Probabil te-a dus gândul la la vreun spiridus care să apară de nicăieri și să se ocupe de toate cadourile (dacă le și plătește….), jucării pentru cei mici sau măcar mai puțină alergătură pentru tine.
Sau poate ți-ai dori puțină liniște, niște minute doar pentru tine în care nimeni să nu plângă, să nu țipe, să nu aibă nevoie de la tine de … nimic.
Ei bine, cumva, prin magie, e posibil să primești o frântură din ambele variante.
TIMP – asta cred că își doresc părinții cel mai mult, în decembrie
Cum am putea obține puțin timp pentru noi, în timp ce copiii fac ceva constructiv (nu-i uităm în fața televizorului, da?), se distrează, învață și nu vin la noi de 3 ori pe minut să ne întrebe ceva?
Eu am găsit răspunsul și îl împărtășesc și cu voi. Ai răbdare până la final unde găsești și un cadou.
Este Povestea de Crăciun de la KidKit
Acum ceva timp am cunoscut-o pe Daria, una din creatoarele acestui kit și când mi-a povestit despre el am zis:
Of, cum se face că nu am știut de el acum câțiva ani, când avea și Iris, fetița mea, 6-7 ani? Acum, la 10 ani mi-e că se plictisește de activități… totuși parcă-s curioasă să încercăm și noi realitatea augmentată.
Așa că Daria mi-a propus să testez KidKit, ediția de Crăciun, și să-i spun cum e. Și pentru că noi ne-am distrat, alte 2 familii pe sârmă au mai testat kitul.
Ce este KidKit și cum funcționează?
Întâi de toate, probabil că te întrebi dacă este potrivită pentru copilul tău.
Dacă are între 5 și 9 ani (eu aș zice chiar 10 dacă e mai copilăros, ca a mea) și i-ar plăcea să viziteze Satul lui Moș Crăciun, atunci citește în continuare.
KidKit înseamnă fișe de activitati care prind viata prin tehnologie si pe care cei mici le rezolvă singuri – 25 de fișe de activități care îi transportă pe cel mici în satul lui Moș Crăciun – unde vor exersa abilități precum rezolvarea de probleme, gândirea critică, gândirea creativă sau alfabetizare digitală.
Cerințele sunt citite prin voiceover, deci nu vor mai veni la voi să vă întrebe care e cerința, dacă nu știu să citească.
După ce au rezolvat o fișă, se vor autoevalua prin realitatea augmentată, printr-o aplicație pe care o descărcați gratuit, vor scana un punct de pe foaie și le va apărea rezolvarea corectă și completă. Aici mi-a plăcut că frustrarea aceea specifică învățării și greșelii se mai disipează, e o tehnologie care-ți spune cum era corect, nu te ceartă nimeni, ai toate premisele să n-o iei porsonal.
KidKit include și un poster prin care vezi magia Satului lui Moș Crăciun. Scanând posterul cu telefonul, satul lui Moș Crăciun devine animat în realitatea augmentată, aducând în casa ta lumea magică de la Polul Nord.
Încă un bonus, pe care îl vor primi toți cei care ne scriu comentariu la acest articol, este o poveste imersivă, care, împreună cu cerințele fișelor de activități te poartă către atmosfera de Crăciun, vezi cum zboară sania Moșului, cum patinează elfii în jurul bradului, cum începe să ningă…
Scanand cu telefonul codul QR de pe poster, poti asculta povestea a doi copii aventuroși și curioși care pleacă în căutarea Satului lui Moș Crăciun, poveste ce te va însoți pe tot parcursul activităților, căci toate sunt gândite să se lege.
În exclusivitate pentru membrii comunității Părinți pe sârmă, beneficiați de 20% reducere la cartea imersivă Poveste de Craciun – folosind codul kidkit20, până duminică, 10 decembrie 2023, inclusiv. Aruncați un ochi și pe kitul despre spațiu, s-ar putea să vă placă.
Mărturii ale părinților și copiilor din comunitate care au testat KidKit
E prima dată când combinam astfel realitatea augmentata cu activitățile pentru copii și suntem fascinați de la mic la mare!
Ne place foarte mult cum sunt combinate toate simțurile și sunt stimulate toate modalitățile de învățare în activitățile de Crăciun KidKit!
Suntem deschiși spre integrarea tehnologiei în viața noastră și a copiilor într-un mod sănătos și distractiv, iar KidKit ne satisface și nouă și lor nevoile de distracție cu sens!
Copiilor le place mult și să asculte povesti, iar activitățile sunt variate și interesante pentru ei.
Cu siguranță vom mai incerca și alte kituri ale lor!
Așa ne-a transmis Ina Lupu, mamă de 3 minuni, de la 2 la 10 ani.
Activitățile nu sunt chiar floare la ureche
Fabian de 6 ani și mama, Ana Maria s-au bucurat și ei de activitățile de Crăciun de la KidKit
Atât eu cât și Fabian am fost foarte entuziasmați de activități.
Ne-a plăcut că ați reușit să împletiți cititul poveștilor și cerințele cu tehnologia, deoarece și ea face azi parte din viața noastră.Fabian a fost cu adevărat acaparat și dornic să parcurgă cerințele, fără ca eu să par insistentă.Crăciunul camuflat a fost cu adevărat camuflat ???????? ne-am chinuit amândoi să găsim obiectele.
Și în final avem chiar părerea unui copil despre activitățile de Crăciun marca KidKit
KidKit are jocuri amuzante, îi învață pe cei mici startegie, să aibă răbdare, să fie atenți și să își dezvolte creativitatea. Și mi-a plăcut mult povestea. Și cum prindea viață imaginea prin aplicația de pe telefon. Abia aștept să mai încerc și alte kituri, am văzut că mai sunt câteva, cea cu cosmosul mi s-a părut cea mai interesantă.
This Post Has One Comment
????????❤️