta e incredibil. 

Pentru că pe copertă e doar numele lui, am fugit repede (nu foarte, abia după vreo 150 de pagini citite) la mulțumiri unde am descoperit, cum bănuiam, că procesul de scriere a autobiografiei a fost dirijat de J.R. Moehringer, jurnalist american, deținător al unui premiu Pulizer în 2000 și autorul autobiografiei Prințului Harry. De asemenea, a scris propria autobiografie Dulcele bar, a cărei ecranizare am văzut-o pe Max (cu Ben Affleck în rolul principal).

Aceste tipuri de amănunte sunt mai puțin interesante pentru publicul larg, eu sunt fascinată de partea de scriitură, sper că nu v-am plictisit prea tare.

Le mulțumesc tuturor celor care mi-au recomandat cartea, povestea lui Agassi este una puternică, reală, palpabilă, vibrează de viață și imperfecțiune (deci autenticitate). Dacă ești părinte vei afla multe lucruri despre cum gândește un copil și un adolescent, vei vedea cum își pune amprenta un părinte abuziv (tatăl lui) asupra personalității, alegerilor și întregii vieți a copilului. Vei putea urmări cum se schimbă perspectiva și cum se îmbogățește pe măsură ce adolescentul devine tânăr și apoi adult.

Pe lângă puterea de transformare a lui Agassi, reziliența lui, vulnerabilitatea cu care se deschide și îți arată cămăruțe ale sufletului lui, cartea și povestea este despre oameni. Oamenii care i-au fost aproape, cu care s-a înconjurat, care au jucat un rol incredibil de important în viața lui, profesională și personală deopotrivă.

Nu vreau să dau spoilere, să vă povestesc despre viața lui, momentele de cotitură sau omul care i-a devenit ca un nou tată (așa am simțit eu), sau despre relația cu mama ori cu frații lui, ori cu Brook Shields (cu care a fost căsătorit) ori cu Steffi Graf, pe care el o numește Stefanie.

Pot să spun doar că mie mi-a plăcut enorm cartea și o voi păstra în bibliotecă pentru a o citi copiii mei când vor mai crește. Și neapărat trebuie să ajung și eu la un meci de tenis. N-am fost niciodată.

Povestea continuă…

Am mai citit câteva cărți pe lângă acestea, dar este una în mod deosebit care merită o recenzie întreagă, nu doar o mențiune și 2 paragrafe. Cea mai recentă carte terminată, dar nu citită, ci ascultată pe Voxa este Castelul din orașul meu de Ioana Bâldea Constantinescu, în lectura autoarei. În ultima zi am ascultat 3 ore (era duminică), dar am simțit că timpul meu e petrecut cu sens, cu desfătare, un balsam pentru suflet. Mă gândesc să scriu o recenzie mai cuprinzătoare despre această bijuterie, această fereastră către suflet. Și ceea ce vă promit este că va fi cartea de la clubul de lectură de început de an (ianuarie sau februarie 2025).

Te-am făcut curios?

Lasă-mi un mesaj în care să-mi spui pe care din cărți le-ai citit și dacă te-am tentat să treci pe lista ta vreuna din recomandările mele.

Pe curând.