Emoții în farfurie și relația noastră cu mâncarea

Relația noastră cu mâncarea ne însoțește încă din perioada intrauterină și până la ultima suflare.

E peste tot, în jurul nostru. E în amintirea (inconștientă) a sânului mamei ce mă hrănea; e micul dejun luat alături de părinți la 6 dimineața înainte să plece la muncă, pe vremea comunistă; e în mirosul de mucenici de casă făcuți de mamaie cu care ne aștepta de la școală în fiecare an, de 9 martie; e în zilele când râdeam la masă cu fratele meu și ne speriam reciproc că tata e la geam și ne privește (până venea, dar nu mai credeam); e în ciorba pe care o puneam înapoi în oală, ștergând cu grijă marginea, să nu observe mama… lista e infinită.

Tu te-ai gândit vreodată la relația ta cu mâncarea?

Mâncarea nu e importantă pentru mine, m-am trezit spunând într-o zi în terapie. 

Am rămas și eu trăsnită când am realizat ce-am spus. Oare chiar așa să fie? Mănânc doar ca să supraviețuiesc? Nu are nicio altă semnificație mâncarea?

Ba da, mi-a șoptit o voce în cap, mâncarea te aduce la masă cu oameni dragi, are rol de socializare. De altfel, ai și observat în primul paragraf că referirile nu sunt la mâncare, ci la oameni.

Tu ai făcut pace cu tine și cu farfuria ta?

Am parafrazat puțin subtitlul cărții semnate de Ancuța Coman-Boldișteanu, ca să te anunț că azi îți voi împărtăși impresiile mele după citirea cărții ei: „Emoții în farfurie. Cum să faci pace cu tine și cu farfuria ta”

Am emoții să scriu această recenzie, căci e o carte tare specială, atât de plină de emoții, care te invită să te uiți spre tine, să te cunoști, să te descoperi, să te accepți, așa cum ești.

Probabil mulți oameni când văd titlul se gândesc la încă o carte care le promite să slăbească, le arată în 10-15 pași ce trebuie să facă să ajungă la greutatea ideală. Sau măcar să devină normoponderali.
Dacă ăsta a fost primul tău gând, te înșeli.
Cartea și autoare nu promit nimic.
Nu îți promite că vei slabi, că îți vei iubi corpul, că vei deveni stăpân al farfuriei, al emoțiilor, al deciziilor conștiente sau măcar la cârma propriei vieți.

Dar îți arată ceva mult mai important. Calea, drumul, printre toate. 

Citește și despre pozitivitatea toxică sau cum ne băgăm emoțiile sub preș  

Autoarea te ia dă mână și te conduce, pas cu pas, prin emoțiile din farfurie

In primul rând, face asta prin exemplul personal și apoi prin poveștile multor clienți din terapie, care au traversat aceste procese împreună cu ea. Plus o grămadă de cercetare și știință recentă.

Dar nu vreau să te conving să citești Emoții în farfurie, ci vreau să las cartea, conținutul ei valoros, să-ți vorbească. Eu doar am selectat  câteva citate, care te vor conduce prin câteva porturi (la figurat, ai ghicit) ale relației tale cu mâncarea.

Iar dacă eși deja trist că nu poți ține cartea în mâinile tale, îți dau o veste bună: se găsește și în format electronic. 

Nu putem separa mâncarea de emoție. Nici influența semnificativă a părinților noștri, din ecuație

„Ne întâlnim în farfuriile noastre cu noi. Ne întâlnim cu bucuriile și cu durerile noastre. Cu primele relații semnificative de atașament. Cu iubirea pe care am primit-o, așa cum am primit-o și cât am primit-o. Cu iubirea pe care ne-am dorit-o în doze mai mari sau mai altfel și după care tânjim. Cu tristețea și cu neputința noastră. Cu părinții, cu bunicii, cu strămoșii, cu relația de cuplu. Cu resursele și cu vitalitatea.

Emoțiile din farfuriile noastre nu sunt rele. Ele, oricare ar fi, ne oglindesc pe noi. Oglindesc interiorul nostru. Ne spun că ceva acolo funcționează cum ne dorim sau că e timpul unei schimbări.”

