Iată- ne ajunși la vârsta școlară, perioadă care le dă fiori reci pe spate tuturor părinților, cu multe întrebări și necunoscute, cu îndoieli și presiuni din toate părțile.
Mulți simt că e cumva finalul copilăriei inocente, fără griji și responsabilități, că de acum copilul a crescut, e deja la şcoală și totul pare să se rotească în jurul subiectului.
Când te întâlnești cu copilul îl întrebi invariabil cum e școala, ce- a mai învățat și sfaturile încep să curgă ca apa la robinet: să fii atent, să o asculți pe doamna, să înveți bine, și să nu uităm de eternul să fii cuminte!
E ca și cum am avea un contract cu copilul, noi îi asigurăm tot ce își dorește – mă rog, în măsura posibilităților fiecărei familii- și ei nu au altceva de făcut decât să învețe!
Gata cu copilăria, ești la școală acum!
Vă sună cunoscut?!
Cred că enunțul e deja impregnat în adn- ul nostru, al majorității părinților de azi, copiii din anii `70 – `80. Slavă Domnului că nu suntem niște roboți și nici copii fidele ale părinților noștri.
În acest context, pe când primul meu născut avea vreo 2 anișori, am intrat în contact cu primele informații de parenting, de pe un audio book cu un astfel de curs ținut de chiar antrenorul de genii, prof. Florian Colceag.
Rotițele încep să se pună în mișcare, programele predefinite din capul meu încep să iasă la raport și, încet- încet să fie rescrise …că de șters e clar că nu se poate!
Și astfel am înțeles metehnele moștenite, paradigma lui „tebuie”, presiunea notelor și comparațiile inevitabile sau – în cazul meu – așteptările de a fi cea mai bună în ciuda tuturor (pe modelul „Am luat 9, a fost cea mai mare nota din clasă!” și raspunsul „ Dar 10 nu se putea?”) sau obligația lecturii, fapt ce m- a făcut să detest cititul până la liceu.
Copilului îi e deja greu, susține-l, nu-l amenința!
Și am înțeles că începerea școalii varsă în cârca copilului meu teama de necunoscut, un colectiv nou, nostalgia și sentimentul de pierdere față de Miss de la grădi şi de prietenii de la grădiniţă din ultimii 3 ani, iar aşteptările şi pesiunile performanţei din partea noastră, ar fi fost chiar picătura care umple paharul neputinței.
Astfel că am continuat să păstrez aceeaşi urare zilnică la plecarea către şcoală, aşa cum i-o transmiteam şi la plecare la grădi, Să te distrezi!, am rezistat tentaţiei de a-l ameninţa cu clasicul, deja, las’ c-o să vezi tu la şcoală, i-am insuflat o relaxare referitoare la note – sau calificative, cum se numesc la clasele primare – şi am încercat să asociem şcoala cu un pas normal, logic în parcursul nostru în viaţă.…După urmează liceu şi apoi facultate şi aşa mai departe!
Vorbind de şcoală cu Marc într-o seară, îl întreb foarte relaxat, despre ce-a făcut la un test la matematică ( clasa I, deci are şi teste şi teme) că m-am uitat în carnetul de note şi apare un FB.
El îmi spune că nu e chiar FB, că a greşit ceva şi a fost FB cu minus…iar eu mă grăbesc să îi spun că notele nu sunt cele mai importante şi… pe când îmi încărcam în cap un discurs întreg despre ce e important – integrare, joacă, învăţare şi încă o mie altele – mă lasă mută de uimire cu replica:
„Cel mai important e să fim în viaţă!”
Descarcă ebookul Temele de acasă creat de mine împreună cu învățătoarea și creatoarea blogului Ema la Școală.
Să meargă cu drag la școală – cu toții ne dorim asta
Aşa că haideţi, dragi părinţi şi dascăli, să îi creştem pe copiii noştri şcolari cu dragoste dar şi responsabilitate, să le insuflăm plăcerea de a merge la şcoală dar să le arătăm şi necesitatea şi utilitatea şcolii, să îi împrietenim cu temele, dar şi cu joaca, şi, mai presus de toate, să privim toate lucrurile din perspectiv faptului că cel mai important e să fim în viaţă!
Mai jos v-am lăsat o scrisoare compusă de mine pentru toți copiii școlari, pe care chiar vă îndemn s-o folosiți, să le-o citiți, să le-o strecurați în ghiozdan, să o adaptați, să o rescrieți, oricum ar fi, să fie în beneficiul copiilor noștri
P.S. Am scris acest text acum 10 ani, pe vremea când doar cochetam cu ideea de a avea un blog. Acum citești acest articol pe blog, poți urmări podcasturile Povești pe sârmă, avem o comunitate de peste 40.000 de părinți și urmăritori pe toate canalele: Facebook, YouTube, Instagram.
10 ani au trecut parcă într-o clipă. Așa va trece și școala.
E doar un capitol, nu toată cartea.