„Nevoile neîmplinite în perioada timpurie lasă o foame emoțională pe interior, care poate fi liniștită făcând pace cu mama, dar și învățând să liniștești azi, într-un mod sănătos, nevoile rămase neîmplinite ale acelui copil. În această ultimă frază pot încăpea ani de terapie, în funcție de cum a decurs această importantă relație din viața fiecăruia dintre noi.” (relația cu mama)

„Tata are legătură cu a face. El este cel care face lucruri pentru bunăstarea familiei, cel care aduce banii, implicit mâncarea, în casă. În multe familii unde tatăl a fost absent, unul dintre copii ajunge să se masculinizeze și să meargă mult înspre a face, prin a avea el grijă de familie, încercând să protejeze și să îi ofere cele de trebuință. De multe ori, mai mult decât e nevoie!” (relația cu tata)

Furie pe pâine. Kilogramele de tristețe.

În primele capitole Ancuța te poartă prin povestea ei și relația ei cu mâncarea, îți arată părți vulnerabile din ea pentru ca apoi să te aducă în scenă, să te invite să lucrezi cu tine.  Te invită să te ridici din fotoliul neputinței, ca simplu observator, și să te iei în primire, să te cunoști (și relația cu mama, cu tata), să te hrănești, să te iubești.

Aici vin în scenă emoțiile din farfurie și rolul lor. Îți sună cunoscut vreun scenariu?

„Se întâmplă să nu ne dăm seama că, atunci când suntem furioși, se află acolo sinele unui copil mic și speriat, care cândva nu a știut să se apere în fața reacției de furie a părinților, care de cele mai multe ori a fost manifestată nesănătos, prin agresivitate. Acum încearcă să sperie el, să țină la distanță pe oricine ar putea să îi facă rău. Și, așa cum spuneam în capitolul 2, ca mecanism inconștient, corpul poate crește în dimensiuni pentru a părea fioros.”

„Nicio caserolă de înghețată nu a adus persoana care a plecat mai aproape și niciun bol de popcorn nu a făcut lumină pe interior. Uneori le spun clienților mei că poate e mai bine să se depună, întrucât e mai puțin dureros și periculos să avem o hemoragie emoțională pe exterior decât una pe interior. Mai bine să se vadă. E și acesta un mod prin care ne putem da seama că ceva în viața noastră nu ne mai priește. ”

Rușinea care se depune

„Te invit să îți imaginezi următoarea situație: ești în fața unui urs și îți dai seama că nu ai scăpare, astfel că ajungi la acest mecanism de apărare: înghețul. Ești copil în fața părinților tăi care te rușinează. Ajungi tot la îngheț.

Îți dai seama că în al doilea caz este mult mai profund înghețul? Adică, ursul nu activează ce poate activa un părinte care rușinează. În prima situație, îți dorești să trăiești. În cea de-a doua, îți vine să intri în pământ.”

Există și soluții. Mâncatul conștient

„A mânca în mod conștient înseamnă a fi în contact cu nevoile corpului tău din punct de vedere alimentar și a le onora în aici și acum”.

Mâncatul conștient începe de la conectarea cu propriul corp.

Mâncatul conștient înseamnă că tu ești la cârmă, că tu faci alegerile, nu mâncarea sau emoțiile din spatele ei.

Mai înseamnă și să mănânci în tihnă și să te bucuri de ceea ce ai în farfurie.”

Dacă îți dorești să mergi mai departe cu explorarea propriei relații cu mâncarea, ai la dispoziție și Cardurile terapeutice „Emoții în farfurie. De ce mănânci când mănânci?”

create de Ancuța Coman Boldișteanu atât pentru terapeuți, cât și pentru tine, om ce-și dorește să exploreze, să-și pună întrebări despre relația cu mâncarea, să se înțeleagă, să se mute spre un mâncat conștient.

Fiecare din cele 55 de cartonașe conține o întrebare pe față și ghidaj pe verso. Iar vestea bună este că poți beneficia de o reducere de 15%  la achiziționarea lor, plus transport inclus pe teritoriul României, folosind codul: schimbare 2024

Cartea e o comoară ce sper să ajungă în mâinile a milioane de români, indiferent de greutatea lor, și sunt convinsă că îi va ajuta pe toți să aibă o relație mai sănătoasă cu propriul corp, cu emoțiile lor și cu farfuriile lor.